Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 11377/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 30.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind petenta O. M. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent av. M. P. și martora N. V., lipsă fiind intimata.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța constată că procedura de citare cu martora este nelegal îndeplinită, însă martora este adusă în fața instanței de judecată prin avocat, drept pentru care, conform art. 311 C., procedează la audierea martorei N. V., sub prestare de jurământ religios, declarația acesteia fiind consemnată în scris si atașată la dosar (fila 53).

Instanța ia act că s-a depus la dosar la data de 14.07.2015, prin Serviciul Registratură de către intimat, răspuns la adresa emisă de instanță la termenul anterior.

La interpelarea instanței, petenta prin apărător arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat, putându-se acorda cuvântul pe fond la acest termen, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesului și constată cauza în stare de judecată, acordând petentei prin apărător cuvântul pe fond, cf. art. 392 C..

Av. M. P. pentru petentă, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal contestat și a sancțiunii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea cu avertismentul. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.02.2015, cu termen recomandat la data de 09.02.2015 conform N.C.P.C., petenta O. M. M., în contradictoriu cu intimatul IPJ D., a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/22.01.2015, exonerarea petentei de plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere reținut.

În motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 22.01.2015, în jurul orelor 18,00, se deplasa în C., pe . autoturismul cu numărul de înmatriculare_, moment în care a fost oprită de un echipaj de poliție care i-a spus că a încălcat linia continuă.

A arătat că a încercat să le explice agenților de poliție că nu a efectuat nici o manevră de depășire și nici nu a rulat pe marcajul longitudinal continuu, dar aceștia nu au ascultat-o.

În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 195/2002 și OG 2/2001.

În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martora N. V..

Legal citat, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal, intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

În drept, s-au invocat prevederile Codului de procedură civilă și ale OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din data de 24.06.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile propuse de petentă, ce au fost depuse efectiv la dosar, încuviințează petentei proba testimonială cu martora N. V., nominalizată cu nume și adresă prin cererea introductivă de instanță, precum și proba cu înscrisuri constând în efectuarea unei adrese către intimatul IPJ D., cu solicitarea de a depune la dosar înregistrarea video a contravenției, conform art. 255 și 258 N.c.p.c., a dispus emiterea unei adrese către intimatul IPJ D. cu solicitarea de a depune la dosar înregistrarea video a contravenției, precum și transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție contestat . nr._ întocmit în sarcina petentei la data de 22.01.2015 și a respins ca tardivă proba solicitată de petent prin apărător constând în emiterea unei adrese către IPJ D., cu solicitarea de a depune la dosar cazierul rutier al petentei, având în vedere că această probă nu a fost solicitată în condițiile art. 254 al. 1 și 254 al. 2 C..

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :

În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/22.01.2015, petenta O. M. M., în calitate de conducător auto, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru fapta de a depăși neregulamentar marcajul dublu continuu la intersecția străzilor Frații Golești și N. I. din C..

Procesul – verbal de contravenție a fost semnat pentru luare la cunoștință de către contravenientă, cu obiecțiuni.

Din declarația martorului ocular N. V. audiată în cauză la propunerea petentei, rezultă că autoturismul condus de petentă nu a încălcat în niciun moment marcajul longitudinal continuu dintre sensurile de circulație, nici zona hașurată din intersecția în cauză și nu a efectuat nicio depășire a unui alt autoturism.

În consecință, din declarația martorului audiat în cauză, rezultă că petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului – verbal de contravenție contestat, prezumția relativă de valabilitate a procesului – verbal de contravenție fiind răsturnată în cauză, drept pentru care, față de dispozițiile relevante în materie ale OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta O. M. M. și va anula procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/22.01.2015, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și va dispune restituirea permisului de conducere reținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta O. M. M., CNP_, cu domiciliul ales în C., .. 21-33, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul IPJ D., cu sediul în C., jud. D..

Anulează procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/22.01.2015, exonerează petenta de plata amenzii aplicate și dispune restituirea permisului de conducere reținut.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../20.11.2015

Tehnored. S.B./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria CRAIOVA