Partaj judiciar. Sentința nr. 1570/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1570/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 31241/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1570/2015
Ședința publică din data de 06.02.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. C. NICUȘOR și pe pârâtul I. Ș. I., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat G. B. și pârâtul prin procurator P. G., care depune procură specială la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-cauza are ca obiect partaj judiciar;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Apărătorul reclamantului învedereză că părțile înțeleg să stingă litigiul pe cale amiabilă și depune la dosar tranzacție.
Instanța procedează la identificarea reclamantului care se legitimează cu CI . nr._ și a procuratorului pârâtului care se legitimează cu CI . nr._, după care:
Părțile procedează la semnarea tranzacției în fața instanței.
În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.
În temeiul art. 94 și art. 118 NCPC instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la o lună de zile, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia și probatoriul ce se impune a fi administrat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunere de probe.
Avocat G. B. pentru reclamant și procuratorul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamant și pârât proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G. B. pentru reclamant solicită pronunțarea unei hotărâri care să consfințească învoiala părților, fără cheltuieli de judecată.
Procuratorul pârâtului pune aceleași concluzii, fără cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2014, sub nr._, reclamantul I. C. NICUȘOR l-a chemat în judecată pe pârâtul I. Ș. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună partajarea suplimentară a certificatului de acționar nr._ din data de 23.09.1996, certificat de acționar dobândit de defunctul I. G., decedat la data de 02.06.2002.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că în fapt acesta este fiul defunctului I. G., pârâtul fiind fratele reclamantului. Căsătoria mamei lor P. G. cu defunctul I. G. a durat în fapt până în anul 1990, moment în care relațiile s-au deteriorat, existând o acțiune de divorț, iar prin sentința civilă nr._/08.11.1990 a Judecătoriei C. s-a desfăcut căsătoria, fără a se promova și o acțiune de partaj bunuri comune. După această dată, deși erau despărțiți în drept, părinții părților au continuat să conviețuiască până la 02.06.2002, când tatăl lor a decedat.
A mai precizat reclamantul că, ulterior acestui moment, a dezbătut în instanță succesiunea de pe urma defunctului lor tată, fiind pronunțată sentința civilă nr. 3685/2013 a Judecătoriei C., în dosarul nr._/215/2012, omițând de la împărțeală certificatul de acționar nr._/23.09.1996, certificat de acționar dobândit de tatăl lor I. G., după desfacerea căsătoriei de mama lor I. G. (actual P.), care nu a făcut obiectul partajului judiciar.
A mai învederat reclamantul că, deși a încercat să-l convingă pe fratele său, pârâtul în cauză, să partajeze certificatul de acționar prin bună învoială, acesta refuză, motiv pentru care reclamantul a introdus acțiunea prezentă.
Reclamantul a mai arătat că valoarea certificatului de acționar nr._/23.09.1996, certificat de acționar dobândit de defunctul I. G., care nu a făcut obiectul partajului judiciar, reprezentând contravaloarea a 1000 acțiuni la SIF M. este de 1410 lei. Reclamantul a susținut că a calculat această sumă în urma analizării cotațiilor pe piața bursieră, valoarea unei acțiuni fiind 1,41 lei, potrivit înscrisului anexat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 979-995 NCPC
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: certificat de deces I. G., certificat de acționar nr._/23.09.1996, sentința civilă nr. 3685/08.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2012, extras valoare acțiuni, acte de stare civilă.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 de lei.
În baza art. 201 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârât, dar acesta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 06.02.2015 reclamantul și pârâtul prin procurator s-au prezentat personal și au procedat la semnarea unei tranzacții în fața instanței de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 728 cod civil de la 1864, aplicabile în cauză, „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii ”.
Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune sau coproprietate, în sensul că bunul stăpânit în comun pe cote părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate din bunul ce formează obiectul indiviziunii sau coproprietății. Prin urmare, pe calea acestui partaj judiciar, instanța este ținută de a hotărî modalitățile concrete de partajare, adică de a stabili fie atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre coproprietari, fie de a forma loturi și de a le atribui în natură fiecărui coproprietar, fie, în ultimă analiză, de a dispune vânzarea bunului și de a împărți echivalentul bănesc între copărtași.
Principala modalitate de realizare a împărțelii este partajul în natură, prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor, în funcție de criteriile prevăzute de art. 987 Cod procedură civilă, printre care se menționează în mod expres și acordul părților.
La termenul de judecată din data de 06.02.2015 părțile au învederat instanței că înțeleg să stingă litigiul pe cale amiabilă, depunând la dosar o tranzacție, pe care au semnat-o în fața instanței de judecată.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 438-439 C.proc.civ, instanța urmează să ia act și să consfințească prin prezenta hotărâre tranzacția părților având conținutul înfățișat prin înscrisul depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 06.02.2015.
De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzacția părților, respectiv reclamantul I. C. NICUȘOR, cu domiciliul în C., ., județul D. și pârâtul I. Ș. I., cu domiciliul în C., ., județul D. și consfințește învoiala acestora, care constituie dispozitivul sentinței, astfel:
"TRANZACȚIE
Încheiată azi 06.02.2015, între:
- I. C. NICUȘOR, cu domiciliul în C., ., jud. D., posesor al CI . nr._, CNP_, eliberată de Mun. C., la data de 02.03.2025, în calitate de reclamant,
- I. Ș. I., domiciliat în C., ., jud. D., posesor al CI . nr._, CNP_, eliberată de Mun. C., la data de 11.02.2015, prin mandatar PORMBOIU G., domiciliată în C., ., județul D., posesoare a CI . nr._, CNP_, eliberată de Poliția C. la data de 10.04.2006, în calitate de pârât,
În vederea terminării litigiului ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei C., având termen la data de 06.02.2015, la completul C 18, având ca obiect partaj succesoral suplimentar, a intervenit între noi înțelegerea cu următorul cuprins:
Părțile înțeleg să împartă prin bună învoială bunul mobil aflat în masa succesorală după cum urmează:
Lotul nr. 1 va reveni reclamantei I. C. Nicușor și se va compune din: certificatul de acționar nr._/23.09.1996, certificat de acționar dobândit de defunctul I. G., ce conține 1000 acțiuni la SIF M..
Lotul nr. 2 va reveni pârâtului I. Ș. I. și va fi compus din sulta în cuantum de 100 lei, sumă pe care a primit-o înainte de semnarea prezentei tranzacții .
Părțile declară că nu mai au niciun fel de pretenții financiare sau de altă natură prezente sau trecute una față de alta.
Această înțelegere scrisă, neviciată, reprezintă voința liberă a părților, act pe care îl vom depune la instanța de judecată cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în temeiul art. 439 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Prezenta tranzacție a fost încheiată într-un număr de 3 exemplare.
RECLAMANT PÂRÂT
I. C. NICUȘOR I. Ș. I.
CI . nr._ CI . nr._
SS indescifrabil prin mandatar
P. G.
CI . nr._
SS indescifrabil ”
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red./Tehnored.C.A.
Ex.4/2 ex. .>
← Pretenţii. Sentința nr. 1961/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2589/2015.... → |
---|