Plângere contravenţională. Sentința nr. 2023/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2023/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2023/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2023/2015

Ședința publică de la 17 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulata de petenta Cabinet Individual de Psihologie Mikulović C., cu domiciliul ales în C., Calea Unirii nr. 132, județul D., in contradictoriu cu intimatul CNADNR SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Petenta depune la dosar adeverința medicală pentru a face dovada imposibilității de prezentare la termenul anterior, dovada achitării rovinietei și certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Petenta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosar o precizare.

Instanța califică precizare depusă de petentă ca fiind concluzii scrise.

Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de intimată.

Petenta arată că este de acord.

Instanța încuviințează pentru ambele părți, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta arată că a schimbat numărul mașinii și avea achitat tot pe celălalt număr. Solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de constatare a contravenției ca netemeinic și nelegal, să se aibă în vedere că petenta conduce un autovehicul categoria B; invocă dispozițiile art. 4 pct. 2 din OG 2/2001, precum și dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG 15/2002 având în vedere că procesul verbal i-a fost comunicat pe 22 august 2014 iar constatare a fost făcută în februarie 2014.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulata la data de 5.09.2014 pe rolul Judecatoriei C. si inregistrata sub nr._ petenta Cabinet Individual de Psihologie Mikulovic C. a formulat plangere contraventionala in contradictoriu cu intimata CNADNR SA prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat de M. V., in calitate de agent constatator, din cadrul CNADNR- CESTRIN, la data de 04.08.2014, în sensul exonerării de la plata amenzii in cuantum de 250 lei.

In motivarea cererii se arata ca in fapt, prin procesul verbal cu numărul de mai sus s-a reținut ca, in data de 04.08.2014, vehiculul cu numărul de înmatriculare_, apartinand petentei a circulat in zona Pielesti fara a deține rovinieta valabila.

A precizat instantei ca in data de 04.08.2014 autoturismul cu numărul de înmatriculare_ este un autoturism marca BMW. Acest autoturism a trecut din proprietatea Unicredit Leasing in proprietatea petentei in urma finalizarii contractului de leasing. La data de 30.01.2014 autovehiculului i s-a schimbat numarul de inmatriculare din_ in_ . Autoturismul avea la momentul finalizarii contractului de leasing platite pe o perioada de un an polita Casco, RCA si rovinieta, acestea fiind valabile pana la expirarea lor.

A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In drept cererea a fost intemeiata pe disp OG 2/2001 si OG 15/2002.

In dovedire a depus dovada de comunicare a procesului verbal, iar ulterior a depus copia procesului verbal de contraventie.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.

La data de 23.10.2014 intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.

In motivarea intampinarii se arata ca in fapt, la data de 13.02.2014, pe DN65 Km15+550m, pe raza locaiitatii Pielesti, jud. DJ, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE - MIKULOVIC S. C. a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 04.08.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Solicita sa se observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor fufmzate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator V. M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Solicita instantei să țină seama de prevederile art.9 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a zonei drumurilor naționale din România, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 769/2010, al.l, prevede că “ in cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul solicită efectuarea modificării în baza de date, în scris, la CNADNR SA."

De asemenea, prevederile art.l, alin. 12 din O.G. 15/2002 statutează: ”începând cu data de 1 octombrie 2010, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculul, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul informează în scris C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date. ”

Astfel, în speța dată, nu pot fi luate în considerare apărările contestatorului, nefiind înregistrată cererea de modificare a valabilității rovinietei pentru noul număr de înmatriculare.

Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.

In temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

In drept, intampinarea a fost intemeiata în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

In dovedire a solicitat urmatoarele probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.

A anexat cererii proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator si certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri pentru ambele parti.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 4.08.2014 întocmit de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, petenta Cabinetul Individual de Psihologie Mikulovic S. C. a fost sancționata pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantumul de 250 de lei.

Prin procesul verbal sus menționat s-a reținut că la data de 13.02.2014, ora 00,21 autoturismul cu nr de inmatriculare_, proprietatea petentei, a circulat pe raza localitatii Pielesti, jud. D., fara a avea rovinieta valabila.

Conform art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulitătii actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.

Potrivit art.17 din OG 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constata si din oficiu.

Prin decizia ICCJ nr. 6/2015 pronuntata . interesul legii, instanta a admis recursul interesul legii si a dispus ca „in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”

In considerentele deciziei se arată că “procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.

Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.

Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite plangerea contraventionala si va constata nulitatea absoluta a procesului verbal pentru lipsa semnaturii agentului constatator, nulitate ce poate fi constatata si din oficiu de catre instanta de judecata.

F. de aceasta situatie, instanta apreciaza ca nu se mai impune analizarea aspectelor legate de temeinicia procesului verbal de contraventie analizat.

In consecinta, instanta va admite plangerea contraventionala, va anula procesul verbal de contraventie . 14 nr._ din 4.08.2014 si va exonera petenta de la plata amenzii in cuantum de 250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea contraventionala formulata de petenta Cabinet Individual de Psihologie Mikulović C., cu domiciliul ales în C., Calea Unirii nr. 132, județul D., in contradictoriu cu intimatul CNADNR SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Anuleaza procesul verbal de contraventie . 14 nr._ din 4.08.2014.

Exonereaza petenta de la plata amenzii in cuantum de 250 lei.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în sedință publică, azi, 17.02.2015.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

Tehnored. C.G.B.

4 Ex. /30 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2023/2015. Judecătoria CRAIOVA