Contestaţie la executare. Sentința nr. 2127/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2127/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2127/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2127
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . și pe intimat . PRIN AMT SERVICII INSOLVENTA SPRL C., terț poprit A. D. D. TREZORERIA CRAIVOA, având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. P. M. pentru contestatoare, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la dosarul cauzei s-a depus prin serv. registratură de către B. N. I., dosarul de executare nr. 82/2012.
Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecată.
Av. P. M. pentru contestatoare solicită admiterea contestației, anularea actelor de executare, desființarea titlului executoriu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2014, contestatoarea . în contradictoriu cu intimata . prin AMT SERVICII INSOLVENTA SPRL C., și terțul poprit A. D. D. TREZORERIA CRAIVOA, a formulat contestație la executare împotriva adresei emise de către DGFP D.-Trezoreria C. cu nr. CV_/08.12.2014 și a actelor și formelor de executare silită întocmite în dosarul de executare cu nr. 82/2012 de către B. N. I..
În motivarea contestației, contestatoarea a aratat că la intocmirea dosarului de executare nr. 82/2012 de către B. N. I., a fost obligată la plata sumei de 84 483 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, in care creditoare este ..
La intocmirea dosarului de executare a stat sentința comercială nr. 7731/24.04.2011 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 având ca obiect ordonanța de plată. La plata sentinței civile cu nr. 7731/24.04.2011 a Judecătoriei C., au stat facturile cu nr. 079 și 010/03.05.2008.
Facturile respective au fost declarate false prin hotărâre definitivă, prin decizia penală cu nr. 1020/2014, pronunțată în dos. nr._, au fost anulate ca fiind false.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. V.c.p.c. și art. 711 și urm. N.c.p.c.
În dovedirea contestației sunt depuse la dosar: delegația de reprezentare, copia deciziei penale nr. 1020/17.07.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr._, adresa nr._/08.12.2014 emisă de A.-D. C..
Instanța a dispus în baza rolului activ în materie probatorie, reglementat de art. 129, alin. 5 C.p.civ., emiterea unei adrese către B. N. I., în vederea înaintării unei copii certificate a dosarului de executare nr. 82/2012, aceasta fiind comunicată la data de 04.02.2015.
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile legale, instanța retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 399 C.pr.civ, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar in cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Potrivit art.372 C.p.c., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, in cadrul executării silite, constrângerea judiciara apare ca un substituit al refuzului executării de bunăvoie a titlului executoriu.
Din dispozițiile art.399 C.p.c., se impune concluzia că o contestație la executare poate fi promovată numai împotriva unui act de executare. Pe de altă parte, contestația la executare reprezintã mijlocul procedural, specific fazei executãrii silite, prin intermediul cãruia persoana interesatã (creditorul urmãritor, debitorul urmãrit, tertul poprit, tertii sau procurorul) solicitã instanței ca actele de executare sã fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale.
Contestația la executare este o cale de atac speciala, pentru înlăturarea unor acte procesuale îndeplinite în mod nelegal de organele de executare, putând fi exercitata de către una din parți sau printr-o acțiune civila particulara, în cazul promovarii de catre o terta persoana care vizeaza masurile de executare silita.
Astfel, contestatia la executare poate viza fie clarificarea întelesului, întinderii sau aplicarea titlului executoriu (în cazurile în care nu s-a utilizat procedura prevãzutã de dispozitiile art. 281 din Codul de procedurã civilã), fie desfiintarea actelor de executare nelegal.
In toate cazurile este insa necesar sa fie începuta executarea silita pentru a se putea formula contestație la executare.
Prin cererea formulată de . s-a contestat adresa emisa de către DGFP D.-Trezoreria C. cu nr. CV_/08.12.2014 și formele de executare silită întocmite în dosarul de executare cu nr. 82/2012 de către B. N. I..
Se retine ca procedura de executare silită a fost începută la data de 09 aprilie 2012, iar ultimul act de executare a fost îndeplinit la data de 10.09.2012, constând in înființarea de poprire a terțului Trezoreria mun. C., pentru care s-a solicitat validarea popririi in cadrul dosarului nr._/215/2012 al Judecătoriei C., cererea respinsa ca neîntemeiata, potrivit sentinței civile nr._/06.12.2012.
Instanța constată ca adresa emisa de către DGFP D.- cu nr. CV_/08.12.2014 (fila 23) nu reprezintă un act de executare silită, acest înscris neregăsindu-se nici in dosarul executare cu nr. 82/2012 înaintat de către B. N. I., motiv pentru care instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata . PRIN AMT SERVICII INSOLVENTA SPRL C., cu sediul în C., ., jud. D., terțul poprit A. D. D. TREZORERIA C..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015
Președinte, Grefier,
R. M. T. L. V.
Red.. R.M.T.
Tehnored. L.V.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2133/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2129/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|