Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 3585/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3585/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 3585/2015
Dosar nr._ -evacuare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3585
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2015, consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre privind pe reclamanta R. C. și pe pârâții P. D. C., V. C., P. E., având ca obiect evacuare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ , la data de 04.12.2014, reclamanta R. C. a chemat în judecată pârâții P. D. C., V. C., P. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților din spațiul cu destinația de locuință, situat în C., .. 42 C, pe care îl ocupă fără drept.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt, spațiul cu destinația de locuință, situat în C., .. 42 C a fost atribuit pârâților în baza contractului de închiriere nr. 295/15.09.2009 pe o perioadă de 5 ani, până la data de 19.06.2014. Pârâții ocupă în prezent locuința mai sus menționată fără forme legale, neintervenind prelungirea contractului de închiriere care a încetat la data de 19.06.2014. Reclamanta a mai arătat că prin adresa nr._/14.10.2014 emisă de R. C., pârâtul P. D. (titularul contractului) a fost notificat conform art. 1038 NCPC să se prezinte la sediul regiei, pentru a preda imobilul din .. 42 C. R. C., care este administrator al imobilului menționat în baza HCL nr. 282/2008, proprietarul locuinței fiind Municipiul C..
Totodată, reclamanta a învederat că prin adresa nr._/15.10.2014, Municipiul C. a înștiințat-o că a inițiat proiectul pentru obiectivul "Reactualizare PUZ Centrul Istoric – Zona Pilot - Lipscania Craiovei", iar imobilul situat în C., .. 42 C, a fost inclus în acest obiectiv care reglementează funcțiunile permise în această zonă și care exclude pentru viitor funcțiunea de locuințe de tip rezidențial, fiind permisă doar locuirea în regim hotelier. A susținut reclamanta că pârâtul în mod nejustificat a refuzat să dea curs notificării R. C. și locuiește și în prezent în imobil împreună cu membrii familiei, respectiv P. E. (mama) și V. C. (bunica), conform fișei suprafeței locative anexă la contractul de închiriere, și conform acestor reglementări impuse, întârzierea punerii în aplicare a obiectivului proiectat, produce prejudicii Municipiului C. în calitate de proprietar și R. C. în calitate de administrator.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1038, art. 1040 NCPC.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar notificarea nr._/14.10.2014 cu confirmare de primire, HCL 282/2008, adresa nr._/15.10.2014, contractul de închiriere nr. 295/15.09.2009.
La data de 05.01.2015, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâții au arătat că locuiesc în apartamentul situat în C., .. 42 C, pârâta V. C. de circa 40 de ani, pârâtul P. D. C. de când s-a născut, având contract de închiriere pe o durată de 5 ani, care a fost prelungit de mai multe ori.
Pârâții au susținut că încă de la început au fost chiriași corecți, care și-au plătit chiria în mod constant, fără a avea restanțe, chirie pe care o plătesc și în prezent. Familia lor se compune din bunica V. C., mama P. E. și fiul P. D. C.. Situația materială a familiei este foarte precară, ambele pârâte fiind foarte bolnave, pârâta P. E. este încadrată în grad de handicap, având amputat piciorul până la nivelul coapsei. Singurul care muncește și are venituri este pârâtul P. D. C. și cu toate acestea niciodată nu au rămas datori cu plata chiriei. Aceștia au mau precizat că deși contractul de locațiune nr. 295/15.09.2009 a expirat la data de 19.06.2014, nu consideră că locuiesc abuziv ci în baza unui nou contract de locațiune care s-a născut prin tacita relocațiune, invocând dispozițiile art. 1810 alin. 1 NCC, potrivit cărora "după împlinirea termenului, locatorul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune ,în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor". Potrivit art. 129 din L 71/2011, disp. art. 1810 NCC, referitoare la tacita relocațiune sunt aplicabile tuturor contractelor de locațiune al căror termen se împlinește după data intrării în vigoare a NCC. Din dispozițiile deja invocate, rezultă că, prin tacita relocațiune se încheie un nou contract de locațiune și nu doar se prelungesc efectele celui vechi. Noul contract de locațiune are aceleași clauze, dar spre deosebire de locațiunea anterioară, operează pe durată nedeterminată. Reînnoirea locațiunii prin tacita relocațiune va putea fi împiedicată de locator care, anterior expirării termenului, trebuie să notifice locatarului voința sa de a nu încheia un nou contract de locațiune. Aceste dispoziții se coroborează și cu disp. art. 1037 alin. 3 NCPC, care prevede :" când locațiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel".
Pârâții au precizat că reclamanta i-a notificat în data de 03.07.2014, deci după data de 19.06.2014, iar până la data de 19.06.2014 - data expirării contractului, reclamanta nu i-a notificat că nu mai doresc încheierea unui nou contract, dar au încasat chiria lunară, imobilul fiind în posesia și folosința pârâților, operând de drept tacita relocațiune, astfel că pârâții locuiesc în imobil în baza unui contract de locațiune cu durată nedeterminată.
În susținerea cererii, pârâții au depus la dosar bilete de ieșire din spital, scrisori medicale, referat medical, referat pentru expertizarea capacității de muncă, certificat de încadrare în grad de handicap nr._/_/07.01.2009, toate acestea pentru pârâta P. E., adeverință medicală pentru pârâta V. C., acte de stare civilă, adresa nr._/06.08.2012 emisă de R. C., încheiere de autentificare nr. 1186/27.10.2014, certificat de atestare fiscală nr._/22.10.2014, certificat de atestare fiscală nr._/22.10.2014, un set de chitanțe privind achitarea chiriei pentru imobil, adresele nr. 9401/03.07.2014, nr._/25.09.2014 emise de R. C..
La data de 19.01.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și argumentate invocate prin întâmpinare .
În motivare, cu privire la susținerile pârâților referitoare la nouă locațiune, reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 1810 NCC, locatarul poate deține bunul și să își îndeplinească obligațiile numai dacă nu există vreo împotrivire din partea locatorului ori R. C. în calitate de administrator a notificat pârâții prin adresa nr._/03.07.2014 să se prezinte la sediul regiei pentru predarea imobilului deoarece proprietarul acestuia(Municipiul C.) a demarat procedura de schimbare a PUZ în zona unde se află amplasat imobilul închiriat. Față de apărările pârâților, reclamanta a arătat că dacă locatarului i-a fost notificată denunțarea unilaterală de către locator, are obligația conform art. 16 din contract de a achita contravaloarea chiriei până la data executării efective a hotărârii de evacuare, iar prin adresa nr._/15.10.2014 a Serviciului Urbanism și Amenajare a Teritoriului ce aparține Municipiului C., a fost înștiințată că la data de 25.08.2014 s-a încheiat contractul cu nr._/25.08.2014 pentru obiectivul "Reactualizarea PUZ –Centrul Istoric – Zona Pilot-Lipscania C. " prin care imobilele aflate în această zonă urmează să nu mai aibă destinația de locuințe, situație în care imobilul nu mai poate fi folosit conform destinației sale inițiale. Având în vedere importanța acestui proiect pentru Municipiul C., a notificat pârâții pentru predarea imobilului, motivat și de faptul că interesul public prevalează interesul personal al chiriașului.
În cauza a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Analizând actele și lucrările dosarului în prisma dispozițiilor legale aplicabile instanța reține următoarea situație de fapt:
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul C. este proprietar al imobilului cu destinație locuință situat în C., .. 42 C, iar reclamanta R.A.A.D.P.F.L., este numit ca titular al dreptului de administrare stabilit prin HCL nr.282/2008.
În exercitarea prerogativelor dreptului de administrare menționat, reclamanta a promovat prezenta acțiune în evacuare a pârâților din imobilul de mai sus invocând procedura reglementată de dispozițiile art. 1.033- 1.048 C. proc . civ.
Pârâții au recunoscut că locuiesc efectiv în imobil și au pretins existența unui titlu locativ, invocând tacita relocațiune.
În ceea ce privește tacita relocațiune, instanța reține că pârâții nu dețin un titlu valabil pentru ocuparea imobilului din litigiu, întrucât, termenul locațiunii, astfel cum acesta a fost stabilit prin contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuințe, înregistrat la data de 15.09.2009 sub nr. 295, a expirat la data de 19.06.2014.
De asemenea, deși a operat tacita relocatiune, iar contractul de închiriere cu termen, la expirarea duratei locațiunii, s-a transformat într-un contract pe durata nedeterminata, acesta a luat sfârșit prin denunțarea unilaterală, respectiv prin notificarea pârâților locatari în scris la data de 20.10.2014( fila 7), în condițiile prevăzute de art. 1816 C.civ. și art.1038 NCpc, prin care i s-a pus în vedere să elibereze și să predea locuința în termen de 5 zile de la primirea notificării.
Mai mult, prezenta cerere de evacuare constituie manifestarea neechivocă a voinței de denunțare a contractului. În aceste condiții, în cauza dedusa judecații, în absenta unui contract de închiriere care sa exprime voința tuturor parților contractante, se reține că nu există nici un temei legal care sa justifice locațiunea pârâtei.
Potrivit disp art 1040 Cpr civ, " Dacă locatarul sau ocupantul notificat in condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicitat instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu"
Cu referire la cererea de evacuare a pârâților instanța reține că acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. Astfel, în materia acțiunii în evacuare, nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului ci doar folosința acestuia, folosința încălcată de către parâți, urmare a ocupare fără titlu a imobilului.
În cauza de față, se reține că prin denunțarea unilaterală a contractului prin notificare și, respectiv, prin promovarea prezentei acțiuni în evacuare, pârâții nu mai dețin un titlu locativ, așa încât cererea de evacuare este apreciată ca fiind întemeiată și urmează să fie admisă ca atare.
Instanța are în vedere totodată faptul că tacita relocațiune nu constituie un impediment în denunțarea contractului de închiriere prezumat a se fi încheiat pe durată nedeterminată, încât de îndată ce locatorul a solicitat locatarului să elibereze spațiul, acordul tacit de voință, care a stat la baza prelungirii locațiunii, a încetat să mai existe(de vreme ce locațiunea prelungită pe durată nedeterminată subzistă numai cât subzistă acordul tacit al părților).
Prin urmare, întrucât în cauza de față pârâții nu dețin un titlu locativ, instanța va dispune evacuarea acestora din imobilul, proprietatea Municipiului C., situat în C., România Muncitoare, nr. 42C, județul D., aflat în administrarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în evacuare formulată de reclamanta R. C., cu sediul în C., . A, județul împotriva pârâților P. D. C., V. C., P. E. ,domiciliați în C., .. 42C, județul D..
Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în C., .. 42C, județul D., proprietatea Municipiului C., imobil aflat în administrarea reclamantei R.A.D.P.F. L C..
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.03.2015.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
6 ex./2015
← Uzucapiune. Sentința nr. 3100/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 3116/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|