Obligaţie de a face. Sentința nr. 2334/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2334/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 14458/215/2014

DOSAR NR._/ 215/2014 - obligatia de a face-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2334

Sedința publică din: 20. 02 .2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: C. –C. M.- judecător

GREFIER: L. N.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 13.02.2015, consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în cauza având ca obiect obligatia de a face,actiunea fiind formulată de reclamantul C. Judetean D. împotriva pârâtelor . și Asociatia C. Ecumenică Scornicești.

I N S T A N T A

La data de 09.11.2006, in dosarul_ reclamanta C. JUDEȚEAN D. a chemat în judecată pârâtele S.C. M. S.A. și ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să-i restituie bunurile mobile proprietatea județului D., bunuri pe care reclamanta le-a lăsat în custodia pârâtei S.C. M. S.A., potrivit procesului-verbal încheiat la data de 19.05.2004 .

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal încheiat la data de 19.05.2004, între C. Județean D., Mitropolia Olteniei și S.C. M. S.A., bunurile mobile (mijloace fixe și obiecte de inventar) existente în imobilul situat în C., . au fost lăsate în custodia S.C. M. S.A. - societate care, anterior, cumpărase dreptul litigios asupra imobilului și asupra bunurilor mobile de la moștenitorii foștilor proprietari; a precizat că bunurile menționate au fost lăsate în custodia S.C. M. S.A. până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în litigiul având ca obiect revendicarea acestor bunuri.

Reclamanta a mai arătat că S.C. M. S.A. a revendicat numai o parte dintre bunurile enumerate în procesul-verbal și că aceasta a vândut dreptul său litigios asupra bunurilor mobile pârâtei Asociația C.-Catolic-Ortodoxă – care a și intervenit în proces, dobândind calitatea de reclamant -, cu precizarea că prin procesul-verbal încheiat la data de 25.06.2004 s-a consemnat faptul că S.C. M. S.A. ar fi predat bunurile pârâtei Asociația C.-Catolic-Ortodoxă, încălcându-se, astfel, obligațiile asumate prin procesul-verbal din 19.05.2004, în sensul că predarea s-a făcut fără acordul Consiliului Județean D..

De asemenea, s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 3638/15.04.2005 a Judecătoriei C., a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de S.C. M. S.A. și Asociația C.-Catolic-Ortodoxă, aceasta din urmă renunțând la judecata recursului formulat împotriva hotărârii amintite.

Reclamanta a mai arătat că, în acest context, pârâtele nu sunt îndreptățite să rețină bunurile în litigiu, motiv pentru care, cu somația datată 02.03.2005, a solicitat pârâtelor să restituie bunurile mobile inventariate în imobilul din C., ., astfel încât, la data de 21.11.2005, pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă a predat unui reprezentant al reclamantei o parte dintre bunurile enumerate în procesul-verbal din 19.05.2004, însă, acest funcționar nu avea calitatea de reprezentant al reclamantei.

Reclamanta a conchis că pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă este de acord cu restituirea bunurilor numai la nivel declarativ.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1073 și urm. C.civ.

În scop probator, reclamanta a depus la dosarul cauzei: procesul-verbal nr. 2056/19.05.2004, sentința civilă nr. 112/10.03.2004 a Tribunalului D., procesul-verbal datat 25.06.2004, tabel mijloace fixe, somația nr. 2125/02.03.2005 emisă de C. Județean D., adresa nr. 91/21.03.2005 emisă de Asociația C.-Catolic-Ortodoxă, decizia civilă nr. 117/06.02.2006 a Tribunalului D., adresa nr.1831/23.02.2006 emisă de C. Județean D., sentința civilă nr. 3638/15.04.2005 pronunțată de Judecătoria C..

La termenul din 15.12.2006, pârâta S.C. M. S.A. a formulat întâmpinare; a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în prezenta cauză, cu motivarea că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2803/10.12.2003, a dobândit toate drepturile litigioase asupra imobilului situat în C., .; a precizat că, în cuprinsul aceluiași act, vânzătorii au declarat că nu mai au nici-o pretenție asupra bunurilor mobile existente în imobil.

Pârâta S.C. M. S.A. a mai arătat că, dobândind drepturile litigioase asupra imobilului menționat mai sus, a continuat procesul început de moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului, astfel încât, în baza sentinței civile nr. 112/10.03.2004 a Tribunalului D., aceasta a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului din ..

Pârâta S.C. M. S.A. a precizat că, pe parcursul judecării cererii întemeiate pe disp. Legii nr. 10/2001, a renunțat la judecata privind revendicarea bunurilor mobile aflate în acest imobil, dar că, ulterior, a promovat o acțiune în revendicare a unora dintre bunurile mobile în litigiu, având în vedere că acestea constituiau accesorii ale imobilului, potrivit listelor de inventar întocmite de C. Județean D.; a mai arătat că, pe parcursul derulării procesului având ca obiect acțiunea în revendicare mobiliară, a înstrăinat atât dreptul de proprietate asupra imobilului, cât și drepturile litigioase cu privire la bunurile mobile accesorii imobilului către pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1709/25.06.2004 de către B.N.P. D. F., cu mențiunea că prețul contractului a reprezentat atât contravaloarea imobilului, cât și contravaloarea bunurilor mobile..

Pârâta S.C. M. S.A. a arătat, de asemenea, că ulterior vânzării a predat efectiv bunurile mobile Asociației C.-Catolic-Ortodoxe, astfel încât, în prezenta cauză, nu are legitimare procesuală pasivă; în susținere, a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1709/25.06.2004.

La termenul din 06.04.2007, pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că, la data de 25.06.2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1709/25.06.2004 de către B.N.P. D. F., a dobândit atât dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., ., cât și drepturile litigioase asupra bunurilor mobile accesorii acestui imobil.

Pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă a mai arătat că, dobândind drepturile litigioase asupra bunurilor mobile aflate în imobilul din ., a continuat acțiunea în revendicare mobiliară formulată de pârâta S.C. M. S.A., însă, întrucât și-a pierdut interesul pentru aceste bunuri, a predat Consiliului Județean D. o mare parte dintre bunurile mobile, așa cum atestă procesul-verbal din 29.03.2005, cu precizarea că restul bunurilor au fost predate la data 21.11.2005, potrivit procesului-verbal încheiat cu acest prilej.

Pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă a conchis că, în aceste condiții, a renunțat la judecata recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 3638/15.04.2005 a Judecătoriei C. și că, pentru toate aceste considerente, acțiunea reclamantei trebuie respinsă ca rămasă fără obiect; în susținere, a depus la dosar: adresa nr. 91/21.03.2005 emisă de Asociația C.-Catolic-Ortodoxă, procesul-verbal datat 29.03.2005, procesul-verbal datat 21.11.2005.

La data de 14.05.2007, față de întâmpinarea formulată de pârâta Asociația C.-Catolic-Ortodoxă, reclamanta a depus la dosar Note de ședință, prin care a arătat că susținerea pârâtei privind predarea unor bunuri la data de 29.03.2005 este lipsită de temei, întrucât, la acea dată, nu s-a predat nici-un bun, ci doar s-a constatat că o parte dintre bunuri se aflau în . ce privește procesul-verbal din 21.11.2005, o parte dintre bunuri au fost predate de către Asociația C.-Catolic-Ortodoxă unui funcționar din cadrul Consiliului Județean D., care nu avea calitatea de reprezentant al acestei instituții; în susținere, a depus la dosar referatul nr. 3109/30.03.2005 întocmit de C. Județean D. și notificarea nr. 608/N/2005, solicitând încuviințarea efectuării unei expertize de specialitate.

La termenul din 18.05.2007, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. M. S.A. - excepție care a fost unită cu fondul cauzei în baza art. 137, alin. 1, C.p.c.

La același termen, apreciind ca fiind utilă soluționării cauzei efectuarea unei expertize în specialitatea evaluări bunuri mobile, instanța a încuviințat proba solicitată de către reclamantă, cu scopul stabilirii identității dintre bunurile predate de reclamantă pârâtei S.C. M. S.A. și de către aceasta pârâtei Asociația C.-Catolic-Ortodoxă la data de 25.06.2004, pe de o parte și bunurile predate de Asociația C.-Catolic-Ortodoxă către reclamantă la data de 21.11.2005, pe de altă parte..

Tot la cererea reclamantei, s-a încuviințat administrarea interogatoriului pârâtei Asociația C.-Catolic-Ortodoxă.

Raportul de expertiză întocmit de expertul G. G. a fost depus la dosarul cauzei la data de 10.04.2008, nefiind contestat de părți.

Prin sentința civilă nr.6544/25.04.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a respins actiunea formulată de reclamanta C. Judetean D. împotriva pîrîtelor S.C. M. S.A. și ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ .

S-a retinut in considerente ca actiunea formulata impotriva piritei ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ este neintemeiata,iar cea formulata impotriva . promovata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

La data de 12.06.2008 s-a formulat apel împotriva sentinței civile nr.6544/25.04.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Prin Decizia civilă nr.121/20.02.2009 Tribunalul D. a respins apelul formulat de reclamantul C. Județean D. în contradictoriu cu pîrîti S.C. M. S.A. și ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ ca nefondat.

La data de 17.04.2009 C. Judetean D. a formulat recurs împotriva Deciziei nr.121/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ .

Prin Decizia nr.1120/21.oct.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis recursul formulat de reclamantul C. Judetean D. împotriva deciziei civile nr.121 /20.02.2009,pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ și a sentinței civile nr.6544 /25.04.2008,pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. M. S.A. și ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ,s-au casat ambele hotariri si s-a trimis cauza spre rejudecare la instanta de fond Judecatoria C..

S-a retinut in considerente ca instantele nu au solutionat fondul cauzei astfel cum au fost investite prin prisma disp.art.1073 si urm c.civ.si ca gresit s-a retinut disponibilitatea Asociatiei de a restitui reclamantei bunurile depozitate la sediul sau si s-a dispus ca in rejudecare să se efectueze o nouă expertiză.

La data de 18.12.2009 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2009 si s-a dispus citarea partilor.

S-a depus copie act de vânzare – cumpărare bun litigios autentificat sub nr.2803/10.12.2003 de BNP S. C. D..

S-a administrat proba cu expertiză tehnică specialitatea evaluare bunuri mobile pusă în discuție din oficiu la termenul din 19.02.2010 având ca obiective: cele mentionate in decizia de casare si anume in decizia civilă nr.1120/21.10.2009 a Curtii de Apel C. si cele depuse de reclamantă ( fila 25 din dosar ) si de pârâta . 26 din dosar ) .

Pentru termenul din data de 10.12.2010 s-a depus raportul de expertiză întocmit de către expert G. E. și s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză de către pîrîta ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ ( fila 84 și 85 din dosar ) și de către reclamant ( fila 86,87 din dosar ) precum si din oficiu de catre instanta,fiind admise cele puse in discutie din oficiu si prorogate cele formulate de parti.

La data de 13.01.2011 s-a depus suplimentul la raportul de expertiza de catre expert ,reclamanta aratind la termenul din 11.02.2011 ca nu mai are obiectiuni la raportul de expertiza

S-a depus si precizare de actiune la 11.02.2011 de către reclamant prin care a solicitat a fi obligate pîrîtele să restituie bunurile mobile proprietate a Județului D. – care au făcut parte din inventarul imobilului situat în C. . identificate cu prilejul efectuarii expertizei ,iar pentru celelalte bunuri care nu au mai fost identificate sa se achite contravaloarea acestora stabilita de expert la suma de 8.368.970,91 lei ron (mijloace fixe neidentificate-5.256.246,56 lei ron si obiecte de inventar neidentificate -3.112.724,35 lei ron).

A aratat ca isi insuseste concluziile raportului de expertiza si a invocat art.132 pct.2 c.p.civ.

S- a depus intimpinare de catre pirita . care a aratat ca valoarea bunurilor astfel cum a fost determinata de expert si preluata de reclamant in precizare a fost eronat exprimata in lei Ron in realitate aceste valori fiind 8.368.970,91 lei rol-836,89 ron din care mijloace fixe neidentificate 5.256.246,56 lei Rol-525,62 ron si obiecte de inventar neidentificate -3.112.724,35 rol-311,27 ron.

A atasat adresa nr84/22.02.2011 emisa de INS.

Prin încheierea din 18.03.2011 instanța a admis obiectiuni formulate din oficiu și de piritul . suplimentul la raport si a prorogat obiectiunile formulate la termenul din 10.12.2010 de pirita Asociatia Crestin Catolic Ortodoxa

S-a depus la data de 05.04.2011 răspunsul la obiectiunile formulate la raportul de expertiză suplimentar ( filele 125, 126 din dosar ).

Cu adresa nr.5447/19.04.2011 s-a depus precizare de acțiune de catre reclamant prin care arată că își însușeste răspunsul expertului G. E. la obiectiunile admise prin încheierea din 18.03.2011 și solicită admiterea acțiunii precizate și a se dispune obligarea pîrîtelor S.C. M. S.A. și ASOCIAȚIA C.-CATOLIC-ORTODOXĂ să restituie în natură bunurile identificate la efectuarea expertizei mentionate la punctele B și C din raport ( mijloace fixe în valoare de 583.731,00lei ron și obiecte de inventar în valoare de 215.424,57lei RON); să plătească c/val bunurilor care nu au mai fost identificate în sumă de 7.569.815, 34 lei RON ( mijloace fixe în sumă de 4.672.515,00lei Ron și obiecte de inventar în sumă de 2.897.299,78 lei Ron)

Prin încheierea din 22.04.2011 s-au admis în parte obiectiunile la suplimentul la raportul de expertiză formulate de pirita Asociatia Crestin Catolic Ortodoxa si s-a depus la data de 16.05.2011 răspunsul la obiectiuni.

La ultimul termen de judecata s-a dispus conceptarea piritei Asociatia C. Catolic Ortodoxă cu denumirea actuala Asociatia Crestin Ecumenica cu sediul in oras Scornicesti,. conform certificatului de inregistrare in scopuri de TVA depus de aceasta.Aceasta pirita a mai aratat ca considera ca expertul nu a raspuns la solicitarea instantei in cadrul suplimentului la raportul de expertiza respectiv nu a specificat dacă a aplicat denominarea si a mentinut obiectiunile pe care le formulase la raport la 10.12.2010 si care au fost prorogate.

Instanța a considerat ca expertul a raspuns la obiectiunile admise de instanta prin incheierea anterioara si a respins obiectiunile formulate de pirita Asociatia Crestin Ecumenica la termenul din 10.12.2010 avind in vedere suplimentele la rapoartele de expertiza aflate la dosar.

Tot la ultimul termen pirita . invocat excepția necompetentei materiale a instantei avind in vedere valoarea obiectului litigiului mai mare de 500.000 lei,competenta apartinind Tribunalului D.-Sectia Civila.

Prin sentința civilă nr.9587/27 mai 2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul C. Judetean D. în contradictoriu cu pârâții . și Asociația Crestin Ecumenica, în favoarea Tribunalului D.-Sectia Civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele

Prin actiunea precizată la 11.02.2011, conform raportului de expertiză efectuat în rejudecare, reclamanta a solicitat a fi obligate pîrîtele să restituie bunurile mobile proprietate a Județului D. – care au făcut parte din inventarul imobilului situat în C. . identificate cu prilejul efectuarii expertizei ,iar pentru celelalte bunuri care nu au mai fost identificate sa se achite contravaloarea acestora stabilita de expert la suma de 8.368.970,91 lei ron (mijloace fixe neidentificate-5.256.246,56 lei ron si obiecte de inventar neidentificate -3.112.724,35 lei ron),iar prin precizarea de actiune depusă cu adresa nr.5447/19.04.2011 a aratat că își însușeste răspunsul expertului G. E. la obiectiunile admise prin încheierea din 18.03.2011 și a solicitat admiterea acțiunii precizate și a se dispune obligarea pîrîtelor să restituie în natură bunurile identificate la efectuarea expertizei mentionate la punctele B și C din raport ( mijloace fixe în valoare de 583.731,00lei ron și obiecte de inventar în valoare de 215.424,57lei RON); să plătească c/val bunurilor care nu au mai fost identificate în sumă de 7.569.815, 34 lei RON ( mijloace fixe în sumă de 4.672.515,00lei Ron și obiecte de inventar în sumă de 2.897.299,78 lei Ron).

La termenul următor din 22.04.2011 s-au admis în parte obiectiunile la suplimentul la raportul de expertiză in sensul de a se comunica de catre expert dacă a aplicat denominarea in cadrul formulei de actualizare a sumelor de pe pagina 2 a suplimentului depus la 05.04.2011, iar in caz afirmativ sa detalieze formula de calcul ,iar in caz negativ sa comunice motivul sau sa indrepte eroarea după caz ,fiind depus răspunsul la obiectiuni de catre expert la 16.05.2011 neschimbindu-se sumele calculate.

Conform art.2 pct.1 lit.b c.p.civ.tribunalul judecă in primă instanta procesele si cererile in materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei .

Cum în cauză valoarea obiectului litigiului conform raportului de expertiză si a suplimentelor depăseste suma de 500.000 lei ,reclamantul precizând actiunea in functie de acestea ,instanta avind in vedere si art.158 si 159 pct.2 c.p.civ.modif prin legea 202/2010 va admite exceptia de necompetentă materială invocată de pârâta . in consecintă va dispune declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului D.-Sectia Civilă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._/63/2011, cu prim termen de judecată la data de 30 septembrie 2011.

În ședința publică din 30.09.2011 instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței potrivit art. 181 C.proc.civ.

În ședința publică din 09.12.2011 instanța a respins excepția de necompetență materială a instanței apreciind că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 181 C.proc.civ. De asemenea a respins și obiecțiunile formulate de pârâți împotriva raportului de expertiză și a suplimentului la acest raport.

Tribunalul D. – Secția I Civilă prin sentința civilă nr. 17 din 27 ianuarie 2012 a admis în parte acțiunea precizată la data de 22.04.2011 formulată de reclamantul C. Județean D. în contradictoriu cu pârâții . Asociația C. Ecumenică.

A obligat pârâta Asociația C. Ecumenică să restituie reclamantului bunurile identificate la punctele B și C în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert G. E. depus la data de 13.01.2011 în dosar nr._/215/2009 al Judecătoriei C..

A obligat pârâta . plata către reclamant a sumei de 7.569.815,34 lei contravaloare bunuri menționate în procesul verbal din 19.05.2004 și neidentificate.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Astfel cum s-a reținut și prin decizia de casare nr. 1120/2009 a Curții de Apel C., tribunalul a constatat că prin procesul verbal încheiat la data de 19.05.2004 între reclamantă și pârâta ., prin care s-a realizat predarea-primirea imobilului din C., ., au fost inventariate mijloacele fixe și obiectele de inventar existente în acest imobil (evidențiate în tabelele de la pct. I, II, III), cu privire la aceste bunuri părțile convenind să rămână în incinta imobilului arătat, în custodia pârâtei . la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect revendicarea acestor bunuri de către . nr. 9235/2004 al Judecătoriei C.), iar în ceea ce privește bunurile de la pct. III, acestea urmau să rămână în imobil până la data de 10.06.2004, . de a le cumpăra.

Obiectele de inventar și mijloacele fixe înscrise la pct. I și II din procesul verbal arătat mai sus fac obiectul prezentei judecăți.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1709/25.06.2006 autentificat de BNP F. pârâta . înstrăinat pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă Podari odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului din C., ., toate drepturile litigioase asupra bunurilor mobile accesorii imobilului (mijloace fixe și obiecte de inventar), astfel cum au fost identificate prin procesul verbal din 19.05.2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2803/2003 de BNP S. C. D. București.

Prin sentința civilă nr. 3638/15.04.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr. 9235/2004, irevocabilă prin decizia nr. 117/2006 a Tribunalului D., a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de . lipsă de calitate procesuală activă, reținându-se transmisiunea acestei calități către Asociația C. Catolic Ortodoxă Podari, iar acțiunea acestei din urmă părți a fost respinsă ca nedovedită, cu motivarea că nu s-a făcut dovada cu acte de proprietate sau cu acte de preluare de către stat că bunurile au fost achiziționate de autorii vânzătorilor din contractul nr. 2803/2003, că bunurile revendicate se aflau în imobil la data preluării, din lista de bunuri anexă la protocol rezultând că bunurile au fost achiziționate în perioada 1973-1988.

Instanța a constatat că prin procesul verbal încheiat la data de 25.06. 2004 între cele două pârâte, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1709/ 2004 de BNP D. F., odată cu predarea primirea imobilului in C. ., a fost transmisă către pârâta Asociația C. Catolic Ortodoxă și detenția bunurilor mobile existente în acest imobil, bunuri ce erau aceleași și în aceiași cantitate cu cele din procesul verbal din 19.05.2004. Din cuprinsul aceluiași act semnat de ambele pârâte, reiese faptul că Asociația C. Catolic Ortodoxă cunoștea faptul că . aceste bunuri cu titlu precar, respectiv în custodie pentru reclamantul C. Județean D., parte față de care Asociația C. Catolic Ortodoxă a înțeles să își asume aceiași obligație ca și cea asumată de .>

În ceea ce privește raporturile juridice stabilite între părți, instanța a constatat că între reclamant și pârâta . baza procesului verbal din 19.05.2004, s-a născut un contract de depozit cu titlu gratuit, termenul de restituire a acestor bunuri fiind data pronunțării unei hotărâri irevocabile în cauza cu nr. 9235/2004 a Judecătoriei C. având ca obiect acțiunea în revendicarea acestor bunuri, acțiune formulată de către . ipoteza în care prin hotărârea irevocabilă pronunțată în cauza mai sus arătată s-ar fi stabilit că . proprietarul bunurilor mobile în litigiu, această parte nu mai avea obligația de restituire, conform art. 1617 Cod civil.

Întrucât cauza cu nr. 9235/2004 a Judecătoriei C. a fost soluționată irevocabil prin respingerea acțiunii în revendicare formulată de . continuată de Asociația C. Catolic Ortodoxă, obligația de restituire a bunurilor mobile a continuat să existe în sarcina depozitarului .>

Deși la data de 25.06.2004, depozitarul . transmis către Asociația C. Catolic Ortodoxă custodia bunurilor în litigiu, precum și obligația de restituire către C. Județean D., în lipsa acordului acestuia din urmă, această convenție dintre cele două pârâte nu îi poate fi opozabilă, depozitarul . ținut să răspundă ca urmarea a neexecutării obligației de restituire pentru prejudiciul suferit de deponent.

În ceea ce privește existența bunurilor în litigiu, deținerea lor și locul unde se află acestea, s-a reținut, din coroborarea concluziilor expertului G. E. cu răspunsul pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă la interogatoriu (fila 63 din dos. nr._ ), că aceste bunuri au fost în posesia acestei părți, fiind depozitate la sediul acesteia din .> Potrivit raportului de expertiză tehnică (filele 104-105 dos._/215/2009), au fost identificate în posesia pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă, în imobilul din . o parte din bunurile mobile în litigiu (mijloace fixe și obiecte de inventar).

Având în vedere că reclamantul este proprietarul bunurilor mobile în litigiu, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 3638/2005 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 117/2006, calitate necontestată de pârâte, că pârâta Asociația C. Catolic Ortodoxă a dobândit prin contractul nr. 1709/ 2004 doar un drept litigios asupra acestor bunuri, drept ce a fost pierdut prin respingerea acțiunii ce a făcut obiectul litigiului 9235/2004, că această parte cunoștea că . aceste bunuri cu titlu precar, asumându-și la rândul ei aceiași obligație de restituire față de reclamant, în temeiul art. 480 Cod civil, instanța a obligat pârâta Asociația C. Catolic Ortodoxă să restituie reclamantului bunurile identificate.

Apărarea pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă în sensul că a restituit o parte din bunurile în litigiu la data de 29.03.2005, respectiv 21.11.2005 nu poate fi reținută de instanță, întrucât din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 29.03.2005 nu reiese că la acea dată s-ar fi predate vreun bun, ci doar că au fost identificate ca fiind în posesia acestei pârâte, iar în ceea ce privește bunuirle cuprinse în procesul verbal din 21.11.2005, instanța reține că aceste bunuri nu fac parte din din bunurile în litigiu, ambii experti (G. G. și E. G.) arătând, în urma expertizării acestora, că nu corespund cu bunurile cuprinse în procesul verbal din 19.05.2004 (fila 124 dos. nr._ și fila 166 dos. nr._/215/2009).

În ceea ce privește acele bunuri cuprinse în procesul verbal din 19.05.2004 și care nu au fost identificate ca fiind în posesia pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă, instanța a apreciat că, în condițiile în care nici una din pârâte nu mai deține aceste bunuri, obligația de a despăgubi pe reclamant revine pârâtei . a avut calitatea de depozitar și care și-a asumat față de reclamant obligația de a restitui aceste bunuri.

Pârâta Asociația C. Catolic Ortodoxă nu poate fi obligată, alături de cealaltă pârâtă să repare prejudiciul suferit de reclamant întrucât între cea dintâi și reclamant nu s-a stabilit nici un raport juridic contractual direct, înțelegerea dintre cele două pârâte nefiindu-i opozabilă reclamantului.

În consecință, în temeiul art. 1604 raportat la art. 1073 cod civil instanța a obligat pe pârâta . plata către reclamant a prejudiciului suferit prin neexecutarea obligației de restituire a bunurilor lăsate în custodie, prejudiciu reprezentat de contravaloarea bunurilor menționate în procesul verbal din 19.05.2004 și neidentificate cu ocazia efectuării expertizei ca fiind în posesia pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă. La stabilirea contravalorii bunurilor depozitate și care nu pot fi restituite instanța a avut în vedere valoarea bunurilor la momentul restituirii, astfel cum aceasta a fost stabilită de expert G. E. prin răspunsul la obiecțiuni depus la data de 05.04.2011.

Referitor la critica formulată de pârâte în sensul că sumele stabilite de expert G. sunt în lei vechi (ROL) și nu în lei noi (RON), instanța a reținut, potrivit răspunsului la obiecțiuni din 16.05.2011, actualizarea sumelor de bani se realizează printr-o formulă de calcul, ce folosește un indicator ce urmărește creșterea și descreșterea prețurilor, independent de evoluția sau involuția monedei naționale. Astfel, solicitarea pârâtelor de a se face denominarea sumelor stabilite de expert apare ca neîntemeiată.

În ceea ce privește adresa nr. 84/ 22.02.2011 a Direcției Regionale de S. D., instanța o apreciat-o ca fiind un punct de vedere neconcludent în cauză, față de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, concluzii emise la obiectivele stabilite de instanță, pe baza actelor și lucrărilor dosarului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele . Asociația C. Ecumenică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

În apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac instanța a încuviințat administrarea probei cu o nouă expertiză de specialitate, lucrarea urmând să fie realizată de un colectiv format din trei experți, în conformitate cu prevederile art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă.

Raportul de expertiză dispus în cauză a fost întocmit de experții B. M., B. M. C. și P. I. și a fost depus la data de 19. 11. 2012 (filele 69-96 dosar apel ).

Atât apelantele pârâte . ASOCIATIA C. ECUMENICĂ cât și intimatul reclamant C. JUDEȚEAN D. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, răspunsul întocmit de cei trei experți la obiecțiunile formulate de părți, fiind depus la data de 08.01.2013.

La data de 31.01.2013, intimatul reclamant C. Județean D. a formulat obiecțiuni la răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică, aceste obiecțiuni fiind respinse ca neîntemeiate de către instanță, în ședința de judecată de la data de 04.02.2013.

În ședința publică de la data de 04.02.2013 apelantele pârâte au invocat pe cale de excepție netimbrarea acțiunii la valoare de către reclamant, solicitând admiterea excepției și darea în debit a intimatului reclamant cu suma datorată

Prin decizia civila nr.8/11.02.2013 a Curtii de Apel s-a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de apelantele pârâte,s-au admis apelurile declarate de pârâtele . ASOCIATIA CRESTIN ECUMENICĂ împotriva sentinței civile nr. 17 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._/63/2011, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. JUDEȚEAN D., s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea,a fost obligată pârâta Asociația C. Ecumenică să restituie reclamantului bunurile mobile identificate în anexele 5 și 6 din raportul de expertiză întocmit în apel de experții B. M., B. M. C. și P. I. si a fost obligată pârâta . plata către reclamant a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea bunurilor menționate în procesul verbal din 19 mai 2004 și neprezentate, astfel cum acestea au fost enumerate în anexele nr. 7 și 8 din același raport de expertiză.

In considerentele deciziei s-a retinut că examinând cu prioritate excepția netimbrării acțiunii la valoare, în conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, „ sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate potrivit legii de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, C. Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

Sensul noțiunii de venituri publice este definit prin art. 26 alin. 3 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999.

În conformitate cu textul de lege menționat, în înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria "venituri publice" se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor.

Cât privește noțiunea de venituri bugetare, aceasta este definită prin art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice ca fiind „resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. 2, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte.”

În speță, bunurile mobile a căror restituire, respectiv a căror c/valoare a fost solicitată de reclamant prin acțiunea introductivă ( astfel cum a fost ulterior precizată ) sunt evidențiate în patrimoniul Consiliului Județean D. ca mijloace fixe și obiecte de inventar, așa încât revenirea acestor bunuri ( fizic sau a valorii de înlocuire ) în patrimoniul intimatului reclamant se constituie într-un venit la bugetul public al acestei instituții.

În atare situație, Curtea apreciază că reclamantul nu are obligația achitării taxei de timbru pentru acțiunea formulată, deoarece beneficiază de scutirea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Prin urmare excepția invocată de apelantele pârâte este neîntemeiată.

Examinând apelurile formulate de pârâtele . Asociația C. Ecumenică se constată că acestea sunt fondate numai prin prisma motivului de apel referitor la evaluarea bunurilor mobile ce formează obiectul litigiului de față.

Restul criticilor invocate sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Printr-o primă critică, apelanta pârâtă . susținut că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, raportat la dispozițiile art.181, coroborate cu cele ale art.132 alin.2 Cod procedură civilă.

Critica formulată sub acest aspect de apelanta pârâtă este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1120/21.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ ( în primul ciclu procesual ) s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria C., cu îndrumarea expresă de a se ordona efectuarea unei expertize tehnice de identificare și evaluare a bunurilor menționate în procesul verbal încheiat la data de 19. 05. 2004.

Raportul de expertiză dispus de Judecătoria C. în vederea respectării îndrumărilor date prin decizia de casare a fost efectuat de expert G. E. fiind depus la filele 57-70 în dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C..

Ulterior, la data de 13. 01. 2011, expertul a depus un supliment la raportul de expertiză prin care a concluzionat că valoarea bunurilor ( mijloace fixe și obiecte de inventar ) neidentificate este în sumă de 8.368.970,91 RON.

Prin precizarea de acțiune formulată la data de 22.04.2011 (fila 127 dosar nr._/215/2009 al Judecătoriei C.), reclamantul a invocat prevederile art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acțiunii precizate în sensul obligării pârâtelor la restituirea bunurilor mobile identificate cu ocazia efectuării expertizei și la plata contravalorii bunurilor neidentificate, valoare precizată de către reclamant la suma de 7.569.815,34 lei (RON).

Potrivit dispozițiilor art. 181 Cod procedură civilă, instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 181 Cod procedură civilă, întrucât valoarea bunurilor în litigiu a fost stabilită după administrarea probei cu expertiza de specialitate dispusă ca urmare a îndrumărilor date prin decizia de casare, astfel că, în mod corect Judecătoria a reținut incidența în cauză a prevederilor art.2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului D..

Pe fond, criticile apelantei pârâte . de asemenea neîntemeiate.

Prin acțiunea formulată la data de 09.11.2006 reclamantul C. Județean D. a chemat în judecată pârâtele S.C. M. S.A. și Asociația C. – Catolic – Ortodoxă ( în prezent - Asociația C. Ecumenică ) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să-i restituie bunurile mobile proprietatea județului D..

Reclamantul s-a prevalat de procesul-verbal încheiat la data de 19.05.2004 între C. Județean D., Mitropolia Olteniei și S.C. M. S.A C. susținând că a lăsat în custodia pârâtei S.C. M. S.A. C. bunurile mobile (mijloace fixe și obiecte de inventar) existente în imobilul situat în C., ., societate care anterior, cumpărase dreptul litigios asupra imobilului și asupra bunurilor mobile de la moștenitorii foștilor proprietari.

A precizat că în procesul verbal încheiat la data de 19.05. 2004 s-a prevăzut expres că bunurile menționate au fost lăsate în custodia S.C. M. S.A. până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în litigiul având ca obiect revendicarea acestor bunuri.

Practic prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat răspunderea contractuală a pârâtei S.C. M. S.A C. rezultată din contractul de depozit cu titlu gratuit încheiat cu această pârâtă, iar în ceea ce privește pe cea de-a doua pârâtă, deși nu a precizat temeiul legal nici prin acțiunea introductivă și nici ulterior prin precizarea de acțiune, reclamantul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 480 Cod civil.

Prima instanță a făcut caracterizarea juridică corectă a acțiunii formulată de reclamant, și ca o consecință, a analizat pretențiile reclamantului atât prin prisma regulilor ce derivă din contractul de depozit cu titlu gratuit – art. 1604 Cod civil, cât și a condițiilor impuse de art. 480 Cod civil.

Instanța a coroborat prevederile art. 1604 Cod civil și cu prevederile art. 1073 Cod civil, având în vedere răspunderea depozitarului S.C. M. S.A C. pentru neexecutarea obligației de restituire a bunurilor lăsate în custodie, iar cu privire la cea de-a doua pârâtă – Asociația C. Ecumenică, acțiunea a fost examinată numai prin prisma dispozițiilor art. 480 Cod civil.

În atare situație nu se confirmă susținerea pârâtei S.C. M. S.A C. referitoare la faptul că în speță există o singură obligație de a face, în sensul restituirii și / sau achitării contravalorii bunurilor mobile și că instanța nu putea stabili ca o persoană (Asociația) să execute obligația direct și o altă persoană (S.C. M. S.A.) să execute aceeași obligație în mod indirect.

Referitor la depozitul cu titlu gratuit trebuie subliniat că acesta este un contract unilateral întrucât, din momentul încheierii sale naște obligații numai în sarcina depozitarului, care trebuie să se îngrijească de paza lucrului depozitat cu aceeași grijă ca de propriul său bun.

Așadar, depozitarul trebuie să restituie deponentului, la termen, însuși bunul depozitat, în caz de neexecutare a obligației de restituire acesta datorând daune interese constând în echivalentul bunului depozitat la momentul pronunțării hotărârii, iar nu din momentul constituirii depozitului.

În speță, prin procesul-verbal încheiat la data de 19.05.2004 s-a stabilit că bunurile lăsate în custodie pârâtei S.C. M. S.A. C. vor fi păstrate de aceasta până la data când instanța de judecată se va pronunța în mod irevocabil cu privire la acțiunea în revendicarea acestor bunuri.

Din lucrările dosarului rezultă că acțiunea în revendicarea bunurilor mobile ce au fost menționate în procesul-verbal încheiat la data de 19.05.2004 între C. Județean D., Mitropolia Olteniei și S.C. M. S.A C. a fost soluționată prin sentința civilă nr. 3638/15.04.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 9235/2004 ( fila 33 din dosar nr._ al Judecătoriei C. ), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.117/06.02.2006 a Tribunalului D. ( fila 31 din dosarul nr._ al Judecătoriei C. ).

Prin sentința civilă nr. 3638/15.04.2005 pronunțată de Judecătoria C., irevocabilă prin decizia nr. 117/2006 a Tribunalului D., a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de ., pentru lipsă de calitate procesuală activă, reținându-se transmisiunea acestei calități către Asociația C. Catolic Ortodoxă Podari, iar acțiunea acesteia din urmă a fost respinsă cu motivarea că, nu s-a făcut dovada cu acte de proprietate sau cu acte de preluare de către stat, că bunurile au fost achiziționate de autorii vânzătorilor din contractul nr. 2803/2003, că bunurile revendicate se aflau în imobil la data preluării, din lista de bunuri anexă la protocol rezultând că, bunurile au fost achiziționate în perioada 1973-1988.

Prin urmare, prin sentința menționată s-a stabilit în mod irevocabil că proprietarul bunurilor mobile revendicate este reclamantul C. Județean D. acesta putând exercita toate prerogativele dreptului de proprietate, inclusiv dreptul de a dispune de bunurile sale.

Conform mențiunilor făcute în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 19.05.2004 pârâta . avea obligația să se îngrijească de păstrarea bunurilor lăsate în custodie până la data de 06.02.2006, data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 3638/15.04.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 9235/2004.

Pârâta nu a respectat această obligație deoarece, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1709/25.06.2004 autentificat de BNP D. F. ( fila 43 dos. nr._ al Judecătoriei C. ) pârâta . înstrăinat pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă Podari odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului din C., ., toate drepturile litigioase asupra bunurilor mobile accesorii imobilului (mijloace fixe și obiecte de inventar), astfel cum au fost identificate prin procesul verbal din 19.05.2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2803/2003 de BNP S. C. D. București.

Prin procesul verbal încheiat între cele două pârâte la aceeași dată ( 25.06. 2004 ) în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1709/ 2004 de BNP D. F., odată cu predarea - primirea imobilului din C. ., a fost transmisă către pârâta Asociația C. Catolic Ortodoxă și detenția bunurilor mobile existente în acest imobil, bunuri care erau aceleași și în aceiași cantitate cu cele din procesul verbal din 19.05.2004.

Din cuprinsul aceluiași proces verbal reiese faptul că Asociația C. Catolic Ortodoxă cunoștea faptul că . deținea aceste bunuri cu titlu precar, respectiv în custodie pentru reclamantul C. Județean D., parte față de care Asociația C. Catolic Ortodoxă a înțeles să își asume aceiași obligație ca și cea asumată de .>

Reclamantul C. Județean D. nu și-a dat acordul cu privire la vânzarea bunurilor către Asociație, acesta fiind terț față de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1709/ 2004 de BNP D. F., astfel încât în lipsa acestui acord convenția dintre cele două pârâte nu îi este opozabilă.

Față de această situație, pârâta . are obligația să repare prejudiciul suferit de reclamantul C. Județean D. prin neexecutarea obligației de restituire a bunurilor ce i-au fost lăsate în custodie.

Susținerea apelantei pârâte . referitoare la faptul că transmiterea drepturilor litigioase asupra bunurilor în litigiu nu ar avea caracterul unei fapte ilicite și că obligarea acesteia la repararea prejudiciului pe care îl pretinde reclamantul C. Județean D. ar fi nelegală, nu este întemeiată

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1709/ 2004 de BNP D. F., procesul civil ce a avut ca obiect revendicare bunuri mobile era în curs de derulare, ceea ce demonstrează că pârâta . a încălcat clauza din contractul de depozit, fiind răspunzătoare față de reclamantul deponent pentru prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor proprietatea acestuia.

În ceea ce privește întinderea acestei răspunderi, Curtea constată că trebuie stabilită în limita c/valorii bunurilor predate către . și care în prezent nu au mai fost identificate în imobilul din ., ca fiind în posesia pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă.

Referitor la bunurile ce au fost identificate în imobilul din ., aflate în posesia pârâtei Asociația C. Catolic Ortodoxă, acestea trebuie restituite reclamantului de această pârâtă în temeiul art. 480 Cod civil, întrucât pe de-o parte reclamantul este proprietarul bunurilor făcând dovada certă în acest sens, iar pe de altă parte s-a demonstrat că pârâta deține bunurile în mod abuziv, câtă vreme acțiunea sa în revendicarea acestor bunuri a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Conform raportului de expertiză efectuat în apel de experții B. M., B. M. C. și P. I. numai o parte dintre bunurile mobile menționate în procesul verbal din 19.05.2004, se află în prezent în posesia pârâtei Asociația C. Ecumenică, bunurile găsite la sediul pârâtei din . cu ocazia efectuării expertizei, fiind identificate în anexele nr. 5 și 6 din raportul de expertiză ( filele 87-89 dosar apel ).

Potrivit concluziilor celor trei experți toate celelalte bunuri menționate în procesul verbal din 19.05.2004 ( lăsate în custodie pârâtei . ) ce nu au fost identificate de experți întrucât nu s-au mai găsit la data efectuării lucrării de specialitate, au fost evidențiate în anexele nr. 7 și 8 din raportul de expertiză ( filele nr. 90-95 dosar apel ).

Raportul de expertiză din apel a fost întocmit pe baza obiectivelor stabilite de Curte prin încheierea de ședință de la data de 24 septembrie 2012, experții răspunzând argumentat fiecărui obiectiv în parte.

Evaluarea bunurilor menționate în procesul verbal din 19.05.2004 s-a făcut în raport de Standardul Internațional de Evaluare I. V. S. 1, prețurile de comercializare practicate în magazinele de specialitate pentru produse similare noi și second-hand și informațiile de piață rezultate în urma analizei cererii și ofertei de pe piața liberă, după stare bunurilor mobile tranzacționate și modalitatea de tranzacționare.

Instanța de apel apreciază că raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală este unul obiectiv, fiind întocmit de o echipă de trei specialiști, aceștia exprimând un punct de vedere comun cu privire la evaluarea bunurilor mobile în litigiu, astfel încât expertiza efectuată de expertul G. E. în dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C. va fi înlăturată, metoda folosită de expert pentru evaluarea bunurilor având drept rezultat stabilirea unor valori exagerate raportat la natura și starea bunurilor.

Având în vedere considerentele arătate și, pentru că valorile stabilite prin raportul de expertiză întocmit în apel de experții B. M., B. M. C. și P. I. sunt favorabile apelantelor pârâte, apelurile formulate de cele două pârâte sunt întemeiate numai prin prisma motivului de apel referitor la evaluarea bunurilor mobile ce formează obiectul litigiului de față.

Impotriva deciziei nr.8/11.02.2013 pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul nr._/63/2011 au declarat recurs părtile.

Prin decizia nr.918/11.03.2014 pronuntata in dosarul nr._/63/2011 al ICCJ ,irevocabilă,s-a respins exceptia nulitătii recursului reclamantului invocată de recurenta-pârâtă .-au admis recursurile declarate de recurentul-reclamant C. Judetean D. si de recurenta-pârâtă . deciziei nr.8/11.02.2013 si a încheierii din 04.02.2013 pronuntate de Curtea de Apel C. ,s-a casat în parte decizia atacată si în tot sentinta nr.17/27.01.2012 a Tribunalului D. si s-a trimis cauza la Judecatoria C., s-au mentinut dispozitiile deciziei cu privire la exceptia netimbrarii actiunii invocată de apelantele-pârâte si s-a anulat recursul declarat de pârâta Asociatia ca netimbrat.

In considerente s-a retinut că Tribunalul gresit si-a apreciat competenta si a facut aplicarea art.18 cpciv ,hotărârea pe care astfel a pronuntat-o pe fond fiind dată de o instantă necompetentă material.Constată ca si instanta de apel gresit s-a socotit competentă si a solutionat motivul de apel ,dând o eronată interpretare dispozitiilor primei decizii de casare în contra prevederilor legale care reglementeaza aceasta procedură-Concluzia ca judecatoria a aplicat corect art.18 cp civ ,este adevarat, fara a mai face eroarea de interpretare a prevederilor art.132 alin.2 cpciv rap.la art.18/1 cpciv ,fiind evident că acest din urmă articol are în vedere modificarea în ceea ce priveste cuantumul ,concretizat într-o precizare a acestuia ,iar nu modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul naturii obiectului sau al adăugarii unor noi capete de cerere ,este deci greșită în contextul mentionatei decizii de casare-

Prin urmare,ICCJ a apreciat ca fondate motivele de casare care se încadrează în disp.art-304.3 si 5 c.p.civ.

A dispus ca judecata în fața judecătoriei să reânceapă de la actul procedural anterior dispozitiei de declinare din 27.05.2011 în acest context invalidată ,generată de comportamentul procesual al părtilor care astfel si-au asumat perspectiva tergiversării solutionării litigiului si care circumstantiază rezonabilitatea termenului la care se referă art.,6 din CEDO ,instanta de fond competentă urmând să procedeze la îndeplinirea integrală a dispozitiilor deciziei de casare nr.1120/21.11.2009 cu luarea în considerare desigur a prevederilor art 131 si 271 cpciv

Totodata conf.art 315 alin .3 c.p.civ.instanta de fond va tine seama de toate motivele invocate de recurenti ,mai sus expuse în masura compatibilitătii lor cu dispozitiile mentionatei decizii de casare si stadiul procesual:judecata în primă instantă si cu observarea principiului disponibilitătii ,admiterea ambelor recursuri fiind impusă de imperativul unei judecăti unitare ,astfel cum rezultă din evocarea acestora-

La data de 16.04.2014 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 13.06.2014 s-a respins cererea pentru întocmirea unui raport de expertiză comun formulata de reclamant si s-a admis proba cu interogatoriu solicitata de pîrîtul . ,urmând ca reclamantul să depună interogatoriul completat cu răspunsurile

La data de 05.09.2014 s-a depus interogatoriul completat cu răspunsurile de către reclamantul C. Judetean D. .

Pârâta Asociatia C. Ecumenică Scornicești a depus o . facturi fiscale și note de receptie .

La termenul din 26.09.2014 s-a admis proba cu interogatoriu pentru reclamant solicitata la termenul trecut de pârâta Asociatia ,urmând a se depune de reclamant interogatoriul completat cu răspunsurile-

La data de 21.10.2014 reclamanta C. Judetean D. a depus răspuns la interogatoriul încuviințat pârâtei Asociatia C. Ecumenică Scornicești .

La termenul din 07.11.2014 reclamanta C. Judetean D. a depus procesul – verbal cu privire la bunurile mobile ce se aflau în dotarea imobilului din C. ., Jud.D. .

La data de 04.12.2014 pârâta . depus o cerere de suplimentare a probei cu înscrisuri enumerate in această cerere urmând a fi depuse de către reclamantul C. Judetean D. înscrisuri ce se află în evidenta sa si un referat nr.4797 întocmit la data de 04.06.2004 de C. Judetean D..

Ca răspuns la această solicitare ,reclamantul a depus la data de 06.02.2015 note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de suplimentare probatoriu formulată de .>

La ultimul termen instanta a respins probele testimoniale cu martorii S. M. si D. G. solicitată de pârâta . cu martorul P. I. solicitată de pârâta Asociatia C. Ecumenică Scornicești la termenul din 12.09.2014, martorii fiind indicati ulterior ,precum si cererea formulată de pârâta . la 04.12.2014 prin care s-a solicitat obligarea reclamantului de a depune la dosar înscrisurile enumerate in aceasta nefiind utile cauzei si având in vedere si decizia de casare care nu impune administrarea de noi probe ,precum si răspunsul la interogatoriu al reclamantului ,interogatoriu formulat de pârâta . care reclamantul s-a referit la martorul S. M. ,precum si continutul notelor scrise depuse de reclamant la data de 06.02.2015 cu privire la inscrisurile ce s-au solicitat a fi depuse de aceasta de către pârâta . a admis proba cu înscrisuri solicitată de pârâta Asociatia C. Ecumenică Scornicești la acelasi termen din 12.09.2014,iar in ceea ce priveste proba cu interogatoriu pentru reclamant solicitata de pârâta Asociatia C. Ecumenică Scornicești la acelasi termen instanta a constatat că a fost admisă la termenul din 26.09.2014 si a si fost administrată.

Analizând actele si lucrările dosarului instanta retine în fapt următoarele:

Prin actiune reclamantul a solicitat să fie obligate pârâtele să-i restituie bunurile mobile proprietatea sa si pe care le-a lăsat în custodia pârâtei S.C. M. S.A., potrivit procesului – verbal încheiat la data de 19.05.2004.

Prin procesul – verbal respectiv, Mitropolia Oltenia – administrator al imobilului situat în C., . - în baza hotărârii nr.82/20.08.2002 a Consiliului Județean D., a predat reclamantului imobilul situat la adresa de mai sus, iar acesta l-a predat pârâtei . a lui conform sentinței civile nr.112/10.03.2004 a Tribunalului D..

Cu această ocazie părtile au procedat si la determinarea mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar existente in imobilul din C., ..

Astfel s-au întocmit liste cu mijloacele fixe (art. I ), obiectele de inventar ( art. II ) și investițiile efectuate ( art. III).

Din continutul procesului-verbal rezultă si că ,avându-se în vedere investițiile efectuate de Mitropolia Oltenia, părțile au convenit ca toate mijloacele fixe și obiectele de inventar să rămână în incinta imobilului, astfel: cele precizate la pct. I și II până la pronunțarea de către instanță a unor hotărâri irevocabile în litigiul ce are ca obiect revendicarea din dosarul nr.9235/2004 al Judecatoriei C., mijloacele fixe precizate la pct. III să rămână în imobil cel târziu până la 10.06.2004, termen până la care pârâta . să hotărască eventuala lor cumpărare.

Ulterior, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1709/25.06.2004 de BNP D. F. pârâta . înstrăinat pârâtei Asociația dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., ., precum și toate drepturile litigioase privind bunurile mobile accesorii imobilului ( mijloace fixe și obiecte de inventar ) existente în imobil, astfel cum sunt identificate în procesul – verbal nr. 2056/19.05.2004 și contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr.2803/2003 de BNP S. C. D. – București,precum si în procesul-verbal de predare-primire încheiat de reprezentantii părtilor,pe care le detine în calitate de reclamantă in dosarul nr.9235/2004 al Judecatoriei C. si toate drepturile succesorilor cu privire la imobil si a bunurilor mobile accesorii acestuia ,asa cum au fost înstrăinate prin contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr.2803/2003.

Prin procesul verbal încheiat între cele două pârâte la aceeași dată ( 25.06. 2004 ), odată cu predarea - primirea imobilului din C. ., a fost transmisă către pârâta Asociația și posesia bunurilor mobile existente în acest imobil, bunuri care erau aceleasi cu cele din procesul verbal din 19.05.2004.

Din cuprinsul aceluiași proces- verbal din 25.06.2004 reiese faptul că Asociația a luat la cunostinta despre faptul că . deținea aceste bunuri în custodie, pentru reclamantul C. Județean D., parte față de care Asociația a înțeles să își asume aceiași obligație ca și cea asumată de .>

Reclamantul C. Județean D. nu și-a dat acordul cu privire la vânzarea bunurilor către Asociație, acesta fiind terț față de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1709/ 2004 de BNP D. F., astfel încât în lipsa acestui acord convenția dintre cele două pârâte nu îi este opozabilă.

In consecintă pârâta . are obligația să repare prejudiciul suferit de reclamantul C. Județean D. prin neexecutarea obligației de restituire a bunurilor ce i-au fost lăsate în custodie.

La data de 16.04.2004 in dosarul nr.9235/2004 pârâta . promovat o acțiune în revendicare împotriva reclamantului C. Județean D. pentru restituirea bunurilor mobile în valoare de 143.976 lei, corespunzătoare celei înscrise în listele de inventar ale Consiliului.

La data de 9.07.2004 în acel dosar . depus în dosarul respectiv o cerere prin care a solicitat să se ia act că în baza contractului de vânzare – cumpărare nr.1709/25.06.2004 autentificat de BNP D. F., pârâta Asociația a cumpărat toate drepturile litigioase asupra bunurilor mobile accesorii imobilului din C., ., astfel că aceasta dobândeste calitate procesuală activă.

Prin sentința civilă nr.3638 din 15.04.2005, pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr.9235/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.117/06.02.2006 pronunțată de Tribunalul D. prin care s-a luat act de renuntarea la judecata recursului, a fost respinsă acțiunea formulată de . lipsă calitate procesuală activă si de intervenienta-reclamantă Asociația ca neântemeiată cu motivarea că nu s-a făcut dovada cu acte de proprietate sau acte de preluare de către stat că bunurile au fost achiziționate de autorii vânzătorilor, menționați în contractul de vânzare – cumpărare nr. 2803/2003; că, la momentul preluării imobilului bunurile revendicate se aflau în imobil, din lista de bunuri anexă la protocolul incheiat la 07.06.1999 intre Regia Autonomă RASIROM-UPPS Pelendava C. si C. Judetean D. rezultând că bunurile au fost achiziționate în perioada 1973 – 1988.

Reclamantul C. Județean D. prin somatia nr.2125/02.03.2005 a notificat pârâta cu denumirea actuală Asociația C. Ecumenică Scornicesti să restituie bunurile mobile existente in imobilul din C.,. pe care le-a primit în custodie de la .>

Cu ocazia deplasării reprezentanților reclamantului la locul depozitării bunurilor mijloace fixe si obiecte de inventar care au facut obiectul procesului-verbal din 19.05.2004 ,s-a încheiat procesul – verbal din 29 martie 2005, prin care s-a constatat că o parte din bunuri sunt depozitate în incinta abatorului din . parte nu mai există,urmând ca identificarea să se facă ulterior cu ocazia preluării.

Ca urmare a solutiei date prin sentința nr.3638 din 15.04.2005 ,rezultă că s-a stabilit în mod irevocabil că proprietarul bunurilor mobile revendicate este reclamantul C. Județean D. .

Conform mențiunilor făcute în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 19.05.2004 pârâta . avea obligația să se îngrijească de păstrarea bunurilor lăsate în custodie până la data de 06.02.2006, care este data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 3638/15.04.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 9235/2004.

Insă pârâta nu a respectat această obligație deoarece, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1709/25.06.2004 autentificat de BNP D. F. a înstrăinat pârâtei Asociatia odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului din C., ., toate drepturile litigioase asupra bunurilor mobile accesorii imobilului (mijloace fixe și obiecte de inventar), astfel cum au fost identificate prin procesul verbal din 19.05.2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2803/2003 de BNP S. C. D. București.

Apărarea pârâtei Asociatia în sensul că a restituit o parte din bunurile în litigiu la data de 29.03.2005, respectiv 21.11.2005 nu poate fi reținută întrucât din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 29.03.2005 nu rezultă că la acea dată s-ar fi predat vreun bun, ci doar că au fost identificate ca fiind în posesia acestei pârâte o parte dintre ele, iar în ceea ce privește bunuirle cuprinse în procesul verbal din 21.11.2005, instanța reține că aceste bunuri nu fac parte din bunurile în litigiu, asa cum rezultă din rapoartele de expertiză efectuate in cauză

Probele cu înscrisuri si interogatoriu administrate in rejudecare nu au infirmat starea de fapt mentionată.

Astfel pretențiile reclamantului pot fi analizate conform dispozitiilor privitoare la contractul de depozit cu titlu gratuit – art. 1604 Cod civil din 1864,si a celor prevazute de art. 480 Cod civil din 1864

Având în vedere că reclamantul este proprietarul bunurilor mobile în litigiu, astfel cum rezultă din s.c. nr. 3638/2005 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 117/2006,iar pârâta Asociația a dobândit prin contractul nr. 1709/ 2004 doar un drept litigios asupra acestor bunuri, drept ce a fost pierdut prin respingerea acțiunii ce a făcut obiectul litigiului 9235/2004, că această parte cunoștea că . aceste bunuri cu titlu precar, adică în custodie asumându-și la rândul ei aceiași obligație de restituire față de reclamant, în temeiul art. 480 Cod civil, instanța va obliga pe pârâta Asociația să restituie reclamantului bunurile identificate.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata . întâmpinare in primul dosar de fond cu motivarea ca această calitate nu poate fi detinută decât de actualul posesor al bunurilor ,instanta o consideră neântemeiată având în vedere considerentele expuse privitoare la raporturile juridice dintre părti ,neputându-se sustine ca pârâta . actele juridice pe care le-a incheiat cu Asociatia nu mai are nici o obligatie de reparare a prejudiciului fată de reclamant.

Conform raportului de expertiză efectuat în apel de experții B. M., B. M. C. și P. I. numai o parte dintre bunurile mobile menționate în procesul verbal din 19.05.2004, se află în prezent în posesia pârâtei Asociația, bunurile găsite la sediul pârâtei din . cu ocazia efectuării expertizei fiind identificate în anexele nr. 5 și 6 din raportul de expertiză .,iar toate celelalte bunuri menționate în procesul verbal din 19.05.2004 ce nu au fost identificate de experți întrucât nu s-au mai găsit la data efectuării expertizei, au fost evidențiate în anexele nr. 7 și 8 din raport .

În ceea ce privește acele bunuri cuprinse în procesul verbal din 19.05.2004 și care nu au fost identificate ca fiind în posesia pârâtei Asociația, instanța apreciază că, în condițiile în care nici una din pârâte nu mai deține aceste bunuri, obligația de a-l despăgubi pe reclamant revine pârâtei . a avut calitatea de depozitar și care și-a asumat față de acesta obligația de a le restitui. Pârâta Asociația nu poate fi obligată, alături de cealaltă pârâtă să repare prejudiciul suferit de reclamant întrucât între prima și reclamant nu s-a stabilit nici un raport juridic direct, înțelegerea dintre cele două pârâte nefiind opozabilă acestuia.

Instanța apreciază că raportul de expertiză întocmit în apel este unul obiectiv, fiind întocmit de o echipă de trei specialiști, aceștia exprimând un punct de vedere comun cu privire la evaluarea bunurilor mobile în litigiu, astfel încât expertiza efectuată de expertul G. E. în dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C. va fi înlăturată, metoda folosită de acesta pentru evaluarea bunurilor având drept rezultat stabilirea unor valori exagerate.

Instanta considera ca motivarea deciziei de casare pronuntata de ICCJ nu împiedică ,prin prisma art.315cpciv ,instanta sa analizeze întreg probatoriul administrat in cauză anterior,chiar daca s-a mentionat că -din punct de vedere procedural-judecata se va relua de la actul îndeplinit anterior dispozitiei de declinare din 27.05.2011 ce a fost invalidată.

În raport de dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate.,starea de fapt urmând să fie stabilită de instanta de trimitere care se va pronunta pe fond în raport de întreg probatoriul administrat.

Față de cele expuse instanta va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamant,va obliga pârâta Asociația C. Ecumenică Scornicesti să restituie reclamantului bunurile mobile identificate în anexele 5 și 6 din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._/63/2011 al Curtii de Apel C. de experții B. M., B. M. C. și P. I. si va obiga pârâta . plata către reclamant a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea bunurilor menționate în procesul verbal din 19 mai 2004 și neprezentate, astfel cum acestea au fost enumerate în anexele nr. 7 și 8 din același raport de expertiză.

In baza art.274 si 277 c.p.civ va obliga pârâtele la plata catre reclamant a sumei de 2108,6 lei reprezentând cheltuieli de judecata constând in onorariu de expert(500 lei in primul dosar de fond, 1600 lei în cel de-al doilea dosar de fond,.taxa de timbru in apelul impotriva primei sentinte 4,5 lei si 4,15 lei in recursul impotriva deciziei din apelul împotriva primei sentinte) si va respinge cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de parata .>

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata .>

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul C. Judetean D. cu sediul în C. ..19, Jud.D., împotriva pârâtilor . cu sediul în C. ,..14, Jud.D. și Asociatia C. Ecumenică Scornicești cu sediul ales la SPARL "Săuleanu si Asociatii" din C. ,..47,jud.D.

Obligă pârâta Asociația C. Ecumenică Scornicesti să restituie reclamantului bunurile mobile identificate în anexele 5 și 6 din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._/63/2011 al Curtii de Apel C. de experții B. M., B. M. C. și P. I..

Obligă pârâta . plata către reclamant a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea bunurilor menționate în procesul verbal din 19 mai 2004 și neprezentate, astfel cum acestea au fost enumerate în anexele nr. 7 și 8 din același raport de expertiză.

Obligă pârâtele la plata catre reclamant a sumei de 2108,6 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Respinge cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de parata .>

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publică de la 20.02.2015.

Președinte,Grefier,

redCCMdact LN 5ex/05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2334/2015. Judecătoria CRAIOVA