Plângere contravenţională. Sentința nr. 5172/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5172/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 5172/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5172/2015

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de petenta D. M., CNP_, cu domiciliul în C., .. 9, ., . in contradictoriu cu intimata P. Municipiului C. – Directia Fond Locativ si Control Asociatii de proprietari – Serviciul Control si Monitorizare Asociatii de Proprietari, cu sediul în C., . nr. 7, județul D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că s-au înaintat relațiile din partea Primăriei municipiului C., petenta D. M. a fost legitimată de instanță și identificată cu CI . nr._, CNP_, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, să se aibă în vedere faptul că era proaspăt angajată și tocmai achiziționaseră un program de calculator, de aceea s-a creat această situație, nefiind cu intenție sau pentru fraudarea legii; presiunea era foarte mare din partea locatarilor care le solicitau să afișeze listele de plată, astfel că au fost erori de afișare; în subsidiar, solicită înlocuirea cu avertisment, întrucât a recunoscut fapta, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 3.11.2014, sub nr._ petenta D. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei nr._ din 20.10.2014 prin care a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 200 lei, solicitând anularea acestuia si exonerarea sa de plata amenzii contravenționale.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că nu este vinovata de savarsirea faptei deoarece asociatia se afla in etapa implementarii unui program pe calculator care presupune reconstituirea tuturor datelor, verificarea lor si introducerea in calculator pentru 390 de apartamente.

La verificarea prin sondaj s-a constatat faptul ca intre lista de plata aferenta lunii iunie 2014, arhivata in dosarul cu documentele lunii si lista de plata aferenta aceleiasi luni, arhivata in sistem electronic, sumele inscrise in cele doua rubrici penalizare furnizori si penalizare asociatie difera. In lista de plata arhivata in dosarul lunii iunie 2014 sunt anumite rubrici in care sumele inscrise nu sunt lizibile, in sensul ca nu au fost inscrise cifrele de la mii si zeci de mii.

Operatiile au fost facute doar sub indrumarea, coordonarea si recomandarea programatorului si acest lucru nu a permis click-ul final de inchidere de luna, producand erori si diferente pe coloanele de penalizari amintite mai sus pe care le-a generat calculatorul in acest interval.

Mentioneaza ca incasarile au fost facute conform situatiei din calculator, cel care este oglinda tuturor operatiilor pe viitor si eliberandu-se chitante emise tot de acesta.

Arata ca toate acestea au fost facute sub indrumarea programatorului.

In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.

Petenta a depus alaturat procesul verbal de contraventie in copie, proces verbal nr. 114 din 16.10.2014, nota explicativa, lista plata pe luna iunie 2014.

Constatand ca cererea de chemare in judecata indeplineste conditiile prevazute de art. 194-196 Cod procedura civila la data de 5.11.2014, prin rezolutie, instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimata, cu mentiunea pentru aceasta ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel, conform art. 208 alin. 2 Cod proc civila, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165 Cod proc civila.

Intimata nu a depus intampinare la dosar in termenul legal.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, instanta solicitand intimatei sa inainteze toate inscrisurile care au stat la baza procesului verbal de contraventie.

La data de 27.03.2015 intimata a depus la dosar inscrisurile care au stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

In fapt, la data_ de 20.10.2014 a fost întocmit de către P. Municipiului C. prin care s-a reținut săvârșirea de către petenta D. M. a faptei constand in neevidentierea pe listele de plata a tuturor consumurilor reale, conform HCL nr. 363/2013. Petenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 200 lei.

Conform procesului verbal de control nr. 114 din data de 16.10.2014 la verificarea prin sondaj s-a constatat faptul ca intre lista de plata aferenta lunii iunie 2014, care se afla arhivata in dosarul cu documentele lunii si lista de plata aferenta aceleiasi luni, arhivata in sistem electronic, existau diferente si anume: sumele inscrise inc ele doua rubrici “penalizare furnizori” si “penalizare asociatie” difera; in lista de plata arhivata in dosarul lunii iunie 2014 sunt anumite rubrici in care sumele inscrise nu sunt lizibile, in sensul ca nu au fost inscrise cifrele de la mii si de la zeci de mii.

Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi in cuantum de 200 lei) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulitătii actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal de contraventie instanta retine ca intimata a depus in dovedire atat lista de plata arhivata cat si cea stocata in format electronic, intre care se constata diferentele mentionate in procesul verbal de control.

Petenta nu a facut dovada contrara celor retinute, sustinand doar ca este vorba de erori generate de calculator la introducerea datelor, aspect care nu prezinta relevanta asupra existentei contraventiei.

In ceea ce priveste sanctiunea aplicata având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite iar pe de altă parte art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată de către agentul constatator, fiind aplicata amenda in cuantumul minim – 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petenta D. M., CNP_, cu domiciliul în C., .. 9, ., . in contradictoriu cu intimata P. Municipiului C. – Directia Fond Locativ si Control Asociatii de Proprietari – Serviciul Control si Monitorizare Asociatii de Proprietari, cu sediul în C., . nr. 7, județul D..

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în sedință publică, azi, 21.04.2015.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

Tehnored. C.G.B.

4 ex. / 20 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5172/2015. Judecătoria CRAIOVA