Plângere contravenţională. Sentința nr. 4224/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4224/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 4224/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4224
Ședința publică de la 01.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind petentul Z. E., în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent av. C. D., lipsă fiind intimatul.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, după care:
Av. C. Domitru pentru petent, depune la dosar împuternicirea avocațială nr._ . 0.
Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.
Av. C. Domitru pentru petent, arată că instanța este competentă.
În temeiul art. 94 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod procedură civilă și art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255 și 258 din Noul Cod procedură civilă, instanța pune în discuție proba cu înscrisurile depuse de petent la dosar și buletinul de verificare metrologică și planșele fotografice depuse de intimat la dosar o dată cu întâmpinarea.
Av. C. D. pentru petent, solicită instanței încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar.
La interpelarea instanței, petentul prin apărător, arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat și este de acord cu acordarea cuvântului pe fond la acest termen de judecată, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesuale și acordă reclamantului prin apărător, cuvântul pe fond în dezbateri, conform art. 392 NCPC.
Av. C. D. pentru petent, solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, învocând nulitatea relativă a procesului verbal sub aspectul datei și orei la care a fost efectuată măsurarea, precum și a valorii vitezei măsurate, depunând la dosar concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte cereri de rezolvat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.11.2014, petentul Z. E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.11.2014.
În motivarea acțiunii a arătat că prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat cu amendă contravențională de 2340 lei și reținerea permisului de conducere, pentru faptul că a fost depistat de aparatul radar cu o viteză de 126 km/h în localitate, nu a avut asupra sa permisul și nu a purtat centura de siguranță.
Invocă nulitatea procesului verbal având în vedere prevederile art. 109 alin.2 din OUG nr. 195/2002 și dispozițiile art. 181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002: " în situația în are fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa 1 D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul ".
Dupa cum se poate observa, procesul-verbal nu este incheiat in forma ceruta de lege si prevăzuta in anexa 1 D, fiind încheiat pe un model de proces-verbal folosit pentru alt gen de contravenții si care nu conține toate datele minim necesare pentru constatarea acesteia, acest lucru producându-i grave prejudicii in sensul ca instanța nu poate verifica ce . avut aparatul radar montat pe autoturismul politiei, care a efectuat înregistrarea (agentul de politie facând precizarea unei piese din componenta aparatului radar,de regula fără importanta,dar nu cea care capteaza si prelucrează imaginea si care se poate schimba in garajul unitatii fara ca aparatul radar sa mai treaca prin biroul de metrologie ), aceste mențiuni facind parte doar din procesul-verbal prevăzut in anexa 1 D.
In aceste condiții, organul constatator are posibilitatea de a prezenta instanței verificarea metrologica a altor aparate din dotare, petentul neavând posibilitatea sa verifice daca aparatul a cărui verificare metrologica se prezintă, a fost cel montat pe autoturismul politiei care a efectuat constatarea, sens în care s-a creat o vatamare din cauza acestui fapt.
Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a vehiculelor (cinemometre)", aprobata prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legala nr. 153/2007, înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; faptul că a fost efectuată autotestarea (conform paragrafului 3.2.6.), dacă aparatul poate să aibă regim de măsurare fără să efectueze autotestarea; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia."
De asemenea, potrivit prevederilor pct. 4.2 din Norme, măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați, iar potrivit pct. 4.3., cinemometrele vor "putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate .și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen."
Invocă nulitatea procesului verbal prin faptul ca desi a fost sanctionat pentru trei contravenții, valoarea acestora a fost cumulata rezultând 2340 lei, fără a fi individualizată amenda pentru fiecare contravenție in parte conform art. 10 alin. 1 din OUG nr. 2/2001. iar potrivit art. 21 alin 1 si 3 din același act normativ, sancțiunea ce se înscrie in actul constatator trebuie sa fie in limitele prevăzute de lege si proporționala cu gradul de pericol social al faptelor și să țină cont de scopul urmărit si de urmarea produsa.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri și solicită sa se pună in vedere intimatului I. D. să depună la dosarul cauzei urmatoarele înscrisuri:
- planșele metrologice efectuate eu ocazia constatarii contravenției;
- verificarea metrologica a aparatului radar;
- dovada calificării agentului constatator de a efectua măsurători cu aparatul radar;
- dovada faptul că a fost efectuată autotestarea aparatului radar (conform
paragrafului 3.2.6.).
În funcție de probele înaintate de I P J D., își rezervă dreptul de a cere contraprobe in termenul procedural.
În dovedirea acțiunii s-au depus următoarele înscrisuri: proces verbal de contravenție . nr._ din data de 21.11.2014, dispoziție de achitare a taxei de timbru în cuantum de 20 de lei.
Acțiunea este legal timbrată.
La data de 10.12.2014, petentul a depus cerere de complinire a acțiunii prin care a precizat domiciliul intimatei I. D., ca fiind C., ., cod fiscal_ C., județul D. și a mai anexat copie de pe actul de identitate.
La data de 30.12.2014, intimatul I. D. a depus întâmpinare la plângerea contravențională formulată de petentul Z. E. împotriva procesului verbal . nr._/21.11.2014, pe care o consideră neîntemeiată si solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
În cazul în care persoana propusă ca martor face parte din cele enumerate la art.315 alin. 1 c.pr. civ., intimata se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că, deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Învederează că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se află montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Dispozițiile art. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 obligă orice participant la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Mai mult decât atâta, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislatie, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece circulând cu o viteză peste limita legală admisă, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 9 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar pe care e-a anexat la prezenta întâmpinare.
Precizează că prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost abrogat pct. 4 din NML 021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.
În drept invocă prevederile OUG nr. 195/2002 rep, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep și OUG nr. 2/2001.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ solicită judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 27.01.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că în urma analizării planșei foto înaintată, invocă nulitatea relativă a procesului verbal sub aspectul faptului că aparatul radar a înregistrat în mod defectuos viteza autoturismului său. Invocă aceasta ca urmare a faptului că la ora 23, 51 26 secunde se observă cinci viteze diferite respectiv 125. 124, 117 și 114 ceea ce nu este posibil, situație în care trebuie să se țină cont de principiul de drept in dubio pro reo.
Arată că pentru motivele anterior invocate, solicită în principal anularea în totalitate a procesului verbal, iar în subsidiar, admiterea plângerii și anularea parțială a procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 21.11.2014, exonerarea de la plata amenzii și anularea sancțiunii complementare, iar pentru faptul că nu a avut permisul de conducere și neportul centurii de siguranță, aplicarea sancțiunii Avertismentului.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.11.2014 încheiat de intimatul I. D., petentul Z. E., în calitate de conducător auto, a fost sancționat contravențional cu amendă de 1800 lei, amendă de 540 lei, avertisment și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru faptele de a circula la volanul autoturismului cu viteza de 126 km/h înregistrată cu aparatul radar, în mun. C., pe un sector de drum unde limita maximă de viteză este de 50 km/h, de a nu avea asupra sa permisul de conducere și de a nu purta centura de siguranță.
Procesul – verbal de contravenție a fost semnat de petentul – contravenient fără obiecțiuni.
Fapta contravențională a fost înregistrată video cu un aparat radar verificat metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică depus la dosar (f. 16), iar din planșele fotografice atașate de intimat (f. 17), rezultă că procesul – verbal de contravenție a fost temeinic întocmit.
În cauză nu au fost administrate mijloace de probă de natură a răsturna prezumția de valabilitate de care se bucură procesul – verbal de contravenție contestat, care cuprinde faptele percepute personal, ex propriis sensibus, de către agentul constatator, probate suplimentar prin planșele fotografice depuse la dosar..
În consecință, analizând procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul legalității și temeiniciei, instanța constată că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate expresă sau virtuală dintre cele prevăzute de OG nr. 2/2001, constatările agentului constatator se bucură în continuare de prezumția de validitate, fapta comisă de petent a fost corect descrisă în fapt și în drept de către agentul constatator, iar individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate s-a făcut, de asemenea, în mod corect, în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Față de cele expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul Z. E., cu domiciliul în com. Catane, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., jud. D., împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.11.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../ 2015
Tehnored. S.B./ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4222/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 4231/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|