Plângere contravenţională. Sentința nr. 8251/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8251/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 45091/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8251
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta V. G. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, petenta, personal și martora R. I., intimata fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 311 C.p.c. a fost audiată martora prezentă, sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnată li depusă la dosar.
Petenta a învederat că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Petenta V. G., a învederat că menține concluziile anterioare, respectiv: admiterea plângerii, cu motivarea că a aflat de existența procesului verbal de contravenție după 3 ani de la întocmirea acestuia, respectiv la data de 22.12.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:
La data de 29.12.2014 petenta V. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12, nr._/22.12.2012 întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, solicitând anularea acestuia.
În fapt, s-a arătat că, presupusa fapta contravențională a fost săvârșită la data de 20.09.2011, procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 22.02.2012 și i-a fost comunicat petentei la data de 22.12.2014.
Mai mult, consideră că a fost o eroare în ceea ce privește numărul de înmatriculare al autoturismului, deoarece nu a circulat niciodată fără acte legale la mașină, având în vedere că nu a avut nicio contravenție pe linie de circulație, în plus, nu a circulat în localitatea B., unde se presupune că ar fi fost săvârșită contravenția.
Anexat plângerii a depus: proces verbal de contravenție, somație, încheierea privind încuviințarea executării silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, copie CI petentă.
La data de 23.02.2015, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, la data de 20.09.2011, pe DN 65 KM 21+400 m, pe raza localității B., jud. D., vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând lui G. V. a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 22.02.2012 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . 12, nr._.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Solicită ca instanța să constate că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 12, nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
A mai precizat că procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2003, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Capatîna D., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . 12, nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispoz. dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare care vor reieși din dezbateri.
Anexat întâmpinării a depus: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
La data de 11.03.2015, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a menținut motivele arătate în plângerea formulată.
În scop probator, a fost audiat martorul R. I., menționat în procesul verbal de afișare a procesului verbal de contravenție.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat, . nr._/22.02.2012 încheiat de CNADNR, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 OUG nr. 15/2002, reținându-se că la data de 20.09.2011, ora 17.36, locul DN 65 km 21+400 m, B., a condus autoturismul categoria B ,_ , fără a deține rovinietă valabilă. Proba se face cu foto_-_-_.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta nu a fost comunicat prin recipisă cu confirmare de primire, conform deciziei ÎCCJ nr. 10/2013, ci prin afișare, conform procesului verbal de afișare din data de 08.03.2012. Ca urmare, instanța reține că plângerea contravențională este formulată în termen legal, conform dispozițiilor art.31 din OG nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiile art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competenta sa soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si sancțiunii aplicate.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, referitor la motivul de nulitate absolută, respectiv lipsa din cuprinsul procesului-verbal a semnăturii agentului constatator, instanța reține că este întemeiat pentru următoarele motive.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 ,,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".
ÎCCJ a statuat în Decizia în interesul legii nr. 6/16.02.2015 că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.
O atare formă de comunicare este, de altfel, exclusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum s-a arătat în precedent.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.
Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.
În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
Mai reține instanța supremă că dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esențial.
Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
În primul rând, principiul legalității impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului.
În al doilea rând, astfel cum s-a demonstrat anterior, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, voința legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională să fie comunicat persoanei sancționate pe suport hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată și în privința proceselor-verbale încheiate, în condițiile art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluție similară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerințe legale aplicabile în materie.
Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie și, în plus, aduce garanții suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său, însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.
În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator fin solemnibus forma dat esse rei).
În concluzie, Înalta Curte a reținut faptul că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Din aceste cosiderente, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție, în temeiul art. 34 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta V. G., cu domiciliul în C., ., .. 2, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, B.-dul. I. M., nr. 401 A.
Anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._/22.02.2012 emis de CNADNR SA CESTRIN București.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Tehnored. VG
4 ex./16.07.2015
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8532/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 9146/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|