Contestaţie la executare. Sentința nr. 3082/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3082/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 44361/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 3082
Ședința publică de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte-C.-F. D.-Judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul I. A. în contradictoriu cu intimatul M. Finanțelor Publice Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Regionala A Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., având ca obiect "contestație la executare".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul I. A., lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect " contestație la executare ";
În raport de dispozițiile art. 219 alin. 1 Cpciv., instanța procedează la legitimarea contestatorului I. A., acesta având CI . nr._, CNP:_.
Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, având în vedere dispozițiile art. 650 alin. 1 Cpciv. și art. 172-173 din OG nr. 92/2003, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii invocată de către intimat prin întâmpinare.
Contestatorul arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
Instanța, având în vedere motivarea în fapt a excepției, o califică ca fiind o apărare de fond, ce va fi avută în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Instanța pune în discuție probele solicitate de către contestator prin cererea de chemare în judecată și de către intimat prin întâmpinare, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Contestatorul arată că lasă la aprecierea instanței probele solicitate.
În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că această probă este admisibilă putând duce la soluționarea cauzei.
Contestatorul depune extrasul de cont din data de 03.03.2015 emis de Banca Comercială Română SA. Învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.
Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în raport de dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile acordă cuvântul asupra fondului.
Contestatorul, având cuvântul, a solicitat exonerarea de plata penalităților.
În temeiul art. 394 și urm. Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cererii deduse judecății:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /18.12.2014 pe rolul Judecătoriei C., contestatorul I. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul M. Finanțelor Publice Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Regionala A Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/27.11.2014 și a somației nr._/27.11.2014 emise de intimat prin care a fost somat să plătească suma de 1271 lei, reprezentând majorări de întârziere la contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
În motivarea cererii, contestatorul a susținut că a achitat suma de 1584 lei la Trezoreria Municipiului C., cu chitanța . nr._/14.01.2014, astfel că măsura încasării majorărilor în sumă de 1271 lei este abuzivă.
Cererea a fost legal timbrată.
La dosarul cauzei, contestatorul a depus, în scop probator, în fotocopie, somația nr._/27.11.2014, titlul executoriu nr._/27.11.2014, chitanța . 10 nr._/14.01.2014, cartea de identitate, decizia nr. 639/12.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, decizia nr. 5811/02.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ și depune extrasul de cont din data de 03.03.2015 emis de Banca Comercială Română SA.
Prin întâmpinarea formulată la data de 22.01.2015, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare.
În apărare, intimatul a invocat excepția inadmisibilității contestării titlului executoriu, având în vedere dispozițiile art. 172 alin. 3 Cod procedură fiscală, invocând, totodată faptul că, în speță, contestatorul nu a urmat procedura contestației prevăzută de dispozițiile art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală, apreciind că nu mai pot fi puse în discuție apărări de fond împotriva titlului executoriu pe calea contestației la executare, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. XIV/05.02.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimatul a mai arătat că titlurile de creanță sunt reprezentate de Decizia de impunere nr._/31.01.2014, privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pe anul 2014 și Decizia nr._/14.10.2014 referitoare la obligațiile de plată accesorii, decizii care constituie titluri de creanță și care sunt acte administrative fiscale, pentru care este prevăzută o procedură prealabilă și una judiciară la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că, în conformitate cu somația contestată, contestatorul figurează în evidențele fiscale cu suma de 1271 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, invocând dispozițiile art. 141 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul a mai susținut că, atât dobânzile, cât și penalitățile au fost calculate până la data de 14.01.2014, dată la care contestatorul a achitat debitul în cuantum de 1584 lei, stabilit prin decizia de impunere din oficiul nr._/23.12.2013, acestea fiind calculate având în vedere debitul stabilit prin decizia de impunere respectivă, emisă de CAS D., debit care nu a fost achitat la data scadentă.
La dosarul cauzei, intimatul a depus, în scop probator, în fotocopie, următoarele înscrisuri: somația nr._/27.11.2014, titlul executoriu nr._/27.11.2014, Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.10.2014, Anexa la aceasta decizie,confirmarea de primire, decizia de impunere pe anul 2014, declarația privind venitul estimat/norma de venit, confirmarea de primire, anunțul colectiv din data de 14.03.2014.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 04.02.2015, contestatorul a solicitat respingerea susținerilor din întâmpinarea formulată de către intimat, reiterând, totodată, susținerile din cererea de chemare în judecată.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, considerând raportat la dispozițiile art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Cod de Procedură Civilă, că această probă este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 14.10.2014 intimata a emis Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de plată către intimată a sumei de 1266 lei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, iar la data de 31.01.2014 decizia nr._ privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit /contribuții de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de plată către intimată a sumei de 69 lei reprezentând plăți anticipate CASS.
Ulterior expirării termenului de plată a obligațiilor către intimată, înscrise în Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.10.2014 și decizia nr._/31.01.2014 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit /contribuții de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale în conformitate cu dispozițiile art. 141 din OG nr. 92/2003, s-a emis către contestator titlul executoriu nr._/27.11.2014 si somația nr._/27.11.2014 pentru suma de 1271 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 85 din Codul de procedură fiscală: „, plata contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se face fie prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, fie prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal, emis de către organul competent și care cuprinde obligația fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului, desemnat prin acel document, având obligația de a îndeplini toate condițiile de formă pentru această categorie de acte.
Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei creanțe fiscale, iar în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor fiscale, pe baza ei se pornește executarea silită.
Potrivit art. 110 alin. 3 C.proc.fiscală, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, iar conform dispozițiilor art. 141 din codul de procedura fiscală, titlul de creanță fiscală devine titlu executoriu fiscal la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
În acest sens, în dispozițiile cu caracter explicativ cuprinse în pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004, sunt enumerate următoarele titluri de creanță fiscală: a) decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; b) declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii; c) decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente; d) declarația vamală pentru obligațiile de plată în vamă; e) documentul prin care se stabilește și se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii; f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale; g) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, instanța reține că Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.10.2014 și decizia nr._/31.01.2014 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit /contribuții de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale reprezintă titlu de creanță.
Potrivit art. 205 alin. 1 C.proc. fiscală, împotriva titlului de creanță (precum și împotriva altor acte administrative fiscale) se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Obiectul acestei contestații îl constituie, potrivit art. 206 alin. 2 C.proc.fisc., sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, iar conform dispozițiilor art. 206 alin. 3 din OG nr. 92/2003 contestațiile se depun la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., deciziile emise în soluționarea acestor contestații pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Prin Decizia nr. XIV/05.02.2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a statuat ca dacă pentru contestarea titlului de creanță fiscală nu s-a reglementat accesul la o instanță judecătorească, pe calea contestației la executare împotriva titlului executoriu fiscal, adresată instanței de judecată, pot fi invocate și apărări de fond cu privire la însăși validitatea creanței fiscale.
Ca urmare, posibilitatea formulării de apărări de fond împotriva titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
În speță instanța constată că singurul motiv de contestație invocat de către contestator constă în aceea că suma cuprinsă în titlul executoriu reprezentând majorări de întârziere, nu este datorată întrucât a achitat la data de 14.01.2014 suma de 1584 lei.
Or, acest motiv vizează însuși fondul Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.10.2014 și deciziei nr._/31.01.2014 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit /contribuții de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale, iar împotriva acestora care constituie titluri de creanță (potrivit dispozițiilor art. 28 coroborate cu cele ale art. 110 alin. 3 din C.proc.fisc.), contestatorul a avut la îndemâna calea contestației administrative întemeiate pe dispozițiile art. 205 C.proc.fisc, instanța de executare neputând dispunând anularea acestora, acestea putând fi anulate fie de organul emitent, fie pe calea contenciosului administrativ.
Având în vedere că titlurile de creanță fiscală puteau fi atacate pe calea contestației administrative și apoi pe calea contenciosului administrativ-fiscal, contestatorul beneficiind de dreptul de acces la o instanță judecătorească, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța apreciază că nu mai pot fi puse în discuție apărări de fond împotriva titlului executoriu pe calea contestației la executare.
Prin urmare, instanța nu mai poate examina motivele invocate de contestator, care vizează exclusiv existența creanței fiscale cuprinse în titlul de creanță – Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.10.2014 și decizia nr._/31.01.2014 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit /contribuții de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale.
În aceste condiții, instanța constată că executarea silită pornită în temeiul titlului executoriu nr._/27.11.2014, care are la baza Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.10.2014 și decizia nr._/31.01.2014 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit /contribuții de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale, decizii ce nu au fost anulate în procedura administrativă prealabilă prevăzută de Codul de Procedură fiscală sau instanța judecătorească, este conformă cu prevederile legale.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge contestația la executare, ca fiind neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul I. A., domiciliat în C., .. 4, ., ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul M. Finanțelor Publice Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Regionala A Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.
Președinte,Grefier,
C.-F. D. D. G.
Red. C.F.D./Tehnored. D.G.
4 ex./
← Uzucapiune. Sentința nr. 3921/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2995/2015. Judecătoria... → |
---|