Pretenţii. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1979/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1979/2015

Dosar nr._ -Pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 1979/2015

Ședința publică de la 16.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 11 1 Mai, în contradictoriu cu pârâta G. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns c.j. Patrulescu pentru reclamanta, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

Instanta pune in discutie cererea de majorare a onorariului de expert formulata de expert Bulica E. L. si acorda cuvântul pe aceasta cerere.

Aparatorul reclamantei lasa la apreciere.

Instanta respinge cererea de majorare a onorariului de expert ca neintemeiata, având in vedere complexitatea lucrarilor efectuate.

Instanta pune in discutie exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada august septembrie 2010 si acorda cuvântul pe aceasta exceptie.

Aparatorul reclamantei lasa la apreciere.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii conform raportului de expertiza, fara cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.07.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr. 11 1 Mai a chemat în judecată pe pârâta G. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâta la plata sumei totale de_,82 lei, din care suma de 9627,09 lei reprezentând cota contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada iulie 2010 – decembrie 2012 și suma de 7511,92 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de membru al Asociației de P. nr. 11 1 Mai nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada iulie 2010 – decembrie 2012.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1488 C.civ, art. 50 din Legea 230/2007 si art. 12 –B lit c din HG 1588/19.12.2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, in procedura de regularizare, extras de cont, listele de plată afișate pentru perioada aferentă debitului, modul de calcul al penalitatilor, dovada penalitati, contract de mandat pentru reprezentantul legal.

La data de 14.10.2013, pârâta a depus la dosar intâmpinare prin care a solicitat respingerea in parte a actiunii pentru suma de 6450 lei, reprezentând cheltuieli de intretinere si in totalitate pentru suma de 7511,92 lei reprezentând penalitati de intârziere.

Prin intâmpinare pârâta a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada august 2013 – septembrie 203, aratând ca potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescriptie este de 3 ani.

Arata pârâta ca este proprietara imobilului situat in C., .. I S, .,, dar incepând cu anul 2008 si-a mutat resedinta ., respectiv C., .. 32D, . personala, la acesata locatie locuind efectiv in perioada iulie 2010 decembrie 2012 si unde locuieste si in prezent.

Mentioneaza pârâta ca acest fapt este cunoscut atât de reprezentantii legali ai asociatiei de proprietari, de vecini si de persoanele unde locuieste in prezent, prin urmare stabilirea cotelor de intretinere fara luarea in considerare a acestui fapt este gresita.

Pârâta mai arata ca in lista de plata a cotelor de contributie pentru cheltuielile de intretinere, reclamanta confirma ca in luna iulie 2010 la . singura persoana, calculând o suma de 28,72 lei reprezentând cheltuieli repartizate pe persoana, iar pentru luna august 2010 si urmatoarele numarul de persoane a variat intre 4 persoane si 0 persoane.

Precizeaza pârâta ca in acest apartament, anterior schimbarii resedintei a locuit numai pârâta si sotul acesteia.

Se mai arata ca repartizarea gresita a contributiei pe persoane reprezinta o eroare a administratorului sau reflecta intentia acestuia de a repartiza cheltuielile pentru . decât reale, diminuând in felul acesta cheltuielile celorlalti proprietari.

Prin intâmpinare, pârâta solicita ca asociatia sa refaca listele de plata pentru perioada mentionata in cererea de chemare in judecata, cu luarea in considerare a faptului ca acest apartament nu a fost locuit si de asemenea, sa se dispuna efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea obligatiei pârâtei cu titlu de cheltuieli de intretinere.

In ceea ce priveste penalitatile de intârziere, pârâta arata ca potrivit art. 49 alin 3 din Legea 230/2007, plata penalitatilor pe zi de intârziere este proportionala cu plata penalitatilor impuse asociatiei de proprietari de catre terti, in cauza reclamanta nefacând dovada ca a platit penalitati catre terti.

Pe de alta parte, pârâta arata ca calculul penalitatilor prezentat in anexele la cererea de chemare in judecata este determinat in functie de sold si nu pe zile de intârziere, ceea ce este ilegal.

De asemenea, pârâta solicita ca in situatia in care asociatia a platit penalitati, acestea sa fie repartizate proportional cu cheltuielile de intretinere recalculate.

In drept si-a intemeiat intâmpinarea pe dispozitiile art. 45 – 51 din Legea 230/2007, respectiv art. 32-47 din HG 1588/2007.

In scop probator a solicitat probele cu acte, interogatoriul reclamantei, testimoniala si expertiza contabila.

In cauza au fost administrate probele cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei si expertiza tehnica specialitatea contabilitate, raportul de expertiza fiind intocmit de catre expert Bulica E. L. si depus la dosar la data de 15.10.2014.

La data de 14.11.2014, pârâta a formulat obiectiuni la raportul de expertiza intocmit de expert Bulica E. L..

Prin incheierea de sedinta din data de 17.11.2014, instanta a respins obiectiunile la raportul de expertiza formulate de pârâta, ca neintemeiate, apreciind ca expertul a raspuns la obiectivele stabilite de instanta.

La data de 19.01.2015, pârâta a depus la dosar note de sedinta, prin care a solicitat ca expertul sa stabileasca debitul datorat de pârâta in raport de numarul de persoane ce a ocupat apartamentul, pe perioada iulie 2010 – decembrie 2012 si care rezulta din adresa nr._/12.11.2014 a DGRFP D., cererea fiind respinsa de instanta ca tardiv formulata.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune în ce privește debitul principal și penalitățile aferente acestuia, pentru perioada august 2010- septembrie 2010, instanța reține următoarele.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.

Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere datorate de pârât, se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție diferită al cărei termen se calculează de la data scadenței.

În speță, cheltuielile de întreținere aferente lunii septembrie 2010 sunt scadente la data de 30.11.2010, întrucât, conform art. 25 alin. 1 din HG 1588/2007, „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie înscrisă pe lista de plată respectivă.”, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, conform art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, acesta împlinindu-se astfel, la data de 30.11.2014.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2013, instanța constată că nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei de 428,76 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe luna august 2010- septembrie 2010.

Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția prescripției dreptul material la acțiune în ceea ce privește cheltuielile de întreținere aferente lunii august 2010- septembrie 2010.

Pe fondul cauzei potrivit extrasului de cont, listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației pe lunile iulie 2010- decembrie 2012 depuse la dosar, instanța constată că pentru perioada iulie 2010- decembrie 2012 pârâta G. I. nu a achitat contravaloarea cotelor de întreținere datorate pentru apartamentul nr.1 situat în C., ..I 9, .> În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtei penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert Bulica E. L. concluzionează că, cheltuielile de întreținere pentru perioada iulie 2010- decembrie 2012 datorate de către pârâta G. I. sunt în cuantum de 9670,58 lei, iar penalitățile de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere pentru pentru perioada iulie 2010- decembrie 2012 sunt în cuantum de 6753,39 lei.

Susținerile pârâtei în sensul că nu datorează suma de bani ce face obiectul prezentei acțiuni cu titlu de cheltuieli de întreținere și panalități către Asociația de P. nr.11 1 Mai întrucât în perioada iulie 2010- decembrie 2012 a locuit într-o altă locație respectiv C., ..32 D, . și în present, iar în apartamentul nr.1 din C., ..I 9, . locuit nimeni sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză.

Astfel din adresa nr.DJ_/12.11.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. reiese că, în perioada 13.07._10 apartamentul situat în C., ..I 9, . a făcut obiectul mai multor contracte de închiriere cu diverse persoane.

Din tabelul nominal întocmit în data de 12.06.2013 de către Asociația de proprietari nr.11 1Mai și însușit prin semnătură de către proprietarii apartamentelor situate în blocul I 9 rezultă că apartamentul a fost locuit în toată această perioadă de diverse persoane.

Instanța reține de asemenea că pârâta nu a contestat listele de plată în termenul prevăzut de art.12 lit.d din HG nr.1588/2007 însușindu-și astfel situația exprimată în aceste liste de plată la momentul respectiv.

Având în vedere cuprinsul raportului de expertiză și înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că, pentru perioada iulie 2010- decembrie 2012 suma datorată de pârâtă reclamantei Asociația de P. nr.11 1 Mai este în cuantum de_,48 lei din care suma de 9627,09 lei reprezintă cote întreținere restante și suma de 6753,39 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța va admite in parte actiunea, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9627,09 lei reprezentând cheltuieli de intretinere restante, aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012 si a sumei de 6753,39 lei penalitati de intârziere, aferente aceleasi perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

Admite in parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr.11 1 Mai, cu sediul in C., ., ., jud. D. in contradictoriu cu pârâta G. I., cu domiciliul ales in C., .. 32D, ..

Obliga pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 9627,09 lei, reprezentând cheltuieli de intreținere restante, aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012 și a sumei de 6753,39 lei penalități de intârziere, aferente aceleași perioade.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 16.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

4 ex. /07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria CRAIOVA