Pretenţii. Sentința nr. 2365/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2365/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2365/2015
DOSAR NR._ -pretenții- -pretenții-
ROMANIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2365
Ședința publică de la 23 februarie 2015
Președinte – M. M.
Grefier - C. C. S.
Pe rol, judecarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 21 Cl. București în contradictoriu cu pârâta G. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
La data de 29 septembrie 2014, reclamanta Asociația de P. nr. 21 Cl.București a chemat în judecată pârâta G. V., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1545,81 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și a sumei de 1773,15 lei reprezentând penalități de întârziere
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere pe perioada ianuarie 2011-decembrie 2013.
In drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 230/2007.
La data de 27 octombrie 2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii și,în subsidiar,respingerea în parte a acțiunii și exonerarea de penalități de întârziere și penalități furnizori și stabilirea cuantumului debitului în valoare de 1201,22 lei reprezentând cheltuieli întreținere pentru perioada 01.10.2011-decembrie 2013.
În motivarea întâmpinării,pârâta a arătat că din anul 1999 locuiește în . iar în anul 2010 și-a realizat instalație proprie de încălzire-centrală termică ,instalație proprie de alimentare cu apă rece ,instalație proprie de gaze,conform contractului nr._/05.05.2010 și contract de execuție a investiției nr. 170/23.08.2010.
Invocă pârâta prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune pentru perioada ce excede termenul general de prescripție de 3 ani, calculată la data introducerii acțiunii și arată că în mod greșit se solicită cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada ianuarie_11 întrucât se depășește termenul general de prescripție astfel că solicită exonerarea de la plata sumei de 991,42 lei.
A mai arătat că în mod greșit i se solicită penalități furnizori pentru perioada aprilie 2013-decembrie 2013 întrucât s-a debranșat de la sistemul de încălzire gaze și apă,această solicitare reprezentând îmbogățire fără just temei.A solicitat exonerarea de plata sumei de 282,61 lei reprezentând penalități furnizori pentru perioada aprilie 2013-decembrie 2013.
A susținut că penalitățile au fost calculate cu încălcarea dispozițiilor art. 49 din Legea 230/2007 și art. 49 pct 3 din Legea 230/2007.
A solicitat administrarea probelor cu acte și martori.
A depus la dosar în copie plic,adeverință medicală,scrisoare medicală,contract de execuție a investiției nr. 170,contract nr._/05.05.2010.
La data de 21 noiembrie 2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat referitor la prescripția dreptului material la acțiune că aceasta poate fi pusă în discuție numai pentru sumele solicitate anterior datei de 01.06.2011 iar cotele lunare consemnate pe listele de plată sunt legal stabilite în funcție de suprafața utilă și suprafața cotă-parte.
A arătat că în cheltuielile asociație sunt incluse: chiria pentru sediul asociației,consumabile,materiale de curățenie,cenzorat, abonament telefonic,obligații către bugetul de stat(taxe și impozite),indemnizații mandatați de adunarea generală,salarii personal angajat.
A susținut că aceste cheltuieli au fost achitate de asociație iar sumele nu au ajuns în totalitate în conturile furnizorilor și,în consecință ,furnizorii au calculat penalități ce sunt suportate de proprietarii restanțieri și chiar și de pârâtă în condițiile în care aceasta este debranșată de la sistemul centralizat de încălzire.
Reclamanta și-a precizat acțiunea ,micșorând câtimea obiectului cererii și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2733,37 lei din care 1350,63 cote lunare,1100,13 lei penalități asociație și 282,61 lei penalități furnizori pentru perioada iunie 2011-decembrie 2013 .
Reclamanta, în dovedirea acțiunii și pârâta,în combaterea susținerilor acesteia, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă încuviințată ca atare, fiind depuse la dosar în copii: liste de plată privind cheltuielile restante de întreținere, extras de cont, certificat de înregistrare, contract de mandat, contract de vânzare-cumpărare,proces verbal,facturi, recipisă poștală, acte medicale, cupon de pensie, contract de execuție investiție, contract din data de 5 mai 2010, adresa nr._, tabel.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține ca pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune, aferente spațiului pe care îl ocupă în imobil, astfel încât s-au acumulat restanțe în sumă de 1350,63 lei reprezentând cote lunare pe perioada iunie 2011-decembrie 2013, în sumă de 1100,13 lei reprezentând penalități asociația și în sumă de 282,61 lei reprezentând penalități furnizori aspecte ce rezultă din situația centralizatoare privind cotele de întreținere si penalizările aferente depuse de reclamantă la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. i și art. 10 din Anexa nr. 2 a Legii locuinței nr. 114/1996 republicată si cu modificările ulterioare si art.46 din Lg.230/2007, fiecare proprietar din cadrul condominiului are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietațile individuale si care nu pot fi înregistrate pe fiecare dintre acestea sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.
Asociația de locatari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevazute si a altor cheltuieli restante, oricărui proprietar care se va face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 30 de zile de la termenul stabilit. Art. 13 din O.G. nr.85/2001 dispune că penalitățile pentru întârzierea plații cotelor de întreținere, hotărâte, potrivit legii, de adunarea generala a proprietarilor, se vor aplica pentru fiecare cota de întreținere lunară numai după o perioada de 30 de zile, care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere lunare la care s-a aplicat, iar potrivit art. 49 alin. 1 din Lg. 230/2007 asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, însă penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Instanța constată că pârâta nu și-a achitat sumele în cauză, astfel încât va admite acțiunea si va dispune obligarea pârâtei la plata a sumei de 1350,63 lei reprezentând cote lunare pe perioada iunie 2011-decembrie 2013,a sumei de 1100,13 lei reprezentând penalități asociația și a sumei de 282,61 lei reprezentând penalități furnizori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 21 Cl. București CF_ cu sediul în C., .. 81, . în contradictoriu cu pârâta G. V., domiciliată în C., .. E 16,..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1350,63 lei reprezentând cote lunare pe perioada iunie 2011-decembrie 2013,a sumei de 1100,13 lei reprezentând penalități asociație și a sumei de 282,61 lei reprezentând penalități furnizori.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 23 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C.C.S. C. C. S.
Red.M.M./tehnored. C.C.S.
4 Ex./17.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2469/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2168/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|