Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 40926/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenții N. I. și N. S. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE P. NR. 29 BRAZDA LUI N., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art. 52 alin. 2 Legea nr. 7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul N. I. personal, lipsă fiind petenta N. S. și intimata Asociația de P. Nr. 29 Brazda lui N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, dispune atașarea la prezenta cauză a dosarului nr._/215/2012 al Judecătoriei C..
Totodată, petentul N. I. depune un set de înscrisuri respectiv răspuns adresă emis de Primăria C. – Direcția Urbanism, Amenajarea Teritoriului - Serviciul Urbanism și Nomenclatură Urbană, statutul Asociației de P. Nr. 29 B. și tabel nominal cu proprietarii care sunt de acord să se asocieze în Asociația de P. Nr. 29 B..
În temeiul art. 22 Cod procedură civilă corob. cu art. 354 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța, din oficiu, procedează la administrarea probei cu interogatoriul petentului N. I. acesta învederând faptul că a luat cunoștință de încheierea de respingere nr._ din 27.06.2012 din dosarul nr._ pronunțată de registratorul șef în anul 2013.
Instanța, invocă din oficiu excepția tardivității formulării plângerii de carte funciară și acordă cuvântul pe excepție.
Având cuvântul, petentul N. I. arată că înțelege să lase la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității formulării plângerii de carte funciară.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 16.10.2014 petenții N. I. și N. S. au chemat în judecată pe intimata ASOCIAȚIA DE P. NR. 29 BRAZDA LUI N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii nr._/12.06.2012 și Încheierii de Respingere nr. 5321/27.06.2012 emise de OCPI D. în baza unui act administrativ nr. 167/12.06.2012, emis în afara temeiurilor legale.
A solicitat radierea înscrierii nelegale și a celor ulterioare care au succedat.
În fapt a arătat că acțiunea a debutat prin introducerea la data de 31.08.2012 prin introducerea plângerii încheierii nr._/12.06.2012 și Încheierii de Respingere nr. 5321/27.06.2012 emise de OCPI D. în dosarul_/215/2012, dosar suspendat la data de 18.01.2013.
Invocă nulitatea absolută a înscrierilor de carte funciară.
În drept a invocat dispozițiile art. 20, 50, 50 indice 1 din Legea 7/1996 și 909 alin. 1 din NCC.
În data de 05.01.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.
În data de 30.01.2015 petenții au formulat răspuns la întâmpinare prin care reiterat cele arătate în plângere.
La interogatoriul din oficiu luat de către instanță petentul N. I. a arătat că a luat la cunoștință în anul 2013 de încheierea de respingere nr._/27.06.2012 din dosarul nr._ pronunțată de registratorul șef.
În ședința publică din data de 11.09.2015 instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării plângerii împotriva încheierii registratorului șef de Respingere nr. 5321/27.06.2012 emise de OCPI D. în dosarul_ și a dispus atașarea dosarului_/215/2012 al Judecătoriei C..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției tardivității formulării acțiunii, invocată din oficiu, instanța constată și reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității formulării plângerii împotriva încheierii de carte funciară, invocată de instanță din oficiu la termenul de judecată din 11.09.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea 7/1996 republicată, încheierea pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară se comunica celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciara, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii. Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, in termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-sef din cadrul oficiului teritorial in raza căruia este situat imobilul.
În vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesata va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-sef.
Împotriva încheierii registratorului-sef emisă potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei raza de competenta teritorială se afla imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.
În speță, încheierea de respingere nr._ din dosarul nr._/27.06.2012 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. a fost comunicată personal petentei N. S. la data de 21.08.2012, conform dovezii de comunicare aflată la fila 11 din dosarul de carte funciară.
În ceea ce-l privește pe petentul N. I. nu există dovada comunicării către acesta a încheierii la dosarul de carte funciară, însă la interogatoriul luat de instanță acestuia a declarat că a luat la cunoștință de încheiere în anul 2013.
Mai mult decât atât petentul împreună cu petenta au formulat plângere împotriva aceleași încheieri în data de 31.08.2012 plângerea ce a făcut obiectul dosarului_/215/2012 atașat la prezenta cauză, dosar în care în data de 14.01.2013 a depus prin serviciul registratură încheierea de respingere nr._ din dosarul nr._/27.06.2012 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., încheiere pe care petentul N. I. a trecut mențiunea conform cu originalul și a semnat ( fila 96).
Potrivit art. 184 alin. 2 prima teză din C. " se consideră că actul a fost comunicat părții și în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act " textul de lege instituind un caz de echipolență, respectiv situație echivalentă stabilită în mod expres de lege când se consideră că actul de procedură a fost comunicat.
În consecință instanța consideră că încheierea i-a fost comunicată petentului N. I. în data de 14.01.2013.
În concluzie, în condițiile în care încheierea a fost comunicată petentului N. I. în data de 14.01.2013 și petentei N. S. în data de 21.08.2012, iar plângerea a fost formulată la data de 16.10.2014, plângerea a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate mai sus.
Pentru aceste considerente instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii împotriva încheierii de carte funciară și va respinge plângerea împotriva încheierii de carte funciară ca fiind tardiv introdusă, situație față de care se apreciază ca fiind inutilă cercetarea motivelor privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Respinge plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petenții N. I. și N. S. ambii domiciliați în C., ., ., ., județul D. în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE P. NR. 29 BRAZDA LUI N. cu sediul în C., ., . ), județul D., ca tardiv introdusă.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică din data de 11.09.2015.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 5 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|