Contestaţie la executare. Sentința nr. 9786/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9786/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 9786/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9786/2015

Ședința publică de la 10 Iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea TĂPUȘ I. în contradictoriu cu intimatul B. V..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 08.07.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.07.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 12.12.2014, sub nr._, contestatoarea Ț. I. a formulat contestație împotriva somației imobiliare din data de 02.12.2014 emisă de B. I. C. - F. în dosarul de executare silită nr. 228/E/2014, pentru executarea sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._, precum și împotriva încheierii nr. 228 din 02.12.2014 dată de B. I. C. F., prin care s-a admis cererea creditorului si de încuviințare a executării silite, solicitând modificarea somației imobiliare, în sensul excluderii de la urmărirea silită a imobilului, deoarece a înțeles să execute obligația din titlu executor prin plata sultei de 84.050 lei în mod direct creditorului, sau prin consemnare în favoarea lui.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că a consemnat suma în favoarea creditorului, deoarece acesta, deși invitat și la o mediere directă, prin nesocotirea datoriilor pe care si el le are din același titlu executor și compensarea datoriilor, a refuzat această modalitate de stingere a titlului executor. Mai solicită modificarea încheierii nr. 228 din data de 02.12.2014 dată de executorul judecătoresc prin micșorarea sumelor stabilite drept cheltuieli de executare, acestea fiind nerealiste, exagerate ca valoare, ținând cont de serviciile prestate, atât de avocat si de executorul judecătoresc.

În dovedirea acțiunii a depus următoarele înscrisuri: somație imobiliară emisă în dosar nr. 228 /E/2014 din data de 02.12.2014, încheierea nr. 228 din data de 02.12.2014 emisă în dosarul nr. 228/E/2014, încheiere din data de 02.12.2014 emisă în dosar nr. 228/E/2014.

La data de 13.01.2015, contestatoarea Ț. I. a depus cerere de acordare a ajutorului public judiciar prin care a solicitat scutirea sau reducerea taxei de timbru aferentă contestației la executare.

Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2015 instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar și a dispus plata eșalonată a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 950 lei, în 4 rate lunare a câte 237,50 lei, până la data de 30 a fiecărei luni.

La data de 22.04.2015, intimatul B. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C.P.C. și se impunea completarea cererii cu elementele prevăzute de lege, CNP, numele reprezentantului, arătarea motivelor de fapt și de drept ale cererii.

Cu privire la actele de executare, arată că la data de 20.09.2014 Sentința Civilă cu nr._/05.11.2013a Judecătoriei C. a rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 358/04.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., care este irevocabilă prin nerecurare, iar de la data de 20.09.2014 si până la data de 02.12.2014 a trecut suficient pentru plata sultei în sumă de 84.950 lei. Întrucât aceasta nu s-a conformat, a fost nevoit să-și angajeze un avocat care să se adreseze executorului judecătoresc în vederea executării titlului executoriu. În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, acesta a fost just convenit între părțile contractante, având în vedere dificultatea efectuării executării silite. Onorariul executorului judecătoresc a fost calculat în limitele impuse de art.39 din Legea nr.188/2000, astfel că nu este disproporționat față de munca depusă de executor.

La data de 08.05.2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea formulată de creditor, arătând că instanța a analizat cererea sa și au fost îndeplinite condițiile de formă ale contestației. Cu privire la neexecutarea sentinței, arată că timp de 6 luni a invitat pe creditor la o întâlnire pentru a rezolva amiabil plata sultei, dar acesta i-a cerut să achite mai întâi partea care se cuvenea intervenienților, iar din rest să-i remită 1/2 din sultă.

A anexat foaie de vărsământ și încheierea nr. 228 din data de 01.04.2015.

La solicitarea instanței, B. B. I. C. F. a comunicat, în copie certificată, actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 228/E/2014.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția tardivității invocată de instanță, din oficiu, excepție care se soluționează cu prioritate, conform art. 248 Cod procedură civilă, instanța constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Pe calea contestației la executare pot fi atacate încheierile date de executorul judecătoresc și orice act de executare, de către cei interesați sau vătămați prin executare, potrivit art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare a fost comunicată

Art. 714 Cod procedură civilă instituie termene imperative în care poate fi formulată contestație la executare, astfel:

A..1 - Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

A.. 2 instituie un termen special în care pot fi contestate încheierile executorului judecătoresc,în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, respectiv un termen de 5 zile de la comunicare.

Contestatoarea a contestat încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și somația emise de executorul judecătoresc la data de 11.12.2014, conform datei ștampilei aplicate de oficiul poștal (fila 9). Aceste acte de executare au fost comunicate contestatoarei la data de 04.12.2014, astfel cum rezultă din dovada de comunicare din dosarul de executare (fila 68 dosar).

Prin urmare, contestația împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare a fost formulată peste termenul legal de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pentru aceste motive, va admite excepția tardivității și va respinge, în consecință, contestația la executare împotriva acestei încheieri, ca tardivă.

Contestația împotriva somației din data de 02.12.2014 este formulată în termen legal de 15 zile de la data comunicării.

Analizând acest act de executare, instanța constată că respectă prevederile art. 656, art.666, art.667 și art. 669 Cod procedură civilă.

Sentința civilă nr._ din data de 05.11.2013 a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 358 din 04.06.2014 a Tribunalului D., iar sentința de partaj nr._ din data de 05.11.2013 stabilea un termen de plată a sultei în sarcina contestatoarei, de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinței, termenul împlinindu-se la data de 04.12.2014.

La data de 02.12.2014 intimatul a solicitat executorului judecătoresc efectuarea procedurii de executare silită a titlului executoriu. Chiar dacă intimatul s-a adresa cu două zile înaintea împlinirii termenului, aceasta nu dovedește rea-credință, ci doar grijă față de expirarea termenului stabilit de instanță, fără ca debitoarea să fi îndeplinit în vreo măsură obligația.

Executarea silită a fost încuviințată de executorul judecătoresc conform art. 656 și 665 Cod procedură civilă, prin încheierea din data de 02.12.2014, comunicată contestatoarei împreună cu celelalte acte de executare.

Conform art. 622 alin. 1 Cod procedură civilă, ,,Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

(2)În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

(3)Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare”.

Pe parcursul executării silite, contestatoarea a început să achite în rate debitul, astfel că la data de 01.04.2015 executorul judecătoresc a emis încheierea nr. 228 prin care a dispus încetarea executării silite ca urmare a achitării debitului și cheltuielilor de executare (fila 62), comunicată debitoarei la data de 03.04.2015. În consecință, executarea silită a fost finalizată.

Întrucât executarea silită s-a făcut în temeiul unui titlu executoriu, iar somația contestată (ca și celelalte acte de executare) a fost emisă conform celor arătate mai sus, instanța va respinge contestația împotriva acestui act ca neîntemeiată.

Având în vedere prevederile art. 453 C. pr. Civilă, va admite cererea intimatului pentru acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial, dovedit cu chitanța depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea Ț. I., CNP_, domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul B. V., CNP_, domiciliat în comuna Siliștea Crucii, .. 1, județul D., împotriva somației imobiliare din data de 02.12.2014, emisă în dosarul execuțional nr. 228/E/2014 al B. I. C. - F..

Admite excepția tardivității contestației împotriva încheierii emise de executorul judecătoresc I. C. - F. la data de 12.12.2014, în dosarul execuțional menționat mai sus, prin care s-au stabilit cheltuieli de executare și în consecință,

Respinge ca tardivă încheierea întocmită de executorul judecătoresc I. C. - F. la data de 12.12.2014, în dosarul execuțional menționat mai sus, prin care s-au stabilit cheltuieli de executare.

Obligă contestatoarea să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2015.

Președinte, Grefier,

L. N. Ișlicaru D.

Redactat jud. L.N./Tehnored/DI - 4/ Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9786/2015. Judecătoria CRAIOVA