Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2520/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2520/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2520/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2520

Ședința publică de la 25 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta P. . cu intimatul D. C. C., având ca obiect înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta P. . în judecată pe intimatul D. C. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._/28.08.2014, cu amendă în cuantum de 100 lei și deși intimatul a fost somat, acesta nu a achitat amenda, și nu există posibilitatea executării silite.

In drept sunt invocate disp art. 9 alin.3 si alin, 5 din OG 2/

In dovedire a depus inscrisuri.

Prin rezolutia din data de 13.11.2014 instanta constatand ca cererea de chemare in judecata indeplineste conditiile prevazute de art.194-196 Cod procedura civila a dispus in temeiul art. 201 Cod proc a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimat, cu mentiunea pentru acesta ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel, conform art. 208 alin. 2 Cod proc civila, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165 Cod proc civila.

In termen legal intimatul nu a formulat intampinare.

La data de 04.01.2015 in temeiul art. 201 alin.4 Cod proc civila instanta a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 25.02.2015, pentru cand a citat partile.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând legalitatea si temeinicia acțiunii, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal indicat mai sus, intimatul D. C. C. a fost sancționat contravențional cu aplicarea amenzii contravenționale, în cuantum de 100 lei.

Aceasta nu a achitat amenda aplicată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a fiecărei sancțiuni. Cum reiese din actele depuse de către petent la dosar, emise de către organele financiare locale, nu există posibilitatea executării silite a intimatului.

Instanța reține că finalitatea normelor legale ce reglementează înlocuirea sancțiunii amenzilor aplicate, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității este dată de dificultățile de colectare a creanțelor fiscale, ca urmare a incidenței unor factori subiectivi ce țin de starea de insolvabilitate a contravenienților, fapt ce se răsfrânge asupra posibilității de încasare a sumelor rezultate din aplicarea sancțiunilor contravenționale; inițiatorul procesului legislativ a indicat ca și măsură corectivă, înlocuirea amenzii, în cazul insolvabilității debitorului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 și în conformitate cu disp. art. 39 indice 1 din aceeași ordonanță, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de înlocuire formulată de organul constatator și anume dobândirea caracterului de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție sus-menționat, imposibilitatea executării silite a creanțelor bugetare prin prisma inexistenței veniturilor sau bunurilor susceptibile de executare silită, instanța o va admite și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.08.2014, cu sancțiunea obligării intimatului contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 16 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă P. . stabilite de Primarul .>

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta P. . în com. Brabova, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul D. C. C., domiciliat în ., ., jud. D..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.08.2014, cu sancțiunea obligării intimatului contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 16 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă P. . stabilite de Primarul .> Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015

P., GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red.RMT.

Tehnored.L.V./ 03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2520/2015. Judecătoria CRAIOVA