Plângere contravenţională. Sentința nr. 2211/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2211/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2211/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr.2211
Ședința publică de la 18.02. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.- judecător
Grefier G. D.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent A. L. G. și pe intimată I. D., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat B. M. pentru petentă, lipsind intimata .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecatorească și acordă cuvântul în dezbaterii pe fondul cauzei.
Avocat B. M. pentru petentă, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 11.04.2014 petenta A. L. G. a formulat plângere în contradictoriu cu I.P.J. D. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 03.04.2014 emis de I.P.J. D., solicitând în principal anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment".
În motivarea plângerii, petenta arată că în ziua de 03.04.2014 în jurul orei 15,00 conducea auto Ford cu nr. de înmatriculare_ în C., pe .-se spre locuința sa din C..La intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare și a continuat deplasarea – pe lângă Inspectoratul Școlar spre Liceul N.B..La aprox. 50 m a fost oprită de agentul constatator, care a informat-o că îi va reține permisul de conducere pentru că nu ar fi acordat prioritate pietonilor angajați în traversare.De asemenea, petentul a solicitat să vadă proba video.
Nelegalitatea procesului-verbal constă în faptul că el nu cuprinde mențiunile referitoare la martori sau motivul pentru care lipsește această indicare.
Cum aceste mențiuni sunt obligatorii potrivit legii, lipsa lor conduce la nulitatea procesului-verbal.
A depus la dosar procesul-verbal contestat și a solicitat încuviințarea probei cu martorii: B. L. E. și L. L. N..
În drept, a invocat dispozițiile art. 5,6,7,15,16,17,1,21 al. 3, 26 alin. 1, 38 alin. 3 și urm. OG 2/2001, disp. art. 118 OUG 195/2002.
La data de 29.05.2014 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate.Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, invederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
Consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții.
Solicită să se observe că fapta pentru care petentul a fost sancționat, a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform preved. Art. 109 alin. 1 OUG 195/2002 cu modificările ulterioare.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul-verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurările credibile.
CEDO a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag.În special art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limitele rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul-verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestora de la prezumția că el reflectă adevărul.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Menționează că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.P.CIV., solicită judecarea cauzei în lipsă.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
Instanța a încuviințat proba cu martori, astfel că în cauză au fost audiați martorii: B. L. E. și L. L. N., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 03.04.2014 petenta a fost sancționat pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 135 lit h din Regulamentul de aplicare a OUG nr 195/2002 rep. și sancționată de art 100/3/lit b din OUG nr 195/2002 rep .
S-a reținut în sarcina petentei, că, la data mai sus menționată, a condus auto marca Ford cu nr. de înmatriculare Dj-59-YSA, pe . intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentară, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul sau de deplasare.
Pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii de în cuantum de 340 lei și măsura reținerii permisului de conducere
Se constată că procesul verbal a fost semnat de petiționară iar la obiecțiuni, agentul constatator a arătat că ,, nu sunt de acord cu cele menționate mai sus,, .
Instanța reține că în materia plângerii contravenționale este obligată ca din oficiu să examineze aspectele care țin de legalitatea procesului de contravenție și în subsidiar în măsura în care nu există un motiv de această natură care să atragă nulitatea actului atacat se va trece la examinarea, pe bază de probe, a temeiniciei situației de fapt astfel cum a fost reținută.
Asupra legalității procesului-verbal atacat, din actele dosarului rezultă că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nici un motiv de nulitate absolută dintre cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanță și prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, în urma audierii martorilor B. L. E. și L. L. N., a rezultat o stare de fapt diferită în ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentei.
Astfel, instanța reține faptul că declarația ambilor martori confirmă susținerile petentei din plângerea contravențională, conform cărora aceasta nu este autoarea contravenției reținute în sarcina sa.
Se reține că martora L. L. N. declară că se afla în autoturismul condus de petentă la data săvârșirii contravenției reținute în sarcina acesteia și că pe trecerea de pietoni în momentul în care petenta a trecut nu era nici un pieton angajat în traversare.
De asemenea, instanța constată că declarația acestei martore se coroborează și cu declarația martorei B. L. E., care a fost martor ocular la momentul săvârșirii faptei, având calitatea de pieton. Aceasta a declarat că a așteptat la trecerea de pietoni și înainte de a traversa a trecut peste marcaj și autoturismul condus de petentă, care ulterior a fost oprit de agentul de poliție.
Martora mai declară că petenta i-a solicitat numărul de telefon, pentru a fi propusă ca martor, întrucât a văzut că nu era nici un pieton angajat în traversare
Pe de altă parte, referitor la temeinicia acestui proces verbal, instanța apreciază că trebuie verificat, în ce măsură aprecierea de plano, că fapta reținută în procesul verbal de contravenție corespunde realității, încalcă prezumția de nevinovăție a contestatorului.
Consacrarea constituțională a prezumției de nevinovăție este făcută de art.23 alin. 8, conform căruia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Potrivit art. 20 alin.1, acest text trebuie interpretat în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consacră în art.6 dreptul la un proces echitabil,iar în paragraful 2 al acestui articol, consacră dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că ,, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa a fost legal stabilită’’.
Se pune problema de a verifica dacă materia contravențiilor ține de dreptul civil sau de dreptul penal. Curtea de la Strasbourg consideră noțiunea de ’’penal’’ ca fiind o noțiune autonomă, care nu se identifică cu sensurile pe care legislațiile statelor părți la Convenție le pot atribui acestui cuvânt, deoarece nu se poate lăsa la discreția statelor aplicarea garanțiilor pe care normele convenționale le consacră. . Curtea de la Strasbourg indică trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind ‚’’penală’’, în sensul art.6 din Convenție: calificarea faptei potrivit dreptului național, natura faptei și în sfârșit, natura și nivelul de gravitate al sancțiunii.
Ca urmare, contravențiile, chiar dacă nu sunt calificate de dreptul intern ca fiind fapte penale, pot aparține domeniului penal, dacă ținem seamă de sancțiunile care pot fi aplicate persoanei învinuite de săvârșirea unei contravenții.
Față de acest aspect trebuie să i se asigure persoanei învinuite de săvârșirea unei contravenții, dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție. Nu este normal ca această persoană să fie privită drept vinovată, din momentul în care agentul constatator a încheiat procesul verbal de contravenție întrucât agentul administrativ care este agent constatator și organ care aplică sancțiunea, nu are rolul unei ,,instanțe’’ independente și imparțiale în sensul art.6 din C.E.D.O.
Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție impune ca sarcina probei să revină acuzării, și ca orice dubiu să profite ,,acuzatului’’.
În consecință, instanța constată că procesul verbal de contravenție nu constituie o dovadă certă, că fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, ci este necesar ca agentul constatator să facă dovada realității celor consemnate în procesul verbal de contravenție.
În cauza de față, agentul constatator nu a făcut în nici un fel dovadă că faptele reținute în sarcina petiționarei sunt adevărate.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că plângerea precizată dedusă judecății este în mod evident întemeiată, urmând ca, în baza art. 34 din O.G. 2/ 2001, să o admită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE;
Admite plângerea contravențională precizată formulată de petenta A. L. G., domiciliată în C., ..3, ., . în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., ., județul D..
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/03.04.2014 întocmit de intimat, în sensul că exonerează petenta de sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 340 lei dispusă prin acesta și dispune restituirea permisului de conducere .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02. 2015.
Președinte Grefier
M. I. G. D.
Red MI/tehnored DN
4 ex/30.04.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 3561/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3532/2015. Judecătoria... → |
---|