Plângere contravenţională. Sentința nr. 4465/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4465/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 4465/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 4465/2015
Ședința publică de la 06.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ
Grefier L. T. N.
Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petentul G. O. M., in contradictoriu cu intimat C. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
In temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 94 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod procedură civilă și art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri solicitata de petent prin actiune si de intimata prin intâmpinare este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.12.2014, sub nr._, petentul G. O. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, anularea procesului-verbal de contravenție . 14 nr._/17.11.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că in luna noiembrie 2014 a primit prin posta procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . 14 nr._/17.11.2014 intocmit de CNADNR SA prin care a fost sanctionat cu amenda, intrucât la data de 15.08.2014 a circulat pe DN 6 km 618 in localitatea Sinicolau M., jud. Timis cu autoturismul marca Alfa R. cu nr. de inmatriculare_, fara a detine rovinieta valabila.
Mentioneaza petentul ca nu are calitatea de persoana contravenienta, intrucât autoturismul mentionat in procesul verbal l-a instrainat la data de 17.06.2013 numitului C. D., astfel ca se afla in proprietatea si posesia acestuia de la data instrainarii.
De asemenea, petentul arata ca a solicitat la Primaria C. – Directia Impozite si Taxe scoaterea din evidenta a autoturismului, lucru care s-a si realizat, astfel cum reiese din adresa emisa de Primaria C..
În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile OG 2/2001.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar originalul procesului verbal de contravenție contestat.
La data de 29.12.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondata si neîntemeiată si mentinerea procesului verbal de contraventie ., nr._ ca fiind temeinic si legal.
Arata intimata ca la data de 15.08.2014, pe DN 6 km 618+000m pe raza localitatii Sannicolau M., jud. Timis, vehiculul cu nr. de inmatriculare_, apartinând petentului O. M. G., a fost surprins ca a circulat pe drumurile nationale fara a detine rovinieta valabila, sens in care la data de 17.11.2014 a fost intocmit procesul verbal de constatare a contraventiei ., nr._ de catre CNADNR SA prin CESTRIN.
Mentioneaza intimata ca procesul verbal de constatare a Contraventiei . nr._ indeplineste toate conditiile prevazute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, fiind intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 9 alin 2 si 3 din OG 15/2002, in lipsa contravenientului si a martorilor, constatarea contraventiei fiind efectuata cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare si Control a Rovinietei - SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor – Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.
Precizeaza intimata ca procesul verbal contestat contine mentiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic de catre agentul constatator V. I. M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
Intimata mai arata ca motivul invocat de catre petent cu privire la vânzarea autovehiculului nu este in masura sa inlature concluzia temeiniciei faptei retinute in sarcina sa, in conditiile in care obligatia radierii din circulatie ii revenea, legiuitorul prevazând expres faptul ca proprietarii de vehicule inmatriculate sau inregistrate sunt obligati sa solicite radierea din circulatie in termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului inregistrat in proprietatea altei persoane.
De asemenea, se arata ca in speta nu se poate retine vina intimatei pentru indeplinirea sarcinilor de constatare si sanctionare a contraventiilor, procesul verbal fiind intocmit pe numele petentului din vina exclusive a acestuia, obligatia de radiere fiind o obligatie adiacenta celei de reinmatriculare amintita de acesta a cade in sarcina noului proprietar.
In drept si-a intemeiat intâmpinarea pe dispozitiile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 445/2001, Ordinul MTI 769/2010.
In sustinerea intâmpinarii a anexat: proba foto obtinuta cu sistemul SIEGMCR, autorizatie de control a agentului constatator, certificate calificat pentru semnatura electronica cu valoare legala.
La data de 03.04.2015, petentul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
De asemenea, petentul a invocat nulitatea absoluta a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._/17.11.2014 intocmit de CNADNR SA in raport de dispozitiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie dispuse prin Decizia nr. 6/2015 prin care a fost admis recursul in interesul legii.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri solicitata de petent prin actiune si de intimata prin intâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 17.11.2014 încheiat de către un agent constatator din cadrul CNADNR SA, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.2 din OG 15/2002, cu amendă in cuantum de 250 lei.
S-a reținut că, la data de 15.08.2014, petentul a circulat pe DN 6 km 618+000 m Sannicolau M., jud.TM, cu vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă.
Prin plângerea dedusă judecății, petentul invocă nerespectarea disp. art. 17 din OG 2/2001 prin nesemnarea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator și pentru acest motiv solicită constatarea nulității procesului verbal, cu consecința exonerării de la plata amenzii.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat în cauză, instanța constată că acesta nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
În drept, instanța constată că, potrivit art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în forma electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.
Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic. Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit căruia „Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în forma electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.
Cât privește contravențiile prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, privind fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care pot fi constatate și prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ care obligă la semnarea proceselor-verbale contravenționale sub sancțiunea nulității absolute.
În acest sens, art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că: “Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Or, procesul-verbal contravențional emis în cauză în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 este generat și semnat electronic, fiind transmis contravenientului, nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.
Față de această situație, apreciem că, odată ce informațiile sunt create și certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienți.
Se constată astfel încălcate prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 care nu prevăd posibilitatea generării electronice a procesului verbal de constatare a contravențiilor. De asemenea, nici dispozițiile speciale ale OG 15/2002, nu se află în concordanță cu dispozițiile Legii 455/2001 privind înscrisul în format electronic. Astfel, în cuprinsul art. 1 alin. 1 lit. n, din OG 15/2002, este definit sistemul informatic SIEGMR care permite „achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea și controlul achitării tarifului de utilizare”, fără a reglementa însă și posibilitatea aplicării sancțiunii contravenționale prin intermediul aceluiași sistem informatic.
În concluzie, având în vedere lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, instanța urmează să anuleze procesul verbal astfel emis, cu încălcarea disp. art. 17 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulata de petentul G. O. M., domiciliat in C., ., ., . in contradictoriu cu intimata C. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sector 6.
Anuleaza procesul verbal de contraventie . 14 nr._/17.11.2014 si exonereaza petentul de plata amenzii.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședința publică azi 06.04.2015.
P. Grefier
T. G. C. L. T. N.
Red.T.G.C.
Tehnored.L.T.N.
4ex/13.05.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 4466/2015. Judecătoria CRAIOVA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|