Obligaţie de a face. Sentința nr. 8472/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8472/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 8472/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 8472/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte – F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. D., P. A. în contradictoriu cu pârâta N. C., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra fondului au fost cosemnate prin încheierea de ședință din data de 04.06.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a avea nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.09.2014, reclamanții P. D. si P. Anișoara au solicitat în contradictoriu cu pârâta N. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1100 lei reprezentând acordul de racordare la rețeaua de gaze proprietatea reclamantului, iar în caz contrar să o oblige să se debranșeze de la rețea, să oblige pârâta să contribuie potrivit cotei sale ( 1/5 ) la cheltuielile de întreținere, reparații si revizii ale instalației de gaze naturale, să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru si onorariul de avocat.
În fapt, este proprietarul instalației de gaze contorizate pe apartamente potrivit contractului nr._ din data de 23.04.2013, instalația ce a fost separată pe apartament de D. I., proprietarul apartamentului situat în ., .. 1, ., potrivit autorizației de construire nr. 753 din data de 10.07.2003.
Ulterior apartamentul din . .. 1, . a fost vândut lui T. V. si T. I. prin contract de vânzare cumpărare din 06.09.2006, iar T. V. si T. I. au vândut la rândul lor reclamanților, P. D. si P. A..
În situația transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil, dobânditorul devine proprietar atâta asupra bunului principal cât si asupra bunurilor accesorii care servesc bunul principal.
Astfel, reclamanții au devenit proprietari si asupra instalației de gaze naturale ce deservesc apartamentul acestora în virtutea principiului accesiunii imobiliare.
Ca atare, pentru a se putea racorda la instalația de gaze naturale proprietatea reclamanților, pârâta avea nevoie de acordul expres al acestora.
Menționează că reclamanții sunt de acord ca pârâta să se racordeze la instalația acesteia de gaze naturale în schimbul sumei de 1100 lei, reprezentând cota acestora de contribuție, având în vedere că la instalarea acestei conducte toate costurile au fost suportate exclusiv de către proprietar iar în caz contrar, solicită să oblige pârâta să se debranșeze de la instalația de gaze.
Mai mult, potrivit răspunsului nr._/11.08.2014 emis de . SRL, accesul la sistemul de distribuție a gazelor naturale se va face cu acordul proprietarului instalației de utilizare existente pe casa scării în care se va racorda noua instalație de utilizare, ori pârâta s-a racordat la instalația de gaze fără acordul reclamanților, în calitate de proprietari.
De asemenea, pârâta a declarat pe proprie răspundere la . SRL în vederea racordării la retea că are acordul reclamanților, în calitate de proprietari, fapt total neadevărat.
Ca atare, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1100 lei, reprezentând acordul de racordare la reteaua de gaze proprietatea reclamantului, iar în caz contrar să oblige pârâta să se debranșeze de la rețea și să contribuie potrivit cotei sale ( 1/5) la cheltuielile de întreținere, reparații si revizii ale instalației de gaze naturale.
În dovedirea acțiunii, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum si a probei testimoniale cu martori cu care înțelege să dovedească faptul că pârâta s-a racordat la instalatie, fără acordul reclamanților.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art 1516 si următoarele NCCV.
În dovedirea acțiunii s-au depus următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, contract de vânzare cumpărare cu garanție imobiliară, contract pentru furnizarea energiei electrice la consumatori casnici nr._ din data de 25.04.2013, contract de mandat nr. M_ din data de 25.04.2013, autorizație de construire nr. 751 din data de 10.07.2003, acord unic nr. 645 din data de 02.07.2003, proces verbal de recepție tehnică instalație de utilizare din data de 11.08.2003, tabel cu proprietarii de apartamente din blocul 148 b, aviz nr._-1 din data de 06.02.2003, contract pentru executarea lucrărilor de instalații gaze naturale nr. 7170 din 2003, adresa nr._ din data de 31.03.2014, adresa nr._ din data de 11.08.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014, instanța a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții P. Anișoara si P. D. asupra căreia reclamanții au formulat cerere de reexaminare ce a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 26.11.2014, instanța a admis cererea de reexaminare formulată de reclamanții P. D. si P. Anișoara formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată din data de 16.01.2014 si a revenit asupra măsurii anulării cererii dispusă prin încheierea din 16.10.2014 si a dispus înaintarea dosarului la completul inițial cu soluționarea cererii CF5.
La data de 12.12.2014, reclamanții au depus cerere de complinire a acțiunii prin care au indicat obiectul cererii ca fiind pretenții si au evaluat valoarea obiectului cererii la 1100 lei, primul capăt de cerere fiind de 200 lei, acesta fiind cuantumul pretențiilor în dovedirea cererii solicită încuviințarea următoarelor probe: proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei si proba testimonială cu martorul G. G. si a anexat taxa de timbru aferentă celor două capete de cerere calculată la valoarea de 1300 lei, respectiv 96 lei.
La data de 12.01.2015, pârâta N. C. a depus întâmpinare împotriva acțiunii pe care solicită să o respingă.
Invocă excepția lipsei calității procesuale a reclamanților precum si a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei întrucât între pârâta si reclamantă nu există nici un raport juridic.
De asemenea, invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune având în vedere faptul că prezenta acțiune este de fapt o acțiune în pretenții întrucât reclamanții solicită obligarea sa la plata sumei de 1100 lei reprezentând acordul de racordare la rețeaua de gaze proprietatea reclamantului, motivat de faptul că racordul de gaze s-a efectuat în urmă cu mai mult de 10 ani potrivit autorizației de construire din iulie 2003 invocată de reclamanți.
Reclamanții se află în eroare atunci când susțin că aceasta are o cotă de 1/5. Poate aduc și argumente în sprijinul afirmației lor pentru a fi crezuți.
De asemenea, aceștia susțin în mod greșit că sunt proprietarii instalației de gaze.
Și pe fond, dacă s-ar trece peste excepții, acțiunea se impune a fi respinsă întrucât:
În contractul de vânzare cumpărare încheiat între D. I. si soții T., la obiectul vânzării, nu se face nicio mențiune despre vreo instalație de gaze.
De reținut este și faptul că nici în Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între T. și reclamanții P. nu se face nicio mențiune despre vreo instalație de gaze, situație în care reclamanții își arogă în mod greșit calitatea de proprietari ai acestei instalații.
Relevant este și faptul că D. I. a cesionat în cote egale de ½ fiecăreia, numitelor M. NICOLIȚA și M. F. drepturile și obligațiile ce decurg din autorizația de construire nr. 564 din 15.05. 2001, având ca obiect construirea pentru separare instalație utilizare gaze naturale pentru blocul 148 B, sc.l din ., conform Convenției autentificate sub nr. 110/11.07.2014. Prețul cesiunii, reprezentând contravaloarea lucrărilor a fost de 1800 lei, care a fost achitat, fiecare cesionar plătind suma de 900 lei. În convenția menționată mai sus s-a stipulat că „Acordul privind racordarea la aceste coloane ale altor proprietari de apartamente din . de M. NICOLIȚA și M. F., care vor încasa și cota de contribuție a celorlalți proprietari. "
Conform Declarației autentificate sub nr. 2830/11.07.2014, doamnele M. F. și M. NICOLIȚA au fost de acord ca pârâta să se racordeze la coloana de gaze naturale aflate pe casa scării ..1 ., menționând că au primit de la pârâtâ suma de 450 lei, reprezentând cotele părți ce îi revin din costurile lucrării.
Mai mult, conform ACORD DE ACCES LA SISTEMUL DE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE NR._ DIN 22.07.2014 i-a fost comunicat acordul privind accesul la sistemul de distribuție de către DISTRIGAZ SUD REȚELE GDF SUEZ.
Față de situația prezentată și probatoriile existente la dosarul cauzei solicită respingerea acțiunii, fie pe excepții, fie pe fond.
Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, martori si orice alte probe pe care le consideră necesare în vederea aflării adevărului si a pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.
S-au depus următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, convenție din data de 11.07.2014, încheiere de dată certă nr. 110 din data de 11.07.2014, declarație autentificată 2830 din data de 11.07.2014, acord de acces la sistemul de distribuție gaze naturale nr._ din data de 22.07.2014.
La data de 30.11.2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a lor cat si pasive a paratei motivat de faptul ca intre aceștia nu exista niciun raport juridic, solicită respingerea acestora argumentat de faptul că sunt proprietarii instalației de gaze contorizata pe aparatamente potrivit contractului nr._/25-04-2013, instalație ce a fost separata pe apartament de D. I., proprietarul apartamentului din ., . potrivit autorizației de construire 751/10-07-2003.
Ulterior apartamentul din ., jud. D. a fost vândut lui T. V. si T. I. prin contractul de vânzare cumpărare din 06-09-2006 iar T. V. si T. I. au vândut la rândul lor reclamanților, P. D. si P. A..
In situația transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil, dobanditorul devine proprietar atat asupra bunului principal, cat si asupra bunurilor accesorii care deservesc bunul principal.
Astfel, reclamanții au devenit proprietari si asupra instalației de gaze naturale ce deservește apartamentul acestora in virtutea principiului accesiunii imobiliare.
Ca atare, pentru a se putea racorda la instalația de gaze naturale proprietatea reclamanților, parata avea nevoie de acordul expres al acestora, astfel fiind dovedit raportul juridic dintre cele două parti.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, solicită respingerea acesteia motivat de faptul ca termenul de prescripție curge de la data acordului de racordare la rețeaua de gaze si nicidecum de la data infiintarii rețelei.
Cu privire la calitatea lor de proprietar arată ca, potrivit principiului "accesorium seqiutur principalem", proprietarul apartamentului devine si proprietarul accesoriilor, acestea urmând soarta bunului principal.
Astfel, reclamanții au devenit proprietari si asupra instalației de gaze naturale ce deservește apartamentul acestora in virtutea principiului accesiunii imobiliare .
Ca atare, pentru a se putea racorda la instalația de gaze naturale proprietatea reclamanților, parata avea nevoie de acordul expres al acestora.
In ceea ce privește convenția incheiata intre D. I. si Cernaianu C. si M. F., incheiata la data de 11-06-2014, prin care primul cesionează lui Cernaianu C. si M. F. drepturile si obligațiile ce decurg din autorizație de construire nr 564/15-05-2001, arată faptul ca D. I. nu mai este proprietarul acestei instalații din anul 2006 cand imobilul a fost vândut lui T. V. si T. I. prin contractul de vânzare cumpărare din 06-09-2006, motiv pentru care aceasta convenție este lovita de nulitate.
Mai mult, M. F., la data incheierii acestei convenții a cunoscut faptul ca proprietar al instalației de gaze este reclamantul, aceasta despagubindu-l in vederea racordării sale la rețea, in același an, 2014.
Dovada ca din anul 2006 proprietarul rețelei este T. V., o face prin sentința civ. 6573/9-05-2007, pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._ .
Astfel, s-a statuat cu putere de lucru judecat ca dupa ce D. I. a vândut apartamentul sau paratului T. V., in situația transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil, dobanditorul devine proprietar atat asupra bunului principal cat si asupra bunurilor accesorii, care deservesc bunul principal.
In consecința, având in vedere succesiunea acestor vânzări, reclamanții fiind ultimii proprietăți ai imobilului sunt si proprietarii bunurilor accesorii.
In consecința, solicită admiterea acțiunii, sa oblige parata la plata sumei de 1100 lei reprezentând acordul de racordare la rețeaua de gaze proprietatea reclamantului, iar in caz contrar să o oblige sa se debranseze de la rețea.
Mai mult, având in vedere faptul ca instalația de gaze necesita multiple cheltuieli, solicită sa oblige parata sa contribuie potrivit cotei sale (1/5) la cheltuielile de intretinere, reparații si revizii ale instalației de gaze naturale.
Anexează sentința civila 6573/9-05-2007, pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._ si declarațiile 2721 si 2722/2014, răspunsul distrigaz.
Examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile art. 248 C.P.CIV., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond, instanța reține următoarele:
Proprietarul apartamentului situat în C., ., .. 1, apt. 3, județul D. D. I. a încheiat cu cumpărătorii T. V. și T. I. contractul de vânzare – cumpărare din data de 06.09.2006, obiectul vânzării fiind apartamentului situat în C., ., .. 1, apt. 3, județul D. la obiectul vânzării nu se face nici o mențiune despre vreo instalație de gaze, cum nici în contractul de vânzare – cumpărare încheiat între T. I., T. V. și P. D. și P. Anișoara nu se face mențiune despre instalația de gaze naturale.cu privire la care reclamantul pretinde că este proprietar.
Se mai constată că, D. I., în calitate de titular al Autorizației de construire nr. 751/10.07.2003 emisă de Primăria Mun. C., având ca obiect construirea pentru separare instalație utilizare gaze naturale în vederea contorizării pe apartamente și C. C. – C. prin mandatar M. Nicolița și M. F. au hotărât de comun acord, la data de 11.07.2014 încheierea convenției căruia i s-a dat dată certă prin încheierea de dată certă nr. 110/11.07.2014 BNP D. C. în următoarele condiții: D. I. cesionează în cote egale de ½ fiecăreia numitelor M. Nicolița și M. F. drepturile și obligațiile ce decurg din autorizația de construire nr. 564 din data de 15.05.2001 a Primăriei mun. C., având ca obiect construirea pentru separare instalație utilizare gaze naturale în vederea contorizării pe apartamente pentru blocul nr. 148 B, . C., ., județul D..
Prețul prezentei cesiuni, reprezentând contravaloarea lucrărilor, este în sumă de 1800 lei și a fost achitat, fiecare cesionar plătind suma de 900 lei.
Acordul privind racordarea la aceste coloane ale altor proprietari de apartamente din . de M. Nicolița și M. F., care vor încasa și cota de contribuție a celorlalți proprietari.
La data de 11.07.2014 prin declarația autentificată sub nr.2830/11.07.2014 BNP D. C., C. C. – C. și M. F. au arătat că sunt de acord cu numita N. C., proprietar al apartamentului nr. 16 din mun. C., ., .. 1, jud. D., să se racordeze la coloanele de apă potabilă și gaze naturale aflate pe casa scării .. 1, pentru separarea și contorizarea individuală a consumului de apă rece și gaze naturale și au menționat că au primit de la aceasta suma de 450 lei reprezentând cotele părți ce îi revin din costurile lucrării.
Prin Acordul de acces la sistemul de distribuție gaze naturale nr._ din data de 22.07.2014 se comunică pârâtei acordul de acces pentru separare de instalație unică (. Sud Rețele GDF SUEZ.
Instanța are în vedere că, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.
În speță, față de indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamanților și față de considerentele menționate mai sus, instanța constată că reclamanții nu justifică faptul că sunt titularii dreptului afirmat și că pârâta poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății, astfel că nu au calitate procesuală.
Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, pe care le apreciază ca fiind întemeiate și în consecință va respinge acțiunea ca fiind introdusă de persoane fără calitate împotriva unei persoane fără calitate.
Văzând și dispozițiile art. 248 alin. (2) C.P.CIV. cu privire la ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune și nici fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. D., P. A., ambii domiciliați în C., ., .. 1, . în contradictoriu cu pârâta N. C., domiciliată în C., ., .. 1, ..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D. 28.09.2015
Tehnored. R.M.B.
5 exe. F.D. 25 Septembrie 2015
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6408/2015.... → |
---|