Plângere contravenţională. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 748/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 748
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul L. V. C., în contradictoriu cu intimatul IPJ D., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 16.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.07.2014, petentul L. V. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție D. Serviciul Investigarea Fraudelor din cadrul Ministerul Administrației și Internelor I. General al Poliției România anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor și sancționarea contravențiilor . nr. 1_ din data de 08.07.2014 cu consecința exonerării petentului de orice răspundere contravențională sau administrativă, restituirea mărfii confiscate, iar în eventualitatea imposibilității restituirii să se dispună ca intimata să achite o despăgubire stabilită în raport cu valoarea de circulație a mărfurilor confiscate.
În fapt motivând acțiunea a arătat că în cadrul procesului verbal de contravenție pe care îl contestă se menționează că în data de 04.05.2012 în urma unei percheziții domiciliare a fost identificat expunând spre vânzare articole cosmetice constând în parfumuri, farduri, rujuri, creme și accesorii, mărfuri identificate în cuprinsul anexei la procesul verbal, pentru care nu ar fi deținut documente de proveniență, fapte contravenționale prevăzute de art. 1 lit. a și lit. e din legea nr. 2/1990, republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
În acest context, prin intermediul procesului verbal pe care îl contestă a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 500-5000 lei, conform art. 2 lit. 1 din Legea nr. 12/1990, republicată, dar și cu sancțiunea complementară constând în confiscarea mărfii menționată în cuprinsul procesului verbal de percheziție și a anexelor acestuia din data de 04.05.2012, invocându-se în acest sens dispozițiile art.3 din legea nr. 12/1990.
în realitate, la data de 04.05.2012 a fost efectuată o percheziție la domiciliul său și al soției sale, L. M., situat în C., ., jud. D., moment în care a fost identificată și ridicată o cantitate de produse cosmetice purtătoare de marcă înregistrată, bunuri individualizate în cuprinsul anexelor la procesul verbal de percheziție.
De la momentul percheziției și ridicării mărfurilor proprietatea lor, organele de cercetare penală au apreciat că nu deține acte de proveniență a acestora, deși a depus copii după unele facturi pe care le mai găsise, precum și după unele avize de însoțire a mărfii, având în vedere faptul că marfa o cumpăraseră în lunile noiembrie, decembrie 2011.
Prin Rezoluția din data de 09.05.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa și a soției sale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale.
Prin Ordonanța din data de 19.03.2013 s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare (art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998).
Prin Raportul de inspecție fiscală întocmit de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2, înregistrat sub nr._/21.03.2014, s-a stabilit în sarcina soților L. V. C. și L. M. un prejudiciu creat prin neplata obligațiilor fiscale în cuantum de 24.607 lei pentru fiecare, reprezentând impozit pe venit și contribuția la Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.
Prin adresa nr._/24.03.2014 D.G.R.F.P. C. a comunicat organelor de cercetare penală că prin neplata obligațiilor fiscale petentul împreună cu soția sa ar fi generat un prejudiciu în valoare totală de 49.214 lei, sumă ce a fost achitată de către L. V. C. și L. M. la data de 13.03.2014.
Titularii mărcilor înregistrate, au comunicat că produsele cosmetice și accesoriile pe le dețineau în proprietate și pe care le comercializează sunt originale.
Prin Ordonanța din 12 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr. 199/P/2012 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și totodată clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Deși a prezentat dovezile de proveniență a mărfurilor ridicate (avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale) organele de cercetare penală au considerat că se impune sancționarea noastră contravențională conform art. 2 alin 1 din Legea nr. 2/1990, republicată, dar și cu sancțiunea complementară constând în confiscarea mărfii menționată în cuprinsul procesului verbal de percheziție și a anexelor acestuia din data de 04 05.2012.
Un alt aspect de nelegalitate al procesului verbal de contravenție contestat vizează încălcarea de către agentul constatator a prevederilor art. 24 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și anume faptul că nu a fost corect stabilit proprietarul mărfurilor (mărfurile erau proprietatea sa și a soției sale L. M.), reținându-se în mod eronat faptul că ar fi fost unicul proprietar.
Din data de 26.03.2010 este căsătorit cu L. M. astfel că bunurile ridicate de către organele de control asupra cărora s-a dispus măsura confiscării au regim de bunuri comune, nefiind bunurile sale exclusive.
Acest aspect este omis de către agentul constatator, care deși a sancționat-o contravențional și pe soția sa (procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 08.07.2014) pentru aceeași faptă contravențională, doar în procesul verbal de contravenție întocmit pe numele său se stipulează sancțiunea complementară a confiscării mărfurilor.
J. din bunurile confiscate sunt proprietatea soției sale, asupra acesteia nefiind stabilită vreo sancțiune contravențională complementară, astfel că se impunea confiscarea în totalitate a produselor menționate în cuprinsul procesului verbal de percheziție și a anexelor acestuia din data de 04.05.2012.
Un alt aspect de nelegalitate al procesului verbal de contravenție vizează încălcarea prevederilor art. 13 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Art. 1 al art. 13 dispune "Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei ".
Potrivit prevederilor articolului 13 alin. 3 din OG nr. 2/2001" Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală, ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. 1 sau 2. Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune astfel ".
Din cuprinsul procesului verbal de contravenție se poate observa că data reținută ca fiind momentul săvârșirii contravenției este de 04.05.2012 (momentul percheziției), iar la data sancționării este 08.07.2014, deci peste termenul de 1 an prevăzut de art. 13 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel că nu se impunea aplicarea vreunei sancțiuni contravenționale dată fiind intervenirea prescripției aplicării sancțiunii în raport de momentul comiterii contravenției.
Având în vedere acest aspect, în mod corect nu se mai impunea nici aplicarea sancțiunii complementare a confiscării mărfurilor, având în vedere faptul că "accesorium sequitur principale""".
Solicită să se constate că procesul verbal de contravenție menționat este netemeinic, având în vedere faptul că a dovedit proveniența mărfurilor, chiar din timpul urmăririi penale, însă în mod eronat nu s-a ținut cont de acest aspect, apreciindu-se injust că nu ar fi deținut documente de proveniență pentru marfa ridicată și ulterior confiscată.
Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.
În timpul urmăririi penale a depus avizele de însoțire a mărfii nr. 012/24.11.2011 și nr. 010/15.12.2011, precum și a anexelor acestor avize. Din cuprinsul acestor documente se poate observa faptul că marfa a fost livrată de către o societate comercială prin curier rapid.
A depus de asemenea și facturi fiscale, care să ateste proveniența mărfurilor.
În condițiile dovedirii provenienței licite a mărfurilor care au făcut obiectul controlului nu se mai justifica întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, dar nici confiscarea mărfurilor.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție a României în decizia de îndrumare nr. 1/18.02.2002, privind aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. e și ale art. 6 din Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 326/16.05.2002, ca urmare a recursului în interesul legii declarat de Procurorul General, statuând că: "În cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 126/1998, aprobată prin Legea nr. 243 din 1 decembrie 1998, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii și restituirea mărfii confiscate".
De la data pronunțării acestei decizii, Legea 12/1990 a suferit mai multe modificări, fiind republicată, textul art. l lit. e a rămas nemodificat, astfel că decizia CSJ amintită anterior este aplicabilă în totalitate și în prezent.
Tot un aspect de netemeinicie îl reprezintă confiscarea integrală a bunurilor, având în vedere faptul că acestea sunt în coproprietate cu soția sa, L. M., iar în ceea ce o privește, nu s-a dispus o sancțiune complementară (confiscarea mărfurilor), astfel că aceasta este în continuare proprietara a jumătate din bunurile sancționate în cuprinsul procesului verbal de percheziție și a anexelor acestuia din data de 04.05.2012, orice altă măsură fiind de natură a-i încălca dreptul de proprietate.
In condițiile admiterii prezentei plângeri contravenționale, solicită ca în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, să oblige intimata la restituirea de îndată a bunurilor confiscate către L. V. C..
In eventualitatea în care bunurile ce au făcut obiectul confiscării au fost, între timp, valorificate, în temeiul art. 41 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 să dispună ca intimata să achite o despăgubire stabilită în raport cu valoarea de circulație a mărfurilor confiscate.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, decizia de îndrumare nr. 1/18 02.2002 a CSJ, Legea nr. 12/1990, republicată.
La data de 23.09.2014, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de petentul L. V..
. solicită instanței de judecata investita cu soluționarea prezentei cauze ca, in temeiul art. 413 alin. 1 pct. 2 din C.proc. civila sa dispună suspendarea cauzei pana la soluționarea plângerii formulata de partea civila SCA T.&T. impotriva ordonanței de clasare de către judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalului D., plângere ce face obiectul dosarului penal nr._/63/2014, cu termen de judecata la data de 24.09.2014.
. teza, in situația in care se va respinge cererea de suspendare, înțelege sa invoce următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamantul solicită anularea procesului-verbal . nr._/08.07.2014 si obligarea I.P.J.D. la restituirea bunurilor confiscate la data de 08.07.2014 de lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor.
In ceea ce privește motivul de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție invocat de petent, solicită ca instanța de judecata sa constate ca in cauza sunt aplicabile prev. art. art. 30 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora: "(1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază
că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie, infracțiune, sesizează organul de urmărire penală competent;
(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanța ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluție, ordonanța sau după caz de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului de drept să constate contravenția, pentru a lua măsura ce se impune conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. 2 curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancțiunea".
Așadar, termenul de prescrie de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale este de 6 luni de la data de 12.06.2014, dată la care P. de pe lângă Tribunalul D. a emis, în dosarul penal nr. 199/P/2012, ordonanța de clasare a cauzei și sesizare a organelor de poliție.
In concluzie procesul-verbal de contravenție este încheiat in termenul de prescripție si cu respectarea prevederilor legale in materie contravenționala.
Susținerea petentului referitoare la netemeinicia procesului-verbal in ceea ce privește stabilirea proprietarului bunurilor confiscate este de natura sa inducă in eroare instanța de judecata, astfel ca deși susține ca soția sa este proprietarul a jumătate din produsele confiscate nu depune niciun document justificativ în acest sens. Mai mult decât atât, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul D. s-a constatat in mod cert ca atât la percheziția efectuata, cat si pe parcursul cercetărilor, pentru produsele comercializate nu au fost depuse documente de proveniența.
Solicită ca instanța de judecată să constate că actul sancționator întocmit de organele de poliție cuprinde mențiunile stabilite de O.G. nr. 2/2001, fiind îndeplinea în cauză și obligația stabilită de art. 16 pct. 7 și anume aducerea la cunoștința contravenientului a dreptului de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și consemnarea obiecțiunilor distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Se poate observa că petentul și-a însușit conținutul procesului-verbal iar la rubrica „mențiuni(obiecțiuni) ale contravenientului" a consemnat „Nu am obiecțiuni de făcut ", și a semnat actul.
Petentul a depus la dosar avizele de însoțire a mărfii nr. 022/24.1 1.201 1 si nr. 010/15.12.2011 din care rezulta ca acesta ar fi achiziționat de la . o cantitate de 172+255 parfumuri (o cantitate oricum mult mai mica decât cea confiscata de organele de politie). Ori, documentul care dovedește dreptul de proprietate asupra unor bunuri este factura fiscala, nicidecum avizul de însoțire a mărfii, care este doar un document de transport care însoțește marfa pe timpul transportului.
Având in vedere ca nu exista documente care sa ateste proveniența licita a bunurilor confiscate solicită instanței de judecata sa constate ca petentul nu face dovada proprietății absolute a bunurilor confiscate.
Sancțiunile aplicate de organele de poliție sunt cele stabilite de art. 2 alin. l lit a din Legea nr. 12/1990 Rep, în vigoare la data constatării, pentru fapta reținută ca si contravenție și anume amenda în cuantumul minim al acesteia de 5.000 lei, care este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, și confiscarea bunurilor pentru care nu există documente de proveniență.
Conform art. 1 din Legea nr. 12/1990 R constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:
a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.
Legiuitorul a stabilit în sarcina Comercianților obligația ca activitățile comerciale pe care le desfășoară sa fie declarate la organele fiscale, motiv pentru care a și dispus, datorită gradului de pericol social deosebit al faptei, pe lângă aplicarea sancțiunii principale a amenzii de la 500 la 5000 lei și sancțiunea complementară a confiscării produselor pentru care nu se poate stabili proveniența.
Or, așa cum rezulta din adresa D.G.R.F.P. C. nr._/24.03.2014 petentul împreuna cu soția sa, au desfășurat o activitate generatoare de venituri, fără a îndeplini obligația de a depune declarațiile anuale privind veniturile obținute si de a plați impozitul pe venit, de a vira trimestrial contribuția de asigurări sociale de sănătate si de a organiza si conduce evidenta contabila.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Din punctul nostru de vedere, arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei este lipsită de importanță la acest gen de fapte care reliefează odată în plus importanța scopului urmărit de legiuitor prin contravenția prevăzută de art. l lit. a din Legea nr. 12/1990 R., și anume prevenirea unor fapte de comerț ilicite.
In alta ordine de idei, solicită ca instanța de judecata sa constate ca invocarea de către petent a deciziei de îndrumare nr. 1/18.02.2002 a Curții Supreme de Justiție este inutila in soluționarea prezentei cauze, întrucât aceasta reglementează doar aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, iar reclamantul este sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art. 1 lit. a din același act normativ (efectuarea de activități, de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege) .
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri care constau in procesul-verbal de percheziție si anexele acestuia si extrasul informațiilor dosarului nr._/63/2014 de pe portalul instanței de judecata
In concluzie, solicită instanței de judecată respingerea plângerii formulata de petentul L. V. C. și pe cale de consecință, menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal . nr._/08.07.2014 .
În drept, invocă prevederile Legii nr. 12/1990 Rep. si OG nr. 2/2001.
In temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției lor.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 08.07.2014 a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5 000 lei întrucât pe data de 04.05.2012, ora 10, pe ., a fost depistat expunând spre vânzare articole cosmetice constând în parfumuri, farduri, rujuri, creme și accesorii constând în ochelari de soare, conform procesului verbal de percheziție și anexelor acestuia fără a deține documente de proveniență.
S-a precizat că fapta este prevăzută de art. 1 lit. a și e din legea 12/1990 rep. Și sancționată de art. 2 alin. 1 din același act normativ.
Din punct de vedere al legalității petentul invocă faptul că nu a fost stabilit corect proprietarul mărfurilor reținându-se eronat că ar fi unicul proprietar, deși în realitate acestea aparținea și soției sale întrucât s-a căsătorit din data de 26.03.2010 astfel că bunurile asupra cărora s-a dispus măsura confiscări au regim de bunuri comune.
Instanța consideră că acest aspect nu poate conduce la desființarea procesului verbal întrucât împrejurarea că o altă persoană ar putea fi coproprietarul mărfurilor nu este de natură a produce o vătămare petentului astfel încât să nu poată fi înlăturată în alt mod.
Un alt motiv de nelegalitate invocat este reprezentat de încălcarea prevederilor art. 13 alin. 3 din OG 2/2001.
Potrivit art. 13 din OG 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Intimatul invocă, în apărare, prevederile art. 30 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, conform cărora:
(1)Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de urmărire penală competent.
(2)În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
(3)Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancțiunea.
În speța de față instanța reține că la data de 04.05.2012, în cadrul dosarului penal înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul D. sub nr. 199/P/2012, a fost efectuată o percheziție la imobilul situat în C., ., fiind întocmit proces verbal și anexe cu privire la bunurile găsite în locația respectivă. (filele 38-51)
Dosarul penal a fost soluționat prin ordonanța din 12.06.2014 fiind dispusă clasarea pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005 de către L. V. C. și L. M. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Prin același act s-a dispus sesizarea organelor de poliție din cadrul IPJ D.-Serviciul de Investigare a Fraudelor competent să constate și să sancționeze săvârșirea de către L. V. C. și L. M. a contravențiilor prev. de art. 1 lit a și e din Legea 12/1990 constând în efectuarea de activități de comerț fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și comercializarea bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate fără a deține documente de proveniență.(fila 19-22)
S-a reținut că la data de 09.04.2012 a fost începută urmărirea penală față de L. V. C. și L. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit a din Legea 241/2005 întrucât aceștia, în cursul analilor fiscali 2010, 2011 și 2012 au desfășurat activități comerciale fără a declara sursa impozabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Ulterior, au fost extinse cercetările și cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă înregistrată sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998.
La data de 20.03.2012, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că L. V. C. și L. M. comercializează produse cosmetice la domiciliul lor situat în C. fără a declara activitatea generatoare de venituri, stabilindu-se că aceștia erau vizitați zilnic la domiciliu de un număr mare de persoane care au achiziționat de la L. V. C. și L. M. diferite bunuri, în principal cosmetice, fără să le fi eliberat bon fiscal.
La data de 04.05.2012, în locuința acestora a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind identificată și ridicată o mare cantitate de produse purtătoare de marcă înregistrată, individualizate în anexa la procesul verbal întocmit cu această ocazie, pentru care nu existau documente de proveniență, precum și diferite înscrisuri întocmite de L. V. C. și L. M. cu privire la activitatea desfășurată.
DGRFP C. a comunicat că, desfășurând o activitate independentă generatoare de venituri, cei doi suspecți aveau obligația de a depune declarațiile anuale privind veniturile obținute și de a plăti impozitul pe venit, de a vira trimestrial, contribuția de asigurări sociale de sănătate și de a organiza și conduce evidența contabilă. Ascunzând sursa impozabilă, cei doi suspecți s-au sustras de la îndeplinirea acestor obligații fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 49 214 lei, sumă ce a fost achitată în data de 13.03.2014.
Întrucât art. 10 alin. 1 din legea 241/2005 prevedea o cauză de nepedepsire, s-a considerat că aceste dispoziții reprezintă legea mai favorabilă, motiv pentru care cauza a fost clasată cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ prevăzută de legea în vigoare la data comiterii faptelor.
Cei doi suspecți nu au prezentat nici ulterior percheziției documente de proveniență și de originalitate pentru produsele ridicate din locuință, toate purtătoare de marcă, au fost sesizați titularii mărcilor înregistrate pentru a comunica dacă bunurile sunt originale și dacă au suferit un prejudiciu ca urmare a punerii lor în circulație.
Titularii mărcilor înregistrate au comunicat că produsele cosmetice și accesorii analizate sunt originale sau, în cazul în care numărul lor este unul redus, nu doresc să se continue cercetările sau să se efectueze expertize tehnice pentru stabilirea originalității, activitatea desfășurată de suspecți nefiind de natură să îi prejudicieze, condiție necesară, conform dispozițiilor legale în vigoare la data săvârșirii faptelor, pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998.
Totodată s-a considerat că deși suspecții nu au putut prezenta documente de proveniență sau de originalitate pentru mărfurile comercializate, din analiza întregului material probator nu poate fi exclusă posibilitatea ca produsele ridicate din locuința suspecților să fi fost puse în comerț chiar de către titularul mărcii sau cu consimțământul său iar ulterior să fi intrat în posesia suspecților în mod licit sau ilicit, aspectele legate de modul de dobândire a bunurilor neconstituind obiectul cercetărilor.
Pentru aceste motive, a fost dispusă clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1999 de către L. V. C. și L. M..
Faptele acestora de a comercializa bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile legii precum și de a efectua activități de comerț în locuința proprietate personală fără îndeplinirea condițiilor prev. de lege, se circumscrie însă elementelor constitutive ale contravențiilor prev. de art. 1 lit. a și lit. e din Legea 12/1990, motiv pentru care vor fi sesizate organele de poliție competente potrivit legii să constate aceste contravenții și să aplice sancțiunile legale.
Din cele expuse, instanța reține că la data de 04.05.2012, în cadrul dosarului penal înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul D. sub nr. 199/P/2012, a fost efectuată o percheziție la imobilul situat în C., ., fiind întocmit proces verbal și anexe cu privire la bunurile găsite în locația respectivă. (filele 38-51)
Prin ordonanța din 12.06.2014 s-a dispus clasarea pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005 de către L. V. C. și L. M., aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și sesizarea organelor de poliție competente să constate și să sancționeze săvârșirea contravențiilor prev. de art. 1 lit a și e din legea 12/1990, constând în efectuarea de activități de comerț fără îndeplinirea condițiilor prev. de lege
Astfel, fapta a fost constatată în data de 04.05.2012 iar sancțiunea contravențională s-a dispus la data de 08.07.2014, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 13 alin. 3 din OG 2/2001.
Nu se pot reține argumentele intimatei referitoare la aplicarea prevederilor art. 30 din OG 2/2001 din următoarele considerente.
Din punct de vedere al structurii actului normativ, OG 2/2001 conține următoarele capitole: dispoziții generale, constatarea contravenției, aplicarea sancțiunilor contravenționale, căi de atac, executarea sancțiunii iar în final dispoziții speciale și tranzitorii
Articolul 13 se regăsește în prima secțiune, dispoziții generale, în timp ce art. 30 din OG 2/2001 este situat în capitolul "Aplicarea sancțiunilor contravenționale" unde se prevede modul cum trebuie să procedeze agentul constatator în diverse situații, printre care și atunci când apreciază că fapta poate constitui infracțiune.
Din acest punct de vedere, normele de la art. 30 alin. 3 nu reprezintă o derogare de la regulile generale, ci o aplicare a celor de la art. 13 alin. 3, urmând a se interpreta prin prisma acestora din urmă întrucât au scopul de a reglementa conduita organele judiciare și a agentului constatator atunci când fapta, deși a fost considerată infracțiune s-a stabilit că este contravenție.
De asemenea, din conținutul celor două texte nu rezultă că ele privesc situații juridice distincte, neexistând diferențe semnificative între ipotezele normelor rezultate din aceste articole, ambele vânzând în esență același aspect, respectiv fapta a fost urmărită ca infracțiune și s-a constatat că ar putea fi contravenție.
Totodată, prin stabilirea unei durate de un an s-a urmărit clarificarea într-un termen rezonabil a situației persoanei susceptibilă de a fi săvârșit o contravenție, o interpretară contrară putând conduce la ipoteze în care deși este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale să subziste cel referitor la răspunderea contravențională, cu toate că aceasta din urmă este incidentă pentru fapte mai puțin grave.
În final, instanța consideră că trebuie avut în vedere chiar formularea derogatorie pe care o conține art. 13 alin. 3 teza finală față de prima teză de la art. 13 alin. 3 unde prin sintagma "prescripția operează totuși" se subliniază necesitatea aplicării sancțiunii în termenul de un an de la data săvârșirii faptei, chiar dacă acesta nu a curs pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată.
Astfel Judecătoria reține că în cauza deși sancțiunea a fost aplicată în termenul de 6 luni de la data sesizării agentului constatator, nu a fost respectat termenul de 1 an reglementat de art. 13 alin. 3 din OG 2/2001, motiv pentru care procesul verbal nu își mai poate produce efectele.
În aceste împrejurări, plângerea va fi admisă urmând a se înlătura sancțiunea principală a amenzii și cea complementară a confiscării.
Totodată, în temeiul art. 41 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, se va dispune restituirea către petent a bunurilor confiscate prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.07.2014 iar în cazul imposibilității de restituire intimata va achita petentului o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul L. V. C., cu domiciliul în C., ., jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.07.2014, în contradictoriu cu intimatul IPJ D., cu sediul în C., ., jud. D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/08.07.2014 și exonerează petentul de plata amenzii.
Dispune restituirea către petent a bunurilor confiscate prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.07.2014 iar în cazul imposibilității de restituire intimata va achita petentului o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex./04.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 813/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 743/2015.... → |
|---|
