Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 15138/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier C.-E. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. A., în contradictoriu cu intimata I. D., având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședința publică a u răspuns petentul C. A., personal și asistat de avocat N. F., lipsind intimata. Se prezintă martorul M. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul M. C., propus de petent, sub prestare de jurământ, in conf. cu disp. art. 318-323 N.C.pr.civ., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul petentului a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Avocat N. F., pentru petent, depune delegație de substituire pentru avocat O. M. și solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere, arătând că din probele administrate în cauză petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, chiar din planșele foto atașate la dosarul cauzei de către intimată rezultă că nu există nici un pieton angajat în traversare, fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 16.04.2015, petentul C. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de de contravenție . nr._/02.04.2015, în contradictoriu cu intimata I. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal și restituirea permisului de conducere .

În fapt, la data de 02.04.2015, a fost oprit de către agentul constatator după ce a traversat intersecția . la cunoștiință că nu a acordat

prioritate pietonilor .

Mai arată că, conducea autoturismul marca SKODA, cu nr._ și se afla împreună u numitul M. C., iar pe banda sa de mers nu se afla nici un pieton în traversare .

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 .

În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/02.04.2015, emis de intimata I. D., împuternicirea avocațială nr._/2015, chitanța nr._ din 16.04.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru, copia actului de identitate al petentului .

În susținerea plângerii, în procedura de regularizare, petentul C. A., solicită proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul M. C. .

În procedura de regularizare, intimata I. D., în termenul legal de 25 de zile prevăzut de art.201(1) Cod pr.civilă a depus la dosar: întâmpinare, în dublu exemplar, din care un exemplar se comunică petentului, la care se atașează 9 planșe foto .

În apărare, în procedura de regularizare, intimata I. D., formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii, ca neântemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator, ca temeinic și legal .

În cazul în care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia .

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său .

Referitor la procesul verbal, consideră ca instanța de judecată trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar care se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancțiunea aplicată este temeinică și legală.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată .

Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

De asemenea, în cauza C. N. contra României, plângerea nr.17.857/03, Decizia CEDO, camera a treia, 18 noiembrie 2008 Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, în lipsa prevederii în legea națională a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravențională într-un cuantum relativ redus .Curtea a arătat în mod expres că atât timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de către Curte prin prisma art.16 din CEDO .

Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, neacordând prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.

Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile, prin ignorarea mențiunilor proceselor- verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.

De asemenea solicită să se aibă în vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ. Solicită aceasta întrucât, în caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată .

În drept,au fost invocate prevederile OUG 195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R și OUG 2/2001.

În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării petentului C. A., pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă .

Întrucât petentul C. A., în procedură de regularizare nu a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

Instanța a procedat la luarea unei declarații martorului M. C., care arată că, în cursul lunii aprilie 2015 s-a întâlnit cu petentul care este prietenul său, la moll și l-a rugat să-l ducă cu mașina acasă, iar pe traseu pe . gării, unde se virează la dreapta, nu a văzut nici un pieton pe trecerea de pietoni, motiv pentru care acesta și-a continuat drumul. A văzut momentul în care petentului i s-au cerut actele la control, după care i s-a întocmit procesul verbal, pe care l-a semnat cu obiecțiuni .

Analizând întregul material probator administrat, raportat și la noile dispoziții ale Noului Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.04.2015, emis de intimata I. D., s-a dispus sancționarea petentului C. A., cu amenda de 390 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.100, alin.3 și art101 alin.1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, reținându-se că la data 02.04.2015, a condus autoturismul marca SKODA, cu nr._ cu nr. de înmatriculare marca SKODA, cu nr._, iar pe . cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare marcat și semnalizat corespunzător pe sensul său de mers și nu avut actul de identitate asupra sa.

Așadar, instanța cănstată că, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său .

Referitor la procesul verbal, trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar care se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancțiunea aplicată este temeinică și legală.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată .

Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

De asemenea, în cauza C. N. contra României, plângerea nr.17.857/03, Decizia CEDO, camera a treia, 18 noiembrie 2008 Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, în lipsa prevederii în legea națională a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravențională într-un cuantum relativ redus .Curtea a arătat în mod expres că atât timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de către Curte prin prisma art.16 din CEDO .

Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, neacordând prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.

Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile, prin ignorarea mențiunilor proceselor- verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.

Prin urmare, instanța constată că, petentul C. A., se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.100, alin.3 și art101 alin.1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, întrucât la data 02.04.2015, a condus autoturismul marca SKODA, cu nr._ cu nr. de înmatriculare marca SKODA, cu nr._, iar pe . cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare marcat și semnalizat corespunzător pe sensul său de mers și nu avut actul de identitate asupra sa, fiind probată și confirmată cu cele 9 planșe foto depuse de către intimată .

Mai mult decât atât, instanța constată că martorul M. C., este în relații apropiate cu petentul, fiind prietenul acestuia, motiv pentru care declarația acestuia este pur subiectivă și nu poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei.

În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a respinge plângerea formulată de către petentul petentul C. A., împotriva procesului verbal de de contravenție . nr._/02.04.2015 în contradictoriu cu intimata I. D., ca neântemeiată, menținându-se procesul verbal de constatare a contravenției, ca temeinic și legal .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petentul C. A., cu domiciliul în C., ., nr. 7, județul D., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/02.04.2015, în contradictoriu cu intimata I. D., cu sediul în C., ., județul D., ca neîntemeiată.

Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată, în ședință publică azi 04.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. CaramaliuGlavă C.- E.

Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE/4/Ex/13.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria CRAIOVA