Pretenţii. Sentința nr. 1729/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1729/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1729/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1729

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte - Anișoara G.- Judecător

Grefier-V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. nr. 162 B Craiovița Nouă și pârâta F. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. I. G., pentru reclamantă, pârâta fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

Instanța a constatat că pârâta a depus întâmpinare prin care a învederat că a mai achitat suma de 50 lei din debit.

Avocat D. I. G., pentru reclamantă, a precizat că debitul datorat de către pârâtă este în cuantum de 2199,83 lei, ca urmare a scăderii sumei de 50 lei achitată de pârâtă.

Instanța a acordat cuvântul pentru propunerea probelor.

Avocat D. I. G., pentru reclamantă, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a învederat că renunță la proba cu interogatoriul pârâtei, având în vedere că acesta a recunoscut debitul.

În temeiul art. 258 alin.1 cu referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat D. I. G., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii precizate și obligarea pârâtei la plata sumei de 2199,83 lei, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 24.10.2014 reclamanta Asociația de P. nr. 162 B Craiovița Nouă Rovine a chemat în judecată pe pârâta F. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 2249,83 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere pe perioada august 2013 – august 2014.

În fapt, reclamanta a precizat că pârâta în calitate de proprietar al apartamentului nr. 1 situat în C., B.-dul. Oltenia, .. 1, nu a achitat în termen cotele de întreținere pentru perioada august 2013 – august 2014, motiv pentru acesta datorează penalități de întârziere pentru perioada august 2013 – august 2014, în sumă de 2249,83 lei, penalități aplicate de către furnizorii de utilități.

Deoarece pârâta nu și-a achitat la scadență obligațiile și nici nu a contestat listele de plată în termenul legal de 10 zile așa cum prevede art. 12 A lit. d din HG 1588/2007, consideră că suma pe care i-o datorează pârâta este certă și exigibilă.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art. 46-51 din Lg. 230/2007, HG 1588/2007.

În scop probator a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtei.

Anexat cererii de chemare în judecată a depus: listele de plată, centralizator cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, împuternicire avocațială.

La data de 20.11.2014, pârâta F. A. a depus întâmpinare prin care a învederat instanței că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, însă solicită să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

A menționat că debitul cu privire la cheltuielile de întreținere este achitat în totalitate, iar cu privire la penalitățile solicitate de reclamantă solicită plata eșalonată a acestora pe o perioadă de 6 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Pârâta a mai învederat faptul că din totalul sumei de 2249,83 lei a achitat suma de 50 lei cu chitanța nr._ din 05.11.2014.

A solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Anexat întâmpinării a depus: copii CI și chitanțe plată întreținere.

La termenul de judecată din data de 11.02.2015, reclamanta, prin avocat D. I., a precizat că debitul pe care îl datorează pârâta este în cuantum de 2199,83 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că, pârâta în calitate de proprietară a imobilului situat în C., B.-dul., Oltenia, .. 1, ., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei parțial august 2013 – august 2014.

În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Întrucât pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, aceasta datorează penalități de întârziere în cuantum de 2199,83 lei.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea precizată și să oblige pârâta către reclamantă la plata sumei de 2199,83 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere pentru perioada parțial august 2013 – august 2014.

In ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că potrivit art. 453 alin (1) Cod procedura civila „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Constatând culpa procesuală a pârâtei în prezenta cauză instanța va admite cererea reclamantei si va obliga pârâta si la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 13 din 17.06.2014 depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 162 B Craiovița Nouă, cu sediul procedural ales în C., .. U 2, ., interfon 4, în contradictoriu cu pârâta F. A., cu domiciliul în C., Bld. Oltenia, nr. 8, .. 1, ..

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 2199,83 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere pentru perioada parțial august 2013 – august 2014.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 11.02.2015.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

RED.AG

TEHNORED. V.G. - 4 Ex./06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1729/2015. Judecătoria CRAIOVA