Pretenţii. Sentința nr. 2168/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2168/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2168/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2168
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. și pe pârâtul G. C. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ., la verificarea competenței, instanța constată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 30 de zile, având în vedere complexitatea cauzei raportat la obiect și la probele solicitate de părți.
În temeiul rolului activ reglementat de disp. art. 22, alin. 2, teza finală N.C.Pr.Civ. și raportat la Decretul nr. 167/1958, instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/215/2014, la data de 15.12.2014, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a chemat în judecată pârâtul G. C. L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1653,12 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale .
În motivare, reclamantul a arătat că în data de 22.01.2011, pârâtul a fost internat la secția chir. I, în perioada 22.01._11 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1653,12 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și 999 C.civ. precum și condițiile prev. de art. 313 din L 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății. A mai învederat că în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D.. Acesta a aprecia ca din interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care s-ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciara ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare. Având in vedere faptul ca pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiuni, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Reclamantul a învederat că textul de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate reclamantul a concluzionat ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului/autorului accidentului chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca parata își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
A menționat în continuare că, angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului/autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Cu privire la prejudiciul cauzat, a arătat că acesta constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției sale care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperarii cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora. Reclamantul a susținut că este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
S-a menționat că suma pretinsă de către spital cu titlul de despăgubire constituie o creanță bugetară.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 998 și art. 999 C. civ., art. 112 C.pr.civ., art. 313 din L 95/2006.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie decontul de cheltuieli(fila 8).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG 80/2013.
Pârâtul, deși în conformitate cu dispozițiile art. 201 C.proc.civ. i s-a comunicat cererea, nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut alin.1 al art.201, N.c.p.civ.
La acest termen de judecată, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.248, alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că aceasta a fost victima unui accident.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 28.01.2011, de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 28.10.2013, potrivit art.181, alin.1, pct.3 și alin.2 din Noul Cod de procedură civilă.
Cum acțiunea a fost depusă la data de 15.12.2014, instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și va respinge acțiunea, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva pârâtului G. C. L., domiciliat în C., ., județul D., ca fiind prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.02.2015.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P./4 ex./2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2365/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2367/2015.... → |
|---|
