Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 11290/2015
Dosar nr._
- plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 29 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța, după consultarea părților, estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Instanța reține cauza spre soluționarea excepției tardivității plângerii invocată de intimată prin întâmpinare și a plângerii contravenționale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 12.03.2015, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. CESTRIN anularea procesului verbal . 15 nr._ din data de 16.02.2015 pe care îl consideră ca neîntemeiat cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale.
Solicită să se ia act de faptul ca procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absoluta întrucât nu prezintă semnătura olografa a agentului constatator.
In acest sens solicită sa aibă in vedere Decizia nr. 6 (dosarul 14/2014) din 16 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație si Justiție prin care s-a admis recursul in interesul legii formulat de către Avocatul Poporului in data de 27.11.2014,Înalta Curte de Casație si Justiție fiind sesizata cu problema de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la dispozițiile art.4 pct. 1-4 si art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronica, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesara legalității procesului verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificata si completata, încheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a, alin. 2 si alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absoluta pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
In consecința, potrivit Deciziei înaltei Curți de Casație si Justiție, singurele procese verbale de amenda, care pot fi acceptate, sunt cele intocmite de un controlor de trafic care constata contravenția la momentul comiterii ei si prezintă atat semnătura acestuia cat si semnătura contravenientului sau a unui martor, după caz.
Având in vedere cele de mai sus, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța sa dispună anularea procesului verbal contestat cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale.
În dovedirea plângerii solicită sa se admită proba cu înscrisuri.
In drept, întemeiază cererea pe dispoz. OG 2/2001 precum si a celorlalte dispoziții legale din cuprinsul plângerii contravenționale.
Depune prezenta in 2 exemplare, unul pentru instanța si unul pentru agentul constatator împreună cu copia procesului verbal atacat.
În temeiul art. 223 C. solicită judecarea cauzei si în lipsa lor.
La data de 07.04.2015, petentul a depus cerere de complinire a acțiunii la care a anexat dispoziție de achitare a taxei de timbru în cuantum de 20 de lei.
Acțiunea este legal timbrată.
La data de 04.05.2015, intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică- CESTRIN a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție tardivitatea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal contestat.
Conform art 31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare, astfel procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 24.02.2015 (conform dovezii de comunicare), iar plângerea contravenționala a fost inregistrată judecătorie in data de 12.03.2015, cu depășirea termenului legal.
Anexează actele care au stat la baza emiterii procesului verbal R15 nr._ si dovada de comunicare a acestuia.
Analizând cu prioritate excepția tardivității plângerii invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În speță, petentei i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 la data de 24.02.2015, prin poștă cu confirmare de primire, aspect ce rezultă din cuprinsul copiei plicului de expediere a procesului verbal (f. 5).
Primirea recomandatei AR_ a fost efectuată de un reprezentant al petentei, identificat de agentul poștal și care a semnat confirmarea de primire arătând calitatea în care face primirea (f.14).
De la data comunicării curge termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, termen ce se calculează conform art. 181 pct. 2 N.C.p.c, pe zile libere și care, în speță, s-a împlinit pe data de 12.03.2015.
Petenta a comunicat plângerea contravențională prin serviciul poștal, data depunerii la poștă fiind 11.03.2015, astfel cum rezultă din cuprinsul plicului (f. 7) data înregistrării pe rolul instanței fiind 12.03.2015, motiv pentru care instanța constată că aceasta este formulată cu respectarea termenului legal de 15 zile. Potrivit art. 183 alin. 1 N.c.p.c. actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal este socotit a fi făcut în termen, iar față de aceste dispoziții legale plângerea contravențională depusă la data de 11.03.2015 la oficiul poștal este formulată în termen.
Prin urmare, instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Pe fond, se reține că prin procesul-verbal . nr._/16.02.2015 emis de intimata C. SA, petenta . a fost sancționata pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționată de art. 8 alin. 2 OG 15/2002, constând în faptul că a circulat cu auto nr._, la data de 30.10.2014, în Radovan, fără a avea rovinietă valabilă la data efectuării controlului de către agentul constatator.
Potrivit dispozițiile art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competenta sa soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si sancțiunii aplicate.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, instanța constată existența unui motiv de nulitate a procesului verbal, respectiv lipsa din cuprinsul procesului-verbal a semnăturii agentului constatator.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 ,,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".
Verificând conținutul procesului verbal de contravenție sus menționat, instanța constată că acesta nu este semnat de agentul constatator. Cu toate că în cuprinsul procesului verbal de contravenție este menționat că documentul a fost semnat electronic cf. prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001, instanța apreciază că această semnătură nu îndeplinește exigențele stabilite in mod imperativ de art. 17 din O. G 2/2001, întrucât prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, definesc înscrisul în formă electronică ca fiind o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar iar art. 4 pct. 3 din același act normativ stabilește că semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, si la pct. 4 al aceluiași articol prevăzându-se că semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Astfel cum rezulta din dispozițiile legale anterior expuse înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic", condiție ce nu se verifică in cazul procesul verbal de contravenție care este destinat a fi citi pe hârtie, atâta vreme cat legiuitorul prin OG 15/2002, nu a înțeles sa deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, respectiv dispozițiile OG 2/2001.
De asemenea, procesul verbal de contravenție constituie un act autentic întocmit de un funcționar în exercitarea atribuțiilor și care nu poate fi semnat electronic, posibilitate conferită de Legea nr. 455/2001 numai înscrisurilor sub semnătură privată. Aceasta deoarece dispozițiile legale enunțate au ca obiect de reglementare numai înscrisurile sub semnătură privată, iar nu și pe cele autentice.
De altfel și prin Decizia nr. 6/16.02.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 199 din data de 25 martie 2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 emis de intimata C. SA și va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
.
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 emis de intimata C. SA și exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..
Pronunțata în ședința publica azi, 29 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
C.-M. B. S. A. G.
Red.. jud. C.M.B.
Tehnored. gref. S.A.G.
14.10.2015, 4 ex.
← Anulare act. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria CRAIOVA | Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|