Plângere contravenţională. Sentința nr. 2367/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2367/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2367/2015

DOSAR NR._ -plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2367

Ședința publică din 23 februarie 2015

Instanța constituita din

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER: C. C. S.

Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect plângere contravențională privitor pe petent . CRAIOVAîn contradictoriu cu intimat C. SA C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.

După strigarea cauzei se prezintă av. B. N. și depune la dosar delegație și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.

I N S T A N T A

Constată că la data de 11 noiembrie 2014 a fost înregistrată plângerea formulată de petent . CRAIOVAîn contradictoriu cu intimat C. SA C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA CESTRIN. împotriva procesului verbal contravenție . 14 nr._/4 august 2014 plângere prin care s-a solicitat a se constata intervenită prescripția extinctivă a executării sancțiunii contravenționale; pe fond s-a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale,cu sancțiunea avertisment.

De asemenea petenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției invocate petenta a precizat că nu i-a fost comunicat procesul verbal contestat în termenul legal de o lună de la data întocmirii acestuia.

În cuprinsul plângerii petenta a solicitat ca instanța să oblige intimata la înfățișarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor deoarece petenta nu cunoaște conținutul acestuia și nu poate să-și formuleze apărările.

La data de 15 decembrie 2014 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, învederând că la data de 20 martie 2014, pe DN 65 km 15+550 m, în localitatea Pielești, urmare unui control, a fost surprins circulând fără a deține rovignetă valabilă,vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentei.

Intimata a menționat că urmare a constatării contravenției, la data de 4 august 2014 a fost întocmit procesul verbal contestat.

La data de 16 ianuarie 2015 petenta a înaintat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat anularea, ca nelegal, a procesului verbal de contravenție, învederând că urmare a solicitării petentei AJFP D. a comunicat o copie a procesului verbal, și că se poate observa că acesta nu conține sediul corect al petentei și nici semnătura agentului constatator.

Au fost depuse la dosar: dovada achitării taxei de timbru și în copii: somație, titlu executoriu, plic, certificat calificat, recipisă poștală, proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, planșă foto, adresa din 8 decembrie 2014,proces verbal de contravenție, recipisă poștală, schiță, tabel, adresa nr. 5611/13 noiembrie 2014,adresa nr. 2305 din 3 septembrie 2013 adresa nr. 4630/24 septembrie 2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 14 nr._/4 august 2014petentul a fost amendat contravențional cu suma de 250 lei și reținut săvârșirea contravențiilor prev. de art.8 alin. 1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de 04.08.2014 vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând E. . la data de 20.03.2014 ora 15:04 pe DN65 km 15+550m,Pielești județul D. fără a deține rovinietă valabilă.

Instanța reține că intimata a comunicat procesul verbal la sediul din Calea Unirii nr. 30 în mod eronat și nu la sediul din .. 55 etaj 1 cum era corect ,astfel că procesul verbal nu a fost comunicat în termenul legal prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 iar executarea sancțiunii contravenționale este prescrisă

În consecință instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal contestat.

În baza disp.art. 453 C.pr.civilă obligă intimatul la plata către petentă a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta . C. CUI RO_ cu sediul în C., .. 55,etaj 1 în contradictoriu cu intimat C. SA C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Anulează procesul verbal de contravenție . 14 nr._/4 august 2014.

Obligă intimatul la plata către petentă a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 23 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. MINCĂC. C. S.

Red.M.M./tehnored.C.C.S.

4 ex./13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2367/2015. Judecătoria CRAIOVA