Plângere contravenţională. Sentința nr. 9178/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9178/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 9178/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9178
Ședința publică de la 30.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S.-M. B.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. T., în contradictoriu cu intimata I.G.P.R. D. – Postul de Poliție al Comunei Bucovăț, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242, alin. 2 C.p.civ.
Reținând că la data de 19.05.2015 au fost depuse la dosar procesele verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere pentru martorii V. M. și V. M. și având în vedere prevederile art. 313 alin. 3 N.c.p.c., instanța apreciază că poate proceda la judecată.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.08.2014 sub nr._ petentul M. T., în contradictoriu cu intimatul I.G.P.R. D. – Postul de Poliție al Comunei Bucovăț, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.08.2014.
În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul verbal este neconform cu realitatea întrucât în ziua respectivă nu a adresat injurii și expresii jignitoare numiților G. V., R. D. și R. G., ba, dimpotrivă, consideră că R. I. și R. G. au fost cei care l-au înjurat.
Totodată, petentul a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută ca urmare a faptului că nu a fost semnat de către un martor asistent.
Plângerea contravențională nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii au fost depuse la dosar, în xerocopie, procesul verbal contestat.
Ulterior, în procedura de regularizare a cererii, petentul a depus originalul procesului verbal de contravenție contestat și, în copie conformă cu originalul, cartea de identitate a petentului.
La data de 18.11.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
Intimatul a mai arătat că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări» nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va pomi în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, intimatul solicită instanței să constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ales agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
La data de 10.12.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reiterat cele susținute în plângerea contravențională, arătând totodată că întâmpinarea este nefondată.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a probei cu 4 martori, în conformitate cu dispozițiile art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, iar instanța constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent și proba testimonială cu un martor sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, le-a încuviințat ca atare.
În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv dovada de comunicare a procesului verbal și a probei testimoniale cu martorul asistent V. M., iar instanța constatând că sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, le-a încuviințat ca atare.
În ceea ce privește proba testimonială încuviințată pentru ambele părți, martorii, deși legal citați cu mandate de aducere, nu s-au prezentat în instanță în vederea audierii.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/12.08.2014 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, constând în aceea că petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare numiților G. V., R. D. și R. G. și l-a provocat la scandal pe numitul G. V., având un comportament recalcitrant și în prezența organelor de poliție, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 600 lei.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Verificând potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 și art. 17 din OG 2/2001).Motivul de nulitate invocat de petent referitor la nesemnarea procesului-verbal de un martor asistent este neintemeiat in conditiile in care actul sanctionator a fost semnat la rubrica martor de numita V. M. care a fost consemnata in procesul verbal atacat ca si martor asistent.
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal, precum și faptul ca petentul nu a probat cele susținute în plângere nefăcând astfel, în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 249 Noul cod de procedură civilă, lui îi incumbă sarcina acestei probe, instanța reține ca nu s-a făcut dovada contrară, procesul-verbal bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie instituită în favoarea sa.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că acesta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța apreciază că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. T., având C.N.P._, cu domiciliul în ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul I. D. – Postul de Politie Bucovăț, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.08.2014, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. S.M.B./Tehnored. A.S.
Ex. 4/ 13.07.2015
← Evacuare. Sentința nr. 7438/2015. Judecătoria CRAIOVA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9163/2015. Judecătoria... → |
---|