Contestaţie la executare. Sentința nr. 2939/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2939/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2939/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2939/2015

Ședința publică de la 05 Martie 2015

Completul constituit din:

Președinte – F. D. - judecător

Grefier - R. M. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR SA în contradictoriu cu intimații P. I., C. A., C. I., L. P., B. S., D. I., B. D. C., P. D., G. D., P. Ș., I. V., I. M., T. P., P. T., B. M. LIONELA, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au fost cosemnate prin încheierea de ședință din data de 19.02.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a avea nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față

La data de 29.03.2013, contestatoarea S. Naționala de Transport Feroviar de Marfă " CFR Marfa" Sa, a solicitat in contradictoriu Pupăza I., C. A., Circiu I., L. P., Beehir S., D. I., B. D. C., P. D., G. D., P. S., I. V., lancu M., T. P., P. T. cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat N. I., cu sediul in în Drobeta T. S., ..14, etj. 2, cam 7, județul M. cat si cu Biroul Executorului Judecătoresc Madescu Lionela, cu sediul în ..4, Drobeta T. S., jud. M., admiterea contestației și anularea proceselor verbale de cheltuieli de executare încheiate în dosarele de executare 464/E/2012, 497/E/2012, 425/E/2012, 475/E/2012, 480/E/2012, 498/E/2012, 479/E/2012, 493/E/2012, 476/E/2012, 473/E/2012, 495/E/2012, 496/E/2012, 416/E/2012, 417/E/2012 de Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela, anularea tuturor actelor de executare efectuate în baza proceselor verbale de executare, restabilirea situației anterioare executării și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu soluționarea prezentei cereri.

Arata ca titlurile executorii ce fac obiectul dosarelor de executare menționate mai sus sunt sentințele civile: Sentința civilă nr. 2935/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, Sentința civilă nr.3144/2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ ; Sentința civilă nr. 2788/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ ; Sentința civilă nr. 3061 din 01.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012; Sentința civilă nr.2885/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .

Precizeaza ca potrivit art. 373 alin. 1 si 2 Cod procedură civila hotărârile judecătorești și celelalte titluri cxccutorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea, instanța de executare fiind judecătoria din circumscripția căreia se face executarea. Normele de competență instituite de textele mai sus arătate sunt obligatorii în materia executării silite. Din coroborarea prevederilor art. 3731 cu art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că încuviințarea executării silite se realizează în mod exclusiv de către instanța de executare, adică judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Arata că așa cum se poate observa din titlul executoriu, SNTFM CFR MARFA SA are sediul în București, .. 38, sector 1, iar executorul judecatoresc in mod greșit s-a adresat Judecătoriei C. pentru încuviințarea executării silite; astfel, față de dispozițiile art. 373 alin. I și 2 Cod procedură civilă solicită instanței să constate că prezenta executare a fost încuviințată de o instanță necompetentă si în temeiul art. 105 Cod procedură civilă, solicitănd anularea tuturor actelor de executare promovate de executor Madescu Lionela. Potrivit proceselor verbale încheiate de executorul judecătoresc Biroul Executorului Judecătoresc Madescu Lionela pentru punerea în executare a titlulurilor executorii menționate mai sus în vederea recuperarea debitului din titlurile executorii, se stabilesc cheltuieli de executare silită printre care un onorariu avocat în sumă de 300 lei pentru fiecare dosar de executare si onorariu expert în sumă de 500 Iei/dosar de executare.

Precizează că executorul judecătoresc nu a anexat proceselor verbale încheiate, chitantele/înscrisurile cu care creditorul, potrivit art. 3717 Cod procedură civilă a făcut cheltuielile solicitate cu acest titlu si nici chitanța din care să rezulte onorariu avocat și onorariul de expert. Arată că în această procedură de executare silită nu se justifică angajarea unui avocat iar pentru a formula o simpla cerere de executare silită, având în vedere că toate actele de executare au fost întocmite de către executorul judecătoresc.

Conform art. 723 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință, partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.

Astfel, aceste cheltuieli de executare reprezentând onorariu avocat, sunt nejustificat de mari în raport cu complexitatea speței și cu activitatea efectiv desfășurată de avocat în prezenta cauză.

Sub acest aspect și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumarate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată - cauza Gavrileanu împotriva României, L. și alții împotriva României- respectiv a faptului că un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. Astfel, instanța are posibilitatea să-l sancționeze pe cel ce săvârșește un abuz de drept prin acordarea cheltuielilor efectiv suportate în funcție de situația concretă din speță. Potrivit art.274 alin.3 Cod procedura civilă, instanța poate să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat dc partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor si complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții.

Prin cenzurarea onorariului de avocat nu se intervine în raportul dintre avocat și clientul său ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit este disproporționat de mare în raport de efortul concret depus de către avocat, ori așa cum se poate observa onorariul avocatului în prezenta cauza nu este justificat.

Având în vedere cuantumul excesiv al onorariului expertului și onorariului avocat, raportat la cuantumul creanței (aprox. 40%), în vederea verificării respectării dispozițiilor legale privind cheltuielile de executare, executorul judecătoresc era obligat să facă dovada achitării de către creditor a sumelor avansate în vederea executării, (contract executare, contract expert contabil, dovada prestării efective a unei activități, chitanță onorariu avocat).

Mai arată că, executorul judecătoresc a perceput maximul onorariului permis de lege, perceperea și plata acestui onorariu de către creditor nefiind dovedită de înscrisuri în condițiile în care pentru același act de executare s-au modificat doar datele de identificare ale creditorilor.

Conform Ordinului Ministrului de Justiție nr. 2550/C/2006, se stabilește în ceea ce privește notificarea și comunicarea actelor de procedură un onorariu între 20 și 400 lei în funcție de complexitatea cauzei și de efortul depus și mai mult decât atât, costul total al actelor de procedură să nu depășească suma maximă de 400 de lei. Consideră că, instanța de judecată poate cenzura atât cheltuielile de executare ale executorilor judecătorești, aceștia fiind investiți prin lege să îndeplinească un serviciu în interes public și nu pot prejudicia una din părțile procedurii de executare silită, cât și cheltuielile cu titlul de onorariul avocat ( 300 lei/ dosar de executare) cât și cheltuielile privind onorariul de expert (500 lei/dosar de executare).

In drept îsi întemeiază acțiunea pe prevederile art. 399 și urm Cod procedură civilă, 274 alin. 3 Cod procedură civilă, 373,404 Cod proccdură civilă, Ordinului Ministrului de Justiție nr. 2550/C/2006.

La data de 17.04.2013 intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare formulată de contestatoarea SNTFM „CFR Marfa” SA împotriva executării silite, începută de B. Madescu Lionela pentru executarea titlurilor executorii ce fac obiectul dosarelor execuționale, ca fiind nefondată și netemeinică, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 560 lei. reprezentând onorariu de avocat, în temeiul art.274 C..

In motivare arata că B. Madescu Lionela a fost investită cu câte o cerere de executare silită a fiecăruia dintre intimati prin care au solicitat punerea în aplicare a titlurilor executorii - Sentințele civile nr. 2935/2012, nr.3144/2012, nr.2788/2012, nr.3061/20I2, nr.2885/2012, ale Tribunalului M..

Aceste cereri sunt formulate împotriva debitoarelor: S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ SA", cu sediul in mun. București, .. 38, Sector 1, și SNTFM „CFR MARFĂ” SA - Sucursala Banat-Oltenia, cu sediul în mun. C., ., jud. D., astfel că în mod legal executorul judecătoresc s-a adresat Judecătoriei C. pentru încuviințarea executării silite. Mai mult, societatea are bunuri în mun. C. și conturi bancare la bănci din mun. C., având în vedere că aceasta efectuează plățile salariilor angajaților.

În mod corect executorul judecătoresc, pentru a pune în executare sentințele civile de mai sus, a întocmit un număr de dosare execuționale corespunzător cererilor cu care a fost investit și care, evident, presupun anumite costuri, costuri care ar fi putut fi evitate de contestatoare dacă ar fi procedat de bunăvoie la calculul și plata drepturilor salariale potrivit sentințelor civile enumerate.

Arata că drepturile salariale obținute în instanță sunt drepturi personale, fiecare dintre intimați având încadrări diferite, salarii diferite și sporuri, iar sumele diferă în funcție de timpul efectiv lucrat.

Precizează că nu puteau participa la demersuri în faza de executare și au ales să fie reprezentați de către avocat în fața B. Madescu Lionela pe tot parcursul executării silite, până la încasarea totală a debitului datorat.

Arată că onorariul executorului judecătoresc este stabilit conform dispozițiilor legale speciale privind onorariul executorilor judecătorești, astfel că susținerea contestatoarei cu privire la cuantumul cheltuielilor din dosarul execuțional nu este întemeiată, ia cu privire la onorariul avocatului, acesta este unul mai mult decât simbolic având în vedere că acesta a formulat o cerere de executare silită care poartă semnătura și ștampila cabinetului de avocatura, niciun avocat nefăcând vreun astfel de demers pentru o sumă mai mică. Mai arata că în ce privește onorariul expertului, acesta este un onorariu corect având în vedere că expertul contabil nu a perceput onorariu pentru aplicarea unui mod de calcul, ci pentru că a calculat efectiv diferențele de salariu așa cum s-a dispus prin titlul executoriu, în funcție de timpul efectiv lucrat, mai ales că salariile diferă de la un reclamant la altul, de la o lună la alta, iar calculul se face și în funcție de timpul efectiv lucrat de fiecare salariat, astfel că munca expertului este destul de laborioasă.

La dosar au fost depuse in copie dosarele de executare 464/E/2012, 497/E/2012, 425/E/2012, 475/E/2012, 480/E/2012, 498/E/2012, 479/E/2012, 493/E/2012, 476/E/2012, 473/E/2012, 495/E/2012, 496/E/2012, 416/E/2012, 417/E/2012 de Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela.

Prin sentința civilă nr._ din 26 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a B. M. Lionela.

A fost respinsă contestația la executare, formulată de către contestator S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR S.A. în contradictoriu cu intimații P. I., C. A., C. I., L. P., B. S., D. I., B. D. C., P. D., G. D., P. Ș., I. V., I. M., T. P., P. T..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Contestația la executare este, în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silita, o „plângere” specifică acestei proceduri, prin care se poate obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Cu privire la subiectele contestației la executare, trebuie precizat că ea poate fi exercitată, in primul rând de către părțile interesate direct in procedura de executare respectiv debitorul urmărit si creditorul urmăritor, iar in cadrul executării prin poprire si de către terțul poprit, devenit parte in procedura de executare.

Astfel, s-a reținut că părți în procedura executării silite sunt în principal creditorul și debitorul din titlul executoriu, nu si executorul judecătoresc.

Art. 53, alin.2 si 3 din Legea nr.188/2000 prevede ca în cazul refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, iar judecarea plângerii se face cu citarea părților, deci si a executorului judecătoresc.

Deci plângerea împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a întocmi un act de executare este singurul caz in care executorul judecătoresc poate avea calitate procesuala pasiva.

Cum in cauza obiectul cererii de chemare in judecata este o contestație la executare instanța a apreciat ca parte in aceasta acțiune, in calitate de intimat nu ar fi trebuit sa apară executorul judecătoresc, astfel încât urmează sa admită excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J. M. Lionela si sa respinga cererea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin sentința civilă nr.3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Remiza în numele reclamanților membrii de sindicat C. A., D. I., P. D., I. V., I. M. în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia, pârâtele fiind obligate să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 26.07._10, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea au fost obligate să plătească reclamanților sporul pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut conform art.42 alin.1 teza a II a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pentru perioada 26.07._10 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr.2885/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Remiza în numele reclamanților membrii de sindicat B. S., B. D. C., G. D., L. P. și P. Ș. în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia, pârâtele fiind obligate să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 28.06._10, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea au fost obligate să plătească reclamanților sporul pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut conform art.42 alin.1 teza a II a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pentru perioada 28.06._10 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr.2788/2012 pronunțată la data de 04.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Remiza în numele reclamantului membru de sindicat C. Gh. I. în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia, pârâtele fiind obligate să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 25.06._10, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea au fost obligate să plătească reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut conform art.42 alin.1 teza a II a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pentru perioada 25.06._10 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr.2935/2012 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Remiza în numele reclamantului membru de sindicat P. Gh. I. în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia, pârâtele fiind obligate să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 25.06._10, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea au fost obligate să plătească reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut conform art.42 alin.1 teza a II a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pentru perioada 25.06._10 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr.3061/2012 pronunțată la data de 01.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/101/2010 a fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Remiza în numele reclamanților membrii de sindicat P. T. și T. P. în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia, pârâtele fiind obligate să plătească reclamanților sporul pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază aferent perioadei 23.12._10 pentru P. T. și 23.12._09 pentru T. P., sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

La data de 18.12.2012 intimații creditori B. S., B. D. C., G. D., P. Ș., L. P. s-au adresat cu cereri executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite (fila 31).

La data de 07.02.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.932 pronunțată în dosarul_ Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.2885/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 18.12.2012 intimatul creditor D. I. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 10.01.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.83 pronunțată în dosarul_/215/2012 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 13.12.2012 intimatul creditor C. I. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 08.02.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.1040 pronunțată în dosarul_ Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.2788/2012 pronunțată la data de 04.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 14.12.2012 intimatul creditor P. I. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 08.02.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.983 pronunțată în dosarul_ Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.2935/2012 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 13.12.2012 intimatul creditor T. P. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 11.02.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.1110 pronunțată în dosarul_ Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3061/2012 pronunțată la data de 01.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/101/2010.

La data de 13.12.2012 intimatul creditor Pătruca T. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 08.02.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.1038 pronunțată în dosarul_ Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3061/2012 pronunțată la data de 01.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/101/2010.

La data de 18.12.2012 intimatul creditor I. Vergil s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 10.01.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.87 pronunțată în dosarul_/215/2012 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 18.12.2012 intimatul creditor I. M. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 11.01.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.113 pronunțată în dosarul_/215/2012 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 18.12.2012 intimatul creditor P. D. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 11.01.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.132 pronunțată în dosarul_/215/2012 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

La data de 18.12.2012 intimatul creditor C. A. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite.

La data de 10.01.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr.73 pronunțată în dosarul_/215/2012 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

B. Mădăscu Lionela a format dosarele de executare nr. 425/E/2012, 416/E/2012, 417/E/2012, 464/E/2012, 473/E/2012, 475/E/2012, 476/E/2012, 479/E/2012, 480/E/2012, 493/E/2012, 495/E/2012, 496/E/2012, 497/E/2012, 498/E/2012 în cadrul cărora a încheiat procese verbale cuprinzând cheltuielile de executare.

Potrivit art.373 C.p.civ hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea.

Apărările contestatoarei în sensul că, executorul judecătoresc s-a adresat greșit Judecătoriei C. pentru încuviințarea executării silite deoarece are sediul în București, ..38 sunt nefondate având în vedere că, s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr. 2788/2012 pronunțată la data de 04.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 2885/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 2935/2012 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 3061/2012 pronunțată la data de 01.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/101/2012, nr. 3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ împotriva debitoarelor S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA cu sediul în București, ..38, sector 1 și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia cu sediul în C., . A, jud.D..

Potrivit prevederilor art. 371 indice 7 alin. 2 Cod proc. Civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, prin executare voluntară.

Practica în materia cheltuielilor de judecată, care include și cheltuielile de executare, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), a stabilit că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Cheltuielile suportate trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces (opinio necessitatis), susceptibil de a fi o cauză de sărăcire a uneia dintre părți și de îmbogățire a alteia sau de pedeapsă civilă stabilită în folosul celui care triumfă în proces.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371/7 alin. 2 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită.

Un motiv de contestație vizează cuantumul onorariului de avocat din faza de executare silită, în sumă de 300 lei, dovedit cu chitanțele nr.42/05.03.2013, nr.43/05.03.2013, nr.106/05.03.2013, nr.50/05.03.2013, nr.70/05.03.2013, nr.41/05.03.2013, nr,51/05.03.2013, nr.44/05.03.2013, nr.61/05.03.2013, nr.46/05.03.2013, nr.47/05.03.2013, nr.49/05.03.2013, nr.45/05.03.2013 și nr.48/05.03.2013.

Preliminar analizării în concret a cererii de reducere a onorariului de avocat se impun a fi făcute următoarele observații:

Așa după cum rezultă cu claritate din prevederile Legii nr. 50/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă.

Însă, în aplicarea textului art. 274 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cu care judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va considera motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți (art. 969 C.civ.), ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.

În spiritul acestei interpretări sunt doctrina și jurisprudența recentă (spre ex. dec. nr. 2280/2000 a Curții de Apel București, Secția a IV a civilă, sent. civ. nr. 4782/2003a Judecătoriei Sectorului 5 București, sent. civ. nr. 4116/2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București), la care se adaugă și principiul certitudinii jurisprudențiale și a siguranței publice desprins în Hotărârea CEDO din 06.12.2007, cauza B. împotriva României.

Din considerentele expuse și având în vedere disp. art. 371/7 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cu care cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit ", precum și caracterul general al normei juridice înscrise în art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța apreciază că nu se impune reducerea onorariului de avocat pentru faza de executare silită.

În concret instanța a avut în vedere, într-o apreciere de ansamblu, valoarea pricinii, respectiv contravaloarea drepturilor salariale, stabilite prin sentințele civile nr. 2788/2012 pronunțată la data de 04.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 2885/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 2935/2012 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 3061/2012 pronunțată la data de 01.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/101/2012, nr. 3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, munca depusă de avocat, respectiv formularea cererilor prin care a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a titlurilor executorii mai sus menționate, criterii ce au fost analizate prin prisma necesității asigurării unui raport de proporționalitate și a unui just echilibru între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți.

În ceea ce privește onorariul de expert, instanța a apreciat că, cuantumul acestuia nu este unul exagerat având în vedere valoarea debitului, complexitatea și necesitatea raportului de expertiză în cadrul dosarelor de executare, motiv pentru care va respinge capătul de cerere privind reducerea onorariului de expert ca neîntemeiat.

Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 404 indice 1 - 404 indice 3 C. pr. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 4041 C. p. civ, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.

Instituția întoarcerii executării silite este un incident apărut în procedura de executare silită ca urmare a desființării titlului executoriu sau a executării însăși, care conduce la repunerea părților în situația anterioară.

În speță, având în vedere respingerea contestației contestatoarea nu este îndreptățită la restituirea sumelor achitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta arată că este criticabilă hotărârea primei instanțe prin care apreciază că apărările acesteia privind încuviințarea silită de către o instanță necompetentă sunt nefondate.

Recurenta învederează că potrivit art. 373 alin.1 și 2 C.pr.civ. hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea, instanța de executare fiind judecătoria din circumscripția căreia se face executarea. Prin urmare, conform titlurilor executorii recurenta are sediul în București, ..38, sector 1, astfel că executorul judecătoresc în mod greșit s-a adresat

Judecătoriei C. pentru încuviințarea executării silite; în mod greșit instanța de fond a respins contestația la executare, apreciind că sumele reprezentând cheltuieli de executare nu sunt excesiv de mari și sunt justificate în raport de complexitatea speței. Astfel, cheltuielile de executare reprezentând cheltuielile de avocat sunt nejustificat de mari în raport de complexitatea speței și cu activitatea efectiv desfășurată de avocat. De asemenea, critică soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea contestației cu privire la câtimea de expert și onorariului de executor.

Examinând sentința recurată, conform art. 3041 C.proc.civ., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Este întemeiată critica referitoare la necercetarea de către instanța de fond a tuturor criticilor ce vizau nulitatea proceselor-verbale de cheltuieli de executare.

Din considerentele sentinței recurate se constată că instanța de fond nu a analizat legalitatea actelor de executare contestate, respectiv procese-verbale de cheltuieli de executare emise în dosarele nr. 425/E/2012, 416/E/2012, 417/E/2012, 464/E/2012, 473/E/2012, 475/E/2012, 476/E/2012, 479/E/2012, 480/E/2012, 493/E/2012, 495/E/2012, 496/E/2012, 497/E/2012, 498/E/2012 prin prisma tuturor motivelor de nulitate invocate, omițând să analizeze criticile referitoare la onorariul executorului judecătoresc, înscris în procesul verbal de cheltuieli de executare.

Prin soluționarea recursului, tribunalul nu se poate pronunța direct și pentru prima oară asupra legalității acestui act de executare potrivit criticilor exprimate prin cererea introductivă de instanță, deoarece ar priva ambele părți de calea legală de atac și nu ar asigura, mai cu seamă părții nemulțumite de dezlegarea dată, garanțiile unui proces echitabil.

Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 3 C.proc.civ., constatând ca prima instanta nu a analizat in concret toate motivele de nelegalitate invocate de contestatoare raportat la temeiurile de fapt si de drept invocate de aceasta, motive care fiecare in parte ar fi atras sancțiunea nulității actelor contestate, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei, si având in vedere si necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdictie pentru parti tribunalul va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare, ocazie cu care vor fi cercetate toate motivele de nulitate invocate prin contestația la executare pentru o soluționare unitară a cauzei.

La Judecătoria C. cauza a fost înregistrată sub nr._ .

La data de 12.06.2014 instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare și a amânat pronunțarea la data de 19.06.2014.

La data de 19.06.2014 instanța a repus cauza pe rol și a dispus citarea părților, intimații cu mențiunea de a depune la dosar înscrisuri prin care să facă dovada prestării efective a activității avocatului, a expertului contabil și a executorului judecătoresc.

Examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În baza art. 137 C.pr.civ. instanța va soluționa cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J. M. Lionela pe care o va admite cu motivarea că, în baza Deciziei nr. 162/22.04.2003 a Curții Constituționale, în cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și în consecință nu are calitate de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare, iar potrivit Deciziei nr. 225/03.06.2003 a Curții Constituționale s-a stabilit că executorul judecătoresc nu are calitate de parte în contestațiile la executare, “instanța învestită cu soluționarea unei atare contestații judecă litigiul pe baza dosarului de executare, ceea ce face inutilă prezența executorului judecătoresc”. Astfel, se constată că B.E.J. M. Lionela nu are calitate procesuală pasivă în prezenta contestație la executare.

Contestatoarea a solicitat anularea proceselor verbale de cheltuieli de executare încheiate în dosarele de executare 464/E/2012, 497/E/2012, 425/E/2012, 475/E/2012, 480/E/2012, 498/E/2012, 479/E/2012, 493/E/2012, 476/E/2012, 473/E/2012, 495/E/2012, 496/E/2012, 416/E/2012, 417/E/2012 de Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela, anularea tuturor actelor de executare efectuate în baza proceselor verbale de executare, restabilirea situației anterioare executării și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art.373 C.p.civ hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea.

Apărările contestatoarei în sensul că, executorul judecătoresc s-a adresat greșit Judecătoriei C. pentru încuviințarea executării silite deoarece are sediul în București, ..38 sunt nefondate având în vedere că s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr. 2788/2012 pronunțată la data de 04.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 2885/2012 pronunțată la data de 18.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 2935/2012 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, nr. 3061/2012 pronunțată la data de 01.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/101/2012, nr. 3144/2012 pronunțată la data de 08.11.2012 de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ împotriva debitoarelor S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA cu sediul în București, ..38, sector 1 și SNTFM "CFR Marfă" SA –Sucursala Banat Oltenia cu sediul în C., . A, jud.D..

Potrivit prevederilor art. 371 indice 7 alin. 2 Cod proc. Civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, prin executare voluntară.

Practica în materia cheltuielilor de judecată, care include și cheltuielile de executare, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), a stabilit că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Cheltuielile suportate trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces (opinio necessitatis), susceptibil de a fi o cauză de sărăcire a uneia dintre părți și de îmbogățire a alteia sau de pedeapsă civilă stabilită în folosul celui care triumfă în proces.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371/7 alin. 2 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită. În consecință, nefăcându-se dovada plății sumelor la care contestatoarea a fost obligată, în mod corect, prin raportare la dispozițiile art.3711 C.proc.civ., conform cărora daca debitorul nu își executa de bună-voie obligațiile cuprinse în titlul executoriu, acestea se vor aduce la îndeplinire prin executare silită, creditorii au declanșat această procedură.

În condițiile art. 399 C.proc.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, însa in raport de situația de fapt mai sus evocată și de dispozițiile legale iterate, se constată că, în speță în ansamblul lor, actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc sunt legale.

Potrivit art. 3711 alin. 3 C.proc.civ., executarea silită are loc în oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR SA nu a adus la îndeplinire de bunăvoie titlul executoriu prin care a fost obligată la plata drepturilor bănești, contestatoarea este astfel în culpă procesuală, aceasta putând evita plata cheltuilelilor de executare prin achitarea debitului către creditori și prin îndeplinirea întocmai a titlului executoriu. Din încheierile executorului judecătoresc rezultă modalitatea de calcul a acestor cheltuieli de executare, ele fiind calculate conform dispozitiilor Ordinului Ministrului Justitiei nr. 2550/2006, precum și cu Hotărârea nr. 2/2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, astfel încât se constată că aceste cheltuieli de executare au fost corect stabilite.

În aceste condiții, onorariul executorului judecătoresc care se contestă prin prezenta contestație la executare a fost fixat între limitele minimale și maximale ale punctului 2.4 din Anexa la Ordinul nr. 2550/2006, reprezentând 10% din credit conform punctului 3 din Anexa la Ordinul nr. 2550/2006 care stabilește cuantumul onorariilor executorilor judecătorești în raport cu valoarea creanței ce trebuie recuperată.

În ceea ce privește onorariul de avocat, instanța constată că apărătorul a fost împuternicit să exercite activități de redactare acte, asistență și reprezentare juridică, ridicarea sumelor de bani reprezentarea clienților în fața B..

Astfel, conform art. 274 alin. 3 C.P.CIV., raportat la valoarea creanței, la volumul de muncă desfășurat și la faptul că acest onorariu este stabilit pentru întreaga fază de executare silită conform susținerilor creditorilor, se apreciază că susținerile contestatoarei în sensul că este lipsită de necesitate prezența avocatului în faza de executare silită nu sunt întemeiate, astfel că onorariul de avocat se consideră legal stabilit.

Cât privește onorariul de expert, instanța apreciază că, cuantumul acestuia nu este unul exagerat, având în vedere valoarea debitului, complexitatea și necesitatea raportului de expertiză în cadrul executării silite, motiv pentru care va respinge capătul de cerere formulat în subsidiar privind reducerea onorariului de expert ca neîntemeiat.

Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, se apreciază că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 404 indice 1 – 404 indice 3 C.P.CIV.

Potrivit dispozițiilor art. 401 indice 1 C.P.CIV., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.

Instituția întoarcerii executării silite este un incident apărut în procedura de executare silită ca urmare a desființării titlului executoriu sau a executării însăși care conduce la repunerea părților în situația anterioară ori în cauză nu a fost desființat titlul executoriu și nu au fost anulate actele de executare.

Pentru considerentele menționate, instanța, în temeiul art. 371 indice 1 alin. 3, art. 373 indice 1 C.P.CIV., cu luarea în considerare a exigențelor art. 6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmează să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1 în contradictoriu cu intimații P. I., C. A., C. I., L. P., B. S., D. I., B. D. C., P. D., G. D., P. Ș., I. V., I. M., T. P., P. T., toți cu domiciliul procesual ales în Drobeta T. S. la Cabinet Avocat Văvligu I., .. 14, ., județul M. și B. M. LIONELA, cu sediul în Drobeta T. S., .. 4, județul M..

Obligă contestatoarea către intimați la 560 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 5 martie 2015.

Președinte, Grefier,

F. D. R.-M. B.

Red. F.D.

Tehnored. R.M.B.

18 exe. R.B. 11 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2939/2015. Judecătoria CRAIOVA