Pretenţii. Sentința nr. 9847/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9847/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 9847/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9847/2015
Ședința publică din data de 10.07.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea . ., B. N. I. T. și terțul poprit B. GROUPE SOCIETE GENERALE, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 03.07.2015 și la data de 10.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. la data de 24.10.2014, sub nr._, contestatoarea . contradictoriu cu intimații . și B. N. I. T., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare ce formează dosarul execuțional nr. 129/E/2014 al B. N. I. T., solicitând admiterea contestației, anularea tuturor formelor de executare silită inițiate de creditoare în dosarul nr. 129/E/2014, anularea titlului executoriu privind cheltuielile de executare, cenzurarea onorariului de avocat stabilit prin încheierea din data de 13.10.2014 și acordarea acestuia într-un cuantum proporțional cu complexitatea și volumul muncii depuse, restituirea taxei de timbru în situația admiterii contestației la executare, întoarcerea executării și obligarea la restituirea sumelor solicitate societății contestatoare în mod nejustificat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, contestatoarea a arătat că la data de 13.10.2014 Biroul Executorului Judecătoresc N. I. T., in dosarul execuțional nr. 129/E/2014, a dispus măsura înființării popririi pentru creanța in suma de 4.868,12 lei pe conturile subscrisei de la B. - GSG, măsura ce a fost solicitata de către . in baza titlurilor executorii - încheierea nr. 1455/14.03.2014 pronunțata de către Judecătoria Tg-J. in dosarul nr._ * si decizia civila nr. 324/28.10.2013 pronunțata de Tribunalul Gorj.
S-a mai arătat că în data de 20.10.2014, societatea contestatoare a primit documentele care atesta înființarea popririi pentru suma mai sus menționata.
Contestatoarea a susținut că, din cuprinsul actelor emise de B. N. I. T. rezulta următoarele cheltuieli de executare: onorariu executor: 300 lei, onorariu avocat in executare: 1.500. A solicitat instanței ca, in temeiul art. 669 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2) Cod proc. civila, să diminueze cuantumul onorariului avocatului solicitat in executarea silita, având in vedere munca efectiva îndeplinita de avocat in procedura executării silite. A mai arătat că. în conformitate cu dispozițiile art. 61 din legea Nr. 188/2000: "Cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă." Din acest articol rezulta ca partea ce se considera vătămata are dreptul sa conteste in cadrul executării silite orice aspect de natura a o prejudicia, inclusiv poate contesta cuantumul onorariului avocatului solicitat de acesta pentru munca depusa in cadrul procedurii de executare silita. S-a mai arătat că dreptul părtii vătămate de a contesta onorariul avocatului rezulta si din modalitatea in care acesta este solicitat părtii, adică prin încheierea din data de 13.10.2014, întocmita de către executor, incheiere care este executorie. Astfel, singura cale prin care pot fi evitate abuzurile ce decurg din solicitarea unor onorarii de avocat foarte mari in procedura executării silite este contestația la executare, silita, contestație căreia i se recunoaște prin lege aptitudinea de a cenzura onorariul de avocat solicitat. Contestatoare a susținut că, diminuarea sumei de 1.500.00 lei reprezentând onorariu avocat in executare silita, se impune având in vedere faptul ca aceasta este disproporționata fata de demersurile efectiv întreprinse de avocat in vederea reprezentării părtii în procedura executării silite, cat si fata de onorariul executorului care este vădit mai mic (300 lei). S-a susținut că, in prezenta cauză, executorul a efectuat practic volumul cel mai consistent de activități - a cerut încuviințarea executării silite, a întocmit adrese, etc, astfel că, cei 1.500,00 lei onorariu de avocat în executare silită sunt solicitați pentru simpla consiliere a părților privind faptul că este posibilă executarea hotărârii prin executor judecătoresc, aspect care oricum este de notorietate. Este evident că un onorariu de avocat în suma de 1.500,00 lei pentru o astfel de consiliere este destul de mare raportat la particularitatea prezentei cauze. Mai mult, in condițiile în care demersul avocatului ales a constat doar în redactarea unei simple cereri de executare către executorul judecătoresc, un asemenea onorariu nu este justificat, fiind disproporționat pentru complexitatea demersului efectiv întreprins. De asemenea executarea prin poprire a unei societăți de asigurare este cea mai simpla procedura care, in același timp, garantează si încasarea certa a sumelor de bani urmărite având in vedere pe de o parte condițiile obligatorii legale de solvabilitate pe care societatea de asigurare trebuie sa le îndeplinească ca sa poată funcționa, iar pe cealaltă parte existenta prevederilor legale, cunoscute atat de executor, cat si de avocat, ca profesionisti in materia juridica, in speța art. 60 din Legea 136/1995 si prevederile Legii 32/2000, care certifica existenta unui fond de garantare din care creditorii vor fi intotdeauna indestulati in caz de insolvabilitate a asigurătorului.
A mai arătat contestatoarea că în dosarul execuțional nr. 172/E/2013 al aceluiași executor, același avocat și-a stabilit un onorariu de 3.000 de lei față de 500 lei onorariul executorului, la un debit de recuperat de 5.438,95 lei, respectiv jumătate din pretențiile admise reclamantei în dosarul nr._ *, dosarul de executare nr. 129/E/2014 vizând cealaltă jumătate
In drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art.451 alin. 2, art. 622-913 Cod proc. civila, Legea 188/2000 actualizata Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a 2-a NCPC, s-a solicitat de către contestatoare judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța a solicitat B. N. I. T. să comunice în copie certificată dosarul de executare nr.129/E/2014, acesta fiind depus la dosarul cauzei filele 13-38 dosar.
Prin sentința civilă nr. 230 din data de 15.01.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu J., în dosarul nr._, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-J. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.02.2015, sub nr._ .
La data de 24.04.2015 contestatoarea a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei aferentă cererii de întoarcere a executării silite.
La data de 13.05.2015 contestatoarea a depus la dosar precizare la acțiune, prin care a arătat că înțelege să se judece și cu terțul poprit B. GSG.
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2015, instanța a dispus introducerea, conceptarea și citarea în cauză a terțului poprit B..
Terțul poprit, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.
La termenul de judecată din data de 26.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. N. I. T..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 NCPC., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. N. I. T., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. a din același act normativ, executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii. De asemenea, dispozițiile art. 61 din Legea nr. 188/2000 prevăd ca actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedura civila.
Prin urmare, din aceste texte legale rezultă că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, astfel că acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fata instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activa si pasiva în cadrul unei contestații la executare având doar partile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare. Calitatea procesual pasiva a executorului judecătoresc nu poate fi justificată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, deoarece executorul judecătoresc, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat sa respecte o hotărâre judecătoreasca irevocabila.
În același sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 162/22.04.2003 a statuat că în cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin.1 ultima teză din C., atunci când se face contestație la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege, decizie aplicabilă și în lumina dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.
Or, în prezenta cauză, nu este incidentă o astfel de situație, astfel că B. N. I. T. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este titularul obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecații.
În raport de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. N. I. T., invocată din oficiu și va respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul B. N. I. T., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, instanța reține că în fapt prin Încheierea nr. 1455 din data de 14.03.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu J., în dosarul nr._ *, s-a admis cererea formulată de petenta ., în contradictoriu cu pârâtele ., . Agenția Gorj și Total Wash SRL și s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 5525/2013 din 12.07.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ *, în sensul că prin "obligă pârâtele la plata sumei de 4043,23 lei despăgubiri civile cu dobânda legală calculată până la data plății efective, către reclamantă " se înțelege "obligă în solidar pârâtele la plata sumei de 4043,23 lei despăgubiri civile cu dobânda legală calculată până la data plății efective, către reclamantă ".
Prin decizia civilă nr. 324 din data de 28.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția a II.-a Civilă, în dosar nr._ **, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâta . prin Agenția Gorj împotriva sentinței nr. 5525/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosar nr._ * și a fost obligată aceasta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
La data de 25.08.2014 creditoarea . a formulat cerere de executare silită pentru a proceda la executarea silită a debitoarei . prin toate modalitățile prevăzute de lege pentru suma de 3.509,46 lei în baza titlurilor executorii reprezentate de Încheierea nr. 1455 din data de 14.03.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu J., în dosarul nr._ * și decizia civilă nr. 324 din data de 28.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția a II.-a Civilă, în dosar nr._ **, formându-se dosarul de executare nr. 129/E/2014 al B. N. I. T..
Prin Încheierea din Camera de Consiliu nr._ din data de 10.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/318/2014, s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de Încheierea nr. 1455 din data de 14.03.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu J., în dosarul nr._ * și decizia civilă nr. 324 din data de 28.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția a II.-a Civilă, în dosar nr._ ** pentru suma de 3.509,46 lei, privind pe creditoarea . și pe debitoarea ..
În cadrul acestui dosar de executare, la data de 13.10.2014 executorul judecătoresc N. I. T. a emis Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare potrivit art. 669 NCPC, pentru suma totală de 1846,50 lei, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu executor judecătoresc, suma de 1.500 lei reprezintă onorariu avocat, suma de 24,50 lei reprezintă cheltuieli corespondență și suma de 22 lei reprezintă taxe judiciare de timbru.
La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit B., până la încasarea sumei totale de 4.868,12 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare, suma fiind virată în contul executorului judecătoresc la data de 20.10.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 711 NCPC, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Potrivit art. 622 alin.3 NCPC, executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
În cauza de față, contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 129/E/2014, invocând doar cuantumul nejustificat al onorariului de avocat în faza executării silite.
În ce privește această critică a contestatoarei, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel, instanța reține că potrivit art. 669 alin.2 NCPC, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel, însă dispozițiile art. 669 alin.4 NCPC prevăd posibilitatea ca aceste cheltuieli de executare să fie cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând cont de probele administrate de acesta, dispozițiile art. 451 alin. 2 și 3 aplicându-se în mod corespunzător.
În acest sens, instanța are în vedere că potrivit art. 451 alin. 2 NCPC, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său
Astfel cum s-a statuat în doctrină și practica judiciară, precum și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de judecată poate, în anumite condiții, cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare.
Prin urmare, prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, dar are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
În cauza de față, prin raportare la valoarea pricinii, respectiv suma de 3021,62 lei, munca depusă de avocat, respectiv redactarea cererii de executare silită cu plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea procedurii de executare și având în vedere cele expuse, instanța apreciază că se impune reducerea de la suma de 1.500 lei la suma de 800 lei reprezentând onorariul de avocat achitat în faza executării silite.
În raport de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte contestația la executare, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu intimata . și terțul poprit B. Groupe Societe Generale și va anula în parte Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 13.10.2014 și adresa de înființare a popririi din data de 13.10.2014 emise de B. N. I. T. în cadrul dosarului de executare nr. 129/E/2014, pentru suma de 700 lei, în sensul că va reduce onorariul de avocat achitat în faza executării silite de la suma de 1.500 lei la suma de 800 lei.
Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, instanța reține că potrivit art. 722 NCPC, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.
În cauză, ca o consecință a admiterii în parte contestației la executare, a anulării în parte a Încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 13.10.2014 și a adresei de înființare a popririi din data de 13.10.2014 emise de B. N. I. T. în cadrul dosarului de executare nr. 129/E/2014, pentru suma de 700 le, instanța constată că este îndreptățită contestatoarea la restituirea sumei poprite și achitate de terțul poprit B. Groupe Societe Generale în cuantum de 700 lei, astfel că instanța va dispune întoarcerea executării silite pornite în dosarul de executare nr. 129/E/2014 al B. N. I. T. prin restituirea de către intimată a sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat.
De asemenea, în baza art. 453 NCPC, față de culpa sa procesuală, instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 104 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretențiilor admise (54 lei) și taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de întoarcere a executării silite, conform ordinelor de plată depuse la dosar.
Totodată, în baza art. 453 NCPC, față de culpa procesuală a contestatoarei, contestația la executare urmând a fi admisă numai în parte, instanța va obliga contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar, redus conform art. 451 alin. 2 NCPC.
În acest sens, așa cum s-a mai arătat anterior, conform art. 451 alin. 2 NCPC, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său
În cauza de față, prin raportare la valoarea pricinii, activitatea desfășurată de avocat, constând în prezentarea la un termen de judecată și depunerea de concluzii scrise, instanța apreciază că se impune reducerea de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei a onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. N. I. T., invocată de instanță din oficiu.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . sediul în București, sector 1, .. 45 și sediul procesual ales în Târgu J., .. 5-7, parter, județul Gorj, în contradictoriu cu intimatul B. N. I. T., cu sediul în Târgu J., . Gorj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatoarea . contradictoriu cu intimata ., cu sediul procesual ales în Târgu J., .. 40, județul Gorj și terțul poprit B. Groupe Societe Generale, cu sediul în București, Turn B., .. 1-7m sector 1.
Anulează în parte Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 13.10.2014 și adresa de înființare a popririi din data de 13.10.2014 emise de B. N. I. T. în cadrul dosarului de executare nr. 129/E/2014, pentru suma de 700 lei, în sensul că reduce onorariul de avocat achitat în faza executării silite de la suma de 1.500 lei la suma de 800 lei.
Dispune întoarcerea executării silite pornite în dosarul de executare nr. 129/E/2014 al B. N. I. T. prin restituirea de către intimată a sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 104 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, redus conform art. 451 alin. 2 NCPC.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red./Tehnored.C.A
6 ex./4 ex. .>
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9845/2015.... → |
---|