Pretenţii. Sentința nr. 3391/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3391/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 3391/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3391/2015

Ședința publică de la 13 Martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C.-Nicușor M.

Grefier: R. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 17 VALEA ROȘIE în contradictoriu cu pârâta . ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin cererea depusă la dosar la data de 26.01.2015, prin Serviciul Registratură, reclamanta Asociația de P. Nr. 17 Valea Roșie a solicitat repunerea cauzei pe rol atașând în acest sens la data de 05.02.2015 extras de carte funciară pt imobilul apartament aflat în litigiu, după care,

La a II a strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile, după care,

Deliberând asupra cererii de reluare a judecății depusă de reclamanta Asociația de P. Nr. 17 Valea Roșie, constatând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, admite cererea de repunere pe rol și dispune continuarea judecății.

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă corob. cu art. 126 alin. 1 Constituție, art. 94 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial cu judecarea cauzei.

În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pt reclamanta Asociația de P. Nr. 17 Valea Roșie proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în vederea soluționării.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile dedusă judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2014, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 17 Valea Roșie a chemat în judecată pârâta S.C. T. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 2797,04 lei din care 2195,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate și 601,20 lei penalități de întârziere pentru perioada iunie 2012 – decembrie 2013.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta nu a mai achitat cheltuielile de întreținere pe perioada iunie 2012 – decembrie 2013, rezultând un debit restant de 2797,04 lei, din care 2195,84 lei cheltuieli de întreținere și 601,20 lei penalități de întârziere.

A mai arătat că pârâta a fost somată în nenumărate rânduri să își achite cheltuielile restante, dar fără rezultat.

În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007 și Normele Metodologice de aplicare a Legii 230/2007 care se regăsesc în H.G 1588/19.12.2007.

La dosarul cauzei s-au depus, în scop probator, în copie: extras de cont, liste de plată pentru perioada iunie 2012 – decembrie 2013, proces verbal de mediere, invitație la mediere, facturi emise de furnizorii de utilități, extras de carte funciară.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din extrasul de cont existent la dosar( f.10) rezultă ca pârâta a acumulat restante la plata cotelor de contribuție la cheltuielile comune, aferente spațiului pe care il ocupa in imobil, in suma totala de 2797,04 lei din care: 2195,84 lei cheltuieli de întreținere, pentru perioada iunie 2012 – decembrie 2013 iar suma de 601,20 lei majorări de întârziere.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2797,04 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere neachitate pentru perioada iunie 2012 – decembrie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 17 VALEA ROȘIE cu sediul în C., Caracal, ., . în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., Caracal, ., ., județul D..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2195,84 lei reprezentând cote întreținere restante aferente perioadei iunie 2011 – decembrie 2013 și suma de 601,20 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2011 – decembrie 2013.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.

Red. C.N.M

Tehnored. RCB/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3391/2015. Judecătoria CRAIOVA