Pretenţii. Sentința nr. 2130/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2130/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2130/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2130

Ședința publică de la 18.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe Asociația de P. nr. 19 Brazda și pe pârâții S. A. și S. P., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr. 19 Brazda a chemat în judecată pe pârâții S. A. și S. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 3822,52 lei din care 2683,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada aprilie 2013– iunie 2014 si 1138,94 lei, penalităti de întârziere pentru aceeași perioada.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 14 situat în C., .. 74, . de Asociația de P. nr.19 Brazda si nu și-au achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 3822,52 lei din care 2683,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada aprilie 2013– iunie 2014 si 1138,94 lei, penalităti de întârziere pentru aceeași perioada .

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: extrasul de cont, copii liste de plată a cotelor de contribuție, modul de calcul penalități de întârziere, procesele verbale din 28.01.2013, 16.01.2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâtii, deși membri al asociației de proprietari, nu au achitat cotele de întreținere aferente pe perioada aprilie 2013– iunie 2014.

Instanța constată că pârâtii au de achitat suma de 3822,52 lei din care 2683,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada aprilie 2013– iunie 2014 si 1138,94 lei, penalităti de întârziere pentru aceeași perioada .

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, art. 49 alin. 1 din aceeași lege dispune în sensul că asociația de proprietari poate impune un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au calculat.

În speță, prin procesele-verbale încheiate la data de: 28.01.2013, 16.01.201,. cu ocazia adunării generale a proprietarilor s-a stabilit ca penalizările pentru cheltuielile de întreținere restante să fie în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.

Întrucât pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere în termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, s-au calculat și penalități, acestea fiind conforme cu dispozițiilor art. 49, alin. 1 din Legea 230/2007, care prevăd ca suma penalităților nu poate depăși suma la care s-au aplicat.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtilor la plata către reclamantă a sumei de 3822,52 lei din care 2683,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada aprilie 2013– iunie 2014 si 1138,94 lei, penalităti de întârziere pentru aceeași perioada.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 19 Brazda, cu sediul în C., .. 75, parter, jud. D., în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. P., domiciliati în C., .. 74, ., jud. D..

Obliga paratii către reclamanta ASOCIATIA DE P. NR. 19 BRAZDA la plata sumei de 3822,52 lei din care 2683,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada aprilie 2013– iunie 2014 si 1138,94 lei, penalităti de întârziere pentru aceeași perioada .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică din 18.02.2015.

Președinte, Grefier,

R.-M. T. L. V.

Red.jud. R.M.T.

Tehnored. L.V,

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2130/2015. Judecătoria CRAIOVA