Plângere contravenţională. Sentința nr. 2469/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2469/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2469/2015
DOSAR NR._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2469
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 24.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul S. T.-T., împotriva procesului-verbal de contravenție . 14 nr._/02.06.2014, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat G. A., pentru petent, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin notele de ședință formulate în cauză intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223, alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă.
În conformitate cu prevederile art. 131, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța pune în discuție competența instanței de judecată.
Avocat G. A., pentru petent, apreciază că instanța este competentă cu soluționarea cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 4 Noul Cod de Procedură Civil, raportat la art. 101 din O.G. 15/2002, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de către petent prin plângerea contravențională.
Avocat G. A., pentru petent, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în xerocopie, comunicat al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind deciziile pronunțate în recurs în interesul legii în ședința din 16 februarie 2015 și comunicatul din data de 18.02.2015 al Avocatului Poporului.
Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.
În temeiul art. 244, pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
La interpelarea instanței, avocat G. A., pentru petent, arată că este de acord ca dezbaterile să aibă loc la acest termen de judecată.
În temeiul art. 244, pct. 3 Noul Cod de Procedură Civilă instanța ia act că apărătorul petentului este de acord ca dezbaterile să aibă loc la acest termen de judecată.
În temeiul art. 392-393 Noul Cod de Procedură Civilă instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Avocat G. A., pentru petent, solicită, în principal, constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție iar în subsidiar admiterea plângerii ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Solicită admiterea excepției nulității procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe. Arată că, deși potrivit art. 517 alin. 4 N.c.p.c., decizia pronunțată în interesul legii produce efecte doar din momentul publicării în Monitorul Oficial al României, nu se poate face abstracție de Decizia nr. 6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16.02.2015 în dosarul nr. 14/2014 prin care a fost admis recursul în interesul legii și conform căreia procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Pe de altă parte, prin notele de ședință formulată în cauză, intimata arată că achiesează la motivele plângerii. Rezultă astfel că procesul verbal de contravenție . 14 nr._/02.06.2014 nu mai reprezintă un titlu de creanță. Totodată, arată că procesul verbal de contravenție nu i-a fost niciodată comunicat petentului, scrisoarea recomandată restituindu-se, întrucât era perioada concediilor, ulterior, nemaiefectuându-se procedura de comunica prin afișare a procesului verbal.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.09.2014 sub nr._, petentul S. T.-T., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 14 nr._/02.06.2014 și exonerarea de plata amenzii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, la data de 11.09.2014, a primit prin poștă decizia de impunere/înștiințare de plată nr. 6471/25.08.2014 emisă de C. Taxe și Impozite al comunei Șimnicu de Sus, prin care era înștiințat că are de achitat suma de 250 lei cu titlu de amendă de circulație aplicată prin procesul-verbal de contravenție . 14 nr._/02.06.2014.
Petentul a mai arătat că s-a deplasat la sediul Primăriei Comunei Șimnicu de Sus și pe data de 24.09.2014 i s-au comunicat copii ale adresei C.N.A.D.N.R. către primărie nr. 665/28.07.2014, procesul verbal de contravenție contestat, procesul verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție contestat ce a fost anexat recomandatei cu confirmare de primire (completat de factorul poștal, dar nedatat), confirmarea de primire (recomandata nepredată și înapoiată la București pe 04.07.2014).
Petentul a arătat, de asemenea, că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pe motivul că pe data de 15.12.2013, ora 10.28, ar fi circulat cu autoturismul_ pe DN 67 B Km 94+600 m Botorani, fără a deține rovinietă valabilă.
Petentul a precizat că nu a circulat niciodată pe porțiunea de drum respectivă (Târgu Cărbunești – D.), autoturismul fiind folosit de fiica sa care era plecată din țară în perioada respectivă.
Petentul a arătat că procesul verbal de contravenție contestat este lovit de nulitate absolută ca urmare a lipsei semnăturii olografe, nefiind respectate prevederile art. 17 din O.G. 2/2001.
Petentul a mai arătat, de asemenea, că din interpretarea art. 5 și 6 din Legea 455/2001, rezultă fără nici un echivoc faptul că un înscris care cuprinde o semnătură electronică nerecunoscut de cel căruia i se opune (procesul verbal de contravenție contestat în instanță) nu poate fi act autentic și chiar mai mult de atât, nu poate produce efectele juridice ale actului autentic.
Continuând raționamentul, chiar dacă persoana care l-a semnat face dovada că putea aplica semnătura electronică pe actul juridic (certificată în condițiile art. 18 din H.G. 455/2001) stabilindu-se o identitate între aceasta și agentul constatator și ca semnătură îi aparține, instanța nu poate să acorde acestui act o calitate pe care legea nu i-o recunoaște autenticitatea. Dacă acest lucru ar fi posibil, nimic nu ar împiedica instanța ca într-un proces aflat pe rol să suplinească lipsa formei unui act juridic (oricare ar fi el) încheiat între părțile din dosar (particulari) deși legea prevede ad validitatem forma autentică. Or, acest lucru nu este posibil.
Apoi, procesul verbal de contravenție nu poate fi decât act autentic, deoarece trebuie încheiat de un funcționar public competent, în formele și limitele atribuțiilor prevăzute de lege.
Prin urmare, un înscris nu poate fi doar parțial în formă electronică. Ori se întocmește în integralitatea sa în format electronic, urmând a fi citat cu echipamente și cu programe specializate, de către persoanele autorizate în condițiile legii, … ori se întocmește în codiții comune, pe suport de hârtie, urmând să fie analizat de orice persoană obișnuită prin propriile simțuri, evident fiind semnat olograf.
Totodată, petentul a invocat încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 16 alin. 7 din O.G. 2/2001. Astfel, se poate observa că presupusa faptă a fost săvârșită pe data de 15.12.2013, iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit după o jumătate de an, adică pe 02.06.2014, în toată această perioadă neîmpiedicându-l nimic pe agentul constatator să îi aducă la cunoștință petentului că urmează să îl sancționeze. Dispoziția legală nu este facultativă, atât timp cât legiuitorul a înțeles să sancționeze nerespectarea ei cu nulitatea actului. De asemenea, consideră petentul că dreptul la apărare în instanță (prin formularea plângerii contravenționale) este distinct de cel prevăzut de art. 16 alin. 7 care privește momentul aplicării sancțiunii.
Petentul a invocat și prescripția executării sancțiunii contravenționale, față de prevederile art. 14 din O.G. 2/2001 și având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost expediat prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pe data de 23.06.2014 și a fost returnat la București pe data de 04.07.2014. Factorul poștal a întocmit un proces-verbal de comunicare prin afișare anexat recomandatei, însă acesta este nedatat, recomandata fiind returnată. Ori nu este posibil ca același înscris să fie în același timp și comunicat prin afișare și returnat expeditorului. Prin urmare, procesul verbal nu a fost comunicat în termenul de o lună, respectiv până pe 02.07.2014.
Totodată, petentul a susținut că procesul verbal este netemeinic, întrucât nu circulat cu autoturismul_ pe DN 67 B Km 94+600 m Botorani, fără a deține rovinietă valabilă.
Petentul a mai arătat că în urmă cu un an a pierdut numărul de înmatriculare și este posibil să fi fost folosit de altcineva, întrucât autoturismul este folosit de fiica sa iar la data respectivă aceasta nu se afla în țară.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.
În susținerea plângerii au fost depuse la dosar procesul verbal de contravenție contestat, decizia de impunere/înștiințare de plată nr. 6471/25.08.2014 emisă de C. Taxe și Impozite al comunei Șimnicu de Sus, adresă emisă de C.N.A.D.N.R. către Primăria Șimnicu de Sus nr. 665/28.07.2014, proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, carte de identitate petent, certificat de înmatriculare autoturism.
La data de 24.11.2014 intimata a depus note de ședință prin care a arătat că achiesează la motivele plângerii formulate de petent, având în vedere introducerea eronată a locației de către mijloacele tehnice mobile.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . 14 nr._/02.06.2014 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8, alin. 1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că autoturismul cu numărul de înmatriculare_, proprietatea petentului, a circulat fără rovinietă valabilă pe DN 67 B km 94+600 m, Botorani, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
Verificând cu prioritate termenul de introducere al plângerii contravenționale, instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 02.06.2014, petentul luând cunoștință de acesta la data de 24.09.2014, iar acțiunea a fost înaintata Judecătoriei C. la data de 30.09.2014, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de lege.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Analizând procesul verbal de contravenție (fila 5), instanța constată că lipsește cu desăvârșire semnătura olografă a agentului constatator.
Deși în cuprinsul procesului verbal de contravenție este menționat că documentul a fost semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001, instanța apreciază că această semnătură nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, pentru următoarele motive.
Conform art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Conform art. 4 pct. 3 din Legea 455/2001, semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar cf. pct. 4, semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Conform art. 5 din Legea 455/2002, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție constituie un înscris autentic, iar semnarea sa prin aplicarea semnăturii electronice alterează valabilitatea acestuia. De asemenea, instanța constată că procesul verbal de contravenție nu este comunicat contravenienților în formă electronică, ci imprimat, ceea ce îl lipsește de însăși forța probantă a unui înscris sub semnătură privată.
Instanța apreciază că semnătura electronică nu poate substitui semnătura olografă a agentului constatator, iar atâta timp cât, prin OG 15/2002 nu s-a prevăzut expres posibilitatea de a fi semnate și transmise în formă electronică procesele verbale de contravenție, se aplică dreptul comun în materia contravențiilor, respectiv dispozițiile OG 2/2001.
Totodată, instanța are în vedere Decizia nr. 6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16.02.2015 în dosarul nr. 14/2014 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, conform căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 23/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiilor art. 4, pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept de mai sus, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța, va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . 14 nr._ încheiat la data de 02.06.2014 și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. T.-T., având C.N.P._, cu domiciliul în ., sat Dudovicești, ., jud. D. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat G. A. din C., ., .. 3, ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ..14 nr._ încheiat la data de 02.06.2014 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B./ Tehnored. A.S.
Ex. 4/31.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2438/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2365/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|