Fond funciar. Sentința nr. 1928/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1928/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 32067/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 1928/2015
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ
Grefier L. N.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședinta publică din data de 06.02.2015, consemnate in incheierea de sedinta de la acea data ,ce face parte integrantă din prezenta hotărîre ,in cauza privind pe reclamanta S. R. în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR MELINESTI si C. J. PENTRU APLICAREA LEGII 247/2005 D., având ca obiect fond funciar.
INSTANȚA
La data de 27.09.2013 reclamanta S. R. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR MELINESTI si C. J. PENTRU APLICAREA LEGII 247/2005 D., solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate pentru terenul intravilan în suprafață de 1000 mp.situat in .,avand ca vecini:N- L. I., S-Nicut I., E-DJ 2059 și V-DE 831/1.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt prin cererea nr. 948/28.11.2005 a solicitat pârâtei C. Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Melinești să dispună reconstituirea dreptului său de proprietate pentru terenul mai sus individualizat.
În urma acestei cereri, au urmat procedurile specifice ale Legii 247/2005 și a Normelor de aplicare ale acestei legi, culminând cu eliberarea procesului-verbal de punere în posesie nr. 38/30.01.2013.
Reclamanta a solicitat să se observe faptul că punerea efectivă în posesie se produce după 8 ani în care a așteptat valorificarea unui drept de proprietate validat în anexele de lege, adevărate acte administrative ce emana de la instituții de stat.
Așadar, în ciuda validării reclamantei în anexă și recunoașterii în mod evident a dreptului său de proprietate pentru suprafața de 1000 mp teren intravilan, nici până în prezent nu deține titlu de proprietate, ceea ce echivalează cu încălcarea disp. art. 555 C.CIV. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Cu adresele înaintate la 02.09.2013 a solicitat celor două pârâte eliberarea titlului de proprietate, iar răspunsul primit de la C. Locală Melinești este următorul: apariția Legii 165/2013 a dus la sistarea eliberării documentelor premergătoare eliberării titlurilor de proprietate, iar răspunsul Comisiei Județene D. se referă la apariția aceleiași legi.
Reclamanta a solicitat să se observe că dreptul său la eliberarea titlului de proprietate s-a născut cu mulți ani anterior apariției Legii 165/2013 și nu se poate prevala de o lege care, din contră, vine să urgenteze finalizarea procedurilor de reconstituire, pentru a justifica de ce de 8 ani nu și-a valorificat dreptul.
A invocat prevederile art.64 din legea 18/1991 conform carora in cazul in care C. L. refuza inmanarea titlului de proprietate emis de C. J. sau punerea efectiva in posesie persoana nemultumita poate face plangere la instanta in a carei raza teritoriala este situat terenul.
Reclamanta, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 64 Legea 18/1991, respectiv: există unui refuz al paratelor de eliberare a titlului de proprietate, iar refuzul este nejustificat.Nejustificarea este cu atât mai mare, cu cât întreaga procedură a fost urmată, culminând cu ultimul act necesar: procesul-verbal de punere în posesie.
Prin nerespectarea obligației comisiilor de a-i elibera titlul de proprietate, apreciază că a suferit o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor lor, fiind aplicabile în speță garanțiile art. 1 din Protocolul nr. 1, Convenția având drept scop protejarea drepturilor neteoretice sau iluzorii ci concrete și efective(cauzele Artico impotriva Italiei ,C-tin P. impotriva Romaniei).
În drept, a invocat dispozițiile art. 64 Legea 18/1991, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 194 C.P.CIV.
Probe: înscrisuri și anume: cererea de reconstituire nr. 948/28.11.2005, procesul-verbal de punere în posesie nr. 38/30.01.2013, adresă înaintată prin fax către parate, răspunsurile Comisiilor, împuternicire avocațială, copie certificat nr._/06.11.2013 emis de OCPI D. ..
Prin încheierea de ședință din data de 22.11.2013, s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată .
La data de 13. 12.2013 ,reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință din data de 22.11.2013 .
Prin încheierea din data de 03.02.2014, s-a admis cererea de reexaminare a încheierii din data de 22.11.2013 ,s-a desființat încheierea din data de 22.11.2013 privind anularea cererii de chemare în judecată și s-a trimis cauza completului inițial investit .
Pârâtele nu au depus întâmpinare
La data de 19.05.2014 s-a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 20.06.2014 cu citarea partilor in sedinta publica.
Prin încheierea de ședință din data de 20.06.2014 instanța a dispus emiterea unei adrese către C. L. de Fond Funciar Melinești pentru a ne comunica daca s-a emis titlu de proprietate in baza procesului-verbal de punere in posesie nr.38/30.01.2013 pentru terenul intravilan in suprafata de 1000 m.p. situat în . având ca vecinătăți :N-L. I., S –N..I., E –DJ 2059, V-DE 831/1, dacă nu care este motivul cu completarea să înainteze in copie si dosarul de reconstituire care a stat la baza procesului-verbal de punere in posesie, relațiile fiind comunicate cu adresa nr.4787/14.10.2014 .
Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2014, s-a dispus suspendarea cauzei conform dispozitiilor art.411 al 1 pct. 2 ncpc.pentru lipsa partilor.
La data de 24.11.2014, s-a formulat de către reclamantă cerere de repunere pe rol a cauzei,fixandu-se termen la 06.02.2015 cand s-a admis de catre instanta cererea de repunere pe rol a cauzei .
La acel termen instanta a invocat exceptia prematuritatii introducerii actiunii .
Analizand actele si lucrarile dosarului,prin prisma exceptiei invocate, instanta retine in fapt urmatoarele:
Prin procesul-verbal de punere in posesie nr.38/30.01.2013 reclamanta a fost pusa in posesie asupra unor suprafete de 9000 mp de teren extravilan si de 1000 mp de teren intravilan ,insa ,pana in prezent, nu s-a emis titlu de proprietate pentru acestea, asa cum rezulta din adresa nr.4787/14.10.2014 a Primariei Melinesti.
Prin actiune reclamanta a solicitat obligarea paratelor la emiterea titlului de proprietate doar asupra terenului intravilan de 1000 mp din procesul-verbal ,acesta fiind situat in .,si avand ca vecini:N- L. I., S-Nicut I., E-DJ 2059 și V-DE 831/1.
Cu adresa nr.4787/14.10.2014 a Primariei Melinesti s-au inaintat in copie actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de punere in posesie,rezultand ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia s-a cerut prin cererea nr.948/28.11.2005 formulata de reclamanta in temeiul legii 247/2005,aceasta fiind validata in anexa 8a poz.2 (nr.anexei si pozitia fiind inscrise si in continutul procesului-verbal de punere in posesie).
La data formulării acțiunii de către reclamanta respectiv 27.09.2013, era în vigoare, din data de 20.05.2013, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege de imediată și generală aplicare tuturor procedurilor administrative ori judiciare, indiferent de stadiul lor, conform regulii "tempus regit actum".
Potrivit art. 4 din Legea 165/2013 "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Conform art. 7 din aceeași lege "Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile."
Art. 11 alin.1 din aceeași lege prevede următoarele: "Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016. ."
Prin urmare, dispozițiile art. 7, raportate la dispozițiile art. 4 din lege instituie o suspendare a obligațiilor comisiilor de fond funciar privind punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local.
Art. 5 din lege reglementează constituirea unei noi autorități administrative, C. locală pentru inventarierea terenurilor, art. 6 reglementează obligația acestei comisii de a întocmi, în termen de 180 de zile de la data constituirii, situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ – teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ – teritorială; art. 8 din lege reglementează obligația comisiilor locale de fond funciar de a centraliza toate cererile de reconstituire nesoluționate, în vederea stabilirii suprafeței de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire; art. 11 reglementează obligația comisiilor locale și județene de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016; art. 11 alin. 2 reglementează plângerea pe care o are la dispoziție persoana interesată în situația neîndeplinirii acestor obligații; art. 12 reglementează modul în care se va face atribuirea terenurilor reconstituite; capitolul IV instituie măsuri pentru urgentarea soluționării cererilor de retrocedare.
Astfel, reglementarea procedurii de inventariere a terenurilor și cea de soluționare a cererilor ce decurg din legile fondului funciar, a fost prevăzută în Legea nr. 165/2013, lege care a fost adoptată ca urmare a cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate ulterior în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, aspect pentru care nu se poate reține că legea în discuție ocrotește doar un interes privat, al unei anumite persoane și că numai aceasta este în măsură să invoce prevederile sale, ci legea a fost adoptată tocmai în vederea susținerii unui interes general, normele sale fiind imperative și de ordine publică.
De asemenea, fiind în discuție o lege care a fost adoptată tocmai ca urmare a cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate ulterior în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, astfel cum s-a precizat și în cadrul art. 4 din cuprinsul său, dispozițiile acesteia nu sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului și, prin respectarea acestora, nu se poate reține că s-ar încălca acest act normativ și nici că reclamanta, în speța de față, este sau va rămâne lipsită de un bun, în sensul disp. art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei Convenții.
F. de aceste considerente instanta va admite exceptia prematuritatii invocata din oficiu si în consecintă va respinge actiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prematuritatii invocata din oficiu.
Respinge actiunea formulată de reclamanta S. R. domiciliată în Com.Melinești, ., Jud.D., CNP -_ împotriva pârâtelor C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR MELINESTI cu sediul în . J. PENTRU APLICAREA LEGII 247/2005 D.,cu sediul în C. ., CUI_ .
Pronunțata în ședința publica azi, 13 .02. 2015.
Președinte Grefier
Red.CCM/Tehn.L.N. 5 ex.14.04.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 1478/2015. Judecătoria CRAIOVA | Autorizarea executării obligaţiei de a face (art. 580 ind.2... → |
---|