Plângere contravenţională. Sentința nr. 8996/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8996/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 8996/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 8996
Ședința publică de la 26 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. S. C., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. E., pentru petent, lipsind petentul și intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat D. E., pentru petent, depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuție competența și estimarea duratei de soluționare a cauzei.
Avocat D. E., pentru petent, arată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze cauza și estimează durata de soluționare la o lună.
În raport de obiectul cererii și domiciliul petentului, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză, iar potrivit art. 238 Ncpc estimează durata de soluționare a cauzei la o lună.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Avocat D. E., pentru petent, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 258 Ncpc instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este utilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat D. E., pentru petent, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii, arătând că procesul verbal este lovit de nulitate absolută potrivit disp. art. 17 din OG 2/2001, ca urmare a lipsei semnăturii olografe a agentului constatator.
În temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 16.03.2015, petentul D. S. Cărălin a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . 15 nr._/16.02.2015 solicitând, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA anularea acestuia.
A motivat că la data de 14.10.2014 ora 13, circula în localitatea Pielești cu autoturismul proprietate personală, având numărul de înmatriculare_ .
Solicită să se constate că procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu este semnat, fiind încălcate prevederile art. 17 din OG 2/2001.
Intimata CNADNR SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivând că procesul verbal este un înscris generat și semnat în formă electronică cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai reține că legea trebuie interpretată sistematic, art. 6 și 7 din actul normativ special prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică.
Consideră că procesul verbal de contravenție generat și semnat electronic îndeplinește condiția prev de art. 17 din OG 2/2001.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.02.2015 a fost întocmit procesul verbal de contravenție . 15 nr_ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 250 lei întrucât vehiculul cu nr de înmatriculare_ a circulat la data de 14.10.2014, ora 12.56, pe DN 65 km 15+550 m, Pielești, jud. D., fără a deține rovinietă valabilă.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Analizând procesul verbal de contravenție (fila 7), instanța constată că lipsește semnătura olografă a agentului constatator.
Deși în cuprinsul procesului verbal de contravenție este menționat că documentul a fost semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001, instanța apreciază că această semnătură nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001.
Prin Decizia nr. 6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16.02.2015 în dosarul nr. 14/2014 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 23/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiilor art. 4, pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept de mai sus, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța, va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/16.02.2015 și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul D. S. C., CNP_, cu domiciliul în ., . nr. 33, jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . 15 nr._/16.02.2015, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, CUI_, numărul de ordine în Registrul Comerțului J 40/552/15.01.2004, cont bancar RO 84RNCB_ deschis la BCR Sector 1.
Anulează procesul verbal de contravenție . 15 nr._/16.02.2015 și exonerează petentul de la plata amenzii.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex/31.08.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8975/2015. Judecătoria... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|