Plângere contravenţională. Sentința nr. 7053/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7053/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 43506/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7053/2015

Ședința publică de la 27 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională CP NR_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul P. M. C., personal lipsă intimatul I.P.J. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuția părților prezente excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de intimat în cuprinsul întâmpinării.

Petentul P. M. C. arată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 10.12.2014 petentul P. M. C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 28.10.2014 în contradictoriu cu I.P.J. M., solicitând admiterea plângerii, anularea procesului-verbal, exonerarea de plta amenzii aplicate și ridicarea sancțiunii punctelor de penalizare.

Motivând în fapt plângerea, petentul a arătat că a fost sancționat pentru faptul că în data de 28.10.2014 a circulat în localitatea Fața Cremenii, ., cu autoturismul_, cu viteza de 92 km/h.

Petentul arată că mai avea 200 de metri până la . agentul de poliție care l-a oprit ieșise din localitate, deci afirmația acestuia că ar fi circulat în localitate cu viteza de 92 km/h nu este adevărată.

Petentul precizează că a avut martori în autoturism, însă agentul constatator a refuzat să-i menționeze în cuprinsul procesului verbal pe care îl contestată și a făcut mențiunea că nu are obiecțiuni, motiv pentru care a refuzat să semneze procesul verbal.

În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

Plângerea a fost legal timbrată.

La data de 13.02.2015 intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M. a formulat întâmpinare la plângerea contravențională prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Intimatul învederează că fapta a fost săvârșită pe DN 6 localitatea Fața Cremenii, aflată în circumscripția Judecătoriei Strehaia, motiv pentru care solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Strehaia.

În cazul în care se trece peste excepție, pe fond, intimatul învederează următoarele: în fapt, la data de 28.10.2014, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 6 localitatea Fața Cremenii, sector de drum cu limitare de viteză la 50 km/h, având viteza de 92 km /h.

Abaterea a fost filmata cu aparatul radar montat pe auto MAI -_.

Petentul a fost sancționat cu amenda in valoare de 810 lei + 6 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108, al. 1, lit. d, pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Se atașează de intimat buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator radar si CD- ul cu înregistrarea video a faptei.

F. de aspectele prezentate, intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedura Civila, se solicită judecarea cauzei in lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M. prin întâmpinare, care se soluționează cu prioritate, instanța reține că, potrivit art. 132 alin.1 Cod procedură civilă, „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”.

Potrivit art. 32 alin.1 din OG nr. 2/2001 plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția (în cauza de față, este vorba de satul Fața Cremenii, .), competența teritorială fiind reglementată în această materie de norme imperative. Prin urmare, este vorba de o competență teritorială exclusivă, părțile neavând posibilitatea de a alege o altă instanță.

Față de aceste considerente, în temeiul textelor de lege mai sus menționat și al art. 132 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a judecătoriei C. și va declina competența de soluționare a acestei plângeri în favoarea Judecătoriei Strehaia, județul M., în raza căreia se află ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C..

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul P. M. C., CNP_, domiciliat în Slatina, ., nr. 33, ., ., județul D. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului M., C._, cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, județul M., în favoarea Judecătoriei Strehaia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 27.05.2015.

Președinte, Grefier,

Red.L.N./tehnored.D.I./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7053/2015. Judecătoria CRAIOVA