Contestaţie la executare. Sentința nr. 4669/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4669/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 15571/215/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr.4669/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii G. S. G., G. V. C. și pe intimații U. Ț. B., . pe terții popriți R. B. B. SA, P. B., G. B., P. B. SA, având ca obiect

contestație la executare .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 09.04.2015, când în aceiași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.05.2013, sub nr._, contestatorii G. S. G. Și G. V. C., în contradictoriu cu intimatul-creditor U. Tiriac B. si debitorul ., prin lichidator judiciar ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea actelor de executare reprezentate de somație imobiliară nr.3955/D/2012 din 05.04.2013, adresa înființare poprire din 28.03.2013, proces verbal de cheltuieli de executare din 28.03.2013, proces-verbal de situație din 05.04.2013 și procesul verbal de licitație publică din 05.04.2013, încheiate de B. M. C. I. în dosarul de executare nr.3955/E/2013 si comunicate contestatorului la data de 23.04.2013, precum și a tuturor actelor de executare silită ulterioare acestora conform art.106, alin.1 C.pr.civ.; anularea executării silite însăși, având în vedere că întreaga executare se desfășoară pentru o creanță căreia îi lipsește caracterul cert, lichid și exigibil, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a contestației, contestatorii au arătat că actele de executare precizate sunt nelegale întrucât contestatorii au doar calitatea de garanți ipotecari conform contractelor de garanție imobiliară și nu cumulează calitatea de garant ipotecar cu aceea de debitor sau fidejusor, și, prin urmare, nu li se aplica dispozițiile art.492 din Cpciv.

Prin urmare, creditorul U. Tiriac B. nu poate urmări decât bunul imobil adus în garanție de garantul ipotecar, respectiv terenul de 15.000 mp situat in . T.158, P.26, înscris în CF nr.2231 a localității Malu M..

În acest caz nu pot fi urmărite silit și alte bunuri imobile/mobile/sume de bani aparținând garanților ipotecari.

Au fost învederate prevederile art.1774 și 1776 Cod civil, în raport de care au apreciat contestatorii că înștiințarea de înființare poprire nr.3955/D/2012 din 28.03.2013 este lipsită de temei legal.

S-a invocat de asemenea, faptul că titlul în baza căruia se pornește executarea silită nu conține un element determinant pentru a putea fi considerat titlu executoriu, respectiv exigibilitatea, lipsa acestui element atrăgând nulitatea executării silite însăși.

În acest sens s-a menționat că ceea ce lipsește din cuprinsul celor două titluri(contracte de garanție imobiliară) în baza cărora este pornită în prezent executarea este tocmai exigibilitatea, nefiind menționat nici un termen la care obligația debitorului inițial . devine exigibilă sau data când contestatorii ar trebui să suporte executarea bunului imobil.

S-a invocat totodată lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, având în vedere că din titlul pus în prezent în executare rezultă că debitorii contestatori au garantat un credit de 1.700.000 lei luat de S. SRL de la U. Ț. B. la care se adaugă dobânzile și comisioanele aferente, iar din adresa nr._/10.09.2009, emisă de U. Ț. B. SA către . rezultă că soldul liniei de credit pentru scontarea instrumentelor de plată în valoare inițială de 13.000.000 lei este 0 ron.

Au arătat în continuare contestatorii că, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr.3955/D/2012 din 28.03.2013 este lovit de nulitate absolută, întrucât în raport de prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/04.11.2006, plafoanele maximale stabilite nu pot fi depășite cu sumele reprezentând procentul de TVA datorat de executor.

S-a învederat, în continuare, că executorul nu face nici o referire și nu atașează actelor de executare titlul principal, respectiv contractul de credit, motivat de faptul că acest contract a fost declarat scadent integral anticipat și a fost reziliat, astfel încât acesta nu își mai produce efecte în prezent.

Au susținut contestatorii că executarea silită nu putea fi încuviințată și desfășurată în lipsa contractului de credit, iar în situația în care contractul de credit este reziliat executarea silită trebuie să înceteze întrucât lipsește titlul, raportul obligațional în baza căruia se execută accesoriul.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.399 alin 3 și urmat. din C. si art.1774 si art.1776 din NCC.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei.

Legal citata in cauza, intimata-creditoare U. Tiriac B. a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.

În motivare, a arătat că prin contractele de credit nr.20/CRA3/2007 și nr.21/CRA3/2007, astfel cum acestea au fost modificate prin actele adiționale ulterioare, Banca a acordat împrumutatului . un credit în sumă de 12.144.103,48 lei.

Rambursarea creditului, precum și a dobânzilor și comisioanelor aferente, a cheltuielilor de orice fel legate de recuperarea acestora, inclusiv a actelor de executare silită este garantată potrivit actului adițional nr.1 la contractul de garanție imobiliara autentificat sub nr.579/23.05.2008 de către BNP V. T., precum si actului adițional autentificat sub nr. 1469/30.06.2009 de către BNP V. T., cu ipoteca de rang 1 asupra imobilului proprietatea contestatorilor-teren în suprafață de 15.000 mp, situat in ., P26, jud.D., înscris în CF nr.2231 Malu M., cu nr. cadastral 1103.

Prin actul adițional nr.1/R/30.06.2009 la contractele de credit nr.20/CRA3/2007 și nr.21/CRA3/2007, contractele de credit au fost transferate către AG PAN MORĂRIT și pentru opozabilitatea ipotecii inițial constituite a fost încheiat actul adițional la contractul de ipotecă menționat anterior. Prin acest act adițional, semnat de către contestatori, se specifică faptul că valoarea contractului de credit este de 12.144.103,48 lei și că ipoteca asupra imobilului contestatorilor este constituită pentru garantarea rambursării întregii sume.

Împrumutatul și garanții și-au asumat așadar obligația de a respecta toate clauzele contractuale, în caz contrar, banca având dreptul de a declara scadența anticipată a creditului cu consecința rambursării imediate a debitului principal restant și a dobânzilor în orice moment.

Având în vedere că, nici împrumutatul . și nici împrumutatul . SRL nu au respectat obligația de rambursare a la data de 24.03.2010 a sumelor acordate prin contractele de credit nr.20/CRA3/2007 și nr.21/CRA3/2007, acestea au devenit scadente anticipat și exigibile de drept. Așadar, la data de 24.03.2010, suma de 12.144.103,49 lei a devenit exigibilă de drept.

Mai mult, prin actul adițional nr.1/R/30.06.2009 la contractele de credit nr.20/CRA3/2007 și nr.21/CRA3/2007, act adițional semnat și de către contestatori însăși atât în calitate de garant ipotecar cât și de garanți per aval este determinată în mod expres scadența contractului de credit la data de 15.06.2010.

Prin același act adițional este prevăzut faptul că ipoteca proprietatea contestatorilor garantează rambursarea sumelor inițial acordate de către . și preluate de către AG PAN MORĂRIT.

Ori, din moment ce . nu mai este debitorul Băncii în baza acestor contracte care au fost preluate de AG PAN MORĂRIT este firesc ca soldul datorat să fie 0, iar imobilul ce face obiectul executării silite garantează creditul preluat de către AG PAN MORĂRIT de la S. SRL.

Cu privire la suma de 17.765.048,99 lei, intimata a arătat că aceasta se compune din debitul principal restant în sumă de 12.144.103,48 lei la care se aduagă dobânzi și penalități calculate conform prevederilor contractuale.

La solicitarea instanței de judecată, cu adresa nr._ din data de 16.12.2013, au fost înaintate actele de executare, în copii certificate, din dosarul de executare nr. 3955/D/2012 al B. M. C. I., f.102-139.

În dovedire, la propunerea părților, s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele certificate din dosarul de executare nr.3955/D/2012 înaintate la dosarul cauzei de B. M. C. I., la solicitările instanței de judecată.

Prin sentința civilă nr.647/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii G. S. G. și G. V. C., în contradictoriu cu creditor U. Ț. B., și debitor .>

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii susținând, în esență, că sentința pronunțată de prima instanță este nemotivată, neconținând motivele care au condus la pronunțarea soluției adoptate, fiind preluate integral doar apărările intimatei-creditoare, fără a analiza susținerilor acestora din contestația dedusă judecății, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.; de asemenea, contestatorii reiterat susținerile din contestația la executare introductivă, referitoare la fondul cauzei.

Prin decizia civilă nr.817/30.06.2014, Tribunalul D. a admis recursul, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei de casare au fost reținute următoarele:

Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii este o veritabilă garanție a unui proces echitabil, în accepțiunea art.6 din CEDO, întrucât este menită să înlăture arbitrariul în actul de justiție, astfel încât verdictul dat de judecător într-o pricină cu a cărei soluționare a fost învestit trebuie să îmbrace, incontestabil, o formă care exprimă și fondul unei convingeri juridice bazate pe argumente și pe o analiză rațională.

Așa fiind, o simplă înșiruire succintă a istoricului litigios și a probelor administrate în cauză, nu reprezintă, cu certitudine, o motivare în fapt și în drept în sensul art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. și al art. 6 din CEDO.

În mod evident sentința recurată conține exclusiv o reproducere ad literram a conținutului unor înscrisuri, depuse ca mijloace de probă de părți, fără a se realiza o minimă analiză a stării de fapt și de drept deduse judecății.

Practic, considerentele sentinței sunt pur descriptive în integralitatea lor și nu au cum să corespundă rațiunii și finalității hotărârii judecătorești, care trebuie să reflecte un act de judecată într-un caz concret.

În concret, prima instanță, în adoptarea soluției respingere a contestației dedusă judecății, nu a făcut niciun fel de analiză, nu a expus niciun raționament logico-juridic care să fi stat la baza convingerii sale și nu a făcut nicio apreciere în ceea ce privește susținerile punctuale ale contestatorilor, referitoare la nelegalitatea și netemeinicia actelor de executare, raportate la instituțiile de drept incidente invocate, limitându-se doar la o reformulare a apărărilor intimatei-creditoare din întâmpinarea depusă la dosar.

În consecință, această modalitate de redactare a hotărârii echivalează în mod cert cu necercetarea fondului, împiedicând astfel exercitarea controlului judiciar în calea de atac a recursului, fiind mult pre greu de intuit ce a avut în vedere instanța de fond atunci când a pronunțat soluția în cauza dedusă judecății.

În consecință, prima instanță, cu prilejul rejudecării, urmează să analizeze în concret, așadar în fond, susținerile contestatorilor, astfel cum au fost formulate punctual în cadrul contestației dedusă judecății, precum și punerea în discuție a suplimentării probatoriului cu probele pe care le va considera necesare a fi administrate în demersul aflării adevărului, urmând a indica motivele de fapt și de drept pe care urmează să-și întemeieze soluția, întocmai cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. 5 C.pr.civ.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub numărul_, la data de 30.09.2014.

La termenul de judecată din data de 24.11.2014 instanța a pus în vedere contestatorilor, prin reprezentant, să precizeze dacă înțeleg să se judece în contradictoriu în calitate de intimați și cu terții popriți menționați în adresa de înființare poprire emisă în cadrul dosarului de executare silită nr.399/D/2012 al B. M. C. I., iar în caz afirmativ să depună precizarea la actiune, în formă scrisă, copie de pe acțiune și de pe înscrisuri în exemplare suficiente în vederea comunicării.

La data de 08.12.2014 contestatorii au depus la dosar precizare la acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de terți popriți, a R. B., B. SA, P. B., G. B., P. B. SA .

În ședința publică din data de 08.12.2014 instanța, în temeiul art. 132 Cp civ, a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că, contestatorii înțeleg să se judece în contradictoriu în calitate de intimați și cu terții popriți R. B., B. SA, P. B., G. B., P. B. SA.

A dispus conceptarea si citarea în cauză, în calitate de intimați, a terților popriți R. B., B. SA, P. B., G. B., P. B. SA .

La data de 30.01.2015 contestatorii au depus note scrise.

La termenul de judecată din data de 02.02.2015 instanța, în temeiul rolului activ așa cum este reglementat de art.129, alin.5 C.P.Civ. a dispus emiterea unei adrese către U. Ț. B. cu solicitarea de a comunica copie certificată de pe contractele de credit nr. 20/CRA3/2007 și nr. 21/CRA 3/2007 precum și toatele actele adiționale ulterioare încheiate la aceste contracte, înscrisurile fiind înaintate la data de 27.02.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 14.11.2007, între U. Ț. B. SA, în calitate de creditor și ., în calitate de debitor a fost încheiat contractul de credit nr.20/CRA3/2007 prin care creditoarea a acordat debitoarei un credit în sumă de 800.000 lei de tipul linie de credit cu destinație multiplă și trageri în valută multiple. Contractul de credit menționat anterior a fost semnat și de către contestatorii G. S.-G. și G. V.-C., în calitate de garanți ipotecari.

Contractul de credit a fost modificat ulterior, prin mai multe acte adiționale respectiv nr.1/22.05.2008, nr.2/13.04.2009, nr.3/07.05.2009, nr.4/12.05.2009, acte adiționale semnate și de către contestatorii din prezenta cauză.

Reține instanța că prin actul adițional nr.1/22.05.2008, s-a convenit majorarea plafonului liniei de credit acordat debitoarei . la suma de 1.700.000 lei și prelungirea scadenței creditului acordat inițial până la data de 22.05.2009; prin actul adițional nr.2/13.04.2009 și nr.3/07.05.2009 a fost modificată scadența creditului acordat inițial până la data de 22.06.2009, respectiv 22.08.2009, iar prin actul adițional nr.4/12.05.2009 s-a modificat art.10 din contract privind garanțiile constituite în vederea garantării creditului în ceea ce îi privește pe contestatorii G. S.-G. și G. V.-C. convenindu-se ca aceștia să constituie în vederea garantării obligațiilor asumate de . o ipotecă de rang I și de rang II asupra bunului imobil proprietatea acestora situat în ..D., T 158, P26, constând în teren intravilan în suprafață de 15.000 mp.

Prin contractul de garanție reală imobiliară aut. sub nr.579/23.05.2008 de către BNP V. T. din C., încheiat între U. Ț. B. SA, în calitate de creditor ipotecar și contestatorii G. S.-G. și G. V.-C., în calitate de garanți ipotecari, contestatorii G. S.-G. și G. V.-C. s-au obligat să garanteze obligația de plată a sumei de 900.000 lei, plus dobânzi, comisioane și costuri, sumă acordată prin actul adițional nr.1/22.05.2008 la contractul de credit nr.20/CRA3/2007/14.11.2007 . printr-o ipotecă de rang II asupra imobilului constând în teren intravilan, cu o suprafață de_ mp, situat în . 158, ., identificat prin număr cadastral 1103 și înscris în Cartea Funciară nr.2231 Malu M..

La data de 14.11.2007, între U. Ț. B. SA, în calitate de creditor și ., în calitate de debitor a fost încheiat contractul de credit nr.21/CRA3/2007 prin care creditoarea a acordat debitoarei un credit în sumă de 500.000 lei de tipul linie de credit pentru scontare bilete la ordin și cecuri.

Ulterior, contractul de credit menționat anterior a fost modificat prin mai multe acte adiționale respectiv nr.1/22.05.2008, prin care s-a majorat plafonul liniei de credit acordate inițial la suma de 13.000.000 lei și data scadenței, nr.2/12.08.2008 prin care s-a modificat pct.6 din contract privind condițiile de utilizare, nr.3/04.02.2009 prin care a fost modificat același pct.6 din contract, nr.4/30.03.2009 prin care s-a modificat art.10 din contract privind garanțiile constituite, act adițional nr.5/31.03.2009, prin care s-a modificat art.10 din contract privind garanțiile constituite, act adițional nr.6/06.04.2009, prin care s-a modificat art.10 din contract privind garanțiile constituite și acte adiționale nr.7/13.04.2009 și nr.8/07.05.2009, prin care s-a modificat data scadenței obligațiilor asumate prin contractul de credit de către ..

În ceea ce îi privește pe contestatorii din prezenta cauză, G. S.-G. și G. V.-C., instanța reține că în contractul de credit menționat anterior, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiționale ulterioare, aceștia nu au avut calitatea de garanți ipotecari.

Printr-un act adițional comun nr.1/R/30.06.2009, la contractul de credit nr.20/CRA3/2007 și la contractul de credit nr.21/CRA3/2007, încheiat și semnat de către U. Ț. B. SA, în calitate de creditor, . SRL, în calitate de debitor și garant, ., în calitate de co-debitor și garant ipotecar, G. S.-G. și G. V. C., în calitate de garanți per aval și garanți ipotecari precum și de alte persoane fizice și juridice în calitate de garanți, s-a convenit preluarea de către AG PAN MORĂRIT SRL(cu menținerea . ca și codebitor) a soldului creditelor de la data de 29.06.2009, acordate codebitorului . prin contractele de credit menționate anterior, în cadrul cărora . a avut calitatea de împrumutat, în cuantum de 12.144.103,48 lei.

La condițiile de utilizare a creditului s-a prevăzut că utilizarea creditului acordat . SRL se va face doar pentru achitarea integrală a creditelor de care beneficiază ..

În scopul garantării obligațiilor asumate prin actul adițional menționat anterior, printre alte garanții, s-a prevăzut constituirea de către contestatorii G. S.-G. și G. V.-C. a unei ipoteci de rang I și de rang II asupra imobilului proprietatea acestora situat în ..D., T 158, P26, constând în teren intravilan în suprafață de 15.000 mp și emiterea unor bilete la ordin ,, în alb,, stipulat fără protest emis de către AG PAN MORĂRIT SRL în favoarea băncii pentru acoperirea sumelor datorate(principal și dobândă) și avalizate în nume personal de către contestatori.

Urmare a încheierii actului adițional comun nr.1/R/30.06.2009, la contractul de credit nr.20/CRA3/2007 și la contractul de credit nr.21/CRA3/2007, contractul de garanție reală imobiliară aut. sub nr.579/23.05.2008 de către BNP V. T. din C. încheiat între U. Ț. B. SA, în calitate de creditor ipotecar și contestatorii G. S.-G. și G. V.-C., în calitate de garanți ipotecari a fost modificat prin actul adițional nr.1 autentificat sub nr.1469/30.06.2009 de către BNP M. M. D..

Conform clauzelor acestui act adițional, contestatorii s-au obligat să constituie ipotecă asupra imobilului proprietatea acestora situat în ..D., T 158, P26, constând în teren intravilan în suprafață de 15.000 mp pentru garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de 12.144.103,48 lei( care înlocuiește vechea valoare de 1.700.000 lei), precum și a dobânzilor, comisioanelor și a celorlalte costuri aferente acordat de către bancă prin actul adițional nr.1/ R/30.06.2009, la contractul de credit nr.20/CRA3/2007 și la contractul de credit nr.21/CRA3/2007.

La data de 21.12.2012, intimata U. Ț. B. SA a solicitat B. M. C. I. punerea în executare silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de garanție reală imobiliară aut. sub nr.579/23.05.2008 de către BNP V. T. din C. și de actul adițional la acest contract autentificat sub nr.1469/30.06.2009 de către BNP M. M. D. prin executarea silită imobiliară a imobilului proprietatea contestatorilor situat în ..D., T 158, P26, constând în teren intravilan în suprafață de 15.000 mp, pentru recuperarea sumei totale de 17.765.048,99 lei compus din credit în sumă de 12.144.103,48 lei, dobânzi restante în sumă de_,56 lei și suma de 4.692.893,95 lei reprezentând penalizări.

Intimata a făcut mențiunea că aceste sume sunt datorate de debitorii . și . prin actele adiționale nr.1/R/30.06.2012, nr.2/R/02.07.2009 și nr.3/R/15.07.2012.

Prin încheierea nr.18/08.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, instanța a admis cererea formulată de B. M. C. I. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de garanție reală imobiliară aut. sub nr.579/23.05.2008 de către BNP V. T. din C. și actul adițional la acest contract autentificat sub nr.1469/30.06.2009 de către BNP M. M. D..

În cadrul dosarului de executare silită nr.3955/D/2012 al B. M. C.-I. au fost emise următoarele acte de executare silită: proces-verbal de stabilirea cheltuielilor de executare emis la data de 28.03.2013, prin care s-au stabilit în sarcina contestatorilor cheltuieli de executare în cuantum total de_,41 lei, adresele de înființare poprire emise la data de 28.03.2013, somația imobiliară nr.3955/D/2012, emisă la data de 05.04.2013, proces-verbal de situație nr.3955/D/2012 emis la data de 05.04.2013, proces-verbal de vânzare la licitație publică nr.3955/D/2012, emis la data de 05.04.2013.

Potrivit dispozițiilor art.399 C.p.c., împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

În lumina acestor dispoziții legale, instanța reține ca prin procedura contestației la executare nu se pot ataca decât actele de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează procedura executării silite.

Contestația la executare este, in principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silita, prin care se poate obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale ori, uneori, chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Potrivit prevederilor art.371 indice 1 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de buna voie obligatia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, după regulile stabilite în cuprinsul Cărții a V-a acestui cod, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, în conformitate cu art.379, alin.1 C.pr.civ., nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă și lichidă în sensul art.379 alin.2 și 3 C.proc.civ. și exigibilă adică ajunsă la scadență.

În speță, instanța constată că intimata U. Ț. B. SA a solicitat încuviințarea executării silită a contractului de garanție reală imobiliară aut. sub nr.579/23.05.2008 de către BNP V. T. din C. și a actului adițional la acest contract autentificat sub nr.1469/30.06.2009 de către BNP M. M. D., cerere admisă de către instanță, fără a solicita însă și încuviințarea executării silite a contractului de credit nr.20/CRA3/2007, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.1/R/30.06.2009, pentru garantarea căruia a fost constituită garanția imobiliară.

Reține instanța că potrivit art.1746 cod civil ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații, unul dintre caracterele juridice al ipotecii constituindu-l caracterul accesoriu al acesteia, ipoteca însoțind obligația pe care debitorul o are față de creditor.

Ori, având în vedere caracterul accesoriu al contractului de garanție reală imobiliară, care întotdeauna însoțește și garantează un drept principal, instanța arată că acesta nu poate fi pus în executare separat de contractul de credit, în condițiile în care garantează obligația asumată prin contractul principal, respectiv prin contractul de credit.

Prin urmare, în lipsa punerii în executare și a contractului de credit pentru garantarea căruia a fost constituită garanția reală imobiliară nu se poate verifica certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței urmărite, asfel cum imperativ dispune art.379, alin.1 C.proc.civ.

Aspectul că potrivit art.120 din OUG 99/2006, cu completările și modificările ulterioare, contractul de credit și accesoriul acestuia-contractul de garanție reală imobiliară -constituie titluri executorii nu poate conduce la o altă soluție, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței neputând fi stabilit decât prin raportare la contractul principal care a instituit obligația de plată a sumei și nu prin raportare la contractul de ipotecă care cuprinde conform art.1776 C.civ. valoarea creanței garantate, valoare care însă la data de formulării cererii de încuviințare a executării silite se determină conform contratului de credit încheiat, acesta din urmă fiind și cel care conține data scadenței obligațiilor asumate.

Întrucât începerea executării silite în dosarul de executare nr. 3955/D/2012 al B. M. C. I. este nelegală, aceasta se răsfrânge asupra tuturor actelor de executare emise, determinând și nelegalitatea acestora.

Având în vedere motivul de nelegalitate reținut de către instanță și care atrage anularea executării silite înseși, instanța nu va mai analiza celelalte motive de nulitate invocate de către contestatori care privesc contractele de credit și actele adiționale încheiate cu intimata și care așa cum s-a reținut anterior nu au făcut obiectul executării silite.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite contestația la executare precizată, și va anula executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr.3955/D/2012 al B. M. C. I. și, în consecință, toate actele de executare silită emise în cadrul acestui dosar.

În baza art.274, alin.1 N.cpr.civ., constatând culpa procesuală a intimatei U. Ț. B. SA, instanța o va obliga pe aceasta să achite contestatorilor suma de 291 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru 194 lei achitată în dosarul nr._ și și 97 lei reprezentând taxă de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare precizată formulată de contestatorii G. S. G. și G. V. C., ambii cu domiciliul în C., ..47, județ D., în contradictoriu cu intimații U. Ț. B., cu sediul în sector 1, București, ., ., prin lichidator judiciar . sediul în A., ., . și cu terții popriți R. B. SA, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr.246C, CLĂDIREA SKY TOWER, B. SA, cu sediul în sector 2, București, ..6A, P. B., cu sediul în sector 2, București, .. 34-36, G. B., cu sediul în sector 2, București, ., nr. 5, CLADIREA F, ., P. B. SA, cu sediul în sector 1, București, .-64.

Anulează executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr.3955/D/2012 al B. M. C. I. și, în consecință, toate actele de executare silită emise în cadrul acestui dosar.

Obligă intimata U. Ț. B. SA să achite contestatorilor suma de 291 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2015.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

11ex/31.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4669/2015. Judecătoria CRAIOVA