Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3485/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3485/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3485/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3485/2015
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier V. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanții O. M. și O. S. M. și pe pârât P. A., având ca obiect
hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică,a răspuns reclamantul, lipsind reclamanta și pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reclamantul prezent învederează instanței că a achitat taxa de timbru în cuantum de 337 lei și depune chitanța la dosar
Instanța constată cercetarea procesului încheiată și, nemaifiind cereri de formulat si alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 Cod proc.civ ., declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul reclamantului.
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.pr. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După închiderea dezbaterilor s-a prezentat av. G. G. pentru reclamanți care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 03.04.2014 reclamanții O. M. și O. S. M. a chemat în judecată pe pârâtul P. P., solicitând să se constate valabilă promisiunea de vânzare-cumpărare aut. la nr. 113/12.02.2014 de BNP D. G. E. pentru imobilul situat în C., ..Gorki) nr. 46 (actual .. 16), jud. D., compus din două camere și dependințe aferente, în suprafață utilă de 68,98 mp, cota parte din două holuri, baie, WC, podest și pivniță precum și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului aferent în suprafață indiviză de 29,98 mp, respectiv cota parte de 30%, imobil fără număr cadastral și carte funciară, iar hotărârea care se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în fapt prin precontractul de vânzare-cumpărare nr. 113 din 12.02.2014 aut. de BNP D. G. E. au convenit cu pârâtul P. P. să cumpere imobilul situat în C., ..Gorki) nr. 46 (actual .. 16), jud. D. compus din două camere și dependințele aferente, în suprafață utilă de 68,98 mp, cota parte din: două holuri, baie, wc, podest și pivniță precum și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului aferent în suprafața indiviză de 29,89 mp, respectiv cota parte de 30%.
Prețul imobilului a fost în cuantum de 36.000 lei și a fost achitat integral vânzătorului la data autentificării actului.
În convenție, părțile au stabilit ca vânzare să se efectueze la notarul public până la data de 12.03.2014.
Reclamanții au insistat în mod repetat să se deplaseze la notarul public în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare, ca de altfel și pentru că pârâtul să efectueze documentația cadastrală pentru înscrierea imobilului în Cartea Funciară.
Acesta a respins solicitările reclamanților, astfel că aceștia l-au convocat pe pârât la BNP D. G. E. pentru data de 14.03.2014 ora 14,00 pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, promitentul-vânzător refuzând să se prezinte, așa cum rezultă din încheierea de certificare nr. 01/14.03.2014.
Înainte de promovarea prezentei acțiunii, reclamanții au inițiat avantajele medierii, dar pârâtul a refuzat să se prezinte.
La dosar au depus în copie următoarele acte: promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 113/12.02.2014, actele de proprietate ale promitentului-vânzător, notificarea privind convocarea la notarul public, încheierea de certificare nr. 01/14.03.2014, dovada privind îndeplinirea avantajelor medierii.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1669, 1179, 1279 C.CIV.
Probe: înscrisuri, interogatoriul pârâtului, expertiză în specialitatea construcții civile și proba testimonială cu martorii V. G. și G. M..
La data de 23.04.2014 reclamanții au formulat o cerere, prin care au arătat valoarea obiectului cererii și modul de calcul al taxei judiciare de timbru, precizând că aceasta a fost calculată conform expertizei ANEVAR pe anul 2013 (grilele notariale pe anul 2013) anexa B.
În aceste condiții, obiectul cererii este în cuantum de_ lei.
Pentru valoarea de_ lei, taxa judiciară datorată este de 2237 lei, au timbrat cu suma de 1685 lei, rămânând de achitat suma de 552 lei.
La data de 29.09.2014 reclamanții au arătat faptul că la data de 11.04.2014 a decedat pârâtul P. P., formulând cerere de introducere în cauză a moștenitorilor și anume P. A., ca unic moștenitor al defunctului pârât, acesta fiind fratele pârâtului decedat.
În drept, au invocat dispozițiile art. 412 alin. 1 pct. 1 C.P.CIV.
A fost administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii V. G. și G. M. . În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize specialitatea construcții civile, care a fost întocmită de către expert U. E. și depusă la dosar la data de la data de 06.02.2015.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâtul o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată "precontract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr.113/12.02.2014 la BNP Diaconesu G. E. cu privire la imobilul situat în C., .. 16 . utilă de 68,98 mp, compus din două dormitoare, bucătărie, wc cota parte 1/2, hol cota parte 1/2, baie cota parte 1/2, hol cota parte 1/2, podest cota parte 1/2 și o pivniță în indiviziune în suprafață totală de 30,78 mp, precum și cota indiviză de 30% din suprafața de teren aferentă de 29,89 mp cu prețul de 36.000 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii precontractului de vânzare-cumpărare.
Pârâtul deține astfel: cota de 4/8 din imobil prin cumpărare în timpul căsătoriei conform contractului de vânzare-cumpărare nr.3/1999, încheiat cu Consiliul Județean D., cota parte de 3/8 prin moștenire de la soția sa P. S., conform Certificatului de moștenitor nr.4/2014, eliberat de BNP G. I. și cota parte de 1/8 conform Actului de partaj voluntar autentificat sub nr.112/2014 la BNP D. G. E..
Pârâtul s-a obligat ca până la data de 12.03.2014 să încheie în formă autentică actul de vânzare-cumpărare și a fost notificat să se prezinte la BNP D. G. E. în data de 14.03.2014, ora 14, însă nu s-a prezentat.
Conform art.1669 alin.1 :"Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite."
Prin urmare, având în vedere că refuzul de a încheia actul este nejustificat și toate celelalte condiții de validitate ale actului sunt îndeplinite, instanța va admite acțiunea și va constata că a intervenit vânzarea-cumpărarea convenită între părți prin precontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.113 din 12.02.2014 la BNP D. G. E. cu privire la imobilul situat în C., .. 16 . utilă de 68,98 mp, compus din două dormitoare, bucătărie, wc cota parte 1/2, hol cota parte 1/2, baie cota parte 1/2, hol cota parte 1/2, podest cota parte 1/2 și o pivniță în indiviziune în suprafață totală de 30,78 mp, precum și cota indiviză de 30% din suprafața de teren aferentă de 29,89, hotărârea astfel pronunțată urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții O. M. cu domiciliul în C., ., jud. D., O. S. M. cu domiciliul în C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul P. A., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
Constată că a intervenit vânzarea-cumpărarea convenită între părți prin precontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.113 din 12.02.2014 la BNP D. G. E. cu privire la imobilul situat în C., .. 16 . utilă de 68,98 mp, compus din două dormitoare, bucătărie, wc cota parte 1/2, hol cota parte 1/2, baie cota parte 1/2, hol cota parte 1/2, podest cota parte 1/2 și o pivniță în indiviziune în suprafață totală de 30,78 mp, precum și cota indiviză de 30% din suprafața de teren aferentă de 29,89 mp cu prețul de 36.000 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii precontractului de vânzare-cumpărare.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.
Președinte Grefier
A.-G. B. V. M.
Red/Tehn.- 5 ex
AGB/VM-18.05.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 3951/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 3486/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|