Pretenţii. Sentința nr. 100/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 100/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 36077/215/2014

Dosar nr._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 100/2015

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de reclamantele M. C. prin primar si C. L. al Municipiului C., ambele cu sediul în C., . nr. 7, județul D. in contradictoriu cu paratul A. M. A., cu domiciliul în C., .. 35, județul D., avand ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Instanța încuviințează pentru reclamante, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri.

Instanța respinge proba cu interogatoriul pârâtului, ca nefiind utilă cauzei, față de susținerile pârâtului din întâmpinarea depusă la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulata la data de 02.10.2014 M. C. si C. L. al Municipiului C. reprezentate de Primarul Municipiului C. conform art. 21 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, si Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 215/2008, a chemat in judecata pe pârâtul A. M. A. solicitand ca, prin sentința se va pronunța, să se dispuna obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 348,0 lei, cu titlu de chirie pentru anul 2012 si 2013 si obligarea pârâtului la plata către reclamant a majorărilor de întârziere în cuantum de 112 lei, calculate până la 31.03.2014, precum și obligarea la plata majorărilor în continuare până la data plății efective.

In motivarea cererii se arata ca in fapt, între Municipiului C. și A. M. A. s-a încheiat contractul de închiriere nr.357/01.06.2012 având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 174 mp, lot nr. 41, situat în C., Tarlaua 51, Parcelele 12,13, zona Hanul R., teren aparținând domeniului privat al Municipiului C..

Conform art.4 din contractul de închiriere redeventa anuala pentru terenul concesionat este de 2,37 lei/mp/an conform HCL 369/2010. Redeventa corespunzătoare anului 2012 ( aferenta perioadei 01.06._12) este de 241 lei si se va achita pana la 30.09.2012. Incepand cu anul 2013 redeventa anuala se va achita in doua rate semestriale egale, cel mai târziu pana la - rata I pana la 31 martie a fiecarui an si rata II pana la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Art. 1270 cod civil stipulează forța obligatorie a contractului astfel contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Prin urmare, dat fiind faptul că pârâta a ocupat terenul ce face obiectul contractului, locatorul, în speță unitatea administrativ teritorială, este îndreptățit să pretindă redeventa stabilită prin contractul de închiriere.

Mai mult, întrucât pârâtul, în calitate de locatar, nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, potrivit contractului de închiriere, locatorul are dreptul să-l oblige la plata majorărilor de întârziere calculate până la data plății efective.

Menționeaza că, începând cu data de 01.07.2010 majorările de întârziere se calculează conform art. 124 (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/21.04.2010 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și anume: "Nivelul majorărilor de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv".

Din analiza dispozițiilor legale și contractuale menționate, rezultă că aceste creanțe sunt certe, lichide și exigibile.

Prevederile art. 21, pct. 5 din Legea nr. 215/2001 republicată, privind administrația publică locală, menționează că „despăgubirile primite de unitățile administrativ -teritoriale în urma hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale".

Invedereaza instanței că M. C. este scutit de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea privind taxele judiciare de timbru nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare: „sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si acțiunile, inclusiv caile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituționala, Curtea de Conturi, C. Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, cand au ca obiect venituri publice ".

Din coroborarea textelor de lege menționate, rezultă că unitatea administrativ -teritorială este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile având ca obiect pretenții.

In temeiul art. 411 alin.2 NCPC au solicitat judecarea în lipsă.

Față de cele prezentate, a solicitat să se admita acțiunea formulată și prin sentința ce o se va pronunța să oblige pârâtul A. M. A. la plata către reclamantă a sumelor precizate, respectiv, suma de 348,0 lei, cu titlu de chirie pentru anul 2012 si 2013 și a majorărilor de întârziere în cuantum de 112 lei, calculate până la 31.03.2014, precum și obligarea la plata majorărilor în continuare până la data plății efective.

In dovedire s-a solicitat dovada cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

In drept, isi întemeiaza prezenta acțiune pe dispozițiile art. 969 și urm. din Codul civil (art. 1270 - 1272 din noul Cod civil), OUG nr. 39/21.04.2010 pentru ficarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ictul de închiriere nr. 357/2012 .

In dovedire s-au depus în copie următoarele: contract de închiriere nr.357/01.06.2012; HCLnr.2/2013; HCL nr.51/2013; adresa nr._/18.02.2014 a Primăriei Municipiului C.-Serviciul Urmărire Contracte, Agenți Economici; adresa nr._/20.03.2014 a Primăriei Municipiului C.-Serviciul Urmărire Contracte, Agenți Economici.

La data de 20.10.2014 paratul A. M. A. a depus intampinare la dosar prin care a aratat ca recunoaste pretentiile reclamantilor privind chiria restate de 348 lei pe anii 2012-2013 si penalitatile de 112 lei. Invedereaza ca nu a avut mijloace financiare in acest sens, fiind o persoana cu handicap hrav, dar va achita aceste sume.

Solicita sa nu fie obligat la plata cheltuielor de judecata.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin contractul de concesiune nr.357 din 1.06.2012 s-a încheiat între reclamanta M. C. in calitate de concedent si paratul A. M.-A. in calitate de concesionar reclamantul a concesionat pârâtului suprafata de teren de 174 mp situat in T 51 P 12,13 zona Hanul R., teren aparținând domeniului privat al Municipiului C..

Conform art.4 din contractul de închiriere redeventa anuala pentru terenul concesionat este de 2,37 lei/mp/an conform HCL 369/2010. Redeventa corespunzătoare anului 2012 (aferenta perioadei 01.06._12) este de 241 lei si se va achita pana la 30.09.2012.

Incepand cu anul 2013 redeventa anuala se va achita in doua rate semestriale egale, cel mai târziu pana la - rata I pana la 31 martie a fiecarui an si rata II pana la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Art. 1270 Cod civil stipulează forța obligatorie a contractului astfel contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În speță creditorul reclamant a făcut dovada existenței creanței, reprezentând redeventa aferenta perioadei 2012-2013 datorata conform contractului incheiat de parti, iar pârâtul debitor a recunoscut existenta debitului mentionat in cererea de chemare in judecata prin intampinarea depusa la dosar si nu a făcut dovada executării obligației corelative, aceea de a plati debitul restant, sustinand ca nu a avut mijlocele financiare pentru a efectua plata.

Asadar paratul a recunoscut prin intampinare debitul alcatuit din suma datorata si penalitatile aferente in suma de 112 lei.

Având in vedere dispozitiile contractului de concesiune si faptul ca paratul a recunoscut debitul in totalitate, instanța va admite cererea si va obliga paratul la plata sumei de 348 lei reprezentand contravaloarea redeventei pentru anii 2012-2013, la plata sumei de 112 lei reprezentand majorari de intarziere, calculate pana la data de 31.03.2014 precum si obligarea paratului la plata majorarilor de intarziere in continuare pana la data platii efective calculate conform Codului de procedura fiscala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamantele M. C. prin primar si C. L. al Municipiului C., ambele cu sediul în C., . nr. 7, județul D. in contradictoriu cu paratul A. M. A., cu domiciliul în C., .. 35, județul D., avand ca obiect pretentii.

Obliga paratul la plata sumei de 348 lei reprezentand chirie aferenta anilor 2012- 2013, la plata sumei de 112 lei reprezentand majorari de intarziere, calculate pana la data de 31.03.2014 precum si obligarea paratului la plata majorarilor de intarziere in continuare pana la data platii efective calculate conform Codului de procedura fiscala.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în sedință publică, azi, 13.01.2015.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

TEhnored. C.G.B.

5 Ex. / 06.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 100/2015. Judecătoria CRAIOVA