Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2902/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2902/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2902/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2902/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier D. Ișlicaru
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta P. C. BRABOVA în contradictoriu cu intimatul N. R. NICUȘOR, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la o primă strigare a cauzei, au lipsit părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la ora 13:02, la apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă.
Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 94 pct.4 Cod procedură civilă și art. 32 alin.2 coroborat cu art. 391 din OG 2/2001.
Instanța încuviințează pentru petentă, în temeiul art. 255 alin. 1 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în dovedirea aspectelor menționate în cererea de chemare în judecată.
În temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța a declarat cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, la data de 11.11.2014, P. . instanței înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate pârâtului N. R. Nicușor cu sancțiunea muncii în folosul comunității.
Cererea a fost motivată în fapt prin aceea că pârâtul nu a achitat amenda contravențională în termen de 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite.
În drept a invocat dispozițiile art. 9 alin.5 din OG nr. 2/2001.
Au fost anexate procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 02.09.2014 întocmit de IPJ D., înștiințare de plată, raport emis de ITM, adresă.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, deși legal citat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 02.09.2014 întocmit de IPJ D. pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct. 1 din Legea nr.61/1991 republicată.
Procesul verbal menționat nu a fost contestat și în baza lui, P. . căreia domiciliază contravenientului, a pornit executarea silită și a emis către pârât înștiințarea de plată din data de 16.10.2014 pentru plata amenzii.
Din adresa nr. 3798 din 07.11.2014 emisă de P. . verificărilor efectuate, rezultă că pârâtul nu a achitat amenda, nu realizează venituri și nu deține bunuri mobile și imobile pe raza comunei.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 39 și 391 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel cum au fost modificate.
Astfel, potrivit art. 39, ,,(1) Punerea in executare a sanctiunii amenzii contraventionale se face astfel: a) de catre organul din care face parte agentul constatator, ori de cate ori nu se exercita calea de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei in termenul prevazut de lege; b) de catre instanta judecatoreasca, in celelalte cazuri.
(2) In vederea executarii amenzii, organele prevazute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, neatacat cu plangere in termenul legal, in termen de 30 de zile de la data expirarii acestui termen, ori, dupa caz, dispozitivul hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a solutionat plangerea, in termen de 30 de zile de la data la care hotararea a devenit irevocabila, astfel: a)pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unitatilor administrativ-teritoriale in a caror raza teritoriala domiciliaza contravenientul persoana fizica sau, dupa caz, isi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridica; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unitatilor subordonate Ministerului Finantelor Publice - Agentia N. de Administrare Fiscala, in a caror raza teritoriala isi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridica.
(3)Executarea se face in conditiile prevazute de dispozitiile legale privind executarea silita a creantelor fiscale.
(4)Impotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare, in conditiile legii.”
Art. 391 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul de executare ,,va sesiza instanta in circumscriptia careia s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama, dupa caz, si de partea din amenda care a fost achitata. (2)In cazul in care contravenientul, citat de instanta, nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin. (1), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minori incepand cu varsta de 16 ani, de 25 de ore. (3)Hotararea prin care s-a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii este supusa recursului. (4)Urmarirea punerii in executare a sentintelor se realizeaza de catre serviciul de executari civile de pe langa judecatoria in a carei raza s-a savarsit contraventia, in colaborare cu serviciile specializate din primarii.”
Față de situația de fapt și dispozițiile legale menționate, instanța va admite cererea și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum total de 300 lei aplicată pârâtului, cu sancțiunea constând în prestarea unei activități în folosul comunității, stabilind pentru pârâtul N. R. Nicușor prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată totală de 20 ore, într-unul din domeniile stabilite în Hotărârea Consiliului local al . apreciate de primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea reclamantei P. . în ., ., județul D., formulată în contradictoriu cu pârâtul N. R. Nicușor, CNP_, domiciliat în ., ., județul D..
Înlocuiește sancțiunea constând în amendă în cuantum de 300 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 2.09.2014, cu sancțiunea constând în prestarea unei activități în folosul comunității.
Stabilește pentru pârât prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată totală de 20 ore, într-unul din domeniile stabilite de Consiliul local al . apreciate de primarul comunei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.03.2015.
Președinte, Grefier,
L. N. Ișlicaru D.
Redactat jud. L.N./Tehnored/DI - 4/ Ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2816/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2449/2015.... → |
---|