Pretenţii. Sentința nr. 3537/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3537/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3537/2015

Dosar nr._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3537/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de reclamanta Asociatia de proprietari SO2, cu sediul în C., .. U2, . in contradictoriu cu paratul E. M., cu domiciliul în C., Calea Severinului, ., județul D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Prin cererea formulata la data de 31.10.2014 si înregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/311/2014 reclamanta Asociatia de P. nr.SO2 în contradictoriu cu paratul E. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispuna obligarea paratului la plata sumei de 1806,80 lei reprezentand cheltuieli de intretinere restante si penalitati de intarziere afrente pentru perioada iulie 2013-august 2014, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre parat la data de 3.12.2014 si a refacut comunicarea catre acesta la data de 18.12.2014.

La data de 5.02.2015 anterior stabilirii primului termen de judecata in cauza reclamanta a formulat cerere de renuntare la judecata cererii conform art. 406 Cod procedura civila, aratand ca dintr-o eroare administrativa a depus prezenta cerere.

Instanta a acordat termen la data de 17.03.2015, pentru cand a dispus partile.

In drept, potrivit art. 406 Cod procedura civila reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

Cererea de renunțare la judecată scrisă trebuie să fie făcută personal de reclamant sau prin mandatar cu procura speciala, fără a fi nevoie să îmbrace o anumită formă deoarece art. 406 Cod proc civila nu impune forma autentică a înscrisului prin care se face renunțarea la judecată.

O condiție esențială pentru a lua act de renunțarea la judecată este ca aceasta să fie expresă.

Constatand indeplinite conditiile pentru a se lua act de renuntarea reclamantei, paratul nesolicitand cheltuieli de judecata, instanta va lua act de renuntarea la judecata cererii formulata de reclamanta Asociatia de P. nr. SO2 in contradictoriu cu paratul E. M. avand ca obiect pretentii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renuntarea la judecata cererii formulata de reclamanta Asociatia de proprietari SO2, cu sediul în C., .. U2, . in contradictoriu cu paratul E. M., cu domiciliul în C., Calea Severinului, ., județul D..

Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2015.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

Tehnored. C.G.B.

4 ex. / 14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3537/2015. Judecătoria CRAIOVA