Pretenţii. Sentința nr. 2938/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2938/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2938/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2938/2015
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul constituit din:
Președinte - F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. Nr. 8 – 1 Mai în contradictoriu cu pârâta M. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat U. O., pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 C. nou, a pus în discuție competența instanței pentru soluționarea prezentei cauze.
Avocat U. O., pentru reclamantă, a arătat că apreciază că instanța este competentă.
În temeiul art. 94 coroborat cu art. 107 C. nou, instanța verifică si stabilește că este competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.
Instanța a pus în discuție durata estimativă a soluționării cauzei.
Avocat U. O., pentru reclamantă, a arătat că apreciază că prezenta cauză va fi soluționată la termenul de azi.
În temeiul art. 238 Cod proc.civ. nou, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat, instanța estimează că prezenta cauză se poate soluționa la termenul de azi.
În baza dispoz. art. 254 C.pr.civ. nou, instanța a acordat cuvântul asupra probatoriilor.
Avocat U. O., pentru reclamantă, a arătat că solicită încuviințarea probelor cu înscrisurile de la dosar și depune la dosar precizare la acțiune, învederând că pârâta a mai achitat din debit.
În temeiul art. 255, 258 și 351 C. nou, instanța a încuviințat pentru reclamantă, proba cu înscrisurile de la dosar.
La interpelarea instanței, apărătorul reclamantului a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 392 NCpc instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat U. O., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata sumei de 4852,09 lei pentru perioada aprilie 2012 – septembrie 2014, cu cheltuieli de judecată.
In conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă nou, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 27.10.2014 înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de P. Nr. 8 – 1 Mai a chemat în judecată pe pârâta M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6889,64 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
În fapt s-a arătat că, pârâta în calitate de proprietară a apartamentului nr. 2 din blocul I 40, . de P. Nr. 8 – 1 Mai începând cu anul 2012 nu și-a mai achitat cheltuielile de întreținere, astfel, are de achitat suma de 6889,64 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, respectiv suma de 5325,41 lei cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2012- martie 2014 și 1564,23 lei penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – martie 2014.
Reclamanta a mai arătat că penalitățile sunt cele percepute de furnizorii săi, asociația nepercepând penalități în sistem propriu, penalitățile sunt repartizate și trecute în listele de plată.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 46 și 50 din Legea 230/2007 precum și pe dispozițiile Codului Civil.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu înscrisuri și expertiză de specialitate.
Reclamanta a atașat cererii de chemare în judecată, în copie: extras de cont, liste de plată pentru, proces verbal al adunării generale.
Pârâta deși legal citată nu a depus la dosar întâmpinare.
La data de 24.11.2014 reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a înțeles să-și modifice câtimea obiectului cererii principale în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 7852,09 lei din care 5989,39 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2012-septembrie 2014 și 1863,70 lei penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – septembrie 2014.
La data de 05.03.2015 reclamanta a depus precizare la acțiune arătând că debitul restant al pârâtei este de 4852,09 lei, respectiv 3126,76 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere de 1725,33 lei aferente perioadei aprilie 2012- septembrie 2014 și a anexat chitanța nr._/23.12.2014 din care rezultă că pârâta a achitat 3000 lei reprezentând întreținere martie 2012- martie 2013 plus penalități 138,37 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâta, în calitate de proprietară a apartamentului nr. 2 din blocul I 40, . de P. Nr. 8 – 1 Mai, nu a achitat din anul 2013 cheltuielile de întreținere aferente perioadei aprilie 2013- septembrie 2014, în cuantum de 4852,09 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.
Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 prevede că “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada aprilie 2013-septembrie 2014 cota de contribuție ce îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâta.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Întrucât pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, aceasta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 1725,33 lei.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea precizată și să oblige pârâta către reclamantă la plata sumei de 4852,09 lei din care suma de 3126,76 lei reprezintă cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada aprilie 2013- septembrie 2014 și suma de 1725,33 lei reprezintă penalități de întârziere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de P. Nr. 8– 1 Mai, cu sediul în C., ., .. 2, . în contradictoriu cu pârâta M. C., domiciliată în C., . 40, ., jud. D..
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 4852,09 lei din care suma de 3126,76 lei reprezintă cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada aprilie 2013- martie 2014 și suma de 1725,33 lei reprezintă penalități de întârziere.
Obligă pârâta către reclamantă la 350 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 5 martie 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B.
4 exe. R.B. 11 Martie 2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2998/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2937/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|