Plângere contravenţională. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 83/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 83/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 83/2015

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale, formulată de petenta . SRL C., împotriva procesului verbal de contravenție . 14, nr._ încheiat la data de 19.08.2014 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reluând cauza la a doua strigare la sfârșitul ședinței se constata lipsa părților .

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 94 N.C.p.civ. și art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de șase luni.

Instanța, constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, o încuviințează.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.09.2014 (data poștei) sub nr._, petenta . SRL C. in contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat anularea procesului verbal contravențional . 14, nr._ încheiat la data de 19.08.2014 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate.

In motivare, petenta a arătat că la data de 27.04.2014, ora 07:09, vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, aparținând . SRL a circulat pe DN 65 km 15+550 m, Pielești, jud. D., fără a deține rovinietă valabilă. A arătat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, fiind astfel lovit de nulitate absolută, întrucât în cuprinsul acestuia nu au fost menționate datele privind sediul petentei, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și datele de identificare a persoanei care reprezintă societatea, lipsesc.

A mai arătat că procesul verbal de contravenție nu prezintă semnătura olografă a agentului constatator fiind făcută doar mențiunea că acesta a fost semnat electronic conform Legii 455/2001.

În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, OG nr. 15/2002.

A depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Petentul a solicitat incuviințarea probei cu inscrisuri.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a depus la dosar, la data de 23.10.2014, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . 14, nr._ încheiat la data de 19.08.2014 ca fiind temeinic și legal.

In fapt, la data de 27.04.2014, pe DN 65 km 15+550 m, Pielești, jud. D., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând . SRL, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 19.08.2014, a fost întocmit procesul verbal de contravenție.

Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (E.), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Intimata arată că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției R 14, nr._ încheiat la data de 19.08.2014 îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul

constatator C. C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, are asociată semnătură electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.

Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: “în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris in formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.

Semnătură electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumata a indeplinii condițiile prevăzute la art.4 pct.4 (adica este legata in mod unic de semnatar, asigura identificarea semnatarului; este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legata de datele in forma electronica, la care se raporteaza in asa fel incat orice modificare ulterioara a acestora este identificabila).

In speța, pe procesul verbal atacat agentul constatator a aplicat o semnătură electronica extinsa bazata pe certificat calificat, astfel ca semnătură sa este prezumata juris . condițiile art.4 pct 4 din lege.

A mai arătat că contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul verbal se va inmana sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.

în plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept" ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

Din interpretarea art. 5 din Legea nr. 455/2001, rezultă că înscrisul care poartă semnătura electronică este asimilat unui înscris sub semnătură privată numai în privința efectelor și condițiilor, nu și sub aspectul naturii juridice a actului astfel semnat. Prin urmare, aceste dispoziții nu restrâng domeniul de aplicare al Legii nr. 455/2001 doar la înscrisurile sub semnătură privată, aceasta găsindu-si incidența deopotrivă în cazul tuturor înscrisurilor în formă electronică asfel cum prevăd și dispozițiile art. 1 din actul normativ mai sus menționat, aplicându-se deci și procesului verbal contestat.

Art. 1 din Legea nr. 455/2001 prevede că dispozițiile actului normativ în discuție se aplică tuturor înscrisurilor încheiate în formă electronică. De vreme ce procesul verbal contestat a fosț încheiat în formă electronică potrivit dispozițiilor art. 9, alin. 2 din OG nr. 15/2002, dispoziții speciale aplicabile în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorii de la dispozițiile OG nr. 2/2001, acestuia îi Sunt aplicabile în mod inerent si dispozițiile Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică.

În drept, a invocat dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din.România, Legea nr.455 / 2001 privind senmățura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscirsuri.

A depus la dosar, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator.

La acest termen de judecată, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.08.2014 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, petenta . SRL a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantumul de 750 de lei.

Prin procesul verbal sus menționat s-a reținut că la data de 27.04.2014, ora 07.09, DN 65 km 15+550 m pe raza localității Pielești, jud. D., a circulat autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, aparținând petentei, fără a deține rovinietă valabilă.

Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petenta fiind sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantumul de 750 de lei.

Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către petentă.

Plângerea a fost formulată în termenul legal.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petenta a invocat mai multe motive de nelegalitate.

Potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 " Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea".

A.. 6 din același act normativ prevede: "În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă".

Din analiza cuprinsului procesului verbal contestat instanța reține că s-a menționat numele și sediul societății comerciale și codul fiscal al acesteia, iar pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei pentru lipsa celorlalte date este necesar ca petenta sa dovedeasca că incalcarea textului de lege i-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, în condițiile art. 175 Cod procedură civilă. Or, petenta nu a dovedit nicio vătămare în acest sens, cu atât mai mult cu cât datele înscrise in curpinsul acestuia sunt suficiente pentru identificarea acesteia.

Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".

Acest articol prevede ca lipsa „semnaturii agentului constatator” atrage nulitatea procesului-verbal, fara a se distinge între semnatura olografa sau semnatura electronica. Potrivit principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem), prin interpretarea legii nu se poate restrânge aplicarea unui text de lege care a fost formulat într-un mod general.

Conf. art. 4 pctele 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică care sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, în timp ce semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Faptul că procesul-verbal de contravenție este comunicat contravenienților pe suport de hârtie si nu printr-un program informatic nu semnifică faptul că procesul-verbal de contravenție nu este valabil ca înscris electronic. Dimpotrivă, valabilitatea semnăturii electronice este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator, certificat care are menirea tocmai să certifice faptul că agentul cosntatator din cadrul intimatei are dreptul să semneze electronic procesele-verbale de contravenție pe care le întocmește.

Mai mult decât atât, agentul constatator a acționat în baza unui certificatul calificat care a fost eliberat de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Ori, potrivit art. 9 al. 2 din Legea nr. 455/2005, semnătura electronică bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este prezumată a îndeplini toate condițiile de valabilitate.

Astfel, instanța va respinge apărarea petentei privind încălcarea dispozițiior art. 17 din OG nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Verificând din oficiu legalitatea, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).

In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).

Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.

Potrivit art. 9 alin. 2 din din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, ”incepând cu data de 01.10.2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției. La alineatul 3 se prevede că ” În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012.

Din inscrisurile depuse la dosar de petentă, rezultă că la momentul surprinderii in trafic a autoturismului cu nr. de inmatriculare_, respectiv data de 27.04.2014, nu avea achitata rovinieta.

Din planșele foto depuse la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost suprins de camera de filmat circulând pe raza localității Pielești, jud. D.. In urma interogării bazei de date s-a constatat de către intimată că la acel moment autoturismul circula pe drumurile publice fără a avea achitată rovinieta.

Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei contravenția prevăzută de dispozițiile art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de imprejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și urmează a o respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională, formulată de petenta . SRL C., cu sediul în C., ., nr. 42, .. 1, ., jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . 14, nr._ încheiat la data de 19.08.2014 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel la Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2015.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red. lDB

Teh.CCE/4ex/19.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria CRAIOVA