Plângere contravenţională. Sentința nr. 734/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 734/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 734/2015

DOSAR NR._ plângere contraventională

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 734

Sedința publică din: 23.01.2015

Instanta constituita din:

Președinte: C. –C. M.- judecător

Grefier: L. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul Țîrbă R. - C. și pe intimat I. O., având ca obiect plângere contravetionala

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Instanța reține cauza spre solutionare pe baza excepției invocate de intimat

în întâmpinare ,respectiv excepția de necompetentă teritorială .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27.03.2014 petentul Țîrbă R. -C. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. O. plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._ din data de 22.03.2014 solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta să se dispuna anularea procesului -verbal, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere.

În fapt, prin procesul -verbal de constatare a contravenției sus-mentionat a fost sanctionat de agentul constatator deoarece a condus autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 116 Km/h în localitatea Găneasa,jud.O..

A mai aratat că in realitate se afla în afara localității, iar viteza cu care circula era mult mai mică .

În drept a invocat prevederile OG nr. 2/2001 .

În dovedirea plângerii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri si cu martorul C. D..

A depus inscrisuri la dosar: procesul- verbal contestat în original și copie CI .

Petentul la data de 17.04.2014 a depus o precizare de actiune prin care a indicat motivele de fapt ale cererii de chemare in judecata.

Astfel, în data de 22.03.2014, orele 15,00 circula de la D. către C. ,cu autoturismul WV B. cu nr._, și în loc.Găneasa a fost oprit de un agent de la Politia Circulatie, care i-a cerut actele la control, reproșîndu-i că se cam grăbea și ca conducea cu viteză excesivă .

Mentionează că i-a inmânat actele agentului constatator după care acesta s-a deplasat la mașina Politiei si a intocmit procesul – verbal de contraventie ,iar după câteva minute a revenit la masina petentului, prezentându-i procesul – verbal de contravenție ,in care se mentiona ca a condus autoturismul în localitate cu viteza de 116 Km/h, fiind înregistrat și de aparatul radar .

Petentul i-a răspuns că se afla în afara localității atunci când a fost înregistrat de aparatul radar ,iar limita de viteză pe acea portiune de drum era de 90 Km/h ( drum national ), ceea ce ar fi impus o sanctiune mult mai mică și nicidecum suspendarea dreptului de a conduce autovehicule .

Agentul constatator nu i-a aratat pretinsa filmare,astfel ca intelege sa conteste procesul-verbal fiind nelegal si netemeinic.

A mai aratat ca se afla in masina sa martorul H. D. (din eroare in actiune a trecut C.).

Motivele in drept ale actiunii sunt reprezentate de OG 2/2001 .

La data de 06.06.2014 intimatul I. O. a depus întâmpinare la plângerea contravențională .

A invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. în cauza dedusă judecății ,in conformitate cu prevederile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 si art.118 al 1 din OUG 195/2002 conform carora împotriva procesului – verbal de contraventie se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta si a solicitat declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Slatina,jud.O..

Pe fond a solicitat respingerea plangerii ca neantemeiata.

A atasat in copie inscrisuri:fotografii,buletin de verificare metrologica,atestat operator radar,extras.

Petentul nu a depus raspuns la intâmpinare .

La data de 14.07.2014 s-a fixat primul termen de judecata pentru data de 10.10.2014 cand s-a dispus efectuarea unei adrese catre intimat pentru a comunica pe raza carei localitati a fost savarsita contraventia ,fiind depus raspunsul cu adresa nr.109190BJ/PV/18.11.2013.

La termenul urmator s-a pus in discutie exceptia de necompetenta teritoriala invocata de intimat in intâmpinare ,instanta trecând la solutionarea cauzei pe baza acesteia.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._ din data de 22.03.2014 incheiat de intimat, petentul a fost sanctionat cu 9 puncte-amenda contraventionala in valoare de 765 lei si cu retinerea permisului de conducere pentru contraventia prev.de art.121 alin 1 din RAOUG 195/2002si art 102 al 3 lit.e din OUG 195/2002 retinându-se in fapt ca la data de 22.03.2014, ora 15.01 a condus auto marca VW cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 116 Km/h în localitate fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI_ .

În conformitate cu art. 129 alin. 2 pct. 3 ncpc., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Conform art.32 alin.1din OG 2/2001:”plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei in a cărei rază a fost săvârșită contravenția’, iar conform art.118 alin.1 din OUG 195/2002 »Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta ».

In speta, asa cum rezulta din adresa nr,109190BJ/PV/18.11.2013,fapta a fost savarsita pe raza loc.Ganeasa ,jud.O..

Pentru aceste considerente,si în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 ncpc., văzând și dispozițiile HG 337/1993, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de către intimat prin întâmpinare și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina,jud.O. aceasta fiind instanța în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia de necompetentă teritorială invocată de intimat.

Declină competenta de solutionare a cauzei având ca obiect plângerea contraventională formulată de petentul Țîrbă R. C. cu domiciliul în C. ,., ..1, .,Jud.D., CNP -_ în contradictoriu cu intimatul I.P.J.O. cu sediul in Slatina ,..29,Jud.O. cod fiscal_ in favoarea Judecătoriei Slatina,jud.O..

Fără cale de atac.

Pronuntată in sedinta publică de la 23.01.2015.

P. Grefier

redCCM tehnored L.N. 4 ex/23.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 734/2015. Judecătoria CRAIOVA