Plângere contravenţională. Sentința nr. 7747/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7747/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 7747/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7747/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petenta . SRL, CUI_, cu nr. de inregistrare J/_, cu sediul in C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimata C. SA, CUI_, nr de inregistrare in Reg ./15.01.2004, cu sediul in Bucuresti, Bld. I. M., nr. 401A. sector 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă și art. 10 indice 1 din OG 15/2002.
Instanța încuviințează pentru ambele părți, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri.
INSTANȚA
Prin cererea formulata de petenta . SRL la data de 27.02.2015 si inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei C. petenta a formulat plangere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015, intocmit de C.-SA-C., solicitând anularea acestuia si exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 250 Iei.
In motivarea cererii se arata ca in fapt la data de 8.11.2014, ora 8,33 petenta a circulat cu un autoturism cu nr._ pe raza localitatii Pielesti, jud. D., DN 56 km 15+550 m, fara a avea rovinieta valabila.
Fapta se incadreaza in prevederile art.8 din OG. 15/2002, sanctionandu-se cu amenda in cuantum de 3000 lei.
Solicita sa se aiba in vedere decizia ICCJ nr.6/2015 prin care a fost admis recursul in interesul legii.
In drept, isi intemeiaza plangerea pe dispoz. art.31 din OUG 34/2006.
A solicitat proba cu inscrisuri.
La data de 6.04.2015 intimata C. SA a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale ca neintemeiata
In motivarea cererii se arata ca în fapt, la data de 8.11.2014, ora 8,33 petenta a circulat cu un autoturism cu nr._ pe raza localitatii Pielesti, jud. D., DN 56 km 15+550 m, fara a avea rovinieta valabila, iar la data de 16.02.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privirldl regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Hriscu M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 Ut. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Mai arata ca decizia nr.6/2015 nu este un act normativ in intelesul data de L24/2000, care in art. 11 face o enumerare limitativa a emitentilor unor astfel de acte, printre care nu se gaseste si ICCJ. Hotararile ICCJ nu pot fi considerate acte normative cu putere de lege in intelesul disp. OG 2/2001 si Legea nr. 455.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
In temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
In drept, isi întemeiaza prezenta în baza dispozițiilor O.G.nr.2/2001privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.l nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
In dovedire solicita proba cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
In dovedire a depus proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator si certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015 întocmit de către intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – C., petenta . SRL a fost sancționata pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantumul de 3000 de lei.
Prin procesul verbal sus menționat s-a reținut că la data de la data de 8.11.2014, ora 8,33 petenta a circulat cu un autoturism cu nr._ pe raza localitatii Pielesti, jud. D., pe DN 56 km 15+550 m, fara a avea rovinieta valabila.
Conform art.34 din O.G.nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art.17 din OG 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constata si din oficiu.
Prin decizia ICCJ nr. 6/2015 pronuntata . interesul legii, s-a admis recursul interesul legii si a dispus ca „in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”
In considerentele deciziei se arată că “procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.
Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.
În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Instanta retine ca recursul in interesul legii reprezinta un mijloc procesual ce poate fi exercitat in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii de toate instantele judecatoresti, atunci cand se constata ca prin hotarari judecatoresti definitive au fost date solutii diferite aceleiasi probleme de drept, fiind astfel un mijloc procedural destinat asigurarii unei practici judiciare unitare.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate cu ocazia recursului in interesul legii este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, conform art. 517 alin. 4 Cod procedura civila.
Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite plangerea contraventionala si va constata nulitatea absoluta a procesului verbal, nulitate ce poate fi constatata si din oficiu de catre instanta de judecata.
In consecinta, instanta va admite plangerea contraventionala, va anula procesul verbal de contraventie . 15 nr._ din 16.02.2015 si va exonera petenta de la plata amenzii in cuantum de 3000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, CUI_, cu nr de inregistrare J/_, cu sediul in C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimata C. SA, CUI_, nr de inregistrare in Reg ./15.01.2004, cu sediul in Bucuresti, Bld. I. M., nr. 401A. sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015.
Exonerează petenta de plata amenzii în valoare de 250 lei.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.06.2015.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehnored. C.G.B.
4 ex. / 09 Iulie 2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7744/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 7324/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|