Pretenţii. Sentința nr. 1352/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1352/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 42083/215/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1352

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte - Anișoara G.- Judecător

Grefier-V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 1 A Craiovița Nouă și pârâții A. G. și A. C. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. I., pentru reclamantă, pârâții fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

De asemenea, instanța a constatat că pârâții nu au formulat întâmpinare, motiv pentru care, în temeiul art. 208 alin. 2 C.p.c., a fost decăzuți din dreptul de a mai propune proba și invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Instanța a acordat cuvântul pentru propunerea probelor.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 258 alin.1 cu referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind ca fiind legală și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 20.11.2014 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 A Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâții A. G. și A. C. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligați la plata sumei de 2065,93 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, precum și a sumei de 4604,41 lei penalități de întârziere, calculate și facturate de furnizori și conform hotărârii comitetului executiv al asociației.

În fapt, reclamanta a precizat că pârâții în calitate de proprietari ai imobilului situat în C., . A, ., jud. D., aflat în administrarea Asociației de Proprietari nr. 1 A Craiovița Nouă, nu au achitat cheltuielile de întreținere pe perioada decembrie 2013 – august 2014, care se ridică la suma totală de 6670,34 lei.

A mai precizat faptul că pârâții au fost somați în repetate rânduri să-și achite întreținerea și penalitățile acumulate prin neplata la timp, dar fără rezultat.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 1488 C. Civ., dispoz. Lg. 230/2007, art. 12 – B, lit. c din HG 1588/2007.

Anexat cererii de chemare în judecată a depus următoarele înscrisuri: extras de cont, modul de repartizare al penalităților impuse de furnizori, modul de repartizare al penalităților în sistem propriu, adresa ca se percep penalitățile furnizorilor, dovada penalităților, contract mandat președinte asociație, certificat înregistrare fiscală, listele de plată, SC nr._/2013, identificare cadastrală.

Instanța a dispus comunicarea acțiunii către pârâți care nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că, pârâții in calitate de proprietari ai imobilului situat în C., . A, ., jud. D., nu au achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei decembrie 2013 – august 2014, în cuantum de 2065,93 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”.

Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada decembrie 2013 – august 2014 cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâții.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Întrucât pârâții nu au achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, aceștia datorează și penalități de întârziere în cuantum de 4604,41 lei.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâții către reclamantă la plata sumei de 6670,34 lei reprezentând: suma de 2065,93 lei contravaloare cheltuieli de întreținere restante, pe perioada decembrie 2013 – august 2014 și suma de 4604,41 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de furnizori și reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 A Craiovița Nouă, cu sediul în C., . B, ., uscătorie, jud. D., în contradictoriu cu pârâții A. G. și A. C. E., ambii cu domiciliul în C., . A, ., jud. D..

Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 6670,34 lei reprezentând: suma de 2065,93 lei contravaloare cheltuieli de întreținere restante, pe perioada decembrie 2013 – august 2014 și suma de 4604,41 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de furnizori și reclamantă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 04.02.2015.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

RED.AG

TEHNORED. V.G. - 5 Ex./17.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1352/2015. Judecătoria CRAIOVA