Plângere contravenţională. Sentința nr. 3529/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3529/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3529/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3529/2015

Ședința publică de la 16 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent T. M. L. și pe intimat I. D. Biroul Poliției Rutiere C., având ca obiect plângere contraventionala CP NR_.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta personal și martorii D. C. și P. S. A., lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța procedează la audierea martorilor D. C. și P. S. A. cf art. 321 N.C.pr.civ, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de încuviințat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenței, exonerarea de la plata amenzii și revocarea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.10.2014, sub nr._, petenta T. M. L., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D.–Biroul Poliției Rutiere C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 23.09.2014, solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii contravenționale, restituirea permisului de conducere, iar, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment".

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată de agentul constatator pentru nerespectarea dispozițiilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea unui drum public pe marcaj pietonal, conform art.100, al.3, lit.b din OUG 195/2002 rep. I s-a imputat faptul că nu a purtat centura de siguranță, fiind sancționată în acest sens în temeiul art. 99 al. 2 OUG 195/2002 rep., cu avertisment.

Petenta a menționat că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, deoarece aceasta nu a săvârșit fapta ilicită pentru care a fost sancționată și în mod eronat s-a reținut că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, iar fapta contravențională care i-a fost imputată nu a existat.

Petenta a arătat că în dimineața zilei de 23.09.2014 în jurul orei 8,00 se deplasa cu auto personal spre serviciu, circulând din direcția .(zona bl.S200) către . manevra de virare către stânga, cu intenția de a coborî în sensul giratoriu din zona Piața Centrală.

A oprit mașina imediat după ce a traversat acest marcaj pietonal cu intenția de a lua pe cei doi colegi de serviciu, care o așteptau în zonă, iar imediat acestui moment o patrulă de poliție a somat-o să staționeze, reproșându-i că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii Frații Golești.

Petenta a explicat că nu s-a aflat nici o persoană în traversarea marcajului pietonal că persoanele aflate în zonă sunt chiar colegii săi de serviciu, că staționarea acestora pe trotuarul din preajma trecerii de pietoni nu poate fi interpretată ca o intenție a acestora de a traversa . încetinească pentru a-i prelua. Nici o altă persoană nu s-a aflat în acel moment în traversarea străzii, nici pe sensul său de mers și nici pe sensul contrar.

A susținut în continuare că, în momentul când s-a angajat în traversarea intersecției nu se regăsea nici un pieton în traversarea . nici nu exista vreo persoană care intenționa să facă acest lucru.

Dacă cineva se afla în traversare, era practic imposibil să nu observe acest lucru, atât timp cât înainte de a pătrunde pe . staționat mai mult de 30-40 secunde pe ., cu semnalul stânga declanșat, pentru a se înscrie în viitoarea sa direcție de mers.

Poziția în care se afla și a staționat, este la mai puțin de 10 m de marcajul pietonal al străzii Frații Golești.

Petenta a susținut că traversarea intersecției s-a făcut de către aceasta în condiții de legalitate și de responsabilitate, neexistând nici un pieton în traversarea străzii, iar pentru a demonstra acest lucru, a solicitat audierea colegilor săi de serviciu care au fost martori oculari și au observat fiecare moment al derulării evenimentului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 31 și art. 7 OG 2/2001 modif. Și rep.

A depus la dosar procesul-verbal contestat.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 22.10.2014 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este intocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie,. prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționează faptul ca nu deține material probator; abaterea savarsita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.

De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic și legal.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori.

În cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii D. C. și P. A. S., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ., nr._/23.09.2014, încheiat de I. D., Biroul Rutier C., petenta T. M.-L. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 360 lei, luându-se fata de acesta si masura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.135, lit.h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, republicata si sanctionata de art.100, alin.3, lit.b din OUG 195/2002, republicată și cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.36, alin.1 din OUG 195/2002, republicată și sancționată de art.99, alin.2 din OUG 195/2002, republicată.

S-a reținut în sarcina petentei că, în data de 23.09.2014, orele 07:50 a condus autoturismul, marca Opel Astra cu număr de înmatriculare BP 2688 BX pe ., iar la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare regulamentar prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de deplasare. De asemenea, nu a purtat centura de siguranță. S-a precizat totodată de către agentul constatator că petenta se afla singură în autoturism.

Procesul verbal a fost semnat de agentul constatator și de către petentă, aceasta din urmă cu obiecțiuni în sensul că nu este de acord cu cele consemnate în procesul-verbal.

Constatând ca plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.31, alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța urmează să verifice legalitatea si temeinicia procesului-verbal contestat, conform prevederilor art.34, alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând actul constatator sub aspectul legalității, instanța apreciază că în cauza nu exista motive de nulitate absolută, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, referitoare la condițiile de fond si de formă a acestuia(art.17 din OG 2/2001).

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Referitor la prima faptă contravențională reținută în sarcina petentei, prevăzută de art.135, lit.h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, republicata si sanctionata de art.100, alin.3, lit.b din OUG 195/2002, republicată, instanța constată că deși, prin plângerea formulată petenta a arătat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității întrucât nu se afla nici o persoană în traversarea marcajului pietonal, instanța nu poate reține că, aspectele expuse de aceasta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de nici un mijloc de probă administrat în cauză.

În ceea ce privește declarațiile martorilor P. S. A. și D. C., audiați la propunerea petentei, instanța arată că acestea nu vor fi luate în considerare la stabilirea împrejurărilor săvârșirii contravenției, nefiind credibile având în vedere că la momentul întocmirii procesului verbal nu s-a făcut referire la existența vreunui martor la eveniment.

Mai mult, declarațiile martorilor sunt contradictorii, în sensul că martorul D. C. a declarat că împreună cu numita P. A. S. se aflau lângă mașina petentei în momentul în care agentul constatator i-a înmânat acesteia procesul-verbal de contravenție, în timp ce martora P. A. S. a declarat că împreună cu numitul D. C. a mers la mașina petentei după aproximativ 7 minute după ce acesteia i-a fost înmânat procesul-verbal de contravenție.

De asemenea, martorul D. C. a declarat că împreună cu P. A. S. se aflau la o distanță de aproximativ 15/20 m de locul unde staționa petenta, respectiv după traversarea marcajului pietonal, așa cum a susținut petenta în plângerea contravențională, în timp ce martorul P. S. A. a declarat că împreună cu numitul D. C. se aflau în aproprierea trecerii de pietoni.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă contravențională reținută în sarcina petentei privind faptul că nu a purtat centura de siguranță, instanța arată că aceasta nu a fost contestată de către petentă prin plângerea contravențională formulată.

În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal contestat, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art.135, lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, republicată și ale art.36, alin.1 din OUG 195/2002, republicată..

Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei și avertisment, sancțiuni ce corespund gradului de pericol social al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, amenda fiind corect calculată, având cuantumul între limitele prevăzute de textul legal.

În cauză instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului având în vedere că nerespectarea regulilor prevăzute de Codul rutier creează o stare de pericol atât pentru contravenient cat si pentru ceilalți participanți la trafic, obligațiile prevăzute de Codul Rutier fiind impuse pentru stabilirea unui comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.

Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța consideră plângerea contravențională neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta T. M. L., cu domiciliul în C., ..5, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului D., Biroul Poliției Rutiere C., cu sediul în C., ., jud.D., împotriva procesului-verbal ., nr._/23.09.2014, încheiat de I. D., Biroul Rutier C., ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.V.N.

4ex/07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3529/2015. Judecătoria CRAIOVA