Contestaţie la executare. Sentința nr. 555/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 555/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 555/2015
Dosar nr._ - contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 555
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, privind pe contestatorul B. F. și intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția Națională de Drumuri și Poduri C., având ca obiect contestație la executare, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre.
Procedura este legal îndeplinită.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației la executare, constată următoarele:
La data de 02.08.2013 contestatorul B. F. a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită de B. T. Anelin D. la cererea intimatei C. – Direcția Națională de Drumuri și Poduri C., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție ROV0012812/21.12.2010, solicitând anularea formelor de executare, suspendarea executării până la soluționarea contestației, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare silită, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că la data de 23.07.2013 a primit, prin corespondență, somația de executare emisă de B. T. Anelin D., prin care a fost somat să achite debitul compus din suma de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire rezultat din titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție ./21.12.2010 și 214 lei cheltuieli de executare.
Precizează că până la primirea somației de executare nu a avut cunoștință de existența procesului verbal de contravenție, acesta nefiindu-i comunicat conform dispoz. art. 27 din OG 2/2001, prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul său.
Față de această împrejurare invocă dispoz. art. 14 din OG 2/2001.
În plus, procesul verbal de contravenție invocat nu îndeplinește condițiile pentru a fi titlu executoriu, având în vedere că aflând de existența acestuia odată cu comunicarea somației a exercitat plângerea contravențională, iar potrivit art. 32 alin. 3 din OG 2/2001, "plângerea suspendă executarea".
În ceea ce privește capătul subsidiar al cererii, reducerea cheltuielilor de executare silită, învederează că prin încheierea nr. 212/22.07.2013, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 214,10 lei, de aproape două ori mai mari decât debitul executat în cuantum de 28 de euro.
Apreciază că aceste cheltuieli de executare sunt exagerate și nerezonabile față de cuantumul debitului urmărit, în condițiile în care spre exemplu, pentru suma de 124 lei solicitată cu titlu de cheltuieli necesare desfășurării executării silite nu a fost dată nicio explicație.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 711 și urm. N. C.p.c., art. 12, 14, 27, 31 din OG 2/2001, Lg. 144/2012.
În dovedirea contestației a solicitat proba cu înscrisuri.
Anexat cererii de chemare în judecată a depus actele emise în dosarul de executare.
La data de 06.08.2014, contestatorul a depus precizare a contestației la executare, prin care arată că suspendarea executării silite se impune ținând cont de faptul că executarea a început în lipsa unui titlu executoriu, având în vedere că împotriva procesului verbal de contravenție a exercitat plângere contravențională, ce face obiectul dosarului nr._/215/2013.
A invocat în susținerea cererii sale de suspendare a executării silite și dispoz. art. 718 alin. 4 pct. 1 C.p.c., potrivit cărora " Suspendarea executării silite este obligatorie și cauțiunea nu este necesară, dacă hotărârea sau titlul care se execută nu este potrivit legii titlu executoriu".
Apreciază că toate argumentele invocate în susținerea contestației la executare, respectiv, lipsa caracterului de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție, prescrierea executării silite, abrogarea dispoz. din OG nr. 15/2002 privind tariful de despăgubire, constituie motive temeinice care să justifice suspendarea executării silite.
În drept a invocat dispoz, art. 718 C.p.c. și art. 32 alin. 3 din OG 2/2001.
La data de 30.09.2013, contestatorul a formulat cerere de completare a contestației la executare, în sensul că solicită întoarcerea executării silite, prin restituirea sumei de 124,22 lei, pe care a achitat-o executorului judecătoresc pentru ridicarea popririi instituită asupra contului său.
În completarea motivelor contestației la executare arată că executarea silită începută împotriva sa este nelegală și pentru faptul că executorul judecătoresc nu este competent să execute sancțiunile contravenționale, care se constituie venit la bugetul statului și care se execută prin organele abilitate ale statului, conform art. 39 din OG 2/2001 coroborate cu dispoz. art. 136 și urm. C. pr. fiscală.
În drept a invocat dispoz. art. 722 și urm. N.C.p.c., art. 623 N.C.p.c., art. 3 alin. 2 Lg. 69/2010, art. 11 din OUG 84/2003, art. 10 din OG nr. 15/2002.
La data de 10.10.2013, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin DRDP C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, să se constate deplina legalitate a formelor de executare, de asemenea respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de contestator.
În motivarea întâmpinării, intimata a precizat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit respectând prevederile OG 2/2001, iar constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, procesul verbal fiind încheiat conform prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 al OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai arătat că, tariful de despăgubire prevăzut în înștiințarea de plată din PVCC se face venit la C. SA, pentru această sumă s-a demarat procedura executării silite, iar PVCC neatacat în termen de 15 zile de la comunicare constituie potrivit legii titlu executoriu fără investire sau vreo altă formalitate din punct de vedere al amenzii și tarifului de despăgubire. Astfel că, prin cererea de executare silită s-a adresat B. T. Anelin D., solicitând executarea silită a debitorului B. F., pentru neplata debitului prevăzut de titlu executoriu – PVCC . nr._ din 21.12.2010, în valoare de 28 euro, potrivit art. 373 ind. 1 C.p.c.
În ceea ce privește cheltuielile de executare silită din cuprinsul încheierii, arată că sunt alcătuite din onorariul executorului judecătoresc, calculate proporțional cu valoarea creanței, la care se adaugă TVA, taxele judiciare de timbru, precum și alte cheltuieli necesare desfășurării executării silite, conform art. 669 alin. 3 pct. 7 N.CP.C.
Atât onorariul executorului judecătoresc, cât și celelalte cheltuieli de executare silită au fost stabilite în baza anexei la Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/2006 modifiat prin OMJ nr. 2561/2012.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 205-208 C.p.c.
La data de 30.10.2013, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susținerilor intimatei cu privire la netemeinicia contestației la executare.
Arată că, deși a invocat faptul că executarea sancțiunii contravenționale este prescrisă, în temeiul dispoz. art. 14/OG nr. 2/2001, având în vedere că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat prin una din modalitățile prev. de art. 27 din OG 2/2001, intimata nu a făcut dovada comunicării procesului verbal de contravenție, deși această dovadă este esențială pentru aprecierea caracterului prescris sau nu al executării silite. În lipsa dovezii de comunicare, procesul verbal de contravenție nu îndeplinește condițiile de a fi titlu executoriu.
Potrivit art. 14 alin. 2 din OG 2/2001, prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale, cu atât mai mult de instanța de executare căreia îi revine rolul de a controla legalitatea executării silite.
Cu privire la cheltuielile de executare silită, învederează că în prezent cuantumul acestora se ridică la suma de 338,10 lei și solicită ca instanța să le cenzureze, astfel încât cuantumul acestora să fie rezonabil, în raport de cuantumul debitului și complexitatea cauzei.
În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 212/EX/2013 al B. T. Anelin D..
La data de 03.12.2013, contestatorul a depus o cererea prin care a învederat instanței că nu recunoaște semnătura de pe confirmarea de primire a procesului verbal de contravenție, iar în temeiul art. 301 și urm. C.p.c. solicită verificarea înscrisului prin compararea semnăturii de pe dovada de primire cu semnătura sa de pe înscrisurile autentice, necontestate, pe care le depune la dosarul cauzei, iar în cazul în care instanța nu este lămurită, prin efectuarea unei expertize de specialitate.
A depus pentru comparație contract de donație autentificat sub nr. 542/12.06.2009 și procura autentică nr. 1241/28.08.2006.
Prin încheierea de ședință din data de 04.12.2013, instanța a încuviințat contestatorului proba cu efectuarea expertizei grafologice, având ca obiectiv: să se stabilească dacă semnătura de pe confirmarea de primire a procesului verbal de contravenție ROV0012812/21.12.2010 aparține contestatorului B. F..
La data de 03.11.2014 a fost depus la dosar raportul de expertiză criminalistică nr. 380 din 29.10.2014, realizat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele: în dosarul de executare nr. 212/EX/2013 întocmit de B. T. Anelin D., C. s-a emis somație către contestator, în baza art. 667 C., conform titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/ 21. 12. 2010 emis de C. CESTRIN SA BUCUREȘTI, pentru achitarea sumei de 28 euro ( la cursul BNR din ziua plății ), reprezentând contravaloare tarif de despăgubire și 214.10 lei, cheltuieli de executare silită.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 21.12.2010 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art. 8 alin.1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de 16.10.2010, ora 11.47, locul DN 7 km 188+900 m, Seaca, județul V., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatorului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, aplicându-i-se o amendă contravențională în valoare de 250 lei.
În speță, instanța va analiza excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocate de contestator. Astfel, procesul verbal de contravenție s-a încheiat la data de 20.11.2013 și s-a înaintat contestatorului prin recomandata din data de 27.12.2010, conform recipisei la dosar, fila 73 verso . Însă, contestatorul a susținut că semnătura de pe confirmarea de primire de la rubrica destinatar, nu îi aparține. Această susținere a fost confirmată de concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 380/29.10.2014 realizat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, care la capitolul V- Concluzie, menționează că semnătura de pe confirmarea de primire a procesului verbal de contravenție ROV0012812/21.12.2010 nu a fost executată de B. F..
Comunicarea procesului verbal de contravenție trebuie realizată în termen de o lună de zile de la data aplicării sancțiunii, conform art. 25 alin.2 din OG 2/2001, ori în speță, dacă semnătura de pe confirmarea de primire nu aparține contestatorului, aceasta echivalează cu necomunicarea procesului verbal de contravenție în termenul legal .
Potrivit art. 14 din OG. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Prescripția executării sancțiunii contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
În speță, procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contestatorului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, rezultând astfel prescripția executării amenzii contravenționale, conform dispozițiilor art. 14 din OG 2/2001.
Ca urmare, instanța va admite contestația la executare si va constata întemeiată excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, și potrivit dispozițiilor art. 719 alin.1 NCPC, va anula actele de executare realizate în baza titlului executoriu procesul verbal de contravenție, în dosarul de executare silită nr. 212/EX/2013.
Potrivit art. 722 NCPC, alin.1, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
În speță, instanța va aplica dispozițiile art. 722 NCPC, pentru suma de 124,22 lei, achitată de contestator în dosarul de executare nr. 212/EX/2013.
Potrivit art. 451, 452 NCPC, va obliga intimata către contestator la plata sumei de 920 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare precizată și completată, formulată de contestatorul B. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., . ( la G. I. C.), în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin DRDP C., cu sediul în C., .. 17, jud. D..
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.12.2010 emis de C. SA – CESTRIN București.
Anulează actele de executare realizate în baza acestui proces verbal de B. T. Anelin D. în dosarul de executare nr. 212/EX/2013.
Admite cererea de întoarcere a executării silite, și dispune restituirea sumei de 124,22 lei.
Obligă intimata către contestator la plata sumei de 920 lei cheltuieli de judecată, constând în: suma de 20 lei taxă timbru, suma de 900 lei onorariu expertiză INEC București.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 21.01.2015.
Președinte Grefier
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Teh. V.G. 4 ex./30.01.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 634/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 663/2015.... → |
---|