Contestaţie la executare. Sentința nr. 5145/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5145/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5444/215/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5145/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. - judecător
Grefier A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator V. C. și pe intimați L. D. și B. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul L. D. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că reclamantul contestator a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei.
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Instanța, având în vedere că reclamantul contestator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 197 C.pr.civ, invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Intimatul L. D. solicită anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 05.03.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația la executare formulată de către contestatorul V. C. în contradictoriu cu intimații L. D. și B. I., împotriva procesului verbal de licitație din data de 18.02.2015 și a raportului de expertiză de evaluare a dreptului de uzufruct viager, întocmit de C. D.-M..
În motivarea în fapt a acțiunii, contestatorul a arătat că în data de 18.02.2015 a participat la licitația organizată de B. I. C. F., pentru cumpărarea dreptului de uzufruct a unui imobil situat în ., în scopul deschiderii în acest imobil a unui cabinet stomatologic.
Contestatorul a solicitat anularea procesului verbal de licitație, deoarece raportul de expertiză întocmit de d-na expert C. D.-M. este incomplet, neclar și confuz, deoarece a intenționat să contracteze in credit pentru a plăti suma, reprezentând evaluarea dreptului de uzufruct viager, respectiv_ lei, dar banca i-a comunicat că raportul de expertiză nu are calculată valoarea uzului fruct pe teren și evaluarea casei este făcută doar raportat la două camere.
În urma analizei bancare, a fost sfătuit de juristul băncii să ceară un punct de vedere oficial și profesional din partea ANEVAR București, lucru pe care l-a făcut, la care a primit răspuns în data de 27.02.2015 prin care i s-a adus la cunoștință că d-na expert C. D.-M. face obiectul unei cercetări disciplinare, privind raportul mai sus menționat.
A anexat, în copie, proces verbal de licitație, raport de evaluare, adresă ANEVAR și răspunsul la aceasta.
Prin rezoluția de fixare a primului termen de judecată din data de 09.03.2015 instanța a dispus comunicarea către contestator a obligației de a timbra cererea de chemare în judecată cu 1000 lei taxă judiciară de timbru.
La termenul de judecată de astăzi instanța a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța reține că, prin rezoluția din data de 09.03.2015 instanța a dispus comunicarea către contestator a obligației de a timbra cererea de chemare în judecată cu 1000 lei taxă judiciară de timbru, însă aceasta nu s-a conformat acestei dispoziții.
Potrivit art. 197 din C.pr.civ, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, sub condițiile legii.
Art. 10 alin. 3 din OUG 80/2013 prevede că în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.
Având în vedere prevederile legale menționate și constatând că, deși obligația de timbrare a cererii cu suma de 1000 lei a fost adusă la cunoștința contestatorului, aceasta nu a fost îndeplinită, instanța urmează să anuleze cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea formulată de către contestatorul V. C., CNP, domiciliat în C., .. 18, jud. D., în contradictoriu cu intimații L. D., cu domiciliul în C., .. I65, ., jud. D., și B. I., cu domiciliul în ., jud. D., ca netimbrată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 20 Aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
L. C. A. G.
Red L.C/Tehnored A.G.
5 ex./28.04.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5162/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4669/2015. Judecătoria... → |
---|