Plângere contravenţională. Sentința nr. 1517/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1517/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 25132/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1517/2015
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. M. A. în contradictoriu cu intimata P. L. A MUNICIPIULUI C., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul M. M. A. personal și martorul B. O. I., lipsă fiind intimata Poliția Locală a Municipiului C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 311 și următoarele Cod procedură civilă, se administrează proba testimonială în cauză fiind audiat sub prestare de jurământ martorul B. O. I. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
La interpelarea instanței, petentul M. M. A. învederează că nu mai înțelege să formuleze alte probe și este de acord ca dezbaterile asupra fondului să aibă loc la acest termen de judecată.
Instanța, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbaterea asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, petentul M. M. A. solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată și să se dispună anularea procesului verbal de contravenție precum și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile dedusă judecății, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 24.06.2014, petentul M. M. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/03.06.2014.
În fapt, arată petentul că în data de 03.06.2014 în jurul orei 22.15 petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 500 de lei pentru fapta prevăzută de art. 20 lit. a din HCL 319/2009 reținându-se că a fost depistat în apropierea magazinului " Lactag" din cadrul Complexului "Mercur" în timp ce lipeau pe zidurile din zonă afișe publicitare în alte locuri decât cele prevăzute legal.
Petentul a arătat că nu a săvârșit fapta reținută în procesul verbal de contravenție și că dacă ar fi existat fapta agentul constatator ar fi trebuit să dispună confiscarea materialelor publicitare și a instrumentelor de lipire în cuprinsul procesului verbal de contravenție, însă nu a făcut acest lucru
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din O.G 2/2001.
A fost depus originalul procesului verbal de contraventie . nr._/03.06.2014 și chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 20 de lei.
In dovedirea plângerii formulate, petentul a solicitat si instanta a incuviintat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat martorul B. O. I., a cărui declarație a fost consemnata si atasata la dosarul cauzei.
Intimata Poliția Municipiului C. nu a formulat întâmpinare
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că petentul a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 500 de lei pentru fapta prevăzută de art. 20 lit. a din HCL 319/2009 reținându-se că în data de 03.06.2014 ora 22.15 a fost depistat în apropierea magazinului " Lactag" din cadrul Complexului "Mercur" în timp ce lipeau pe zidurile din zonă afișe publicitare în alte locuri decât cele prevăzute legal.
În temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.
Instanța reține, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, că acesta este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative necesare pentru existența unei contravenții, și anume vinovăția. Conform art. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „ constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege,ordonanță,prin Hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean sau al Consiliului General al Municipiului București”.
Agentul constatator nu a adus nici o probă în dovedirea faptei reținute în sarcina petentului și nici nu a formulat întâmpinare.
Instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile art. 6 din CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este asimilată noțiunii de “acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a petentului, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care impune agentului constatator să probeze fără dubiu faptele reținute în sarcina petentului. Instanța constată ca mențiunile procesului-verbal de contravenție în cauza de față nu sunt susținute de un probatoriu cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția acestuia în comiterea contravenției.
Mai mult decât atât contrar celor reținute în procesul verbal de contravenție sunt și declarațiile martorului B. O. I. propus de petent și audiat de instanța de judecată care declară că în momentul în care a venit la el și petent agentul constatator aceștia fumau și nu au lipit nici el nici petentul vreun afiș publicitar.
Având în vedere declarația martorului amintit mai sus și faptul că petentul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție și a contestat de la început cele menționate în procesul verbal de contravenție, menționându-se de agentul constatator la rubrica " Alte mențiuni " că " nu sunt de acord cu amenda primită", instanța apreciază că nu s-a făcut dovada vinovăției petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. art. 20 lit. a din HCL 319/2009
Prin urmare, având în vedere cele menționate mai sus, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ emis de CONSILIUL LOCAL C. – POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C. la data de 03.06.2014 și va exonera petentul de plata amenzii în sumă de 500 de lei stabilită în procesul verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul M. M. A. domiciliat în C., General G. M., nr. 48, județul D. în contradictoriu cu intimata P. L. A MUNICIPIULUI C. cu sediul în C., D. Gerota, nr. 22, județul D..
Anulează procesul verbal . nr._ emis de CONSILIUL LOCAL C. – POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C. la data de 03.06.2014.
Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 500 de lei stabilită în procesul verbal.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1839/2015. Judecătoria CRAIOVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2084/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|