Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4712/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4712/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 5026/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4712/2015
Ședința publică de la 10 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. G. V. în contradictoriu cu pârâta M. L. V., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta C. G. V. personal și asistată de av. S. F., lipsă fiind pârâta M. L. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamanta C. G. V. prin av. S. depune dovada achitării diferenței taxei de timbru în cuantum de 631 lei împreună cu cerere de micșorare a câtimei obiectului acțiunii în ceea ce privește suprafața de teren intravilan.
Instanța, pune în discuție aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. 1 raportat la art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea 17/2014 și Decizia Curții Constituționale nr. 765/16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din 09.02.2015 cu privire la terenul extravilan în suprafață de 4200 mp situat în comuna Celaru, ., P 44.
Având cuvântul, reclamanta C. G. V. prin av. S. învederează faptul că în prezenta cauză nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile Legii 17/2014 întrucât litigiul s-a pornit în temeiul Vechiului Cod de Procedură Civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta C. G. V. prin av. S. solicită admiterea acțiuni așa cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată și să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit, teren intravilan în suprafață de 560 mp și suprafața de teren extravilan de 4200 mp situată în T 144, P 44 precum și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile deduse judecății:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.02.2013, reclamanta C. G. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. L. V. să se constate ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că la data de 01.07.201 pârâții i-a vândut următoarele imobile: casă de locuit compusă din două camere construită din cărămidă și acoperită cu țiglă și tablă și teren intravilan aferent în suprafață de 800 mp înscris în TDP nr. 1362-_/10.04.1997 în T 7 P 369 și 367/1 situate în Comuna celaru, ., precum și terenul în suprafață de 4200 mp situat în extravilanul Comunei Celaru, . P 44 înscris în același titlu de proprietate și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
În fapt, a arătat că la data de 01.07.2011 intre reclamantă si pârată s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare privind imobilele mai sus amintite.
A menționat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de fond ale contractului de vânzare cumpărare conform art. 969, 1073, 1077 și 1294 din Codul Civil iar interesul promovării acțiunii îl constituie imposibilitatea întocmirii memoriului tehnic cadastral și a înscrierii în cartea funciară a imobilelor.
Calea acțiunii în constatare poate fi utilizată de proprietarul care se află în posesia unui bun, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască ori să i se consolideze dreptul.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. și art. 969, 1073, 1077 și 1294 din Codul Civil.
In dovedire a atașat acțiunii înscrisul sub semnătură privată intitulat " Contract de vânzare-cumpărare" din 01.07.2015 și sentința civilă nr. 2936/17.04.2006 definitivă și irevocabilă prin renunțarea la calea de atac pronunțată de Judecătoria craiova în dosarul 552/C/2006.
În data de 26.04.2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii.
În fapt a arătat că la data de 01.07.2011 a vândut reclamantei imobilele arătate în acțiune cu suma de 10.000 pe care a primit-o integral la acea dată.
Ulterior reclamanta mi-a solicitat să mergem la notar în vederea încheierii unui act autentic de vânzare cumpărare, însă nu s-a putut prezenta pentru că nu avea întocmită documentația cadastrală.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 01.07.2011, între pârâtă, pe de o parte în calitate de promitentă vânzătoare și reclamantă, pe de alta parte, în calitate de promitent ă cumpărătoare, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat " Contract de vânzare – cumpărare " prin care părțile contractante și-au exprimat acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea următoarele imobile: casă de locuit compusă din două camere construită din cărămidă și acoperită cu țiglă și tablă și teren intravilan aferent în suprafață de 800 mp înscris în TDP nr. 1362-_/10.04.1997 în T 7 P 369 și 367/1 situate în Comuna celaru, ., precum și terenul în suprafață de 4200 mp situat în extravilanul Comunei Celaru, . P 44 înscris în același titlu de proprietate.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din legea 17/2014 în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară, iar conform art. 3 din legea 17/2014 înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, iar potrivit dispozițiilor art. 20 din legea 17/2014 prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.
De asemenea, instanța mai arată că prin decizia nr. 755/ 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 09 februarie 2015 Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile art. 20 alin. (1) referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt neconstituționale.
În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a deciziei Curții Constituționale nr. 755/ 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 09 februarie 2015 instanța arată următoarele:
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", prevederi care se regăsesc în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Prin urmare, consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existență juridică și deci să mai constituie temei al pretențiilor în justiție, iar din motive de securitate și de stabilitate a circuitului juridic, Constituția României prevede că efectele declarării neconstituționale a actului (legi, ordonanțe, regulamente) se produc doar ex nunc.
Este vorba așadar de lipsirea efectelor [mai exact, de încetarea acestor efecte, în termenii art. 147 alin. (1) din Constituția României] actului declarat neconstituțional pentru viitor, în temeiul unei hotărâri a instanței de jurisdicție constituțională, hotărâre cu caracter general obligatoriu și care se bucură de putere de lucru judecat.
Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut.
Cum este vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Prin urmare, nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 20 din legea 17/2014, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Nu este vorba, în această situație, despre raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite, pentru a se aprecia asupra legii incidente la momentul la care acestea au luat naștere (lege care să rămână aplicabilă ulterior efectelor unor asemenea raporturi întrucât aceasta a fost voința părților).
Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supraviețuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.
Astfel, prin derogare de la regimul de drept comun intertemporal, al aplicării imediate a legii noi, efectele viitoare ale situațiilor juridice voluntare rămân, în principiu, cârmuite în continuare de legea contemporană cu formarea lor (în sensul că atât drepturile patrimoniale, cât și obligațiile corelative ale părților, configurate prin acordul lor de voință, își păstrează întinderea, durata, modalitățile de exercitare și de executare stabilite la data perfectării actului juridic).
Așadar, în cazul situațiilor juridice subiective - care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea - principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după . legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014.
Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale, în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.
Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
În mod asemănător, în legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată s-a pronunțat de altfel instanța supremă, printr-o decizie în interesul legii, de dată recentă (a se vedea Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011), prin care s-a statuat că "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează"; că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și prin urmare "instanțele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale".
De aceea, din punctul de vedere al dreptului intern, se concluzionează că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională.
Pentru considerentele arătate, instanța constată că decizia Curții Constituționale nr. 755/ 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din data de 09 februarie 2015 este aplicabilă în speță.
Prin urmare, având în vedere prevederile legale incidente în cauză, respectiv art. 5 alin. 1 din legea 17/2014 rezultă că, pentru a se putea pronunța o hotărâre care să tină loc de contract de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren situată în extravilan, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții legale, respectiv:
- antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009
- imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară
- urmarea unei proceduri administrative prealabile privind respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.
Astfel, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța constată că terenul extravilan în suprafață de 4200 mp situat în ., P 44 nu este înscris în cartea funciară, așa cum rezultă din certificatul nr._/07.11.2013 ( fila 33) precum și că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada respectării dreptului de preempțiune în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 6 și următoarele din legea 17/2014.
În ceea ce privește motivul invocat de către reclamant, conform cărora prevederile Legii nr. 17/2014 nu se aplică cauzei de față, întrucât ar fi un caz de retroactivitate a legii, promisiunea de vânzare cumpărare fiind încheiată anterior intrării în vigoare a legii 17/2014, instanța arată că acesta nu este întemeiat pentru următoarele considerente.
Astfel, având în vedere promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare instanța constată că reclamantul este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate întrucât transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, indiferent de forma acestuia, autentică sau neautentică, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat.
În acest sens, instanța de judecată învestită în temeiul art. 1.169 din Codul civil trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare, reprezentate, în speță, de normele legale referitoare la înscrierea la rolul fiscal și în cartea funciară a suprafeței de teren ce face obiectul antecontractului, precum exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Așadar, îndeplinirea condițiilor legale în vigoare, printre care și prevederile Legii 17/2014 pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
Din acest punct de vedere, contrar susținerilor reclamantei, aplicarea prevederilor legii 17/2014, respectiv a celor referitoare înscrierea imobilului ce face obiectul antecontractului este la rolul fiscal și în cartea funciară precum și la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment.
În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).
Pe cale de consecință, având în vedere cele arătate mai sus instanța constată că în speță sunt aplicabile . 5 alin. 1 raportat la art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea 17/2014 și Decizia Curții Constituționale nr. 765/16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial din 09.02.2015 în ceea ce privește terenul în suprafață de 4200 mp situat în extravilanul Comunei Celaru, . P 44.
Prin urmare fiind vorba de suplinirea suplinirii consimțământului părții care nu-și execută obligația, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic, precontractul de vânzare cumpărare fiind un tot unitar, instanța constată că nu poate suplini parțial consimțământul părții care nu-și execută obligația numai cu privire la terenul intravilan și casa de locuit, în condițiile în care instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic pentru terenul extravilan conform art. 5 din Legea 17/2014, din cauza faptului că în momentul constatării valabilității antecontractului de vânzare cumpărare instanța trebuie să menționeze și prețul pentru care s-au înstrăinat imobilele, ori în antecontractul de vânzare cumpărare intitulat " Contract de vânzare cumpărare " din data de 01.07.2011 se menționează un preț global de 10.000 lei fără a se indica distinct prețul pentru casa de locuit, terenul intravilan și teren extravilan.
În consecință, având în vedere cele menționate mai sus, urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta C. G. V. domiciliată în C., A.I C., .. A, . în contradictoriu cu pârâta M. L. V. domiciliată în C., ., ., județul D., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10.04.2015.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5686/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5221/2015.... → |
|---|
