Plângere contravenţională. Sentința nr. 4141/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4141/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 8009/311/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4141/2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de petenta Tutelca N. I., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. D. din Slatina, ., județul O. in contradictoriu cu intimata IPJ D., cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17.03.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2015.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 13.08.2014 sub nr._, petenta T. N. I. a solicitat instantei anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/02.08.2014 întocmit de intimatul I. de Politie Judetean D., exonerarea de plata amenzii aplicate, iar pe cale de consecința anularea punctelor-amenda.

In motivarea cererii, petentul a arătat ca prin procesul verbal . nr_, a fost amendată cu suma de 450 lei, i s-au aplicat 5 puncte amenda, deoarece in data de

02.08.2014, orele 17:34 a condus auto marca Peugeot 306, cu nr. de înmatriculare SZ-_, în localitatea Pielești, pe DN 65, depășind viteza legală cu 28 km/h, în localitate, viteză înregistrată de aparatul radar marca AUTO VISION, . 110 montat pe auto cu nr.de înmatriculare MAI-_ și sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG 195/2002.

La rubrica alte mențiuni agentul constatator a menționat "că nu recunosc fapta", întrucât cele consemnate nu corespund realității.

Petenta a învederat că în momentul in care a fost oprită de organele de politie le-a solicitat sa îi prezinte fotografia privind viteza de circulație a automobilului, motivat de faptul ca deține detector pentru aparatul radar si a fost semnalizat anterior de alți conducători auto, astfel ca nu a circulat cu viteza de 78 km/h în loc. Pielești din jud. D..

Agenții SPR D., erau poziționați cu echipajul radar, în afara localității Pielești, fiind în trafic, aparatul radar neînregistrând viteza în mod legal, fapt pentru care solicit IPJ D. să ne comunice graficul de patrulare din data de 02.08.2014, orele 17:34, precum și celelalte documente impuse de lege.

In momentul in care a fost oprită de organele de politie, aceștia nu i-au eliberat fotografia, in conformitate cu prevederile OUG 195/2002, având o atitudine cum a arătat mai sus, sfidătoare la persoana sa.

Petenta menționează ca, la data respectiva circula regulamentar, deoarece deține detector pentru aparatul radar și anterior opririi de către echipajul de politie, a fost avertizat de către ceilalți, fapt pentru care este imposibil sa fi fost înregistrat cu viteza menționata.

In aceasta situație petenta a solicitat ca IPJ D. sa înainteze planșa fotografica radar, graficul de patrulare si verificarea metrologica a aparatului radar respectiv, atestatul operatorului radar calificat, buletinul de calibrare al aparatului radar, întrucât va face dovada că a circulat cu viteza mai mică respectiv in limitele legale, fiind oprită în afara localității.

In drept au fost invocate dispoz. OUG 195/2002.

In sustinerea plângerii petenta a depus la dosar procesul verbal contestat și copie carte de identitate.

Intimata I.P.J.D. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Slatina, având în vedere că fapta a fost săvârșită pe raza de competenta a Judecătoriei C., jud.D., iar pe fond a solicitat respingerea plângerii și mentinerea măsurilor procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.

Totodata a solicitat sa se constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicita instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. în opinia intimatei instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, se considera ca masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situatiei de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal considera ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoarea probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Invedereaza instantei faptul ca abaterea savarsita de petent a fost filmata de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul politiei rutiere, prin urmare sanctionarea acestuia este temeinica si legala.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislatie, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instantelor judecătorești.

Fapta retinuta in sarcina petentului prezinta un pericol social ridicat deoarece circuland cu o viteza peste limita legala admisa exist riscul producerii unor accidente de circulatie in care sa fie implicate persoane nevinovate.

Solicita intimata incuviintarea probei cu inscrisuri respectiv plansa foto cuprinzand 9 fotografii si buletinul de verificare metrologica pentru aparatul radar.

Precizeaza ca prin Ordinul nr. 187 din 2009 emis de Biroul de Metrologie Legala a fost abrogat pct. 4 din NML 021-05 astfel ca masuratorile si inregistrarile cu aparatul radar pot fi efectuate si de catre politistii care nu au calitatea de operatori radar calificati.

De asemenea, solicita sa fie avute in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât in condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.

Solicita aceasta intrucat in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile intimatei si probele propuse raportandu-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic si legal.

In temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

Prin sentinta civila nr.211 din 14.01.2015 Judecatoria Slatina a admis exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Slatina si a dispus declinarea dosarului catre Judecatoria C..

In motivarea acestei sentinte s-a retinut ca petenta T. N. I. a fost sancționată contravențional la data de 2.08.2014, acesteia fiindu-i aplicată sancțiunea principală a amenzii de 450 lei, conform procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru faptul că, la data de 2.08.2014, a condus autoturismul marca PEUGEOT 306 cu numărul de înmatriculare SZ-_, în localitatea Pielesti, pe DN 65 cu viteza de 78 km/h.

Din descrierea faptei reținute în sarcina petentului rezultă că locul săvârșirii contravenției este situat în localitatea Pielesti, jud.D..

Conform art. 32 alin. 1 -2 din OG nr. 2/2001:

(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).

Prin urmare, competența teritorială în soluționarea plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul săvârșirii contravenției, iar norma ce reglementează competența în această materie este una de ordine publică.

Fiind invocată excepția necompetenței teritoriale de către intimat, în condițiile legale precitate, reținând competența Judecătoriei C., raportat la locul indicat a fi cel al săvârșirii contravenției pentru care a fost sancționat petentul, instanța a admis excepția și a declinat în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a plângerii cu care a fost sesizată.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei C. la data de 4.02.2015, acordandu-se primul termen de judecata la data de 17.03.2015.

Pentru acest termen petenta a formulat cerere de amanare a cauzei pentru angajarea unui aparator, cerere ce a fost respinsa de instanta la termenul din data de 17.03.2015. Instanta a retinut ca petenta a avut suficient timp pentru angajarea unui aparator de la data de 13.08.2014 cand a fost inregistrata cererea pe rolul Judecatoriei Slatina si pana in prezent, prin aceasta cerere urmarind doar tergiversarea in mod nejustificat a judecarii cauzei. Totodata, pentru respectarea dreptului la aparare al petentei instanta a amanat pronuntarea pentru a da posibilitatea acesteia sa depuna concluzii scrise.

In ceea ce priveste probatoriul instanta a incuviintat doar proba cu inscrisuri pentru ambele parti, respingand proba testimoniala solicitata de petenta ca urmare a nementionarii unei teze probatorii concrete. Cum aceasta a fost sanctionata intrucat a depasit viteza legala instanta considera ca acest aspect nu poate fi dovedit cu martori.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 2.08.2014, petentul Tutelca N. -I. a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei întrucât s-a retinut în sarcina sa că la data respectiva, ora 17,35 a condus auto marca Peugeot 306 cu nr. SZ-_ cu viteza de 78 km/h, pe un sector de drum cu viteza maxima obligatorie de 50 km/h, abatere ce a fost filmată cu aparatul radar ROM 110 montat pe auto MAI_.

Potrivit art. 34 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzatã de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Recent și România a fost condamnatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv cã s-a încãlcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (a se vedea paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României, publicatã pe site-ul oficial al Curții Europene a Drepturilor Omului).

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzioneazã că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

In privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

In plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.

Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie sa depasească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apărării (paragr. 28).

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de verdicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

Analizând materialul probator existent în cauză instanța reține următoarele:

Conform Normelor de Metrologie Legală Nml 021 – 05 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre-radare)”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1102bis din 07.12.2005, astfel cum au fost modificate prin Ordinul nr. 187 din 14.07.2009 din Monitorul Oficial nr. 546 din_ înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elementele:

- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;

- valoarea vitezei măsurate;

- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestui.

De asemenea, potrivit art. 121 din RAOUG 195/2002 conducătorii de autovehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehicul condus, iar potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002 constituie contravenție “depășirea cu 21 -30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Potrivit art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenție.

Instanța constată că în cauză intimata a înaintat 9 fotografii de tip radar (f. 19) în care se distinge imaginea autovehiculului petentului marca Peugeot 306 cu nr. de înmatriculare SZ-_, data si ora măsurării vitezei care corespund cu cele mentionate în procesul verbal de contraventie precum și valoarea vitezei măsurate de 78 km/h.

De asemenea, în procesul verbal de contravenție se menționează faptul că petentul a fost filmat cu aparatul radar . 110 montat pe MAI34607 intimata depunând la dosar buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 19.03.2014 al aparatului radar menționat în procesul verbal de contravenție, în termenul de valabilitate de 12 luni, făcând prin acesta dovada înregistrării vitezei autovehiculului petentei cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum prevăd dispozițiile care reglementează contravenția pentru care petenta a fost sancționată. Omologarea aparatului radar se stabilește tot prin cercetarea buletinului depus, întrucât în cuprinsul acestuia apare indicativul de aprobare de model.

De asemenea, instanta retine că din fotografiile depuse în probatiune de intimata se poate observa indicatorul care arata ca viteza maxima admisa pe acel sector de drum este de 50 km/h, neavand nicio relevanta daca petenta circula in localitate sau in afara localitatii.

Cu privire la sancțiunea aplicată instanța apreciază că aceasta este corect individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 21 din OG 2/2001, ținând cont de faptul că fapta prezintă pericol social ridicat întrucât rularea cu o viteză de 78 km/h în localitate, unde viteza maximă legală este de 50 km/h, poate pune în pericol pe ceilalti participanti la trafic.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța constată că petenta a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat, nereușind să răstoarne prezumtia de temeinicie de care se bucură acesta până la proba contrară, procesul verbal fiind legal și temeinic, motiv pentru care va respinge plângerea contravențională formulată de petenta Tutelca N.-I. ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție . nr._ din 2.08.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petenta Tutelca N. I., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. D. din Slatina, ., județul O. in contradictoriu cu intimata IPJ D., cu sediul în C., ., județul D..

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în sedință publică, azi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. C. G. T. L.

Red.BCG

tehnoredact. BCG.

4 ex./27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4141/2015. Judecătoria CRAIOVA