Plângere contravenţională. Sentința nr. 151/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 151/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 151/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 151
Ședința publică de la 14.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . în contradictoriu cu pârâtul I. D., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă av. Ș. C. și martora R. M. N. L., lipsă fiind pârâtul.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, după care:
Instanța, conform art. 311 C., procedează la audierea martorei R. M. N. L., sub prestare de jurământ religios, declarația acesteia fiind consemnată în scris si atașată la dosar (fila 61).
La interpelarea instanței, petenta prin apărător arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat și este de acord cu acordarea cuvântului pe fond la acest termen de judecată, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesuale și acordă petentei prin apărător cuvântul pe fond în dezbateri, conform art. 392 NCPC.
Av. Ș. C. pentru petentă, solicită instanței admiterea plângerii așa cum a fost formulată și motivată, anularea procesului verbal de contravenție contestat, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment. Fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 C., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.05.2014, cu termen recomandat la data de 28.05.2014 conform N.C.P.C., petenta P. SRL, în contradictoriu cu intimatul I. D., a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.05.2014 de intimat.
Motivând în fapt plângerea, subscrisa a invocat cinci motive de nulitate absolută a prezentului proces verbal, primul motiv referindu-se la încălcarea dreptului proteguit de a formula obiecțiuni la procesul verbal, al II-lea motiv de nulitate fiind încadrarea eronată din punct de vedere juridic a contravenției, cât și a sancțiunii aplicate prin indicarea greșită a textului de lege, al III-lea motiv de nulitate fiind lipsa activității comerciale a subscrisei, ca societate comercială nou înființată, al IV-lea motiv de nulitate - agenții constatatori au săvârșit un abuz în momentul în care nu au verificat documentele interne ale subscrisei și faptul că nu au ținut cont de actele juridice care justifică prezența d-nei R. M. N. L. la sediul contestatoarei, iar cel de-al V-lea motiv de nulitate constă în faptul că procesul verbal de control contestat nu este susținut de nici o probă de orice natură.
Petenta a mai menționat faptul că a luat ființă la data de 16.04.2014, iar controlul inspectorilor I. a avut loc la data de 30.04.2014, interval de timp în care reprezentantul legal al societății nu a avut timpul necesar amenajării sediului social și finalizării demersurilor necesare pentru demararea activității, arătând totodată că sunt la prima abatere de acest gen, iar în situația materială incipientă, practic inexistentă în care se află subscrisa, se va confrunta practic cu nedemararea activității comerciale.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 53/2003 Republicată și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea plângerii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
În dovedire, s-au depus înscrisuri.
Intimatul I. D. a formulat întâmpinare la care a atașat înscrisuri, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea în totalitate a valabilității procesului verbal.
În motivare, intimatul a arătat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 53/2003, modificată și completată, cu respectarea OG 2/2001 actualizată, privind regimul juridic la contravențiilor.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, OG 2/2001 si Legea 53/2003 republicată.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 din N. C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 12.11.2014, instanța a încuviințat înscrisurile depuse de ambele părți la dosar, precum și proba testimonială propusă de asemenea de ambele părți, respectiv cu martora R. M. N. L., cu adresa indicată la fila 7 din cererea introductivă de instanță, apreciind că sunt admisibile, pertinente, concludente și utile cauzei, declarația acesteia fiind consemnată în scris si atașată la dosar (fila 61).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.05.2014 de intimatul I. D., petenta P. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_ lei, în temeiul art. 16 al. 1 din Legea nr. 53/2003, pentru fapta de a primi la muncă o persoană fără a încheia în prealabil cu aceasta un contract individual de muncă.
Din declarația martorei R. M. N. L. (f. 61) care a fost audiată în cauză la propunerea petentei, fiind persoana identificată ca prestând activitate fără contract de muncă, rezultă că fapta contravențională reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului – verbal de contravenție, a fost corect descrisă în fapt și în drept, iar petenta este vinovată de săvârșirea acesteia.
Declarația martorei R. M. N. L. se coroborează cu actele întocmite de intimat cu ocazia constatării contravenției.
În cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte nelegalitatea sau netemeinicia actului sancționator.
În consecință, analizând procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul legalității și temeiniciei, instanța constată că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate expresă sau virtuală dintre cele prevăzute de OG nr. 2/2001, constatările agentului constatator se bucură în continuare de prezumția de validitate, fapta comisă de petent a fost corect descrisă în fapt și în drept de către agentul constatator, iar individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate s-a făcut, de asemenea, în mod corect, în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Față de cele expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta P. SRL, cu sediul în C., .. 7 A, corp GH D., ., în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., .. 51, jud. D., împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.05.2014 de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../05.02. 2015
Tehnored. S.B./ 4 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 153/2015.... → |
---|